Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 950 din 19 decembrie 2006  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor   Ordonantei Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somatiei de plata    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 950 din 19 decembrie 2006 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somatiei de plata

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 58 din 24 ianuarie 2007
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Antonia Constantin - procuror
Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>Ordonanţei Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de platã, excepţie ridicatã de Maria Eugeniu în Dosarul nr. 4.024/301/2006 al Judecãtoriei Sectorului 3 Bucureşti.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, având în vedere jurisprudenţa constantã a Curţii Constituţionale.

CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 28 iulie 2006, pronunţatã în Dosarul nr. 4.024/301/2006, Judecãtoria Sectorului 3 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>Ordonanţei Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de platã, excepţie ridicatã de Maria Eugeniu.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã dispoziţiile <>Ordonanţei Guvernului nr. 5/2001 sunt neconstituţionale, întrucât dau posibilitatea soluţionãrii cererii de ordonanţã a somaţiei de platã numai pe baza actelor depuse şi explicaţiilor pãrţilor, pârâtul-debitor fiind prejudiciat sub aspectul dreptului la apãrare în raport cu reclamantul-creditor.
Judecãtoria Sectorului 3 Bucureşti apreciazã cã dispoziţiile <>Ordonanţei Guvernului nr. 5/2001 sunt constituţionale, iar procedura somaţiei de platã nu aduce atingere dreptului la apãrare.
Potrivit dispoziţiilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, aşa cum a statuat şi Curtea Constituţionalã în jurisprudenţa sa.
Avocatul Poporului apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat Curţii Constituţionale punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintã dispoziţiile <>Ordonanţei Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de platã, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 422 din 30 iulie 2001, aprobatã cu modificãri prin <>Legea nr. 295/2002 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 380 din 5 iunie 2002, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
Autorul excepţiei considerã cã dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (3) privind accesul liber la justiţie şi ale art. 24 alin. (1) referitoare la dreptul la apãrare.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã a analizat, în numeroase cazuri, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>Ordonanţei Guvernului nr. 5/2001 , raportatã la aceleaşi prevederi constituţionale ca şi cele invocate în prezenta cauzã. Astfel, prin <>Decizia nr. 72/2006 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 176 din 23 februarie 2006, Curtea a statuat, în esenţã, cã <>Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 reglementeazã o procedurã specialã, simplificatã şi acceleratã pentru recuperarea creanţelor al cãror caracter cert, lichid şi exigibil rezultã din înscrisuri, iar acest caracter special al procedurii a determinat limitarea mijloacelor de probã utilizabile la înscrisuri, în prima fazã, completate ulterior cu explicaţiile şi lãmuririle date de pãrţi, limitarea fiind deopotrivã valabilã pentru ambele pãrţi, în condiţii identice pentru exercitarea dreptului la apãrare.
Cu privire la susţinerile autorului excepţiei referitoare la încãlcarea dreptului la un proces echitabil, prevãzut de <>art. 21 alin. (3) din Constituţie, prin Decizia nr. 497/2005 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.003 din 11 noiembrie 2005, Curtea a reţinut cã textele de lege criticate conţin norme de procedurã asupra cãrora legiuitorul este suveran a legifera, în temeiul art. 126 alin. (2) din Constituţie, evident cu respectarea drepturilor şi libertãţilor fundamentale.
Neintervenind elemente noi de naturã a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, argumentele şi soluţia acestor decizii sunt valabile şi în prezenta cauzã.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>Ordonanţei Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de platã, excepţie ridicatã de Maria Eugeniu în Dosarul nr. 4.024/301/2006 al Judecãtoriei Sectorului 3 Bucureşti.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 19 decembrie 2006.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Ioana Marilena Chiorean
_________
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016