Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 979 din 25 iunie 2009 referitoare la respingerea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 5, 9 si 12 din Codul de procedura civila
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 646 din 1 octombrie 2009
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Antonia Constantin - procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5, 9 şi 12 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Ion Constantin în Dosarul nr. 7.987/315/2008 al Judecãtoriei Târgovişte.
La apelul nominal se prezintã personal autorul excepţiei, lipsind celelalte pãrţi, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Autorul excepţiei cere permisiunea Curţii de a înregistra audiovideo şedinţa de judecatã în scopul asigurãrii transparenţei actului de justiţie.
Reprezentantul Ministerului Public solicitã respingerea cererii ca inadmisibilã.
Curtea, în temeiul <>art. 53 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, potrivit cãruia "în scopul asigurãrii solemnitãţii şedinţei, utilizarea în sala de şedinţã a aparatelor ce permit înregistrarea, fixarea sau transmiterea cuvântului ori a imaginii este admisã numai înaintea începerii dezbaterilor şi cu autorizarea prealabilã a preşedintelui Curţii Constituţionale", respinge cererea autorului ca fiind inadmisibilã.
În aceste condiţii, autorul excepţiei aratã cã înţelege sã îşi extindã critica de neconstituţionalitate cu privire la prevederile art. 104 pct. 7 din Regulamentul de ordine interioarã a instanţelor judecãtoreşti şi ale <>art. 53 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 .
Reprezentantul Ministerului Public considerã cã o asemenea excepţie de neconstituţionalitate este inadmisibilã.
Curtea, invocând dispoziţiile <>art. 10 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , conform cãrora "Curtea Constituţionalã poate fi sesizatã în cazurile expres prevãzute de art. 146 din Constituţie, republicatã, sau de legea sa organicã", şi ale art. 29 alin. (4) teza întâi, care prevãd cã "Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de cãtre instanţa în faţa cãreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale pãrţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţitã de dovezile depuse de pãrţi", constatã cã solicitarea autorului nu întruneşte condiţiile prevãzute de lege pentru a fi calificatã "excepţie de neconstituţionalitate", fiind invocatã dupã sesizarea Curţii de cãtre instanţa judecãtoreascã, prin încheiere. Prin urmare, Curtea respinge cererea ca inadmisibilã.
În continuare, autorul excepţiei formuleazã recurs împotriva soluţiei de respingere ca inadmisibilã a cererii privind neconstituţionalitatea art. 104 pct. 7 din Regulamentul de ordine interioarã a instanţelor judecãtoreşti şi a <>art. 53 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 .
Reprezentantul Ministerului Public solicitã respingerea acestei cereri.
Curtea, în temeiul <>art. 14 din Legea nr. 47/1992 , care prevede cã procedura jurisdicţionalã "se completeazã cu regulile procedurii civile, în mãsura în care ele sunt compatibile cu natura procedurii în faţa Curţii Constituţionale. Compatibilitatea se hotãrãşte exclusiv de Curte", întrucât, împotriva actelor Curţii, <>Legea nr. 47/1992 nu prevede calea de atac a recursului, dispune respingerea cererii formulate în acest sens.
Cauza se aflã în stare de judecatã.
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate solicitã admiterea criticilor cu privire la dispoziţiile art. 5, 9 şi 12 din Codul de procedurã civilã, apreciind cã acestea sunt de naturã a crea discriminãri între pãrţile din proces, favorizând reclamantul care are posibilitatea de a stabili instanţa competentã sã judece litigiul.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiatã, scopul reglementãrii fiind buna administrare a justiţiei şi asigurarea echilibrului procesual între pãrţi.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 18 martie 2009, pronunţatã în Dosarul nr. 7.987/315/2008, Judecãtoria Târgovişte a sesizat Curtea Constituţionalã pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 5, 9 şi 12 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Ion Constantin.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul susţine cã art. 12 din Codul de procedurã civilã încalcã principiul egalitãţii cetãţenilor în faţa legii, deoarece dau dreptul numai reclamantului de a alege instanţa care urmeazã sã judece litigiul dintre mai multe instanţe deopotrivã competente teritorial, fãrã a se ţine seama şi de pãrerea pârâtului.
Dispoziţiile criticate încalcã şi prevederile art. 1 din Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului, potrivit cãruia "toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în demnitate şi în drepturi", egalitatea reflectând, în opinia autorului excepţiei, absenţa unor practici sau decizii arbitrare care sã plaseze persoanele pe poziţii de inegalitate.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, textele de lege criticate fiind în deplinã concordanţã cu prevederile constituţionale invocate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 5, 9 şi 12 din Codul de procedurã civilã, texte de lege care au urmãtorul conţinut:
- Art. 5: "Cererea se face la instanţa domiciliului pârâtului. Dacã pârâtul are domiciliul în strãinãtate sau nu are domiciliu cunoscut, cererea se face la instanţa reşedinţei sale din ţarã, iar dacã nu are nici o reşedinţã cunoscutã, la instanţa domiciliului sau reşedinţei reclamantului.";
- Art. 9: "Cererea îndreptatã împotriva mai multor pârâţi poate fi fãcutã la instanţa competentã pentru oricare dintre ei; în caz când printre pârâţi sunt şi obligaţi accesorii, cererea se face la instanţa competentã pentru oricare dintre debitorii principali.";
- Art. 12: "Reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivã competente."
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate considerã cã textele de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16, precum şi prevederilor art. 1 din Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã dispoziţiile art. 5 din Codul de procedurã civilã stabilesc instanţa competentã din punct de vedere teritorial sã soluţioneze litigiile dintre pãrţi, şi anume cea de la domiciliul sau sediul pârâtului. În situaţia în care pârâtul are domiciliul în strãinãtate sau nu are domiciliu cunoscut, cererea se face la instanţa reşedinţei sale din ţarã. Astfel, reclamantul are obligaţia de a adresa cererea de chemare în judecatã instanţei expres prevãzute, ea fiind sesizatã ori de câte ori prin lege nu se prevede competenţa unei alte instanţe.
Numai în cazul în care pârâtul nu are nici o reşedinţã cunoscutã, dispoziţiile procedurale prevãd o competenţã teritorialã alternativã, reclamantul putând sesiza instanţa de la domiciliul sau de la reşedinţa sa.
Prevederile art. 9 din Codul de procedurã civilã reglementeazã ipoteza existenţei mai multor pârâţi, distingând dupã cum aceştia au calitatea de debitori principali sau accesorii. Astfel, în cazul codebitorilor principali, norma proceduralã prevede o competenţã teritorialã alternativã între instanţele domiciliilor pârâţilor, iar în situaţia codebitorilor principali şi garanţi, reclamantul este obligat sã sesizeze doar instanţa de la domiciliul unui debitor principal.
În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 12 din Codul de procedurã civilã, Curtea observã cã acestea reitereazã în mod expres dreptul de opţiune al reclamantului în cazurile în care legea prevede competenţa teritorialã alternativã. Acesta este liber sã aleagã dintre mai multe instanţe deopotrivã competente, nici pârâtul şi nici instanţa neputând contesta opţiunea astfel formulatã.
Prin urmare, Curtea reţine cã prevederile criticate reglementeazã conduita reclamantului în faza preprocesualã, stabilind cadrul şi limitele în care acesta poate sesiza instanţa cu cererea de chemare în judecatã.
În ceea ce priveşte susţinerea conform cãreia existã o inegalitate de tratament aplicabil, sub acest aspect, pãrţilor din proces, Curtea reţine cã aceastã criticã este neîntemeiatã, având în vedere cã poziţia juridicã a reclamantului care declanşeazã procesul este total diferitã de cea a pârâtului chemat în judecatã prin acţiunea introdusã de reclamant. Mai mult, în condiţiile în care însãşi legea stabileşte instanţa competentã şi limitele în care reclamantul îşi poate exercita dreptul de opţiune, Curtea constatã cã susţinerile autorului excepţiei potrivit cãrora dispoziţiile criticate ar sta la baza pronunţãrii unei hotãrâri arbitrare nu pot fi primite. Stabilirea prin prevederile legale criticate a competenţei teritoriale alternative nu aduce atingere, sub nicio formã, dreptului pãrţilor de a beneficia de un proces echitabil şi nu afecteazã imparţialitatea justiţiei.
În fine, potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, procedura de judecatã este prevãzutã de lege, astfel încât stabilirea regulilor referitoare la competenţa teritorialã alternativã, precum şi la pãrţile care au dreptul de a alege reprezintã o atribuţie exclusivã a legiuitorului.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5, 9 şi 12 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Ion Constantin în Dosarul nr. 7.987/315/2008 al Judecãtoriei Târgovişte.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 25 iunie 2009.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Mihaela Senia Costinescu
------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
