Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 98 din 15 februarie 2005  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor   art. 174 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 98 din 15 februarie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 174 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 210 din 11 martie 2005
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Aurelia Popa - procuror
Valentina Bãrbãţeanu - magistrat-asistent

Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 169 alin. (1) din Codul de procedurã fiscalã, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Ispat Tepro" - S.A. din Iaşi în Dosarul nr. 3.720/2004 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia comercialã şi de contencios administrativ.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza aflându-se în stare de judecatã, Curtea acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public. Acesta solicitã respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã. În acest sens, precizeazã cã prevederilor de lege criticate nu le sunt aplicabile dispoziţiile art. 21 alin. (4) din Constituţie referitoare la caracterul facultativ al jurisdicţiilor speciale administrative, întrucât Codul de procedurã fiscalã nu instituie asemenea proceduri speciale, ci doar proceduri administrative fãrã caracter jurisdicţional.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 1 noiembrie 2004, pronunţatã în Dosarul nr. 3.720/2004, Curtea de Apel Iaşi - Secţia comercialã şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 169 alin. (1) din Codul de procedurã fiscalã.
Excepţia de neconstituţionaliate a fost ridicatã de Societatea Comercialã "Ispat Tepro" - S.A. din Iaşi într-o cauzã civilã având ca obiect soluţionarea recursului împotriva sentinţei prin care a fost respinsã contestaţia la procesul-verbal de impunere întocmit de reprezentanţi ai Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Iaşi - Direcţia Control Fiscal.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine cã textul de lege criticat contravine prevederilor art. 21 alin. (1) şi (4) din Constituţie. În acest sens, considerã cã, din perspectiva dispoziţiilor art. 21 alin. (4) din Legea fundamentalã, care instituie caracterul facultativ al jurisdicţiilor administrative, sunt neconstituţionale dispoziţiile speciale ale Codului de procedurã fiscalã privitoare la parcurgerea obligatorie a procedurii administrative prevãzute de <>Ordonanţa Guvernului nr. 13/2001 .
Curtea de Apel Iaşi - Secţia comercialã şi de contencios administrativ considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, întrucât textul de lege criticat nu încalcã prevederile art. 21 alin. (4) din Constituţie.
Potrivit prevederilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, întrucât contestaţia împotriva titlului de creanţã fiscalã, precum şi împotriva altor acte administrative fiscale nu are natura juridicã a unei jurisdicţii administrative. Aratã cã în sprijinul argumentãrii naturii juridice de recurs administrativ a cãii de atac a contestaţiei vin şi prevederile <>art. 187 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 , potrivit cãrora deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate la instanţa de contencios administrativ competentã. În acest sens invocã şi <>Decizia Curţii Constituţionale nr. 409 din 12 octombrie 2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.063 din 16 noiembrie 2004. Precizeazã cã, în urma aprobãrii cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 174/2004 , <>Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã a fost republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 560 din 24 iunie 2004, prin renumerotare art. 169 alin. (1) devenind art. 174 alin. (1).
Avocatul Poporului considerã cã sesizarea Curţii Constituţionale nu este legalã, fiind fãcutã cu nesocotirea dispoziţiilor <>art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, conform cãrora încheierea de sesizare trebuie sã cuprindã opinia instanţei asupra excepţiei şi punctele de vedere ale pãrţilor, însoţite de dovezile depuse de acestea. Or, în cauzã, instanţa de judecatã în faţa cãreia a fost ridicatã excepţia de neconstituţionalitate nu şi-a exprimat opinia cu privire la aceasta.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, aşa cum a fost ridicatã în faţa instanţei de judecatã, îl constituie dispoziţiile <>art. 169 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã. Din notele scrise ale autorului excepţiei rezultã însã cã acesta a avut în vedere <>art. 174 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 , aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 174/2004 , republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 560 din 24 iunie 2004, astfel cã, prin prezenta decizie, Curtea Constituţionalã urmeazã sã se pronunţe cu privire la aceste din urmã dispoziţii legale. Conţinutul acestora este urmãtorul:
- Art. 174 alin. (1): "Împotriva titlului de creanţã, precum şi împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestaţie potrivit legii. Contestaţia este o cale administrativã de atac şi nu înlãturã dreptul la acţiune al celui care se considerã lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condiţiile legii."
În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, textul de lege criticat contravine art. 21 alin. (1) şi (4) din Constituţie, care au urmãtorul cuprins:
- Art. 21 alin. (1) şi (4): "(1) Orice persoanã se poate adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime. [...]
(4) Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite."
Din examinarea excepţiei de neconstituţionalitate, se observã cã dispoziţiile ce fac obiectul acesteia au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, Curtea pronunţându-se prin <>Decizia nr. 409 din 12 octombrie 2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.063 din 16 noiembrie 2004. Prin aceastã decizie, Curtea a respins ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a <>art. 174 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã, soluţia pronunţatã întemeindu-se pe cele statuate de Curtea Constituţionalã, cu valoare de principiu, prin <>Decizia nr. 188 din 27 aprilie 2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 498 din 2 iunie 2004, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 5 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 . Prin aceastã decizie s-a reţinut cã art. 21 alin. (4) din Constituţie, care se referã la caracterul facultativ al jurisdicţiilor speciale administrative, a desfiinţat numai pentru procedura administrativã jurisdicţionalã condiţia prealabilã constând în obligaţia persoanei vãtãmate de a se adresa cu reclamaţie organului administrativ emitent mai înainte de sesizarea instanţei de judecatã cu anularea actului considerat ilegal. S-a arãtat, în aceeaşi decizie, cã "nici o dispoziţie constituţionalã nu interzice ca prin lege sã se instituie o procedurã administrativã prealabilã, fãrã caracter jurisdicţional, cum este, de exemplu, procedura recursului administrativ graţios sau a celui ierarhic". Actele de soluţionare de cãtre organele administrative a contestaţiilor formulate potrivit dispoziţiilor din Codul de procedurã fiscalã nu sunt acte de jurisdicţie, ci acte administrative supuse controlului instanţei de judecatã. De altfel, în cauza de faţã, aşa cum precizeazã însuşi textul criticat, "Contestaţia este o cale administrativã de atac şi nu înlãturã dreptul la acţiune al celui care se considerã lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condiţiile legii". Ca atare, acestui tip de contestaţie, prevãzut de Codul de procedurã fiscalã, nu îi sunt aplicabile prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (4) referitoare la caracterul facultativ al jurisdicţiilor speciale administrative.
Argumentele care au stat la baza pronunţãrii deciziilor menţionate îşi pãstreazã valabilitatea şi justificã respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ce constituie obiectul prezentei cauze.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 174 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Ispat Tepro" - S.A. din Iaşi în Dosarul nr. 3.720/2004 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia comercialã şi de contencios administrativ.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 15 februarie 2005.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Valentina Bãrbãţeanu
-------------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016