Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 941 din 6 iulie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 11 alin. (1), art. 19, art. 20, art. 21 alin. (2) lit. n) si alin. (4) lit. d), e), g) si l), art. 26, art. 115, art. 137, art. 145, art. 147^3, art. 156, art. 156^1 si art. 159 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (1), art. 19, art. 20, art. 21 pct. 2 lit. n) şi pct. 4 lit. d), e), g) şi l), art. 26, art. 115, art. 137, art. 145, art. 147^3, art. 156, art. 156^1 şi <>art. 159 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Telex" - S.R.L. Ploieşti în Dosarul nr. 447/42/2009 al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia comercialã şi contencios administrativ şi fiscal. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publicã din 29 iunie 2010, în prezenţa reprezentantului Ministerului Public, şi au fost consemnate în încheierea din aceeaşi datã, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea, în conformitate cu dispoziţiile art. 14 şi ale <>art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a amânat pronunţarea pentru data de 6 iulie 2010.
CURTEA, având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele: Prin Încheierea din 12 noiembrie 2009, pronunţatã în Dosarul nr. 447/42/2009, Curtea de Apel Ploieşti - Secţia comercialã şi contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (1), art. 19, art. 20, art. 21 pct. 2 lit. n) şi pct. 4 lit. d), e), g) şi l), art. 26, art. 115, art. 137, art. 145, art. 147^3, art. 156, art. 156^1 şi <>art. 159 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Telex" - S.R.L. Ploieşti într-o cauzã având ca obiect anularea unor acte administrativ-fiscale. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine cã organele fiscale încalcã, în mod flagrant, competenţa instanţelor judecãtoreşti, întrucât textul de lege criticat le dã posibilitatea sã califice caracterul economic sau nu al unei tranzacţii încheiate de un operator economic. Totodatã, se aratã cã reglementarea impozitului pe veniturile microîntreprinderilor, precum şi obligativitatea plãţii taxei pe valoare adãugatã încalcã principiul egalitãţii, întrucât interesul privat este sacrificat în dauna celui public. În fine, se aratã cã o persoanã înregistratã ca plãtitoare de taxã pe valoare adãugatã nu poate solicita şi raporta soldul negativ al taxei plãtite ulterior formulãrii unei cereri de rambursare a acesteia, ceea ce echivaleazã cu o confiscare abuzivã a bunurilor proprietate privatã. Curtea de Apel Ploieşti - Secţia comercialã şi contencios administrativ şi fiscal apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (1) din codul fiscal este întemeiatã, întrucât dã posibilitatea organului fiscal sã interpreteze convenţiile pãrţilor într-un mod în care sã reflecte conţinutul economic al acestora, contrar voinţei pãrţilor. Totodatã, se aratã cã reprezentanţii organului fiscal nu au competenţa de a interpreta o convenţie încheiatã. Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ce priveşte celelalte texte legale, se apreciazã cã aceasta este neîntemeiatã. Potrivit prevederilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze prezenta excepţie. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 11 alin. (1), art. 19, art. 20, art. 21 alin. (2) (şi nu pct. 2, cum, în mod eronat, menţioneazã autorul excepţiei) lit. n) şi alin. (4) (şi nu pct. 4) lit. d), e), g) şi l), art. 26, art. 115, art. 137, art. 145, art. 147^3, art. 156, art. 156^1 şi <>art. 159 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, cu modificãrile şi completãrile ulterioare. Aceste dispoziţii legale vizeazã regulile generale privind calculul profitului impozabil, veniturile neimpozabile, cheltuielile, pierderile fiscale, veniturile impozabile din România, baza de impozitare pentru livrãrile de bunuri şi prestãri de servicii efectuate în interiorul ţãrii, veniturile impozabile obţinute din România de cãtre nerezidenţi, sfera de aplicare a dreptului de deducere, rambursãrile de taxã cãtre persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA, evidenţa operaţiunilor, perioada fiscalã şi corectarea documentelor. Textele constituţionale invocate sunt cele ale art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterii în stat, art. 11 privind dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 20 alin. (1) referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 24 privind dreptul la apãrare, art. 44 privind dreptul de proprietate privatã, art. 124 alin. (2) privind înfãptuirea justiţiei, art. 135 privind economia şi art. 136 alin. (5) privind proprietatea. Sunt invocate şi prevederile art. 7 şi art. 17 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale cu privire la legalitatea incriminãrii şi la interzicerea abuzului de drept. Examinând excepţia de neconstituţionalitate şi dispoziţiile legale criticate, prin raportare la prevederile constituţionale invocate, Curtea constatã urmãtoarele: 1. Critica de neconstituţionalitate referitoare la <>art. 11 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 este neîntemeiatã. Nemulţumirea autorului excepţiei porneşte de la faptul cã, prin efectul textului de lege criticat, organul de inspecţie fiscalã nu a calificat unele tranzacţii pe care operatorul economic le-a fãcut drept tranzacţii cu scop economic şi, astfel, le-a considerat cheltuieli nedeductibile, ceea ce a avut efect direct asupra cuantumului impozitului care trebuia prelevat. Or, de esenţa unei inspecţii este chiar verificarea şi controlul legalitãţii actelor cu incidenţã fiscalã ale operatorului economic controlat, în caz contrar, s-ar ajunge la situaţia ca inspecţia fiscalã sã consemneze numai ceea ce operatorul economic în cauzã îi pune la dispoziţie, fãrã a avea nicio putere de decizie şi apreciere asupra actelor controlate. Desigur, în cadrul inspecţiilor realizate, organul fiscal trebuie sã manifeste bunã-credinţã, mai ales cã, datoritã specificului materiei, stabilirea unor criterii rigide şi stricte nu este de dorit. În viziunea autorului excepţiei, instanţa de judecatã ar trebui sã preia acest rol al inspecţiei fiscale, ceea ce per absurdum ar însemna transformarea instanţei de judecatã într-un organ de inspecţie fiscalã. O atare ipotezã este inacceptabilã din moment ce rolul esenţial al instanţei de judecatã, în cadrul contenciosului fiscal, este verificarea actelor administrativ-fiscale întocmite (a se vedea art. 205 şi urmãtoarele din Codul de procedurã fiscalã). În aceste condiţii, nu se poate reţine, în niciun fel, încãlcarea art. 1 alin. (4) şi art. 124 alin. (2) din Constituţie. 2. Dispoziţiile art. 19, art. 20, art. 21 alin. (2) lit. n) şi alin. (4) lit. d), e), g) şi l) şi <>art. 26 din Legea nr. 571/2003 privind codul fiscal sunt criticate prin prisma faptului cã reglementarea impozitului pe veniturile microîntreprinderilor, precum şi obligativitatea plãţii taxei pe valoare adãugatã încalcã principiul egalitãţii, întrucât interesul privat este sacrificat în dauna celui public. Or, Curtea, în mod constant, a stabilit în jurisprudenţa sa, spre exemplu, <>Decizia nr. 1.637 din 10 decembrie 2009 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 44 din 20 ianuarie 2010, cã "principiul egalitãţii priveşte egalitatea cetãţenilor în faţa legilor şi a autoritãţilor publice, iar nu egalitatea de tratament juridic între cetãţeni şi autoritãţile publice (de exemplu, <>Decizia nr. 77/1997 şi <>Decizia nr. 322/1997 )". Curtea a reţinut cã "în dreptul fiscal întotdeauna o parte este statul (prin organul fiscal), iar raporturile juridice care se constituie în sfera dreptului fiscal ţin de dreptul public, astfel încât situaţia juridicã a statului nu se poate compara cu cea a altor creditori de drept privat". Raportând aceste considerente de principiu la cauza de faţã, se constatã cã statul, în materie fiscalã, are deplinã legitimitate constituţionalã, în temeiul art. 56 şi art. 139 din Constituţie, sã stabileascã impozite şi taxe. Critica de neconstituţionalitate vizeazã tocmai reglementarea unor obligaţii fiscale în sarcina persoanelor juridice, ceea ce nu este decât o expresie a textelor constituţionale de referinţã mai sus menţionate. De asemenea, nu se poate face o comparaţie bazatã pe principiul egalitãţii între competenţele unei autoritãţi publice şi drepturile unei persoane de drept privat. Aşadar, art. 16 din Constituţie nu este incident în cauzã. Critica de neconstituţionalitate ce vizeazã art. 135 din Constituţie nu este motivatã, astfel încât Curtea ex officio nu se poate substitui pãrţii care a ridicat excepţia pentru a o motiva. 3. De asemenea, Curtea reţine cã excepţia de neconstituţionalitate ce vizeazã art. 115, art. 137, art. 145, art. 147^3, art. 156, art. 156^1 şi <>art. 159 din Legea nr. 571/2003 privind codul fiscal este neîntemeiatã. Normele criticate sunt norme tehnice puse la îndemâna autoritãţilor fiscale prin care se prevede procedura de rambursare a taxei pe valoare adãugatã, iar chestiunile ridicate de autorul excepţiei îşi gãsesc rezolvarea chiar în textele de lege criticate. Prin urmare, mai degrabã se ridicã aspecte de interpretare a legii, însã aceste chestiuni nu intrã în competenţa Curţii Constituţionale.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE:
Respinge ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (1), art. 19, art. 20, art. 21 alin. (2) lit. n) şi alin. (4) lit. d), e), g) şi l), art. 26, art. 115, art. 137, art. 145, art. 147^3, art. 156, art. 156^1 şi <>art. 159 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Telex" - S.R.L. Ploieşti în Dosarul nr. 447/42/2009 al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia comercialã şi contencios administrativ şi fiscal. Definitivã şi general obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 6 iulie 2010.
