Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Vasile Gionea - preşedinte
Viorel Mihai Ciobanu - judecãtor
Mihai Constantinescu - judecãtor
Ion Filipescu - judecãtor
Florin Bucur Vasilescu - judecãtor
Ioan Griga - procuror
Constantin Burada - magistrat-asistent
Pe rol pronunţarea asupra recursului declarat de Ministerul Public impotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1 din 5 ianuarie 1994.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publica din 21 octombrie 1994, concluziile reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în încheierea din aceeaşi data, cînd Curtea, avînd nevoie de timp pentru deliberare, a aminat pronunţarea pentru data de 1 noiembrie 1994.
Avînd în vedere actele şi lucrãrile dosarului, Curtea Constituţionalã constata urmãtoarele:
Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1 din 5 ianuarie 1994 s-a admis excepţia de neconstituţionalitate invocatã de Bakos Attila, Peter Laszlo şi Antal Arpad în Dosarul nr. 646/1992 al Tribunalului Timis şi s-a constatat ca prevederile art. 40 alin. 4, teza a II-a din Legea nr. 23/1969, potrivit cãrora detinutii aflaţi în curs de urmãrire penalã sau de judecata vor trebui sa poarte, pentru motive temeinice, costumul locului de deţinere, fiind contrare Constituţiei, sunt abrogate în temeiul art. 150 alin. (1) din legea fundamentalã.
În motivarea acestei soluţii s-a reţinut, în esenta, ca aplicarea consecventa a prezumţiei de nevinovatie impune ca, sub nici un aspect pînã la rãmînerea definitiva a hotãrîrii de condamnare, sa nu se facã vreo deosebire de tratament între persoana trimisa în judecata penalã şi restul cetãţenilor, iar ţinuta vestimentara în care sunt aduse în instanţe persoanele arestate preventiv poate conduce la o discriminare de natura sa afecteze interesele persoanele ale inculpaţilor, sa le creeze o imagine nefavorabila în fata opiniei publice şi poate, în cele din urma, sa influenteze chiar mentalitatea judecãtorilor. Totodatã, invocindu-se art. 20 din Constituţie, se retine ca, potrivit art. 88 din ansamblul de reguli minimale pentru tratamentul detinutilor, adoptat de primul Congres al Naţiunilor Unite pentru prevenirea crimei şi tratamentul delicventilor, ţinut la Geneva în 1955 şi aprobat de Consiliul Economic şi Social în rezoluţiile sale nr. 663C (XXIV) din 31 iulie 1957 şi nr. 2076 (LXII) din 13 mai 1977, un deţinut preventiv va purta uniforma penitenciarului numai dacã doreşte, el neputind fi constrîns la aceasta sub nici o forma.
Impotriva acestei decizii Ministerul Public a declarat recurs, formulind doua motive:
Prin primul motiv de recurs, care vizeazã soluţia de fond, se susţine, în esenta, ca prevederea legalã contestatã este constituţionalã, deoarece limitarea libertãţii individuale, atît prin arestarea preventivã, cît şi prin obligarea detinutilor sa poarte costumul locului de deţinere - ultima derivînd şi fiind condiţionatã de prima -, este în concordanta cu rezoluţiile nr. 663C (XXIV) din 31 iulie 1957 şi nr. 2076 (LXII) din 13 mai 1977 ale Consiliului Economic şi Social, potrivit cãrora "un deţinut poate fi autorizat sa-şi poarte veşmintele personale dacã acestea sunt curate şi convenabile". Dacã deţinerea preventivã trebuie consideratã, în lumina Constituţiei şi a pactelor sau tratatelor internaţionale, nu numai ca o instituţie absolut utila, dar chiar ca o instituţie legitima, cînd este vorba de interesele societãţii, care are dreptul sa se apere izolind prin acea mãsura pe infractorul periculos pînã cînd el îşi va primi pedeapsa, tot astfel este justificatã şi dispoziţia ca pentru motive temeinice el sa poarte costumul locului de deţinere.
Prin cel de-al doilea motiv de recurs se susţine ca prin deciziile sale Curtea Constituţionalã nu poate constata abrogarea unui text de lege anterior Constituţiei în baza art. 150 alin. (1), astfel cum a procedat, ci numai neconstituţionalitatea lui. Din interpretarea art. 150 din Constituţie şi a art. 23 din Legea nr. 47/1992 rezulta ca rezolvarea conflictului de legi în timp este de competenta altor autoritãţi decît Curtea Constituţionalã, iar cînd aceasta este competenta sa soluţioneze excepţia, nu poate pronunţa neconstituţionalitatea legii şi a ordonanţelor decît acolo unde este cazul.
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,
examinînd decizia atacatã, motivele de recurs invocate, dispoziţiile art. 40 alin. 4, teza a II-a, din Legea nr. 23/1969, prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, retine urmãtoarele:
Motivul de recurs care vizeazã necompetentã Curţii Constituţionale de a se pronunţa asupra constituţionalitãţii unor legi anterioare Constituţiei este nefondat. Potrivit art. 150 alin. (1) din legea fundamentalã, legile şi toate celelalte acte normative rãmîn în vigoare în mãsura în care ele nu contravin Constituţiei. Astfel cum în mod constant s-a statuat în practica jurisdicţiei constituţionale a Curţii, constatarea contrarietatii unei asemenea dispoziţii anterioare cu prevederile Constituţiei o poate face şi Curtea Constituţionalã, dacã a fost sesizatã în condiţiile Legii nr. 47/1992, cu particularitatea ca admiterea exceptiei de neconstituţionalitate nu duce la declararea dispoziţiei legale ca neconstitutionala - o lege putind fi apreciatã numai în funcţie de regimul constituţional sub imperiul cãruia a fost adoptatã -, ci la constatarea abrogãrii, soluţie ce constituie consecinta constituţionalã a contrarietatii la care se referã art. 150 alin. (1) din Constituţie.
În ce priveşte motivul de recurs care vizeazã soluţia pe fond, acesta nu poate fi în întregime primit astfel cum a fost formulat, deoarece Ministerul Public apreciazã, fãrã nici o rezerva, ca dispoziţiile art. 40 alin. 4, teza a II-a, din Legea nr. 23/1969 sunt constituţionale.
Recursul urmeazã, de aceea, a fi admis pentru considerentele ce se vor arata în continuare.
Limitarea libertãţii individuale prin efectul arestãrii preventive este constituţionalã în condiţiile prevãzute de art. 23 alin. (2) şi alin. (4) - (6) din Constituţie, dar aceasta nu poate aduce în nici un fel o atingere prezumţiei de nevinovatie, prevãzutã la alin. (8) al aceluiaşi articol. De aceea, nu este întemeiat motivul de recurs potrivit cãruia limitarea libertãţii individuale prin efectul arestãrii implica şi "obligarea detinutilor sa poarte costumul locului de deţinere - ultima derivînd şi fiind condiţionatã de prima -". Dimpotriva, ţinuta vestimentara a celui arestat preventiv trebuie sa evite orice fel de confuzie între acesta şi persoana condamnata, altminteri prezumţia de nevinovatie ce opereazã în favoarea primului este afectatã de imaginea creata de vestimentatia specifica celui condamnat.
De aceea prezumţia de nevinovatie implica, printre altele, ca ţinuta vestimentara a detinutilor aflaţi în curs de urmãrire penalã sau de judecata sa fie cea personalã. Aceasta regula este înscrisã în art. 40 alin. 4, teza I din Legea nr. 23/1969, text conform Constituţiei României şi recomandãrilor internaţionale aplicabile în materie, astfel cum s-a reţinut şi prin decizia atacatã cu recurs. Textul stabileşte însã, prin teza a II-a, ca aceşti deţinuţi, pentru motive temeinice, vor trebui sa poarte costumul locului de deţinere. Constatarea, prin decizia recuratã, ca aceasta prevedere este abrogatã ca urmare a contrarietatii sale cu prezumţia de nevinovatie poate avea consecinţe contrare insesi acestei prezumţii, întrucît ar insemna ca în toate cazurile cel arestat preventiv sa poarte numai îmbrãcãmintea personalã, chiar dacã aceasta l-ar pune într-o situaţie de nedemnitate, îmbrãcãmintea ar putea avea valoare probanta etc. De altfel, în art. 88 din Ansamblul de reguli minimale pentru tratamentul detinutilor, adoptat de primul Congres al Naţiunilor Unite pentru prevenirea crimei şi tratamentul delicventilor, ţinut la Geneva în 1955 şi aprobat de Consiliul Economic şi Social în rezoluţiile sale nr. 663C (XXIV) din 31 iulie 1957 şi nr. 2076 (LXII) din 13 mai 1977, cu referire la arestatii preventivi se stabileşte ca: "un deţinut poate fi autorizat sa-şi poarte veşmintele personale, dacã acestea sunt curate şi convenabile" (pct. 1), iar "dacã poarta uniforma locului de deţinere aceasta trebuie sa fie diferita de aceea a condamnaţilor" (pct. 2). Deşi nu este vorba de un pact sau tratat la care România sa fie parte şi deci sa devinã aplicabile dispoziţiile art. 20 din Constituţie, astfel cum în mod nejustificat s-a reţinut în decizia atacatã cu recurs, o asemenea recomandare se cuvine a fi reţinutã deoarece este în concordanta cu necesitatea respectãrii prezumţiei de nevinovatie înscrise în Constituţia României. Asa fiind, instituirea unei excepţii de la regula înscrisã în art. 40 alin. 4, teza I, din Legea nr. 23/1969, este justificatã şi constatarea abrogãrii ei în temeiul art. 150 alin. (1) din Constituţie nu se impune.
Dar, în actuala redactare din teza a II-a, motivele temeinice pentru care trebuie sa se poarte uniforma locului de deţinere rãmîn exclusiv la aprecierea conducerii locului de deţinere, asa cum se susţine în motivele de recurs, şi astfel este deschisã posibilitatea unor abuzuri, de natura a afecta prezumţia de nevinovatie, ceea ce este, desigur, neconstitutional. În consecinta, dispoziţia art. 40 alin. 4, teza a II-a, din Legea nr. 23/1969 poate fi consideratã constituţionalã numai în mãsura în care prin condiţia prevãzutã de text "motive temeinice" se înţelege ca îmbrãcãmintea personalã a detinutului aflat în curs de urmãrire penalã sau de judecata nu este curata sau utilizabila, iar uniforma locului de deţinere este diferita de cea a condamnaţilor. Dind o asemenea interpretare textului se asigura, pe de o parte, respectarea prezumţiei de nevinovatie, iar pe de alta parte, se asigura şi rezolvarea acelor situaţii în care purtarea imbracamintei personale nu este posibila, ceea ce desigur nu se poate obţine în cazul inlaturarii totale a dispoziţiei atacate.
Fata de aceste considerente, recursul urmeazã sa fie admis şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 1 din 5 ianuarie 1994, prin care s-au abrogat prevederile art. 40 alin. 4, teza a II-a, din Legea nr. 23/1969, sa fie modificatã.
Avînd în vedere şi prevederile art. 144 lit. c) şi ale art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi cele ale art. 1, 3, 13 alin. (1), lit. A.c) şi ale art. 25 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,
În numele legii
DECIDE:
Admite recursul declarat de Ministerul Public şi modifica Decizia Curţii Constituţionale nr. 1 din 5 ianuarie 1994, dupã cum urmeazã:
Dispoziţia art. 40 alin. 4, teza a II-a, din Legea nr. 23/1969 privind executarea pedepselor este constituţionalã numai în mãsura în care prin condiţia prevãzutã de text "motive temeinice" se înţelege ca îmbrãcãmintea personalã a detinutului aflat în curs de urmãrire penalã sau de judecata nu este curata sau utilizabila, iar uniforma locului de deţinere este diferita de aceea a condamnaţilor.
Definitiva.
Pronunţatã în şedinţa publica din 1 noiembrie 1994.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. dr. VASILE GIONEA
Magistrat-asistent,
Constantin Burada
--------------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
