Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 948 din 25 iunie 2009  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 322 alin. 3 din Codul penal    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 948 din 25 iunie 2009 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 322 alin. 3 din Codul penal

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 577 din 19 august 2009
DECIZIE nr. 948 din 25 iunie 2009
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 322 alin. 3 din Codul penal
EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALÃ
PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 577 din 19 august 2009


Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Iuliana Nedelcu - procuror
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 322 alin. 3 din Codul penal , excepţie ridicatã de Brãtianu Covrigean în Dosarul nr. 3.133/105/2006 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penalã.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza se aflã în stare de judecatã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã.

CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 3 decembrie 2008, pronunţatã în Dosarul nr. 3.133/105/2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 322 alin. 3 din Codul penal , excepţie ridicatã de Brãtianu Covrigean în dosarul de mai sus având ca obiect soluţionarea unui recurs în materie penalã.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã prevederile legale menţionate încalcã dispoziţiile constituţionale ale <>art. 1 alin. (3) şi <>art. 21 alin. (3) , întrucât nu este echitabil ca inculpatul sã fie condamnat în temeiul textului de lege criticat, care prevede limite ale pedepsei între 3 şi 15 ani închisoare, numai pentru cã organul de urmãrire penalã sau instanţa nu au efectuat cercetãri temeinice pentru identificarea autorului faptei prin care s-a cauzat moartea acelei persoane.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penalã opineazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, deoarece priveşte o chestiune de probaţiune de competenţa instanţei de control judiciar şi nu de constituţionalitate a textului de lege incriminator.
Potrivit <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile <>Constituţiei , precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor <>art. 146 lit. d) din Constituţie , ale <>art. 1 alin. (2) , ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>art. 322 alin. 3 din Codul penal cu denumirea Încãierarea, care au urmãtorul conţinut: "În cazul prevãzut în alin. 2, dacã nu se cunoaşte care dintre participanţi a sãvârşit faptele arãtate în acel alineat, se aplicã tuturor închisoarea de la 6 luni la 5 ani, când s-a cauzat vãtãmarea integritãţii corporale sau sãnãtãţii. În cazul în care s-a cauzat moartea, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 15 ani."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã legiuitorul, în acord cu prevederile <>art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie , are deplina libertate de a reglementa infracţiunile şi pedepsele acestora. Faptul cã prin <>art. 322 alin. 3 din Codul penal s-a instituit o unicã pedeapsã pentru toţi participanţii, nu este de naturã a afecta dreptatea ca valoare supremã în statul de drept şi procesul echitabil ca o componentã a liberului acces la justiţie, deoarece, dimpotrivã, aceastã reglementare se constituie într-o normã ce urmeazã regulile generale prevãzute de <>art. 27 din Codul penal . Or, dacã se acceptã premisa potrivit cãreia infracţiunea de încãierare prevãzutã de <>art. 322 alin. 2 şi 3 din Codul penal nu este altceva decât o faptã colectivã de vãtãmare corporalã gravã ori de lovire sau vãtãmare cauzatoare de moarte comisã numai de autori alãturi sau nu de instigatori sau/şi complici constituiţi în cel puţin douã grupãri rivale, este lesne de observat cã, prin comparaţie cu pedepsele prevãzute de <>art. 182 şi <>art. 183 din Codul penal , pedepsele stabilite în textul legal criticat sunt stabilite în limite considerabil mai mici (de la 6 luni la 5 ani faţã de 2-7 ani, 2-10 ani sau de 5-15 ani).
Aşa fiind, aspectele semnalate de autorul excepţiei, referitoare la incapacitatea organului de urmãrire penalã sau a instanţei de judecatã de a stabili în speţa dedusã judecãţii cine este autorul faptei prin care s-a cauzat nemijlocit moartea victimei, nu sunt de naturã a fi convertite într-un fine de neconstituţionalitate, interpretarea şi aplicarea legii fiind atributul exclusiv al instanţei de judecatã.
În plus, autorul excepţiei încearcã sã supunã controlului instanţei de contencios constituţional şi sã înfrângã prezumţia de constituţionalitate a <>alin. 3 al art. 322 din Codul penal prin raportarea acestuia la teza a doua a alineatului precedent, potrivit cãruia ceilalţi participanţi la încãierare se pedepsesc cu închisoare de la o lunã la 6 luni sau cu amenda. Or, în numeroase rânduri, Curtea a statuat în jurisprudenţa sa cã nu poate fi primitã motivarea fundamentatã pe compararea mai multor prevederi legale între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din aceastã comparaţie la dispoziţii ori principii ale <>Constituţiei .

Pentru considerentele expuse, în temeiul <>art. 146 lit. d) şi al <>art. 147 alin. (4) din Constituţie , precum şi al <>art. 1-3 , al <>art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUŢIONALÃ
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca inadmisibilã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 322 alin. 3 din Codul penal, excepţie ridicatã de Brãtianu Covrigean în Dosarul nr. 3.133/105/2006 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penalã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 25 iunie 2009.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru

--------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016