Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 97 din 20 ianuarie 2009  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 90 alin. 6 din Codul de procedura civila    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 97 din 20 ianuarie 2009 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 90 alin. 6 din Codul de procedura civila

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 91 din 16 februarie 2009


Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Ion Tiucã - procuror
Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent

Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 90 alin. 6 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Faur Nistor Isai în Dosarul nr. 295/R/2006 al Judecãtoriei Marghita.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele Curţii acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicitã respingerea ca neîntemeiatã a excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 27 iunie 2006, pronunţatã în Dosarul nr. 295/R/2006, Judecãtoria Marghita a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 90 alin. 6 din Codul de procedurã civilã.
Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicatã de Faur Nistor Isai într-o cauzã trimisã spre rejudecare având ca obiect o acţiune în pretenţii.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 90 alin. 6 din Codul de procedurã civilã, cu urmãtorul cuprins: "Pentru deţinuţi, înmânarea se face la administraţia închisorii."
În opinia autorului excepţiei, textul de lege menţionat contravine prevederilor art. 11, ale art. 16 alin. (1) şi (2), ale art. 20, 21, 24 şi ale art. 124 alin. (2) din Constituţie, ale art. 6 şi 14 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, precum şi ale art. 1 paragraful 2 din Protocolul nr. 12 la Convenţie.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã dispoziţiile art. 90 alin. 6 din Codul de procedurã civilã sunt discriminatorii şi contrare dreptului la un proces echitabil şi la corespondenţã, deoarece prevãd pentru deţinuţi o altã modalitate de îndeplinire a procedurii de citare, şi anume prin înmânarea citaţiei, în vreme ce pentru celelalte categorii de justiţiabili sunt stabilite modalitãţi care nu pun în pericol realizarea actului de justiţie.
Judecãtoria Marghita apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Potrivit dispoziţiilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului apreciazã cã dispoziţiile art. 90 alin. 6 din Codul de procedurã civilã nu au caracter discriminatoriu fiind, aşadar, constituţionale.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţionalã constatã cã aceasta urmeazã sã fie respinsã ca neîntemeiatã.
Principiul nediscriminãrii presupune aplicarea aceluiaşi tratament juridic unor situaţii care nu se deosebesc în mod obiectiv şi rezonabil şi impune, în acelaşi timp, reglementarea unui tratament juridic diferenţiat pentru situaţii care se deosebesc între ele. Prin urmare, autorul excepţiei nu poate invoca în mod justificat încãlcarea acestui principiu, din moment ce situaţia sa juridicã este diferitã de a celorlalte categorii de justiţiabili, aflaţi în stare de libertate, în timp ce acesta executã o sancţiune privativã de libertate. În aceste condiţii, atât modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, cât şi cea de înmânare a corespondenţei sunt adaptate situaţiei juridice a destinatarului, fiind raportatã la locul de detenţie a acestuia, şi nu la domiciliul sau reşedinţa persoanei fizice, fãrã a pune însã în pericol efectivitatea şi finalitatea îndeplinirii acestor proceduri. O dovadã în plus în acest sens este faptul cã autorul excepţiei a invocat prezenta excepţie în cursul unui proces aflat pe rolul unei instanţe judecãtoreşti, exercitând, deci, în mod efectiv, dreptul de acces la justiţie, dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apãrare, pretins încãlcate.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 90 alin. 6 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Faur Nistor Isai în Dosarul nr. 295/R/2006 al Judecãtoriei Marghita.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 20 ianuarie 2009.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Claudia-Margareta Krupenschi

--------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016