Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 99 din 6 martie 2003 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 392 alin. 4 din Codul de procedura penala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 276 din 19 aprilie 2003
Nicolae Popa - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Şerban Viorel Stanoiu - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Ioan Vida - judecãtor
Nicoleta Grigorescu - procuror
Florentina Geangu - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 392 alin. 4 din Codul de procedura penalã, excepţie ridicatã de Claudiu Stroe în Dosarul nr. 3.355/2002 al Curţii Supreme de Justiţie - Secţia penalã.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, fata de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, invocand în acest sens jurisprudenta Curţii în materie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele:
Prin Încheierea din 12 noiembrie 2002, pronunţatã în Dosarul nr. 3.355/2002, Curtea Suprema de Justiţie - Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 392 alin. 4 din Codul de procedura penalã, excepţie ridicatã de Claudiu Stroe, contestator recurent în dosarul menţionat.
În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate invocate se arata ca dispoziţiile art. 392 alin. 4 din Codul de procedura penalã, care nu prevãd calea de atac a recursului impotriva unei decizii prin care se respinge contestaţia în anulare, contravin prevederilor art. 21 şi 49 din Constituţie, care statueazã liberul acces la justiţie, respectiv principiul nerestrangerii acestui drept, prevederilor art. 24 din Legea fundamentalã, care reglementeazã dreptul la apãrare, precum şi dispoziţiilor art. 128 din Constituţie, care asigura dreptul pãrţilor de a exercita cãile de atac, în condiţiile legii, impotriva hotãrârilor judecãtoreşti. De asemenea, autorul exceptiei considera ca sunt incalcate şi prevederile art. 20 alin. (1) din Constituţie cu raportare la reglementãrile din art. 1, art. 6 paragraful 1 şi art. 13 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, privind obligaţia de a respecta drepturile omului, referitoare la dreptul la un proces echitabil, public, desfãşurat într-un termen rezonabil, în fata unei instanţe independente şi impartiale, respectiv dreptul la un recurs efectiv.
Curtea Suprema de Justiţie - Secţia penalã considera ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, deoarece liberul acces la justiţie nu presupune şi accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfãptuieşte justiţia, iar instituirea unor reguli de procedura pentru desfãşurarea procesului şi reglementarea cãilor de atac sunt de competenta exclusiva a legiuitorului. Se mai arata ca textul de lege criticat este în concordanta şi cu dispoziţiile art. 6 paragraful 1, precum şi cu cele ale art. 13 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Potrivit dispoziţiilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile <>art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificãrile ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.
Preşedintele Camerei Deputaţilor considera ca dispoziţiile art. 392 alin. 4 din Codul de procedura penalã sunt constituţionale. Se argumenteaza ca accesul liber la justiţie nu presupune accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfãptuieşte justiţia, iar stabilirea procedurii de judecata, inclusiv reglementarea cãilor de atac, este de competenta exclusiva a legiuitorului ordinar. Instituirea unor reguli speciale, inclusiv cu privire la cãile de atac, nu este contrarã principiului egalitãţii cetãţenilor sau dreptului la apãrare, atâta timp cat se asigura egalitatea cetãţenilor în utilizarea lor.
Guvernul apreciazã ca excepţia ridicatã este neîntemeiatã, deoarece contestaţia în anulare este o cale extraordinarã de atac, iar ratiunea sa este aceea de a asigura remedierea erorilor ce s-ar putea produce în activitatea instanţelor judecãtoreşti. Întrucât contestaţia în anulare, ca toate cãile extraordinare de atac, reprezintã o prelungire a procesului penal, aceasta trebuie sa fie folositã sub un strict control judecãtoresc. Se arata ca, în jurisprudenta sa, Curtea Constituţionalã a statuat ca accesul la justiţie nu presupune accesul la toate mijloacele procedurale şi la toate cãile de atac. De asemenea, se apreciazã ca dispoziţiile de lege criticate nu sunt contrare nici prevederilor art. 20 alin. (1) din Constituţie raportate la dispoziţiile Convenţiei pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, în speta cele ale art. 6 paragraful 1 şi ale art. 13, deoarece nu aduc atingere în nici un fel dreptului de a se adresa justiţiei sau elementelor care caracterizeazã un proces echitabil.
Avocatul Poporului considera ca dispoziţiile art. 392 alin. 4 din Codul de procedura penalã sunt constituţionale. Referitor la neconstituţionalitatea acestor dispoziţii în raport cu art. 1, 6 şi 13 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, se apreciazã ca între acestea nu exista contradictii. În acest sens, se arata ca practica europeanã a statuat ca prevederile art. 6 din convenţie nu sunt aplicabile cãilor extraordinare de atac, iar conceptul de "proces echitabil" nu implica în mod necesar existenta mai multor grade de jurisdicţie, deci a unor cai de atac impotriva hotãrârilor judecãtoreşti, inclusiv cele extraordinare, şi posibilitatea exercitãrii lor de cãtre toate pãrţile din proces. Dreptul la recurs, prevãzut în art. 2 din Protocolul nr. 7 adiţional la convenţie, poate fi exercitat de orice persoana declarata vinovata de cãtre o instanta, dar nu pentru toate hotãrârile ce se pot da în cursul procesului penal. Totodatã, se invoca jurisprudenta Curţii Constituţionale referitoare la textul de lege criticat.
Preşedintele Senatului nu a transmis punctul sau de vedere asupra exceptiei.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Preşedintelui Camerei Deputaţilor, Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã constata ca a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie şi ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 392 alin. 4 din Codul de procedura penalã, care au urmãtorul cuprins: "Sentinta data în contestaţie este supusã apelului, iar decizia data în apel este supusã recursului." Aceste dispoziţii legale privesc cãile de atac ce pot fi folosite impotriva hotãrârilor judecãtoreşti date în soluţionarea contestaţiei în anulare.
Autorul exceptiei de neconstituţionalitate susţine ca acest text contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 21, art. 20 alin. (1), cu referire la art. 6 paragraful 1 şi art. 13 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, ale art. 24, 49 şi ale art. 128 din Legea fundamentalã, deoarece nu prevede nici o cale de atac impotriva deciziei date de instanta de recurs în soluţionarea contestaţiei în anulare.
Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca aceasta este neîntemeiatã.
Asupra constituţionalitãţii dispoziţiilor art. 392 alin. 4 din Codul de procedura penalã, precum şi asupra argumentelor invocate în susţinerea acestei excepţii, Curtea Constituţionalã s-a pronunţat prin mai multe decizii, dintre care menţionãm Decizia nr. 261 din 5 decembrie 2000, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 174 din 5 aprilie 2001, şi Decizia nr. 171 din 23 mai 2001, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 387 din 16 iulie 2001. Prin aceste decizii Curtea Constituţionalã, respingând excepţiile ridicate, a subliniat netemeinicia argumentelor invocate în susţinerea lor.
Astfel, în Decizia nr. 261/2000, cu privire la contrarietatea dispoziţiilor art. 392 alin. 4 din Codul de procedura penalã în raport cu art. 21 din Constituţie, Curtea a reţinut ca în activitatea sa jurisdicţionalã anterioarã a examinat semnificatia principiului liberului acces la justiţie. Astfel, prin Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Curtea a statuat ca liberul acces la justiţie nu presupune şi accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfãptuieşte justiţia, iar instituirea regulilor de desfãşurare a procesului în fata instanţelor judecãtoreşti, deci şi reglementarea cãilor ordinare şi extraordinare de atac, este de competenta exclusiva a legiuitorului. Aceasta soluţie decurge din dispoziţiile art. 125 alin. (3) din Constituţie, potrivit cãrora "Competenta şi procedura de judecata sunt stabilite de lege", precum şi din cele ale art. 128 din Constituţie, conform cãrora "Impotriva hotãrârilor judecãtoreşti, pãrţile interesate şi Ministerul Public pot exercita cãile de atac, în condiţiile legii".
În considerentele aceleiaşi decizii s-a reţinut ca semnificatia art. 21 alin. (2) din Constituţie, potrivit cãruia accesul liber la justiţie nu poate fi îngrãdit, este aceea ca nici o categorie sau grup social nu poate fi exclus de la exerciţiul drepturilor procesuale prevãzute de lege. Însã legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedura, astfel încât accesul liber la justiţie nu înseamnã accesul la toate structurile judecãtoreşti şi la toate cãile de atac. Lipsa posibilitatii de a exercita o cale de atac impotriva încheierii de respingere în principiu a contestaţiei în anulare nu impiedica accesul la justiţie, în condiţiile în care calea de atac a contestaţiei în anulare poate fi promovata numai dupã ce au fost exercitate toate cãile ordinare de atac prevãzute de lege [în cazurile prevãzute la art. 386 lit. a)-c) din Codul de procedura penalã], partea beneficiind de toate gradele de jurisdicţie prevãzute de lege.
Curtea a constatat, de asemenea, ca dispoziţiile legale criticate sunt în concordanta şi cu prevederile art. 6 şi 13 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Aceste considerente sunt valabile şi în cauza de fata.
În ceea ce priveşte critica referitoare la încãlcarea dispoziţiilor art. 24 din Constituţie, Curtea constata ca imposibilitatea legalã de a exercita o cale de atac impotriva încheierii de respingere în principiu a contestaţiei în anulare nu este de natura sa aducã atingere dreptului la apãrare, deoarece nu afecteazã modul în care partea îşi exercita mijloacele procesuale pentru apãrarea sa.
Referitor la susţinerea ca prevederile art. 392 alin. 4 din Codul de procedura penalã contravin dispoziţiilor art. 49 din Constituţie, Curtea constata ca aceasta nu poate fi reţinutã, deoarece prin reglementarea legalã supusã controlului de constitutionalitate nu se restrânge exerciţiul unor drepturi sau al unor libertãţi.
În sfârşit, Curtea constata ca este nefondata şi susţinerea potrivit cãreia textul de lege criticat contravine dispoziţiilor art. 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, deoarece conţinutul dispoziţiilor legale nu are nici o legatura cu obiectul de reglementare al acestei norme juridice internaţionale.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) şi (6) şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 392 alin. 4 din Codul de procedura penalã, excepţie ridicatã de Claudiu Stroe în Dosarul nr. 3.355/2002 al Curţii Supreme de Justiţie - Secţia penalã.
Definitiva şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 6 martie 2003.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent,
Florentina Geangu
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
