Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 938 din 23 septembrie 2008  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 215 alin. 3 si 4 din Codul penal    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 938 din 23 septembrie 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 215 alin. 3 si 4 din Codul penal

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 722 din 24 octombrie 2008

Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Marinela Mincã - procuror
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 3 şi 4 din Codul penal, excepţie ridicatã de Simon Adolf în Dosarul nr. 892/59/2007 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia penalã şi de Relu Teodorescu în Dosarul nr. 925/271/2006 al Tribunalului Bihor- Secţia penalã.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Curtea, având în vedere cã excepţiile de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 1.027D/2008 şi nr. 1.653D/2008 au conţinut identic, pune în discuţie, din oficiu, problema conexãrii cauzelor.
Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere dispoziţiile art. 164 din Codul de procedurã civilã, nu se opune conexãrii dosarelor.
Curtea, în temeiul dispoziţiilor <>art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 1.653D/2008 la Dosarul nr. 1.027D/2008, care este primul înregistrat.
Cauza se aflã în stare de judecatã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrãrile dosarelor, constatã urmãtoarele:
Prin încheierile din 31 martie 2008 şi 25 iunie 2008, pronunţate în dosarele nr. 892/59/2007 şi nr. 925/271/2006, Curtea de Apel Timişoara - Secţia penalã şi Tribunalul Bihor - Secţia penalã au sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 215 alin. 3 şi 4 din Codul penal.
Excepţia a fost ridicatã, în dosarele de mai sus, de Simon Adolf şi Relu Teodorescu.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin cã prevederile legale menţionate încalcã dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (4) şi (5), art. 11, art. 20, art. 21 alin. (3), art. 23 alin. (12), art. 124 alin. (2), precum şi art. 5 paragraful 1 lit. a), art. 11 paragraful 1, art. 14 şi art. 17 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale şi art. 1 din Protocolul nr. 4 adiţional la aceeaşi Convenţie.
De asemenea, sunt afectate şi dispoziţiile constituţionale ale art. 11 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, potrivit cãruia nimeni nu poate fi întemniţat pentru singurul motiv cã nu este în mãsurã sã execute o obligaţie contractualã, deoarece este nemulţumit de faptul cã este posibilã sancţionarea penalã a unei persoane care lasã o filã cec cu titlu de garanţie şi nu ca mijloc de platã. În opinia sa fapta de natura celei reţinute este prevãzutã nu de Codul penal, ci de <>art. 84 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 .
Curtea de Apel Timişoara - Secţia penalã nu şî-a exprimat opinia cu privire la excepţia de neconstituţionalitate invocatã.
Tribunalul Bihor -Secţia penalã opineazã cã excepţia de neconstituţionalitate este nefondatã.
Potrivit <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã deoarece în toate sistemele de drept înşelãciunea sau escrocheria este o faptã incriminatã şi sever sancţionatã, al cãrui element material are drept premisã o acţiune, respectiv o omisiune de a induce cocontractantul într-o eroare determinatã la încheierea contractului. Aşadar, înşelãciunea, în oricare din variantele sale, protejeazã patrimoniul şi încrederea participanţilor la raporturile juridice patrimoniale tocmai pentru a asigura, între altele, liberul acces al persoanei la o activitate economicã şi libera iniţiativã. De asemenea, textul legal nu conţine nicio normã care sã aducã atingere dreptului pãrţilor interesate la un proces echitabil şi la soluţionarea acestuia într-un termen rezonabil şi nu aduce atingere principiului constituţional potrivit cãruia justiţia este unicã, imparţialã şi egalã pentru toţi.
În plus, potrivit art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie, Parlamentul are competenţa de a reglementa prin lege organicã infracţiunile, pedepsele şi regimul executãrii acestora, astfel cã legiuitorul este liber sã aprecieze atât pericolul social în funcţie de care urmeazã sã se stabileascã natura juridicã a faptei incriminate, cât şi condiţiile rãspunderii juridice pentru aceastã faptã.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã constatã cã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 215 alin. 3 şi 4 din Codul penal cu denumirea marginalã Înşelãciunea, care au urmãtorul conţinut:
"Inducerea sau menţinerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executãrii unui contract, sãvârşitã în aşa fel încât, fãrã aceastã eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate, se sancţioneazã cu pedeapsa prevãzutã în alineatele precedente, dupã distincţiile acolo arãtate.
Emiterea unui cec asupra unei instituţii de credit sau unei persoane, ştiind cã pentru valorificarea lui nu existã provizia sau acoperirea necesarã, precum şi fapta de a retrage, dupã emitere, provizia, în totul sau în parte, ori de a interzice trasului de a plãti înainte de expirarea termenului de prezentare, în scopul arãtat în alin. 1, dacã s-a pricinuit o pagubã posesorului cecului, se sancţioneazã cu pedeapsa prevãzutã în alin. 2."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului instanţei de contencios constituţional prin raportare la critici similare. Astfel, cu prilejul pronunţãrii <>Deciziei nr. 215 din 14 aprilie 2005 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 478 din 7 iunie 2005, Curtea Constituţionalã a respins ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 3 şi 4 din Codul penal.
Deoarece pânã în prezent nu au intervenit elemente noi, de naturã sã determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele deciziei mai sus menţionate îşi pãstreazã valabilitatea şi în prezenta cauzã.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 3 şi 4 din Codul penal, excepţie ridicatã de Simon Adolf în Dosarul nr. 892/59/2007 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia penalã şi de Relu Teodorescu în Dosarul nr. 925/271/2006 al Tribunalului Bihor - Secţia penalã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 23 septembrie 2008.

PREŞEDINTELE
CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru

----------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016