Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 98 din 5 aprilie 2001 referitoare la obiectia de neconstitutionalitate a "Legii privind respingerea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 23/1999 pentru abrogarea Legii nr. 31/1996 privind regimul monopolului de stat"
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 256 din 18 mai 2001
În temeiul dispoziţiilor art. 144 lit. a) din Constituţie şi ale <>art. 17 din Legea nr. 47/1992 pentru organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicatã, Preşedintele României a solicitat Curţii Constituţionale, la data de 16 martie 2001, sa se pronunţe asupra constituţionalitãţii "Legii privind respingerea <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 23/1999 pentru abrogarea Legii nr. 31/1996 privind regimul monopolului de stat".
Sesizarea constituie obiectul Dosarului nr. 116A/2001.
În obiecţia formulatã sunt reţinute urmãtoarele critici de neconstituţionalitate:
Curtea Constituţionalã, prin Decizia nr. 15/2000, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 267 din 14 iunie 2000, a constatat ca "dispoziţiile <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 23/1999 pentru abrogarea Legii nr. 31/1996 privind regimul monopolului de stat sunt neconstituţionale". În aceasta situaţie, de la data publicãrii deciziei în Monitorul Oficial al României, <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 23/1999 şi-a încetat aplicabilitatea în temeiul dispoziţiilor art. 145 alin. (2) din Constituţie, potrivit cãrora deciziile Curţii Constituţionale sunt obligatorii şi au putere numai pentru viitor, precum şi în baza prevederilor <>art. 25 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, potrivit cãrora decizia prin care se constata neconstituţionalitatea unei ordonanţe în vigoare este definitiva şi obligatorie. O data cu încetarea aplicabilitatii <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 23/1999 , pe cale de consecinta, a reintrat în vigoare Legea monopolului de stat.
Curtea Constituţionalã a statuat în mod constant în sensul ca deciziile sale, prin care s-a constatat neconstituţionalitatea prevederilor legale controlate, produc efecte erga omnes.
Se mai arata ca la data de 7 martie 2001 Parlamentul a trimis, în vederea promulgãrii, "Legea privind respingerea <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 23/1999 pentru abrogarea Legii nr. 31/1996 privind regimul monopolului de stat", adoptatã de Camera Deputaţilor în şedinţa din 14 octombrie 2000 şi de Senat în şedinţa din 26 februarie 2001.
Aceasta lege de respingere a ordonanţei de urgenta, care a fost adoptatã dupã un interval mai mare de un an de la constatarea de cãtre Curte a neconstitutionalitatii ordonanţei, este criticata, prin obiecţia prin care Preşedintele României a investit Curtea, pentru urmãtoarele motive:
1. De îndatã ce şi-a încetat aplicabilitatea <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 23/1999 "a devenit similarã situaţiilor prevãzute la art. 114 alineatul ultim, referitoare la ordonanţele ale cãror efecte au încetat ca urmare a nedepunerii lor spre aprobare în termenul prevãzut în legea de abilitare".
2. Întrucât legea de respingere nu cuprinde nici o prevedere referitoare la încetarea anterioarã a efectelor <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 23/1999 ca o consecinta a constatãrii neconstitutionalitatii sale, rezulta ca aplicarea sa va inceta la data publicãrii legii. În acest fel legea criticata incalca obligativitatea efectelor erga omnes ale deciziei de constatare a neconstitutionalitatii, pronunţatã de Curtea Constituţionalã.
Pentru a preintampina aceste consecinţe contrare dispoziţiilor art. 145 alin. (2) din Constituţie se considera ca legea criticata este constituţionalã numai în mãsura în care precizeazã în cuprinsul sau ca <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 23/1999 şi-a încetat aplicarea în temeiul dispoziţiilor art. 145 alin. (2) din Constituţie.
În baza <>art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, obiecţia Preşedintelui României a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, iar în conformitate cu prevederile <>art. 19 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, s-a solicitat acestora sa trimitã Curţii Constituţionale punctele lor de vedere cu privire la sesizarea de neconstituţionalitate.
În punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor se apreciazã ca "Legea de respingere a <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 23/1999 pentru abrogarea Legii nr. 31/1996 privind regimul monopolului de stat" este neconstitutionala, cu urmãtoarea motivare:
În temeiul dispoziţiilor art. 114 alin. (5) teza finala din Constituţie, Parlamentul aproba sau respinge numai acele ordonanţe care sunt în vigoare, "fiind exclusa posibilitatea ca aprobarea sau respingerea sa priveasca ordonanţe ale cãror efecte juridice au încetat", întrucât legiuitorul vizeazã legea sau ordonanta în vigoare. În cazul în care legiuitorul are în vedere un act normativ abrogat, menţioneazã expres acest lucru. Având în vedere ca Decizia nr. 15/2000 a Curţii Constituţionale are caracter abrogator, <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 23/1999 a încetat sa producã efecte juridice de la data de 14 iunie 2000, data publicãrii deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I. Urmarea imediata a acestui fapt ar fi trebuit sa fie oprirea procedurii legislative şi clasarea proiectului de lege privitor la aprobarea <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 23/1999 . Întrucât Parlamentul a continuat procedura legislativã, a adoptat o lege care contravine art. 114 alin. (5) din Constituţia României, care se referã numai la ordonanţele în vigoare.
Preşedintele Senatului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând obiecţia de neconstituţionalitate formulatã de Preşedintele României, punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor, raportul judecãtorului-raportor, "Legea privind respingerea <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 23/1999 pentru abrogarea Legii nr. 31/1996 privind regimul monopolului de stat", raportatã la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, retine urmãtoarele:
Curtea a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit art. 144 lit. a) din Constituţie, sa se pronunţe asupra obiectiei formulate de Preşedintele României.
Obiectul sesizãrii îl constituie "Legea privind respingerea <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 23/1999 pentru abrogarea Legii nr. 31/1996 privind regimul monopolului de stat", lege care are urmatroul cuprins: "Articol unic. - Se respinge <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 23 din 25 martie 1999 pentru abrogarea Legii nr. 31/1996 privind regimul monopolului de stat, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 26 aprilie 1999."
Aceasta lege este consideratã de Preşedintele României ca fiind contrarã dispoziţiilor art. 145 alin. (2) din Constituţie, conform cãrora: "Deciziile Curţii Constituţionale sunt obligatorii şi au putere numai pentru viitor. Ele se publica în Monitorul Oficial al României."
Curtea, examinând obiecţia de neconstituţionalitate, retine ca, într-adevãr, în exercitarea dreptului sau de control de constitutionalitate, în temeiul dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, a fost sesizatã de Curtea de Apel Timişoara cu soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 23/1999 pentru abrogarea Legii nr. 31/1996 privind regimul monopolului de stat şi, ca urmare, prin Decizia nr. 15 din 25 ianuarie 2000, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 267 din 14 iunie 2000, Curtea Constituţionalã a constatat ca dispoziţiile acestei ordonanţe de urgenta sunt neconstituţionale. Pe cale de consecinta, la data de 14 iunie 2000, data publicãrii deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial al României, <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 23/1999 şi-a încetat aplicabilitatea şi a reintrat în vigoare Legea nr. 31/1996 privind regimul monopolului de stat, prin aplicarea art. 145 alin. (2) teza întâi din Constituţie.
Întrucât acest text constituţional nu distinge, rezulta ca dispoziţiile art. 145 alin. (2) teza întâi se aplica şi deciziilor Curţii Constituţionale pronunţate în temeiul art. 144 lit. c) din Legea fundamentalã. Aceste decizii, pronunţate în cadrul soluţionãrii excepţiilor de neconstituţionalitate, nu produc doar efecte inter partes, asadar numai fata de pãrţile din litigiul aflat pe rolul instanţelor de judecata, ci ele produc efecte erga omnes, fata de toate subiectele de drept.
Caracterul general obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale de constatare a neconstitutionalitatii rezulta nu numai din dispoziţiile art. 145 alin. (2) din Constituţie, ci şi din interpretarea sistematica a dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1), potrivit cãrora "Cetãţenii sunt egali în fata legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri", precum şi în art. 51, conform cãruia "Respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie".
În lumina acestor texte constituţionale este de observat ca, în mãsura în care deciziile Curţii Constituţionale nu ar produce efecte erga omnes, s-ar putea ajunge la situaţia inacceptabila ca una şi aceeaşi dispoziţie legalã - a carei neconstituţionalitate a fost constatatã printr-o decizie anterioarã a Curţii Constituţionale - sa nu se aplice în procesul în cadrul cãruia excepţia a fost ridicatã, dar, pe de alta parte, sa se aplice nestingherit în orice alt proces sau în orice alta împrejurare, în care nu se pune problema unui proces în fata unei instanţe judecãtoreşti. Este însã evident ca asemenea consecinţe ar fi contrare principiului egalitãţii cetãţenilor în fata legii şi a autoritãţilor publice [art. 16 alin. (1) din Legea fundamentalã], fiindca ar insemna, sub cel dintâi aspect, ca o lege declarata neconstitutionala prin decizia Curţii Constituţionale sa nu se aplice fata de unele subiecte de drept (cele implicate în procesul care a prilejuit pronunţarea acelei decizii a Curţii Constituţionale), dar sa se aplice fata de alte subiecte de drept, iar sub cel de-al doilea aspect, ca autoritãţile publice sa aplice legea diferit fata de unele sau altele dintre subiectele de drept, dupã cum acestea au fost ori nu au fost pãrţi într-un proces în cadrul cãruia excepţia a fost ridicatã. Tot astfel, asemenea consecinţe ar fi contrare şi principiului respectãrii Constituţiei (art. 51 din Legea fundamentalã).
Ca urmare a caracterului general obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale, pronunţate în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie, prin care se constata neconstituţionalitatea unei legi sau a unei ordonanţe, prevederea normativa a carei neconstituţionalitate a fost constatatã nu mai poate fi aplicatã, incetandu-şi de drept efectele pentru viitor. Desigur ca în urma pronunţãrii unei decizii prin care se constata neconstituţionalitatea unei legi sau a unei ordonanţe Parlamentul urmeazã sa intervinã în sensul modificãrii sau abrogãrii actului normativ declarat ca fiind neconstitutional. Dar aceasta nu înseamnã ca, în situaţia în care o asemenea mãsura nu se ia sau întârzie, decizia Curţii Constituţionale nu îşi produce efectele.
În acest sens s-a pronunţat, de altfel, Curtea Constituţionalã prin Decizia nr. 169 din 2 noiembrie 1999, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 12 aprilie 2000.
Tot astfel, prin prezenta decizie se mai constata ca obligativitatea erga omnes a deciziilor pronunţate în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie deriva din poziţia Curţii Constituţionale ca unica autoritate de jurisdicţie constituţionalã, independenta fata de orice alta autoritate publica şi al carei scop este garantarea supremaţiei Constituţiei, în concordanta cu principiul statului de drept, prevãzut la art. 1 alin. (3) din Legea fundamentalã.
Sub un alt aspect Curtea observa ca obligativitatea erga omnes a deciziilor pronunţate în cadrul contenciosului constituţional rezulta chiar din esenta controlului de constitutionalitate, fiind consacratã, de altfel, şi în constituţii ale altor state europene; asa sunt, spre exemplu, Constituţia Regatului Spaniei (art. 164) şi Constituţia Portugaliei (art. 282).
Având în vedere cele de mai sus, Curtea retine ca, dupã ce a constatat, printr-o decizie pronunţatã în baza art. 144 lit. c) din Constituţie, neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege ori ordonanta, nici o autoritate publica şi nici un alt subiect de drept nu mai pot aplica textul de lege, acesta fiind lipsit de eficienta normativa. Deşi Curtea nu are competenta de a abroga un text legal, aceasta competenta revenind exclusiv Parlamentului, efectul deciziilor sale de constatare a neconstitutionalitatii unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege ori ordonanta este similar efectului abrogãrii.
De altfel, în cadrul sistemelor constituţionale europene este consacrat efectul abrogator al deciziilor curţilor sau tribunalelor constituţionale. Astfel în art. 136 din Constituţia Republicii Italiene se prevede: "Când Curtea declara neconstitutionala o dispoziţie a unei legi sau a unui act cu putere de lege, aceasta dispoziţie înceteazã a mai fi în vigoare a doua zi de la publicarea deciziei." De asemenea, conform art. 125 din Constituţia Federaţiei Ruse, "Actele recunoscute [de Curte] ca neconstituţionale îşi înceteazã efectele". Mai mult, potrivit art. 151 din Constituţia Republicii Bulgaria, "Actul declarat neconstitutional este abrogat din ziua intrãrii în vigoare a deciziei", iar în conformitate cu art. 32 din Constituţia Republicii Ungare, "Curtea Constituţionalã anuleazã legile şi orice reglementare juridicã pe care o constata ca este neconstitutionala".
Fata de cele de mai sus Curtea constata ca Decizia nr. 15/2000, definitiva şi obligatorie, prin care s-a constatat neconstituţionalitatea prevederilor <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 23/1999 pentru abrogarea Legii nr. 31/1996 privind regimul monopolului de stat, a determinat lipsirea de eficienta juridicã a menţionatei ordonanţe, întrucât de la data publicãrii acestei decizii în Monitorul Oficial al României ordonanta şi-a încetat aplicabilitatea.
Cu toate acestea, Parlamentul a procedat la adoptarea unei legi de respingere a acestei ordonanţe de urgenta, fãrã sa se indice ca ordonanta şi-a încetat aplicabilitatea la data publicãrii deciziei Curţii de constatare a neconstitutionalitatii în Monitorul Oficial al României, Partea I. O asemenea indicare nu este facuta nici mãcar pe cale indirecta, şi anume în formula finala a legii, formula în cadrul cãreia s-a fãcut referire la adoptarea acesteia cu respectarea art. 74 din Constituţie, fãrã sa se menţioneze însã şi art. 145 din Legea fundamentalã.
În aceasta situaţie, fata de dispoziţiile art. 78 din Constituţie ("Legea se publica în Monitorul Oficial al României şi intra în vigoare la data publicãrii sau la data prevãzutã în textul ei"), rezulta ca <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 23/1999 ar urma sa îşi înceteze aplicabilitatea de la data publicãrii în Monitorul Oficial al României a legii de respingere a acesteia, iar nu de la data publicãrii deciziei Curţii Constituţionale, ceea ce ar contraveni principiului obligativitatii deciziilor Curţii Constituţionale, statornicit de art. 145 alin. (2) teza întâi din Constituţie.
Ca urmare a obiectiei formulate de Preşedintele României, Curtea urmeazã sa constate ca "Legea privind respingerea <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 23/1999 pentru abrogarea Legii nr. 31/1996 privind regimul monopolului de stat" este neconstitutionala.
Având în vedere considerentele expuse în prezenta decizie, dispoziţiile art. 1 alin. (3), ale art. 16 alin. (1), ale art. 51, ale art. 58 alin. (1), ale art. 144 lit. a) şi ale art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi prevederile art. 13 alin. (1) lit. A.a), ale <>art. 17 şi 25 din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
"Legea privind respingerea <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 23/1999 pentru abrogarea Legii nr. 31/1996 privind regimul monopolului de stat" este neconstitutionala, întrucât, în temeiul dispoziţiilor art. 145 alin. (2) teza întâi din Constituţie, efectele <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 23/1999 au încetat la data de 14 iunie 2000, data la care a fost publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, Decizia Curţii Constituţionale nr. 15/2000, prin care s-a constatat ca <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 23/1999 este neconstitutionala.
Decizia se comunica Preşedintelui României, precum şi preşedintelui Camerei Deputaţilor şi preşedintelui Senatului, în scopul deschiderii procedurii prevãzute la art. 145 alin. (1) teza întâi din Constituţie.
Definitiva şi obligatorie.
Dezbaterea a avut loc la data de 5 aprilie 2001 şi la ea au participat: Lucian Mihai, preşedinte, Costica Bulai, Constantin Doldur, Ioan Muraru, Nicolae Popa, Lucian Stangu şi Romul Petru Vonica, judecãtori.
PREŞEDINTELE CURŢII
CONSTITUŢIONALE,
LUCIAN MIHAI
Magistrat-asistent şef,
Claudia Miu
-------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
