Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 93 din 16 iunie 1999 asupra obiectiilor de neconstitutionalitate a Legii privind responsabilitatea ministeriala, adoptata de Senat la 24 mai 1999 si de Camera Deputatilor la 1 iunie 1999
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 300 din 28 iunie 1999
Prin Adresa nr. L.85 din 3 iunie 1999, trimisa de secretarul general al Senatului, Curtea Constituţionalã a fost sesizatã, în vederea declansarii controlului de constitutionalitate, în temeiul dispoziţiilor art. 144 lit. a) din Constituţie, asupra Legii privind responsabilitatea ministerialã, de cãtre un grup de 83 de senatori, şi anume: Corneliu Turianu, Vasile Ungureanu, Matei Boila, Florin Buruiana, Marin Nicolai, Mihail Grama, Victor Apostolache, Ilie Platica-Vidovici, Mihai Matetovici, Emil Dima, Marcu Burtea, Marin Predila, Alexandru-Radu Timofte, Dan Mircea Popescu, Andreiu Oprea, Petru Juravlea, Augustin Crecan, Costica Ciurtin, Sergiu Nicolaescu, Justin Tambozi, Gheorghe Avram, Gheorghe Pavalascu, Şerban-Matei-Bujorel-Dinu Sandulescu, Oliviu Gherman, Ion Bold, Sergiu Chiriacescu, Paul Ghitiu, Florin Bogdan, Teodor Campean, Vasile Vacaru, Haralambie Cotarcea, Nicolae Patru, Gheorghe Dumitrascu, Petru Caraman, Ioan Moisin, Ioan Baras, Victor Fuior, Varujan Vosganian, Constantin Sava, Ioan Corneliu Bucur, Iosif Csapo, Emil Tocaci, George Mihail Pruteanu, Virgil Popa, Prahase Ioan Mircea, Dan Stelian Marin, Ioan Ardelean, Nelu Badea, Mircea Ioan Popa, Ioan Sabin Pop, Ioan Creţu, Ştefan Iosif Dragulescu, Vasile Ion, Virgil Popescu, Dumitru Badea, Ioan Burghelea, Ion Solcanu, Ion Carciumaru, Liviu Maior, Gheorghe Bunduc, Ilie Aurel Constantin, Ghiorghi Prisacaru, Nicolae Sersea, Laurentiu Ulici, Ion Marcu, Dumitru Huidu, Ionel Aichimoaie, Niculae Cerveni, Octavian Stireanu, Sorin Adrian Vornicu, Doru Gaita, Ulm Nicolae Spineanu, Elena Preda, Nicolae Alexandru, Vasile Blaga, Teodor Hauca, Viorel Marian Pana, Costel Gheorghiu, Mihai Petrescu, Valentin Corneliu Gabrielescu, Cazimir Benedict Ionescu şi Attila Verestoy.
În Adresa nr. L. 85 din 3 iunie 1999 a secretarului general al Senatului se menţioneazã ca sesizarea de neconstituţionalitate este semnatã de un numãr de 86 de senatori, însã, dupã examinarea tabelului privind semnatarii sesizãrii, se constata ca domnii senatori Oliviu Gherman şi Dan Mircea Popescu au semnat de doua ori, primul la poziţiile nr. 24 şi nr. 67, cel de-al doilea la poziţiile nr. 14 şi nr. 79, iar domnul senator Alexandru Paleologu nu a semnat, deşi este menţionat la poziţia nr. 53.
Sesizarea constituie obiectul Dosarului nr. 106A/1999.
Prin sesizare se solicita sa se constate ca Legea privind responsabilitatea ministerialã, adoptatã de Senat la 24 mai 1999 şi de Camera Deputaţilor la 1 iunie 1999, este neconstitutionala, deoarece prevederile sale nu sunt conforme cu dispoziţiile art. 108 alin. (3) din Constituţie, potrivit cãrora: "Cazurile de rãspundere şi pedepsele aplicabile membrilor Guvernului sunt reglementate printr-o lege privind responsabilitatea ministerialã". Aceasta lege, care are ca obiect de reglementare responsabilitatea ministerialã, ar fi trebuit sa reglementeze şi cazurile de rãspundere juridicã a membrilor Guvernului, precum şi pedepsele specifice aplicabile acestora. Legea se rezuma însã numai la stabilirea rãspunderii politice a membrilor Guvernului, care consta în demiterea lor ca urmare a retragerii încrederii acordate de cãtre Parlament prin adoptarea motiunii de cenzura. Or, se susţine în sesizare, o lege specialã trebuie sa cuprindã dispoziţii speciale, specifice domeniului ce face obiectul reglementãrii, iar dreptul comun devine aplicabil numai în mãsura în care dispoziţiile speciale nu sunt acoperitoare. În afarã problematicii rãspunderii politice, prin lege se detaliazã numai procedura de urmãrire penalã şi de judecare a membrilor Guvernului. Sub aspectul structurãrii normelor juridice în corpul legii, se considera ca ar trebui ca dispoziţiile referitoare la cazurile de rãspundere penalã şi pedepsele specifice aplicabile membrilor Guvernului sa fie cuprinse la cap. II al legii criticate. Art. 6, inclus la capitolul menţionat anterior, cuprinde însã doar o prevedere foarte generalã, în sensul ca intra sub incidenta menţionatei legi faptele sãvârşite de membrii Guvernului în exerciţiul funcţiei lor şi care constituie infracţiuni, potrivit legii penale, iar pentru sãvârşirea unor infracţiuni în afarã exerciţiului funcţiei lor, aceştia rãspund potrivit dreptului comun. Se mai susţine ca ministrul rãspunde, precum orice cetãţean, "în eventualitatea sãvârşirii oricãreia din faptele incriminate de legea penalã ordinarã", însã legea specialã criticata avea menirea sa incrimineze acele fapte cu caracter penal care pot fi sãvârşite numai de un ministru în exerciţiul funcţiei. Obiectul principal al acestei legi speciale trebuia sa îl constituie infracţiunile specifice sãvârşite de un ministru în exerciţiul funcţiei sale, "cum ar fi prezentarea de date inexacte Parlamentului cu privire la activitatea Guvernului sau a unui ministru, sustragerea, cu rea-credinţa, de sub controlul Parlamentului a activitãţii Guvernului sau a unui minister sau refuzul de a prezenta Parlamentului sau comisiilor permanente ale acestuia informaţiile şi documentele cerute de acestea în cadrul controlului parlamentar al activitãţii Guvernului, precum şi sancţiunile corespunzãtoare acestor infracţiuni", iar nicidecum preluarea unor dispoziţii generale referitoare la aplicarea legii penale. Legea privind responsabilitatea ministerialã mai trebuia sa reglementeze şi rãspunderea civilã a membrilor Guvernului pentru pagubele pe care le-ar cauza statului prin sãvârşirea de infracţiuni în exerciţiul funcţiilor deţinute, precum şi rãspunderea lor pentru pagubele pricinuite persoanelor fizice şi juridice prin acte administrative ilegal emise ori prin nesoluţionarea în termen legal a unor cereri referitoare la un drept legitim. Autorii sesizãrii susţin ca nici dispoziţia cuprinsã la art. 4, care prevede ca, pe lângã rãspunderea politica, membrii Guvernului pot rãspunde civil, contraventional, disciplinar sau penal, potrivit dreptului comun, "nu rãspunde [...] caracterului specific pe care ar fi trebuit sa-l imbrace toate aceste tipuri de rãspundere juridicã, caracter specific pe care îl impune dispoziţia constituţionalã prevãzutã la art. 108 alin. (3) din Constituţie". În final se conchide ca "Legea privind responsabilitatea ministerialã constituie o evidenta şi inadmisibila ignorare a dispoziţiilor art. 108 alin. (3) din Constituţie şi ca incalca, prin omisiune, aceste dispoziţii constituţionale".
Prin Adresa nr. XIV/452 din 7 iunie 1999, trimisa de secretarul general al Camerei Deputaţilor, Curtea Constituţionalã a fost sesizatã în vederea declansarii controlului de constitutionalitate asupra aceleiaşi legi, în temeiul dispoziţiilor art. 144 lit. a) din Constituţie, de un grup de 62 de deputaţi, şi anume: Miron Tudor Mitrea, Florin Georgescu, Acsinte Gaspar, Alexandru Lapusan, Gheorghe Romeo Leonard Cazan, Marin Cristea, Ion Honcescu, Petre Naidin, Eugenia Moldoveanu, Hildegard Puwak, Marţian Dan, Mihai Vitcu, Alexandru Albu, Dumitru Paslaru, Vasile Campea, Mihai Ioan Popa, Gheorghe Oana, Marian Ianculescu, Carmen Dumitriu, Victor Traian Mihu, Mihai Hlinschi, Ion-Florentin Sandu, Radu Liviu Bara, Virgil Popa, Vasile Stan, Gheorghe Marin, Alexandru Stanescu, Gheorghe Valceanu, Ovidiu Cameliu Petrescu, Romulus Neacsu, Traian Sabau, Gheorghe Ionescu, Teodor Jurca, Gheorghe Ana, Ecaterina Andronescu, Petru Godja, Ion Pirgaru, Ion Munteanu, Mihai Nicolescu, Dumitru Popescu, Victor Neagu, Constantin Teculescu, Gheorghe Ana, Neculai Grigoras, Daniela Bartos, Mihail Sireteanu, Ion Giurescu, Marian Sarbu, Ionel Marineci, Ioan Gavra, Petru Steolea, Valeriu Tabara, Mircea Valcu, Leon Pop, Romulus Raicu, Nicolae Ionescu, Lazar Ladariu, Corneliu Ciontu, Ilie Neacsu, Mitzura-Domnica Arghezi, Gheorghe Ariton şi Constantin Babalau.
Sesizarea semnatã de grupul de 62 de deputaţi constituie obiectul Dosarului nr. 108A/1999.
Prin aceasta sesizare de neconstituţionalitate se solicita sa se constate ca Legea privind responsabilitatea ministerialã este neconstitutionala pentru urmãtoarele motive:
1. Dispoziţiile art. 6 alin. (1) din legea atacatã, potrivit cãrora "Intra sub incidenta prezentei legi faptele sãvârşite de membrii Guvernului în exerciţiul funcţiei lor şi care, potrivit legii penale, constituie infracţiuni", incalca dispoziţiile art. 108 alin. (3) din Constituţie, care prevãd ca "o lege specialã privitoare la rãspunderea ministerialã urmeazã sa defineascã cazurile de rãspundere şi pedepsele aplicabile membrilor Guvernului, adicã faptele imputabile ministrilor şi pedepsele ce le sunt aplicabile". Se susţine ca Adunarea Constituantã, la adoptarea acestui text, a avut în vedere ca miniştrii, în exerciţiul atribuţiilor ce le revin, pot sãvârşi şi infracţiuni specifice, care trebuie incriminate şi pedepsite printr-o lege specialã, întrucât nu se încadreazã în prevederile dreptului comun.
2. Se mai susţine ca dispoziţiile art. 20 alin. (2) ale legii atacate, care prevãd ca "Punerea sub urmãrire penalã a foştilor membri ai Guvernului pentru infracţiunile sãvârşite în exerciţiul funcţiei lor, se face potrivit normelor de procedura din prezenta lege", contravin prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, care consacra egalitatea cetãţenilor "în fata legii, fãrã privilegii". Astfel, imunitatea guvernamentalã reglementatã prin aceasta dispoziţie este mai extinsã decât imunitatea parlamentarã, întrucât aceasta din urma se aplica numai în timpul exerciţiului mandatului parlamentar, pe când imunitatea guvernamentalã, potrivit textului menţionat, se aplica şi foştilor membri ai Guvernului. În acest mod s-a instituit un privilegiu interzis de dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 19 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicatã, au fost solicitate punctele de vedere ale preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului.
Preşedintele Camerei Deputaţilor a comunicat urmãtorul punct de vedere cu privire la sesizarea formulatã de grupul de senatori:
1. În ceea ce priveşte necuprinderea în Legea privind responsabilitatea ministerialã a cazurilor de rãspundere ministerialã şi a pedepselor aplicabile membrilor Guvernului, se susţine ca aceasta critica este neîntemeiatã, întrucât, "în aplicarea dispoziţiilor art. 108 alin. (3) din Constituţie, Parlamentul poate apela la trei mari variante: 1) sa incrimineze anumite fapte şi sa stabileascã pedepsele aplicabile pentru acestea; 2) sa identifice în cadrul legislaţiei penale existente infracţiunile ce pot fi sãvârşite de membrii Guvernului şi sa le stabileascã regimul sanctionator; 3) sa supunã rãspunderea ministerialã regimului de drept comun, asimilandu-se astfel rãspunderea membrilor Guvernului cu rãspunderea funcţionarilor publici." Se afirma ca oricare dintre aceste variante "da satisfactie exigenţelor prevãzute la art. 108 alin. (3) din Constituţie", deoarece în fiecare varianta sunt precizate cazurile de rãspundere şi pedepsele aplicabile membrilor Guvernului. În consecinta, rezulta ca modalitatea de legiferare este o opţiune a legiuitorului, care nu cade sub incidenta controlului exercitat de Curtea Constituţionalã.
2. Sunt neintemeiate şi criticile referitoare la faptul ca prin lege nu se reglementeazã şi rãspunderea civilã a membrilor Guvernului pentru prejudiciile cauzate statului prin sãvârşirea unor infracţiuni în exerciţiul funcţiei, precum şi rãspunderea aceloraşi subiecte pentru prejudiciile cauzate persoanelor fizice şi juridice prin acte administrative ilegale sau prin nesoluţionarea, în termenul legal, a unei cereri referitoare la un drept legitim, datoritã urmãtoarelor motive:
a) rãspunderea civilã se supune regulilor dreptului comun, în virtutea cãrora consecinţele patrimoniale ale faptelor penale pot face fie obiectul unei acţiuni civile de sine stãtãtoare, fie al cererilor celor care se constituie, în procesul penal, ca pãrţi civile;
b) rãspunderea membrilor Guvernului pentru prejudicii cauzate persoanelor fizice şi juridice prin acte administrative ilegale sau pentru nesoluţionarea, în termen legal, a unei cereri referitoare la un drept legitim nu poate, de asemenea, sa facã obiectul legii, pentru ca acest fel de rãspundere este reglementat prin <>Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 .
Cu privire la sesizarea grupului de deputaţi, în punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor se arata:
1. Susţinerea ca art. 6 alin. (1) din Legea privind responsabilitatea ministerialã incalca dispoziţiile art. 108 alin. (3) din Constituţie, întrucât nu s-au stabilit cazurile de rãspundere şi pedepsele aplicate membrilor Guvernului, este neîntemeiatã, pentru aceleaşi argumente ca şi cele invocate la pct. 1 al punctului de vedere referitor la obiecţia de neconstituţionalitate a grupului de senatori.
2. Obiecţia cu privire la prevederile art. 20 alin. (2) al Legii privind responsabilitatea ministerialã este neîntemeiatã, "deoarece între imunitatea parlamentarã şi cea guvernamentalã exista deosebiri importante, care justifica un regim juridic diferit, fãrã ca prin acesta sa se instituie privilegii pentru membrii Guvernului". Astfel, imunitatea parlamentarã îl protejeaza pe parlamentar "de orice sicanare care îl impiedica sa-şi exercite mandatul". În asemenea situaţii, ocrotirea parlamentarilor este justificatã, dar dupã încetarea mandatului ea nu se mai justifica, mai cu seama ca membrii Parlamentului se bucura de iresponsabilitate, în sensul ca ei nu pot fi traşi la rãspundere juridicã pentru voturile şi opiniile exprimate în exerciţiul mandatului. Pe de alta parte, membrii Guvernului "sunt responsabili pentru faptele legate de exercitarea mandatului, chiar dacã ele au fost descoperite dupã încetarea acestuia. Or, în astfel de situaţii, este firesc ca rãspunderea penalã a membrilor Guvernului sa beneficieze de aceeaşi protecţie ca şi în timpul exercitãrii mandatului, situaţiile fiind identice".
În punctul de vedere al preşedintelui Senatului, privind obiecţiile de neconstituţionalitate, se arata:
1. Ambele sesizãri apreciazã ca Legea privind responsabilitatea ministerialã a fost adoptatã cu încãlcarea unor prevederi constituţionale, în special ale art. 108 alin. (3), potrivit cãrora aceasta lege ar fi trebuit sa reglementeze "cazurile de rãspundere juridicã a membrilor Guvernului, procedura punerii sub urmãrire penalã, precum şi sancţiunile aplicabile acestora". Legea criticata nu corespunde acestor exigente, deoarece, prin dispoziţiile art. 1-3, stabileşte rãspunderea politica a membrilor Guvernului, iar celelalte dispoziţii privesc rãspunderea lor penalã, pentru faptele sãvârşite în exerciţiul funcţiilor deţinute. Or, <<rãspunderea politica a Guvernului excede obiectului legii, astfel cum acesta a fost delimitat prin alin. (3) al art. 108 din Constituţie. Rãspunderea politica a Guvernului este o modalitate de rãspundere colectivã a acestuia fata de Parlament, reglementatã de alin. (1) al art. 108, pe când alin. (3) ce se referã la legea privind responsabilitatea ministerialã precizeazã expres ca prin legea menţionatã urmeazã a se reglementa "cazurile de rãspundere şi pedepsele aplicabile membrilor Guvernului">>. Obiectul legii a fost, asadar, limitat de Constituţie numai la responsabilitatea individualã a membrilor Guvernului. Se arata ca, de altfel, acest aspect a fost precizat şi cu ocazia dezbaterilor din Adunarea Constituantã, prin respingerea Amendamentului nr. 776 la proiectul de Constituţie, tocmai pentru argumentul ca legea responsabilitãţii ministeriale nu se referã la rãspunderea politica a Guvernului fata de Parlament, ci la rãspunderea care depinde "de natura cazului, asa cum acesta va fi reglementat prin legea responsabilitãţii ministeriale". Reglementarea rãspunderii politice a Guvernului prin legea criticata este inutila, însã, în afarã de aceasta, dispoziţiile legii nu fac altceva decât sa preia dispoziţiile Constituţiei şi, în consecinta, "aceasta reglementare este contrarã obiectului legii în cauza, astfel cum el a fost definit de alin. (3) al art. 108 şi deci incalca prevederile acestui alineat ca şi pe cele ale alin. (1), care nu indreptatesc pe legiuitor sa creeze un paralelism legislativ cu norma constituţionalã pe care a instituit-o", în acest mod afectand caracterul direct aplicabil al prevederilor constituţionale. Se mai arata ca dispoziţiile art. 6 ale menţionatei legi conţine o regula care este neconstitutionala prin imprecizia sa, şi anume ca "se considera infracţiuni toate faptele ce constituie infracţiuni, sãvârşite de membrii Guvernului în exerciţiul funcţiei lor, intra sub incidenta legii, iar celelalte fapte infractionale pe care aceştia le-ar sãvârşi sunt supuse dreptului comun". Aprecierea ca o fapta a fost sãvârşitã sau nu în exerciţiul funcţiei este, în mare mãsura, subiectiva şi controversata, îndeosebi cu privire la faptele sãvârşite în exerciţiul funcţiei, pentru ca "nici o funcţie de demnitar nu implica sãvârşirea de infracţiuni ci, dimpotriva, le exclude. De aceea art. 108 alin. (3), definind obiectul legii responsabilitãţii ministeriale, se referã, în mod expres, la cazurile de rãspundere şi pedepsele aplicabile". În acest sens, în sesizarea formulatã de grupul de senatori se sugereaza faptele care ar putea constitui infracţiuni specifice. Noua reglementare, asadar, nu constituie o simpla omisiune legislativã, fata de care Curtea Constituţionalã, în practica sa constanta, "şi-a declinat competenta pe motiv ca nu poate îndeplini funcţia specifica legislatorului pozitiv". Se precizeazã ca nu sunt caracteristice aceste omisiuni, ci încãlcarea dispoziţiilor art. 108 alin. (3) din Constituţie, care impune legiuitorului sa stabileascã acele cazuri de rãspundere şi pedepsele aplicabile membrilor Guvernului. În loc de aceste reglementãri, Legea privind responsabilitatea ministerialã conţine prevederi referitoare la urmãrirea penalã a membrilor Guvernului, "la cererea Camerelor Parlamentului sau a Preşedintelui României, potrivit alin. (2) al art. 108, pentru care Adunarea Constituantã nu a impus adoptarea unei reglementãri speciale. Or, reglementarea într-o lege emisã în temeiul alin. (3) al art. 108 din Constituţie a unor aspecte ce privesc alin. (1) şi (2) ale acestui articol şi nu a obiectului reglementãrii impus de alin. (3) reprezintã, evident, o încãlcare incontestabila a prevederilor acestui din urma alineat". Încãlcarea dispoziţiilor alin. (3) al art. 108 din Constituţie rezulta şi din aceea ca referirea la "pedepse" vizeazã numai rãspunderea penalã, pedeapsa fiind specifica acestei forme de rãspundere, pe când referirea din acelaşi alineat citat la "cazurile de rãspundere" are în vedere şi alte forme ale rãspunderii ce nu sunt reglementate în lege, cu toate ca dispoziţia "constituţionalã este în egala mãsura imperativa şi deci a fost incalcata. Care vor fi formele şi modalitãţile de rãspundere este o alta problema de competenta exclusiva a legiuitorului. Nu se poate nega conceptia Constituţiei, potrivit cãreia demnitatea publica de membru al Guvernului implica rãspunderea specifica atributelor pe care acesta le are în guvernarea tarii".
2. Cu privire la dispoziţiile art. 20 din lege, preşedintele Senatului considera nejustificatã în obiecţia deputaţilor, fiindca exonerarea de rãspundere a unui membru al Guvernului, care nu mai este în funcţiune, ar crea un privilegiu, ceea ce este contrar art. 16 alin. (1) din Constituţie. Se menţioneazã ca, în cadrul dezbaterilor Adunãrii Constituante, s-a respins Amendamentul la teza nr. 11 a cap. III, care urmarea tocmai o astfel de limitare. Conceptia Adunãrii Constituante "a fost aceea a unei raspunderi nelimitate în funcţie de data încetãrii calitãţii de membru al Guvernului". În final, preşedintele Senatului considera ca Legea privind responsabilitatea ministerialã este neconstitutionala şi ca se impune ca, în temeiul art. 145 alin. (1) din Constituţie, sa fie trimisa Parlamentului spre reexaminare.
În punctul de vedere al Guvernului se apreciazã ca sesizãrile separate, ale grupului de senatori şi ale grupului de deputaţi, sunt neintemeiate, pentru urmãtoarele considerente:
1. Dispoziţiile art. 108 alin. (3) din Constituţie nu se referã la cazurile de rãspundere şi pedepsele "specifice" aplicabile membrilor Guvernului, deoarece termenul "specifice" nu este cuprins în textul constituţional, ci este "adãugat de autorii sesizãrii tocmai pentru a scoate în evidenta necesitatea unor incriminari pornind de la conceptia gresita ca incriminarile existente în legea penalã pentru faptele comise de functionarii publici nu ar acoperi şi faptele sãvârşite de membrii Guvernului în exerciţiul funcţiei lor". Cerinta impusa de art. 108 alin. (3) din Constituţie este, în opinia exprimatã de Guvern, acoperitã de reglementarea cuprinsã prin art. 6 alin. (1), care prevede ca intra sub incidenta legii penale "faptele sãvârşite de membrii Guvernului în exerciţiul funcţiei lor şi care, potrivit legii penale, constituie infracţiuni". Se mai arata ca proiectul legii, în prima sa forma, conţinea doua infracţiuni, care au fost eliminate în urma discutarii lui în şedinţa Guvernului din 18 decembrie 1997, având în vedere şi Avizul nr. 441 din 5 iulie 1997 al Consiliului Legislativ, care, la pct. II.2, prevedea: "Faptele incriminate constituie forme de abuz în serviciu la care se referã art. 246-248^1 din Codul penal [....]. În consecinta, propunem fie reexaminarea pedepselor prevãzute în art. 5 alin. 1, fie eliminarea art. 5 în întregime, urmând ca cei vizati de proiect sa rãspundã penal în condiţiile şi cazurile prevãzute în Codul penal". Luând în considerare aceste argumente, precum şi faptul ca "regimul sanctionator cuprins în Codul penal se remarca atât prin diversitate, cat şi prin posibilitãţile de individualizare a pedepselor în funcţie de circumstanţele concrete, atenuante sau agravante, în care au fost sãvârşite faptele, s-a apreciat ca trimiterea la legea penalã nu contravine dispoziţiilor art. 108 alin. (3) din Constituţie". Evocandu-se dezbaterile parlamentare ale legii criticate, se mai arata ca autorii sesizãrii au invocat Legea asupra responsabilitãţii ministeriale din anul 1879, care prin art. 2, 3 şi 4 reglementa unele fapte sãvârşite de miniştri, care constituie infracţiuni, deşi Constantin Dissescu, în tratatul sau "Drept constituţional" din anul 1915, arata la pagina 836: "Legea aceasta specialã n-a desfiinţat Codul penal. Tot ce prevede Codul penal a rãmas în vigoare; s-a mai adãugat însã o alta serie de fapte pe care Codul penal nu le prevedea. Asadar, dacã ministrul comite o infracţiune prevãzutã de Codul penal dar neprevãzutã de legea asupra responsabilitãţii ministeriale, evident ca ministrul trebuie pedepsit. [....]
Art. 2, 3 şi 4 prevãd fapte speciale care atrag pedeapsa când au fost comise de un ministru; fapte, care sunt foarte generale şi cu toatã pretentiunea legiuitorului, el n-a articulat, n-a stabilit în destul elementele cerute; legiuitorul a lãsat loc la un drept de apreciere prea mare, la un adevãrat arbitrar". Deosebit de acestea, se considera ca faptele menţionate de autorii sesizarilor, "care se referã la sustragerea de la controlul parlamentar, refuzul de a prezenta Parlamentului sau comisiilor permanente ale acestuia informaţiile şi documentele cerute de acestea în cadrul controlului parlamentar, nu ţin de rãspunderea penalã, ci mai curând de rãspunderea politica a membrilor Guvernului, prevãzutã la art. 108 alin. (1) din Constituţie".
2. Cu privire la critica formulatã în sesizarea grupului de senatori, potrivit cãreia legea "se rezuma numai la problema rãspunderii politice a membrilor Guvernului", se precizeazã ca legea criticata conţine reglementãri privind rãspunderea politica doar în art. 2 şi 3.
3. În punctul de vedere al Guvernului se mai considera ca este neîntemeiatã şi sesizarea referitoare la dispoziţia art. 4 din lege, de trimitere la dreptul comun pentru celelalte forme ale rãspunderii juridice, deoarece prevederile art. 108 alin. (3) din Constituţie se referã numai la rãspunderea penalã a membrilor Guvernului, iar nu şi la celelalte forme ale rãspunderii juridice. Aceasta rezulta din conţinutul textului care se referã la "rãspundere şi pedepsele aplicabile".
4. În sfârşit, se mai arata ca sesizarea referitoare la neconstituţionalitatea art. 20 alin. (2) din Legea privind responsabilitatea ministerialã este, de asemenea, neîntemeiatã, întrucât nu este vorba "de extinderea unei imunitãţi la alte persoane decât la cele la care se referã Constituţia, câtã vreme faptele au fost sãvârşite în perioada cat aceştia au avut calitatea de membri ai Guvernului şi în legatura cu atribuţiile de serviciu". Se apreciazã ca este eronat interpretat principiul egalitãţii în fata legii, prevãzut de art. 16 din Constituţie, contrar modului în care a statuat Curtea Constituţionalã în practica sa. În acest sens, este invocatã Decizia nr. 1/1994 a Plenului Curţii Constituţionale, în care s-a arãtat ca principiul egalitãţii "nu exclude, ci, dimpotriva, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite".
Întrucât ambele sesizãri privesc, în principal, dispoziţiile art. 6 din Legea privind responsabilitatea ministerialã, dar şi alte critici vizând aspecte privitoare la fondul reglementãrii, Curtea a dispus conexarea Dosarului nr. 108A/1999, cuprinzând sesizarea celor 62 de deputaţi, la primul dosar format, privind sesizarea celor 83 de senatori, purtând nr. 106A/1999.
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,
examinând obiecţiile de neconstituţionalitate cu care a fost sesizatã, punctele de vedere comunicate de preşedintele Camerei Deputaţilor, de preşedintele Senatului şi de Guvern, raportul judecãtorului-raportor, dispoziţiile Legii privind responsabilitatea ministerialã, raportate la prevederile Constituţiei şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã este competenta sa soluţioneze obiecţiile de neconstituţionalitate cu care a fost sesizatã, în conformitate cu art. 144 lit. a) din Constituţie şi cu <>art. 17 şi urmãtoarele din Legea nr. 47/1992 , republicatã.
I. În ambele sesizãri se invoca motive de neconstituţionalitate întemeiate pe dispoziţiile art. 108 alin. (3) din Constituţie, potrivit cãrora: "Cazurile de rãspundere şi pedepsele aplicabile membrilor Guvernului sunt reglementate printr-o lege privind responsabilitatea ministerialã."
În sesizarea grupului de senatori se susţine, în esenta, ca Legea privind responsabilitatea ministerialã se rezuma doar la rãspunderea politica şi la procedura de urmãrire penalã şi de judecare a membrilor Guvernului, fãrã sa cuprindã prevederi speciale în ceea ce priveşte cazurile de rãspundere şi pedepsele specifice aplicabile acestora. Dispoziţiile art. 6 alin. (1) şi (2) sunt considerate neconstituţionale, pentru ca ele conţin prevederi cu caracter general privind aplicarea legii penale. Se considera ca se impuneau reglementarea incriminãrii unor infracţiuni "specifice" sãvârşite de membrii Guvernului, precum şi sancţiunile corespunzãtoare. De asemenea, se apreciazã ca nici art. 4 din Legea privind responsabilitatea ministerialã "nu corespunde caracterului specific impus de dispoziţiile art. 108 alin. (3) din Constituţie, pe care ar fi trebuit sa îl imbrace toate formele de rãspundere juridicã". Ar fi trebuit sa se reglementeze şi rãspunderea juridicã a membrilor Guvernului pentru prejudiciile cauzate statului prin sãvârşirea de infracţiuni în exerciţiul funcţiei pe care o deţin, ca şi rãspunderea lor fata de persoanele fizice şi juridice pentru pagubele cauzate prin acte administrative ilegale ori prin nesoluţionarea în termen legal a unei cereri referitoare la un drept legitim.
În obiecţia de neconstituţionalitate a grupului de deputaţi se susţine ca acelaşi text constituţional este încãlcat de dispoziţiile alin. (1) al art. 6 din lege, întrucât miniştrii, în exercitarea atribuţiilor ce le revin, pot sãvârşi infracţiuni specifice, care nu se încadreazã în prevederile dreptului comun şi, prin urmare, ele ar trebui sa fie incriminate şi pedepsite printr-o lege specialã.
A. În ceea ce priveşte constituţionalitatea art. 6 alin. (1) şi (2) din lege, Curtea retine urmãtoarele:
Art. 6 alin. (1) şi (2) al legii prevede: "(1) Intra sub incidenta prezentei legi faptele sãvârşite de membrii Guvernului în exerciţiul funcţiei lor şi care, potrivit legii penale, constituie infracţiuni.
(2) Pentru sãvârşirea altor infracţiuni, în afarã exerciţiului funcţiei lor, membrii Guvernului rãspund potrivit dreptului comun."
Examinând obiecţia referitoare la faptul ca prevederile alin. (1) al art. 6 din lege sunt neconstituţionale, întrucât contravin dispoziţiilor art. 108 alin. (3) din Constituţie, prin aceea ca nu cuprind prevederi speciale în ceea ce priveşte cazurile de rãspundere şi pedepsele specifice aplicabile membrilor Guvernului, ci numai dispoziţii generale de trimitere la aplicarea prevederilor dreptului comun, ale Codului penal şi ale Codului de predura penalã, Curtea observa ca dispoziţiile art. 108 alin. (3) din Constituţie permit legiuitorului sa opteze asupra modului în care înţelege sa reglementeze rãspunderea penalã. Acolo unde legiuitorul constituant a voit sa creeze regimuri juridice derogatorii de la dreptul comun, au fost utilizate dispoziţii imperative. Astfel, de exemplu, art. 45 alin.(1) referitor la protecţia copiilor şi a tinerilor prevede în mod expres ca aceştia se bucura de un regim special de protecţie şi de asistenta în realizarea drepturilor lor. În cuprinsul art. 108 alin. (3) din Constituţie dispoziţia referitoare la obligaţia legiuitorului de a reglementa responsabilitatea ministerialã nu are caracter imperativ, în sensul de a se stabili prin lege cazuri speciale de rãspundere şi de pedepse aplicabile membrilor Guvernului.
Este dreptul Parlamentului, ca unica autoritate legiuitoare a tarii, drept a cãrui sorginte se afla în art. 58 alin.(1) din Constituţie, fie sa opteze pentru a institui infracţiuni speciale care sa se refere la fapte penale sãvârşite de membrii Guvernului, fie sa se refere, prin norme de trimitere, la dispoziţii din legislaţia penalã existenta, raportate la specificul funcţiei membrilor Guvernului. În legea criticata legiuitorul a optat, în ceea ce priveşte reglementarea cazurilor de rãspundere şi pedepsele aplicabile membrilor Guvernului, la soluţia trimiterii la legea penalã, în general. Acest concept include, desigur, nu numai Codul penal şi Codul de procedura penalã, ci şi intreaga legislaţie penalã existenta în sistemul de drept.
În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 6 alin. (2), Curtea constata ca acestea sunt în concordanta cu prevederile constituţionale, având în vedere ca, potrivit art. 108 alin. (3) din Constituţie, Legea privind responsabilitatea ministerialã prescrie o procedura specialã pentru urmãrirea penalã şi judecarea membrilor Guvernului numai în ceea ce priveşte faptele sãvârşite în exerciţiul funcţiei. Dacã aceeaşi procedura specialã s-ar aplica şi pentru faptele penale sãvârşite de membrii Guvernului în afarã exerciţiului funcţiei lor, s-ar incalca, în acest fel, dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie care consacra egalitatea cetãţenilor în fata legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri.
B. În ceea ce priveşte constituţionalitatea art. 4, Curtea retine ca acesta are urmãtorul cuprins: "Pe lângã rãspunderea politica, membrii Guvernului pot rãspunde şi civil, contraventional, disciplinar sau penal, dupã caz, potrivit dreptului comun din aceste materii, în mãsura în care prezenta lege nu cuprinde dispoziţii derogatorii."
Asa cum s-a arãtat cu ocazia examinãrii constituţionalitãţii dispoziţiilor art. 6 alin. (1), dispoziţiile art. 108 alin. (3) din Constituţie nu sunt imperative în sensul stabilirii rãspunderii penale speciale pentru membrii Guvernului, ci lasa la latitudinea legiuitorului sa opteze fie pentru instituirea unor incriminari speciale, fie pentru trimiterea la dispoziţiile în materie din dreptul comun. De aceea, analizând dispoziţiile art. 4 din lege, prin raportare la prevederile art. 108 alin. (3) din legea fundamentalã, se constata ca cele dintâi sunt în deplina concordanta cu dispoziţiile constituţionale. Cu privire la celelalte forme de rãspundere juridicã a membrilor Guvernului, dispoziţiile art. 4 din lege fac, de asemenea, trimitere la dreptul comun.
Ţinând seama de cele expuse, rezulta ca nu se poate retine ca Legea privind responsabilitatea ministerialã este lacunara, fiind neconstitutionala prin omisiunea reglementãrilor speciale, pretins impuse de dispoziţiile art. 108 alin. (3) din Constituţie.
II. Prin sesizarea grupului de deputaţi sunt criticate şi dispoziţiile art. 20 alin. (2) din Legea privind responsabilitatea ministerialã. Textul are urmãtorul conţinut: "Punerea sub urmãrire penalã a foştilor membri ai Guvernului pentru infracţiunile sãvârşite în exerciţiul funcţiei lor se face potrivit normelor de procedura din prezenta lege."
a) Curtea constata ca prin obiecţia formulatã se afirma ca acest text legal reglementeazã imunitatea guvernamentalã, care este mai extinsã decât cea parlamentarã, întrucât imunitatea parlamentarã se aplica numai atât timp cat parlamentarul se afla în exerciţiul mandatului, pe când imunitatea guvernamentalã se aplica şi foştilor membri ai Guvernului. Se apreciazã ca, astfel reglementatã, imunitatea guvernamentalã constituie un privilegiu interzis de dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie, potrivit cãruia cetãţenii sunt egali în fata legii, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri.
Înainte de a examina fondul acestei critici, Curtea Constituţionalã observa ca, în rationamentul obiectiei de neconstituţionalitate, afirmatia potrivit cãreia prin dispoziţia legalã criticata s-a creat o imunitate guvernamentalã reprezintã o premisa ce nu concorda cu dispoziţiile constituţionale. În realitate, imunitatea este o instituţie constituţionalã de protecţie a mandatului de senator sau de deputat, pe când, în privinta mandatului de membru al Guvernului, Constituţia nu a instituit imunitatea, ci o alta mãsura de protecţie, şi anume condiţionarea dreptului de a cere urmãrirea lui penalã pentru fapte sãvârşite în exerciţiul funcţiei.
b) Curtea constata ca dispoziţiile art. 20 alin. (2) din Legea privind responsabilitatea ministerialã instituie o mãsura de protecţie a mandatului exercitat de membrii Guvernului, având deci caracterul obiectiv al unei garanţii constituţionale de ordin procedural, menite sa ocroteasca interesul public, şi anume realizarea actului de guvernare prin exerciţiul mandatului. Aceasta mãsura de ocrotire a interesului public subzistã şi dupã încetarea mandatului membrilor Guvernului, asa încât este evident ca, în privinta infracţiunilor comise în exerciţiul funcţiei, punerea sub urmãrire penalã a membrilor Guvernului trebuie sa se realizeze cu respectarea aceloraşi norme procedurale.
Este neîntemeiatã susţinerea din sesizare, în sensul ca aceasta reglementare incalca prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, potrivit cãrora: "Cetãţenii sunt egali în fata legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri". Aceste dispoziţii constituţionale se referã la un drept fundamental cetatenesc, în timp ce procedura legalã examinata reglementeazã punerea în mişcare a acţiunii penale, în vederea cercetãrii unei infracţiuni sãvârşite de un fost membru al Guvernului în timpul exerciţiului mandatului. Deci acţiunea penalã se pune în mişcare impotriva sa pentru faptele comise în calitate de înalt funcţionar public, iar nu în calitatea sa de simplu cetãţean. De aceea Curtea constata ca principiul egalitãţii în drepturi a cetãţenilor, prevãzut la art. 16 din Constituţie, nu este aplicabil tezei cuprinse în norma juridicã a carei neconstituţionalitate se susţine.
Având în vedere considerentele expuse în prezenta decizie, dispoziţiile art. 16 alin. (1), ale art. 58, 108, ale art. 144 lit. a) din Constituţie, precum şi prevederile art. 13 alin. (1) lit. A.a), ale art. 17, 18, ale art. 19 alin. (1) şi ale <>art. 20 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Constata ca prevederile art. 4, ale art. 6 alin. (1) şi (2) şi ale art. 20 alin. (2) din Legea privind responsabilitatea ministerialã sunt constituţionale.
Decizia se comunica Preşedintelui României şi se publica în Monitorul Oficial al României.
Dezbaterea a avut loc la data de 16 iunie 1999 şi la ea au participat: Lucian Mihai, preşedinte, Costica Bulai, Constantin Doldur, Ioan Muraru, Nicolae Popa, Lucian Stangu, Florin Bucur Vasilescu şi Romul Petru Vonica, judecãtori.
Definitiva.
p. PREŞEDINTELE CURŢII
CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN MURARU
Magistrat-asistent şef,
Claudia Miu
-----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
