Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Acsinte Gaspar - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Marinela Mincã - procuror
Marieta Safta - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 317 din Codul de procedurã penalã, excepţie invocatã de Vasile Filimon în Dosarul nr. 5.181/320/2007 al Judecãtoriei Târgu Mureş.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiatã, arãtând cã normele criticate nu încalcã dispoziţiile constituţionale invocate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin încheierea din 1 aprilie 2008, pronunţatã în Dosarul nr. 5.181/320/2007, Judecãtoria Târgu Mureş a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 317 din Codul de procedurã penalã, excepţie invocatã de Vasile Filimon.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţã, cã este necesarã constatarea neconstituţionalitãţii art. 317 din Codul de procedurã penalã, astfel încât instanţele de judecatã sã fie sesizate şi cu încadrarea juridicã datã faptei prin rechizitoriu, iar în situaţia în care probatoriul administrat în faza cercetãrii judecãtoreşti nu confirmã acuzarea, sã dispunã achitarea inculpatului pentru fapta respectivã. Se aratã cã, atâta timp cât instanţa de judecatã nu se considerã sesizatã şi cu încadrarea juridicã datã faptei, înseamnã cã instanţa poate schimba încadrarea juridicã în orice moment procesual şi cã practica instanţelor de judecatã este aceea de a se pronunţa cu privire la eventualele cereri de schimbare a încadrãrii juridice doar cu ocazia soluţionãrii pe fond a cauzei. Autorul excepţiei considerã cã i se încalcã dreptul la apãrare, de vreme ce nu cunoaşte cu exactitate atât fapta pentru care este acuzat, dar şi încadrarea juridicã a acesteia, întrucât toate apãrãrile sale se fac în funcţie de încadrarea juridicã a faptei de care este acuzat - încadrare juridicã despre care apreciazã în speţa de faţã cã este una greşitã. Astfel, deşi în partea expozitivã a rechizitoriului sunt descrise elementele constitutive ale infracţiunii de neglijenţã în serviciu, prevãzutã şi pedepsitã de art. 249 din Codul penal, procurorul a încadrat fapta în prevederile art. 246 din Codul penal, raportat la art. 248^1 din acelaşi cod şi, mai mult, în încadrarea în drept a acestei fapte nu a reluat elementele materiale ale faptei descrise în partea expozitivã a rechizitoriului.
Judecãtoria Târgu Mureş apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, arãtând cã normele criticate nu încalcã dispoziţiile constituţionale şi din actele internaţionale invocate.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Avocatul Poporului considerã cã textul de lege criticat este constituţional, întrucât nu încalcã dreptul la apãrare şi nici dreptul la un proces echitabil. Se face referire şi la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îi constituie dispoziţiile art. 317 din Codul de procedurã penalã, potrivit cãrora "Judecata se mãrgineşte la fapta şi la persoana arãtatã în actul de sesizare a instanţei, iar în caz de extindere a procesului penal, şi la fapta şi persoana la care se referã extinderea".
În susţinerea neconstituţionalitãţii acestor dispoziţii legale, se invocã încãlcarea prevederilor constituţionale ale art. 21 care consacrã accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, ale art. 24 privind dreptul la apãrare, precum şi dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate astfel cum a fost formulatã, Curtea constatã cã s-a mai pronunţat în jurisprudenţa sa asupra constituţionalitãţii art. 317 din Codul penal, criticat în raport de aceleaşi prevederi din Legea fundamentalã şi faţã de critici similare.
Astfel, de exemplu, prin <>deciziile nr. 97 din 15 februarie 2005 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 205 din 10 martie 2005, şi nr. 83 din 14 martie 2002, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 242 din 10 aprilie 2002, Curtea, constatând cã "textul de lege criticat oferã suficiente garanţii dreptului la apãrare, întrucât limiteazã judecata la fapta şi la persoana arãtate în actul de sesizare a instanţei sau în actul de extindere a procesului penal, în funcţie de aceste acte, cunoscute de pãrţile în proces, pregãtîndu-se apãrãrile", a reţinut cã "obiectul judecãţii, aşa cum acesta este reglementat de art. 317 din Codul de procedurã penalã, nu contravine dreptului la apãrare consacrat de art. 24 din Constituţie". Aceste argumente care au fundamentat soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 317 din Codul de procedurã penalã îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauzã, întrucât nu au intervenit elemente noi care sã justifice schimbarea acestei jurisprudenţe a Curţii Constituţionale.
De altfel, în prezenta cauzã se observã cã, deşi autorul excepţiei criticã art. 317 din Codul de procedurã penalã, privind obiectul judecãţii, prin susţinerile sale pune în discuţie conţinutul actului de sesizare a instanţei, în legãturã cu care apreciazã cã a dat o încadrare juridicã greşitã faptei sale. Apreciazã cã i se încalcã dreptul la apãrare de vreme ce nu cunoaşte cu exactitate atât fapta pentru care este acuzat, dar şi încadrarea juridicã a acesteia, întrucât toate apãrãrile sale se fac în funcţie de încadrarea juridicã a faptei de care este acuzat.
Asemenea susţineri nu pot fi reţinute, deoarece nimic nu împiedicã partea interesatã, în speţã autorul excepţiei, sã solicite schimbarea încadrãrii juridice a faptei în situaţia în care apreciazã cã aceasta este greşitã. Acest drept al pãrţilor şi al procurorului de a solicita instanţei modificarea cadrului procesual rezultã din prevederile art. 301 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, normã de aplicaţie generalã, conform cãreia, "în cursul judecãţii, procurorul şi oricare dintre pãrţi pot formula cereri, ridica excepţii şi pune concluzii". De asemenea, art. 334 din Codul de procedurã penalã stabileşte obligaţia instanţei de judecatã de a pune în discuţie noua încadrare şi de a atrage atenţia inculpatului cã are dreptul sã cearã acordarea rãgazului necesar pentru a-şi pregãti apãrarea, ceea ce reprezintã veritabile garanţii ale dreptului la apãrare şi ale dreptului la un proces echitabil. Tot astfel, instanţa de judecatã, în virtutea rolului sãu activ, consacrat de art. 4 din Codul de procedurã penalã, are obligaţia de a pune în discuţia pãrţilor o nouã încadrare juridicã, ori de câte ori în cursul judecãţii se considerã cã încadrarea datã faptei prin actul de sesizare urmeazã a fi schimbatã. Prin aceasta instanţa face aplicarea principiilor procesual penale, în special a principiului aflãrii adevãrului, iar schimbarea încadrãrii juridice apare ca necesarã tocmai pentru a se asigura o soluţionare corectã a cauzei în cadrul unui proces echitabil.
Pentru motivele mai sus arãtate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 317 din Codul de procedurã penalã, excepţie invocatã de Vasile Filimon în Dosarul nr. 5.181/320/2007 al Judecãtoriei Târgu Mureş.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 25 septembrie 2008.
PREŞEDINTE,
ACSINTE GASPAR
Magistrat-asistent,
Marieta Safta
----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
