Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 984 din 22 noiembrie 2012  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004 privind unele masuri prealabile lucrarilor de constructie de drumuri de interes national, judetean si local    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 984 din 22 noiembrie 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004 privind unele masuri prealabile lucrarilor de constructie de drumuri de interes national, judetean si local

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 25 din 11 ianuarie 2013

    Augustin Zegrean - preşedinte
    Aspazia Cojocaru - judecător
    Acsinte Gaspar - judecător
    Petre Lăzăroiu - judecător
    Mircea Ştefan Minea - judecător
    Ion Predescu - judecător
    Puskas Valentin Zoltan - judecător
    Tudorel Toader - judecător
    Irina Loredana Gulie - magistrat-asistent

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

    Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale, excepţie invocată de Societatea Comercială "Rodexim Company" - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 11.977/3/2009 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.102D/2012.
    La apelul nominal se prezintă, pentru autorul excepţiei, doamna avocat Corina Popescu, cu delegaţie depusă la dosar. Lipseşte cealaltă parte, procedura de citare fiind legal îndeplinită atât pentru autorul excepţiei, cât şi pentru partea lipsă.
    Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului autorului excepţiei, care solicită admiterea acesteia. În acest sens, arată că, potrivit textului de lege criticat, astfel cum acesta este aplicat în speţă, la stabilirea cuantumului despăgubirii pentru un imobil supus exproprierii, instanţa se referă la data raportului de expertiză, iar nu la momentul transferului dreptului de proprietate, astfel încât proprietarul expropriat suportă riscul deprecierii valorii bunului, supus fluctuaţiilor pieţei imobiliare. În aceste condiţii, despăgubirea astfel stabilită nu este dreaptă şi nu concordă cu principiul constituţional cuprins în art. 44 alin. (3) din Legea fundamentală.
    Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând în acest sens deciziile Curţii Constituţionale nr. 910 din 23 iunie 2009 şi nr. 617 din 12 iunie 2012. Arată că, potrivit prevederilor art. 26 alin. (2) coroborate cu art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, la calcularea cuantumului despăgubirii, instanţa şi experţii se vor raporta la momentul transferului dreptului de proprietate în patrimoniul expropriatorului.

                                    CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    Prin Încheierea din 17 mai 2012, pronunţată în Dosarul nr. 11.977/3/2009, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale, excepţieinvocată de Societatea Comercială "Rodexim Company" - S.R.L. din Bucureşti într-o cauză având ca obiect contestarea unei proceduri de expropriere.
    În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că, spre deosebire de legea generală în materie, şi anume Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, actul normativ criticat derogă de la regula concomitenţei între data transferului dreptului de proprietate asupra bunului expropriat în patrimoniul expropriatorului, pe de o parte, şi data plăţii despăgubirii, pe de altă parte, transferul dreptului de proprietate operând înainte de data plăţii efective a despăgubirii. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 8 şi 9 din Legea nr. 198/2004, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul în care expropriatul contestă cuantumul despăgubirii propuse de către expropriator, acesta din urmă are obligaţia să consemneze despăgubirea propusă într-un cont bancar deschis pe numele expropriatului, despăgubirea urmând a fi eliberată după pronunţarea hotărârii judecătoreşti de stabilire a cuantumului acesteia.
    În opinia autorului excepţiei, potrivit textului de lege criticat, raportat la norma de trimitere din cuprinsul acestuia, şi anume prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, la stabilirea cuantumului judiciar al despăgubirii, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză. Or, între momentul transferului dreptului de proprietate şi momentul întocmirii raportului de expertiză, preţul este supus fluctuaţiilor pieţei şi poate fi mai mic decât cel existent pentru acelaşi imobil la data transferului dreptului de proprietate. Astfel, în această situaţie, expropriatul trebuie să suporte riscul deprecierii valorii imobilului între momentul transferului dreptului de proprietate şi momentul efectuării expertizei, ceea ce reprezintă o sarcină excesivă, cu atât mai nejustificată cu cât valoarea despăgubirii este menită să înlocuiască în patrimoniul expropriatului valoarea imobilului expropriat.
    În concluzie, în opinia autorului excepţiei, raportarea, în cadrul determinării cuantumului despăgubirii pentru un imobil supus exproprierii, la preţul cu care se vând în mod obişnuit imobile de acelaşi fel, la data întocmirii raportului de expertiză, iar nu la data transferului dreptului de proprietate, este neconstituţională, fiind în contradicţie cu principiul unei despăgubiri drepte, în conformitate cu dispoziţiile art. 44 alin. (3) din Constituţie.
    Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.
    Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.
    Avocatul Poporului apreciază că prevederile legale criticate sunt constituţionale. În acest sens, arată că, în ceea ce priveşte procedura exproprierii, cauza de utilitate publică este definită prin lege, iar despăgubirile sunt stabilite în baza unui raport de evaluare şi pot fi suplimentate la cererea expropriatului. Această dublă condiţionare a despăgubirii asigură caracterul ei previzibil şi echitabil, conferindu-i trăsături indispensabile securităţii juridice ce trebuie respectată într-o societate guvernată de principiile justiţiei şi dreptăţii. Invocă şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.
    Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

                                    CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de drumuri de interes naţional, judeţean şi local, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 487 din 31 mai 2004, modificat prin dispoziţiile art. I pct. 12 din Legea nr. 184/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 740 din 31 octombrie 2008.
    Legea nr. 198/2004 a fost abrogată prin art. 35 lit. c) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 20 decembrie 2010.
    Curtea constată însă că Legea nr. 198/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 184/2008, continuă să îşi producă efectele juridice în cauza dedusă judecăţii, constituind unul dintre temeiurile legale ale desfăşurării procedurii de expropriere a unor imobile aflate în proprietatea autorului excepţiei, astfel încât, în acord cu jurisprudenţa Curţii ( Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011 ), potrivit căreia "sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare", Curtea urmează a se pronunţa asupra excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulată.
    Textul de lege criticat, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 184/2008, are următorul conţinut: "(3) Acţiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii. La calcularea cuantumului despăgubirii, experţii şi instanţa de judecată se vor raporta la momentul transferului dreptului de proprietate, în condiţiile art. 15 din prezenta lege."
    Prevederile art. 15 din Legea nr. 198/2004, la care face trimitere textul de lege criticat, au următorul cuprins: "Transferul imobilelor din proprietatea privată în proprietatea publică a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale şi în administrarea expropriatorului operează de drept la data plăţii despăgubirilor pentru expropriere sau, după caz, la data consemnării acestora, în condiţiile prezentei legi."
    De asemenea, textul de lege criticat face trimitere la prevederile art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 472 din 5 iulie 2011, potrivit cărora:
    - Art. 21: "(1) Soluţionarea cererilor de expropriere este de competenţa tribunalului judeţean sau a Tribunalului Bucureşti în raza căruia este situat imobilul propus pentru expropriere.
    (2) Tribunalul va fi sesizat de expropriator pentru a se pronunţa cu privire la expropriere, în cazul în care nu s-a făcut întâmpinare împotriva propunerii de expropriere sau dacă această cale de atac a fost respinsă în condiţiile art. 18-20.";
    - Art. 22: "Preşedintele instanţei va fixa termen şi va dispune citarea proprietarilor sau, după caz, a posesorilor, a altor titulari de drepturi reale sau a oricăror persoane cunoscute care pot justifica un interes legitim asupra imobilelor propuse a fi expropriate.";
    - Art. 23: "(1) Soluţionarea cererii de expropriere se face cu participarea obligatorie a procurorului.
    (2) Instanţa va verifica dacă sunt întrunite toate condiţiile cerute de lege pentru expropriere şi va stabili cuantumul despăgubirilor şi suma cuvenită fiecărei părţi din cele menţionate la art. 22. Hotărârea este supusă căilor de atac prevăzute de lege.";
    - Art. 24: "(1) În cazul în care părţile se învoiesc în faţa instanţei asupra exproprierii şi asupra despăgubirii, aceasta va lua act de învoială şi va pronunţa o hotărâre definitivă.
    (2) Atunci când părţile sau numai unele dintre acestea se învoiesc doar cu privire la expropriere, dar nu şi asupra despăgubirii, instanţa va lua act de învoială şi va stabili despăgubirea.
    (3) În cazul în care una sau mai multe părţi titulare de drepturi asupra imobilelor, deşi legal citate, nu s-au prezentat, instanţa va putea hotărî în lipsă.
    (4) În cazul în care expropriatorul cere exproprierea numai a unei părţi de teren sau din construcţie, iar proprietarul cere instanţei exproprierea totală, instanţa va aprecia, în raport cu situaţia reală, dacă exproprierea în parte este posibilă. În caz contrar, va dispune exproprierea totală.";
    - Art. 25: "Pentru stabilirea despăgubirilor instanţa va constitui o comisie de experţi compusă dintr-un expert numit de instanţă, unul desemnat de expropriator şi un al treilea din partea persoanelor care sunt supuse exproprierii.";
    - Art. 26: "(1) Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite.
    (2) La calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia.
    (3) Experţii vor defalca despăgubirile cuvenite proprietarului de cele ce se cuvin titularilor de alte drepturi reale.
    (4) În cazul exproprierii parţiale, dacă partea de imobil rămasă neexpropriată va dobândi un spor de valoare ca urmare a lucrărilor ce se vor realiza, experţii, ţinând seamă de prevederile alineatului precedent, vor putea propune instanţei o eventuală reducere numai a daunelor.";
    - Art. 27: "(1) Primind rezultatul expertizei, instanţa îl va compara cu oferta şi cu pretenţiile formulate de părţi şi va hotărî.
    (2) Despăgubirea acordată de către instanţă nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator şi nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată."
    În opinia autorului excepţiei, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 44 alin. (3) referitor la expropriere.
    De asemenea, sunt invocate prevederile art. 1 - Protecţia proprietăţii din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
    Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, în ceea ce priveşte modalitatea de stabilire a cuantumului despăgubirii de către instanţă, în cazul în care despăgubirea consemnată în condiţiile art. 5 alin. (4)-(8) şi ale art. 6 alin. (2) din Legea nr. 198/2004, cu modificările şi completările ulterioare, este contestată în justiţie, textul de lege criticat conţine două prevederi aparent contradictorii.
    Astfel, pe de o parte, potrivit art. 9 alin. (3) teza întâi din Legea nr. 198/2004, cu modificările şi completările ulterioare, acţiunea având ca obiect contestarea hotărârii expropriatorului de stabilire a cuantumului despăgubirii se soluţionează, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii, potrivit dispoziţiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994.
    Analizând prevederile acestor norme la care face trimitere teza întâi cuprinsă în textul de lege criticat, Curtea constată că, în ceea ce priveşte calcularea cuantumului despăgubirii, prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 stabilesc că experţii şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobile de acelaşi fel, în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză. Pe de altă parte, teza a doua a textului de lege criticat statuează în mod expres că, la calcularea cuantumului despăgubirii, instanţa şi experţii se vor raporta la momentul transferului dreptului de proprietate în patrimoniul expropriatorului.
    În realitate însă, Curtea constată că trimiterea pe care o face textul de lege criticat, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii, la dispoziţiile art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, nu trebuie înţeleasă că se referă şi la modul de calcul al despăgubirii, cuprins în art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, cu atât mai mult cu cât teza a doua cuprinsă în art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004 derogă în mod expres de la acest mod specific de calcul.
    De altfel, sub imperiul Legii nr. 33/1994, raportarea modului de calcul al despăgubirii la preţul imobilelor de la data realizării raportului de expertiză este corectă, având în vedere că, potrivit art. 28 coroborat cu art. 31 din acelaşi act normativ, transferul dreptului de proprietate este întotdeauna ulterior îndeplinirii obligaţiilor privind despăgubirea.
    Legea nr. 198/2004 reglementează însă o procedură specială, derogatorie de la procedura de drept comun instituită prin Legea nr. 33/1994, procedură în cadrul căreia, în caz de contestare a despăgubirii consemnate în condiţiile art. 5 alin. (4)-(8) şi art. 6 alin. (2) din Legea nr. 198/2004, cuantumul acesteia este stabilit în instanţă, ulterior transferului dreptului de proprietate către expropriator.
    Este şi motivul pentru care legiuitorul a prevăzut expres, potrivit dispoziţiilor tezei a doua din textul de lege criticat, ca modul de calcul al despăgubirii să se raporteze la momentul transferului dreptului de proprietate, astfel încât expropriatul să nu suporte riscul deprecierii valorii imobilului între momentul transferului dreptului de proprietate şi momentul efectuării expertizei, în deplină conformitate cu dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 44 alin. (3) referitor la expropriere.

    Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

                             CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
                                În numele legii
                                    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de drumuri de interes naţional, judeţean şi local, excepţie invocată de Societatea Comercială "Rodexim Company" - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 11.977/3/2009 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Pronunţată în şedinţa publică din data de 22 noiembrie 2012.

                      PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
                                AUGUSTIN ZEGREAN

                              Magistrat-asistent,
                              Irina Loredana Gulie

                                     -----
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016