Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 99 din 22 februarie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 345 din 25 aprilie 2005
Constantin Doldur - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Ion Tiucã - procuror
Irina Loredana Lãpãdat - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepţie ridicatã de Marioara Aleith în Dosarul nr. 262/2004 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilã.
La apelul nominal rãspunde autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, prin avocat Antonie Iorgovan. Lipsesc celelalte pãrţi, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Reprezentantul autoarei excepţiei de neconstituţionalitate solicitã admiterea acesteia. În esenţã se susţine cã, în mãsura în care termenul de 6 luni prevãzut de textul de lege criticat, pentru trimiterea notificãrii, este calificat ca fiind un termen de decãdere, şi nu unul de prescripţie, sunt încãlcate dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Constituţie, potrivit cãrora nici o lege nu poate împiedica exercitarea dreptului de acces liber la justiţie. Se mai aratã cã, în sensul practicii Curţii Europene a Drepturilor Omului, dreptul de acces la justiţie nu este un drept absolut şi poate fi supus unor restricţii, cum ar fi termenele legale de prescripţie, cu condiţia ca acestea sã nu aducã atingere substanţei dreptului, sã urmãreascã un scop legitim şi sã existe un raport rezonabil de proporţionalitate între acesta şi mijloacele utilizate. Textul de lege criticat nu respectã aceste condiţii de legitimitate şi proporţionalitate a mãsurii de restrângere a exerciţiului dreptului de acces la justiţie, prin faptul cã instituie un termen de decãdere, a cãrui nerespectare conduce la însãşi pierderea dreptului de acces la justiţie.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, arãtând cã prin instituirea unui termen de decãdere nu este împiedicat accesul la justiţie. Nu poate fi reţinutã nici încãlcarea art. 44 din Constituţie, dat fiind cã principiul constituţional al garantãrii dreptului de proprietate privatã protejeazã dreptul de proprietate existent în patrimoniul titularului sãu, nu vocaţia la dobândirea acestui drept. În ceea ce priveşte invocarea dispoziţiilor art. 1 alin. (3) din Constituţie, se precizeazã cã noţiunea de stat de drept nu este incompatibilã cu instituirea unor termene pentru exercitarea drepturilor procesuale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 4 octombrie 2004, pronunţatã în Dosarul nr. 262/2004, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepţie ridicatã de Marioara Aleith.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine cã textul de lege criticat încalcã dispoziţiile art. 1 alin. (3), art. 21, art. 44 alin. (1), (3), (6) şi (8), art. 53 şi ale art. 124 alin. (2) din Constituţie. Astfel, se aratã cã prevederile <>art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 reglementeazã "o procedurã administrativã care trebuie declanşatã într-un anumit termen, sub sancţiunea pierderii dreptului de a se adresa justiţiei", fiind astfel încãlcate dispoziţiile art. 21 şi ale art. 1 alin. (3) din Constituţie. De asemenea, se susţine cã textul de lege criticat este contrar şi dispoziţiilor art. 53 din Constituţie, deoarece nu prevede o restrângere a dreptului de acces liber la justiţie, ci chiar o decãdere din acest drept.
În ceea ce priveşte încãlcarea art. 44 alin. (1), (3), (6) şi (8) din Constituţie, autorul excepţiei susţine cã, potrivit acestor dispoziţii constituţionale, dreptul de proprietate este garantat, iar singura modalitate de preluare a unui bun în proprietatea statului este exproprierea pentru cauzã de utilitate publicã, cu dreaptã şi prealabilã despãgubire, astfel încât textul de lege criticat este contrar acestor dispoziţii constituţionale.
Referitor la invocarea încãlcãrii dispoziţiilor art. 124 alin. (2) din Constituţie, potrivit cãrora "Justiţia este unicã, imparţialã şi egalã pentru toţi", se susţine cã textul criticat instituie o discriminare între cei care revendicã dreptul de proprietate în baza dreptului comun, printr-o acţiune în revendicare imprescriptibilã, şi aceia care introduc acţiuni în revendicare a unor imobile ce cad sub incidenţa <>Legii nr. 10/2001 , obligaţi sã respecte termenul de 6 luni prevãzut prin textul de lege criticat.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilã considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Potrivit <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Se aratã cã nu poate fi reţinutã încãlcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (3), art. 21, art. 53 şi ale art. 124 alin. (2) din Constituţie, deoarece instituirea unui termen de decãdere nu constituie o încãlcare a accesului liber la justiţie, ci, "dimpotrivã, o afirmare expresã a acestuia, în deplinã concordanţã cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit cãrora legiuitorul are competenţa exclusivã de a stabili regulile de desfãşurare a procesului în faţa instanţelor judecãtoreşti, inclusiv instituirea unor termene în care sã poatã fi exercitate anumite drepturi". În punctul de vedere prezentat se mai aratã cã lipsa unor termene care sã limiteze în timp procedurile prevãzute de lege sau a sancţiunii nerespectãrii lor ar crea o stare de insecuritate a circuitului civil, nerespectarea acestor termene fiind imputabilã exclusiv lipsei de diligenţã a titularului dreptului. Cât priveşte invocarea încãlcãrii art. 44 din Constituţie, Guvernul aratã cã acest text nu este incident în cauzã, dat fiind cã textul constituţional protejeazã "dreptul de proprietate definitiv stabilit", iar în speţã obiectul litigiului îl constituie chiar constatarea existenţei sau inexistenţei acestui drept.
Avocatul Poporului considerã cã prevederile legale criticate, care reglementeazã o sancţiune pentru nerespectarea termenului de trimitere a notificãrii pentru revendicarea imobilelor preluate în mod abuziv, nu încalcã art. 21 din Constituţie, ci reprezintã o regulã specialã de procedurã, referitoare la prescriptibilitatea dreptului de a solicita în justiţie mãsuri reparatorii, în naturã sau prin echivalent, edictatã de legiuitor în conformitate cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie. Potrivit punctului de vedere al Avocatului Poporului, nu este de reţinut nici încãlcarea art. 44 alin. (1) din Constituţie, deoarece cadrul juridic stabilit de legiuitor pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate poate fi reglementat şi prin instituirea unor limitãri rezonabile în ceea ce priveşte valorificarea acestuia. Se mai aratã cã textul de lege criticat nu contravine dispoziţiilor art. 1 alin. (3), art. 53 şi ale art. 124 alin. (3) din Constituţie, iar în ceea ce priveşte dispoziţiile constituţionale ale art. 44 alin. (3), (6) şi (8), Avocatul Poporului considerã cã acestea nu sunt incidente în cauzã.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile <>art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 14 februarie 2001.
Prevederile legale criticate au urmãtorul conţinut:
- Art. 21 alin. (5): "Nerespectarea termenului de 6 luni prevãzut pentru trimiterea notificãrii atrage pierderea dreptului de a solicita în justiţie mãsuri reparatorii în naturã sau prin echivalent."
În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3), art. 21 alin. (1), (2) şi (3), art. 44 alin. (1), (3), (6) şi (8), art. 53 şi art. 124 alin. (2), al cãror conţinut este urmãtorul:
- Art. 1 alin. (3): "România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertãţile cetãţenilor, libera dezvoltare a personalitãţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintã valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate.";
- Art. 21 alin. (1), (2) şi (3): "(1) Orice persoanã se poate adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrãdi exercitarea acestui drept.
(3) Pãrţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.";
- Art. 44: "(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege. [...]
(3) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauzã de utilitate publicã, stabilitã potrivit legii, cu dreaptã şi prealabilã despãgubire. [...]
(6) Despãgubirile prevãzute în alineatele (3) şi (5) se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, în caz de divergenţã, prin justiţie. [...]
(8) Averea dobânditã licit nu poate fi confiscatã. Caracterul licit al dobândirii se prezumã.";
- Art. 53: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertãţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacã se impune, dupã caz, pentru: apãrarea securitãţii naţionale, a ordinii, a sãnãtãţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertãţilor cetãţenilor; desfãşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamitãţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrângerea poate fi dispusã numai dacã este necesarã într-o societate democraticã. Mãsura trebuie sã fie proporţionalã cu situaţia care a determinat-o, sã fie aplicatã în mod nediscriminatoriu şi fãrã a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertãţii.";
- Art. 124 alin. (2): "Justiţia este unicã, imparţialã şi egalã pentru toţi."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicatã, Curtea reţine urmãtoarele:
<>Art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 reglementeazã termenul pentru trimiterea unei notificãri, act procedural prin intermediul cãruia persoana îndreptãţitã la restituirea imobilului preluat abuziv - teren sau construcţie, ce cade sub incidenţa <>Legii nr. 10/2001 , solicitã uneia dintre persoanele juridice deţinãtoare, enumerate la art. 20 din aceeaşi lege, restituirea în naturã a imobilului, potrivit procedurilor de restituire reglementate prin cap. III din lege.
Curtea constatã cã excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiatã. Potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale, de exemplu <>Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, liberul acces la justiţie semnificã faptul cã orice persoanã se poate adresa instanţelor judecãtoreşti pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor sau a intereselor sale legitime, iar nu faptul cã acest drept nu poate fi supus nici unei condiţionãri.
Exercitarea unui drept de cãtre titularul sãu nu poate avea loc decât cu respectarea cadrului legal stabilit de legiuitor, care, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, are legitimarea constituţionalã de a stabili competenţa instanţelor judecãtoreşti şi procedura de judecatã. Aceasta implicã şi reglementarea unor termene, dupã a cãror expirare valorificarea dreptului nu mai este posibilã.
Mai mult, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (de exemplu cauza Golder împotriva Regatului Unit, 1975) s-a statuat cã "dreptul de acces la tribunale nu este un drept absolut". S-a arãtat cã, "fiind vorba de un drept pe care Convenţia l-a recunoscut fãrã sã-l defineascã în înţelesul restrâns al cuvântului, existã posibilitatea limitãrilor implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conţinutul oricãrui drept". Prin urmare, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, dreptul de acces la justiţie implicã, prin însãşi natura sa, o reglementare din partea statului şi poate fi supus unor limitãri sau condiţionãri, atât timp cât nu este atinsã substanţa dreptului.
Curtea constatã astfel cã textul de lege criticat nu încalcã dispoziţiile art. 21 din Constituţie privind accesul liber la justiţie, ci instituie norme procedurale pentru exercitarea acestui drept, în conformitate cu dispoziţiile constituţionale ale art. 126 alin. (2), care prevede cã procedura de judecatã este prevãzutã numai prin lege.
De altfel, asupra prevederilor <>art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 , prin raportare la <>art. 21 din Constituţie, Curtea s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 185 din 27 aprilie 2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 490 din 1 iunie 2004, prin care excepţia de neconstituţionalitate a fost respinsã, reţinându-se cã "instituirea unui termen de decãdere nu este de naturã sã împiedice accesul liber la justiţie, deoarece toate mãsurile luate de autoritãţile şi persoanele juridice prevãzute în <>Legea nr. 10/2001 pentru stabilirea şi punerea în executare a mãsurilor reparatorii prevãzute de lege pot fi atacate în justiţie de cãtre persoanele interesate, pe baza dispoziţiilor pe care însãşi legea le prevede". De asemenea, prin aceeaşi decizie Curtea a constatat cã "textul criticat are în vedere tocmai celeritatea soluţionãrii procesului, satisfãcând astfel cerinţa soluţionãrii acestuia, într-un termen rezonabil". Prin urmare nu este întemeiatã susţinerea autorului excepţiei privind încãlcarea dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Constituţie, potrivit cãrora "Pãrţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil".
Soluţia pronunţatã şi considerentele ce au stat la baza acesteia sunt valabile şi în prezenta cauzã, întrucât nu au intervenit elemente noi de naturã a determina o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii Constituţionale.
Nu poate fi reţinutã nici încãlcarea art. 53 din Constituţie. Nici una dintre situaţiile limitativ prevãzute de alin. (1) al art. 53, în care poate interveni restrângerea exerciţiului unui drept, nu are incidenţã în cauzã, dat fiind cã nu este vorba de o restrângere a exerciţiului dreptului de acces liber la justiţie al persoanelor interesate, ci, în fapt, de condiţionarea exercitãrii acestui drept de respectarea anumitor termene procedurale.
În ceea ce priveşte susţinerea cã ar fi fost încãlcate dispoziţiile art. 44 alin. (1) din Constituţie referitoare la garantarea dreptului de proprietate, aceasta nu este întemeiatã. Curtea constatã cã prevederile legale criticate dau expresie competenţei constituţionale a legiuitorului, reglementatã prin art. 44 alin. (1) teza a doua, de a stabili conţinutul şi limitele dreptului de proprietate.
În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia a invocat şi încãlcarea dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 44 alin. (3) referitoare la expropriere, în art. 44 alin. (6) referitoare la despãgubirile cuvenite proprietarului în cazurile prevãzute la alin. (3) şi (5), precum şi în art. 44 alin. (8) referitoare la prezumţia de dobândire licitã a averii. În legãturã cu aceste susţineri Curtea constatã cã aceste dispoziţii constituţionale nu au incidenţã în cauzã.
De asemenea, Curtea reţine cã prevederile legale criticate nu vin în contradicţie cu dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3) referitoare la statul de drept şi nici cu cele cuprinse în art. 124 alin. (2) referitoare la unicitatea puterii judecãtoreşti, imparţialitatea activitãţii de judecatã sau egalitatea procesualã a pãrţilor.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepţie ridicatã de Marioara Aleith în Dosarul nr. 262/2004 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 22 februarie 2005.
PREŞEDINTE,
CONSTANTIN DOLDUR
Magistrat-asistent,
Irina Loredana Lãpãdat
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
