Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 926 din 18 octombrie 2007 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 52 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 773 din 14 noiembrie 2007
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Antonia Constantin - procuror
Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 52 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicatã de Laura Barbu în Dosarul nr. 12.630/3LM/2007 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncã, asigurãri sociale, contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiatã, fiind invocatã în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 14 mai 2007, pronunţatã în Dosarul nr. 12.630/3LM/2007, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncã, asigurãri sociale, contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 52 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicatã de Laura Barbu în cauza ce are ca obiect contestaţia la decizia de suspendare a contractului individual de muncã.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine cã textul de lege criticat încalcã dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie, întrucât nu asigurã egalitatea în drepturi şi egalitatea de tratament legislativ, raportat la faptul cã pentru suspendarea contractului individual de muncã se prevãd alte criterii decât cele prevãzute pentru suspendarea judecãţii reglementate la art. 244 alin. 1 pct. 2 din Codul de procedurã civilã.
Se apreciazã totodatã cã sunt încãlcate şi dispoziţiile art. 41 alin. (1) din Constituţie, deoarece orice angajator poate lua, în mod abuziv, o decizie de suspendare a unui contract individual de muncã, prin simpla formulare a unei plângeri penale împotriva unui angajat.
O altã criticã de neconstituţionalitate constã în aceea cã dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Constituţie sunt încãlcate deoarece, la luarea deciziei de suspendare a contractului individual de muncã, angajatorul nu este obligat sã asculte şi pãrerea angajatului acuzat şi nici nu este obligat sã-i asigure acestuia dreptul de a se apãra faţã de acuzaţiile ce i se aduc.
În sfârşit, dispoziţiile legale criticate încalcã, în opinia autorului excepţiei, şi prevederile art. 6 paragraful 2 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, întrucât "prezumţia de nevinovãţie nu-şi gãseşte aplicabilitatea în coroborare cu dispoziţiile art. 52 alin. (1) lit. c) din Codul muncii".
Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncã, asigurãri sociale, contencios administrative şi fiscal apreciazã cã excepţia ridicatã este neîntemeiatã întrucât legiuitorul are dreptul de a institui anumite mãsuri în vederea unei desfãşurãri a raporturilor de muncã.
Potrivit prevederilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, fiind respectate prevederile constituţionale invocate în susţinerea acesteia.
Avocatul Poporului considerã cã textul de lege criticat este constituţional, fiind invocatã în acest sens şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile <>art. 52 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, care au urmãtorul cuprins: "(1) Contractul individual de muncã poate fi suspendat din iniţiativa angajatorului în urmãtoarele situaţii: [...]
c) în cazul în care angajatorul a formulat plângere penalã împotriva salariatului sau acesta a fost trimis în judecatã pentru fapte penale incompatibile cu funcţia deţinutã, pânã la rãmânerea definitivã a hotãrârii judecãtoreşti."
Autorul excepţiei susţine cã dispoziţiile legale criticate încalcã prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în drepturi, ale art. 24 alin. (1) privind dreptul la apãrare, ale art. 41 alin. (1) privind dreptul la muncã, precum şi ale art. 6 paragraful 2 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale referitor la prezumţia de nevinovãţie.
Examinând excepţia de neconstituţionalitatea, Curtea constatã urmãtoarele:
<>Art. 52 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, criticat pentru neconstituţionalitate, prevede unul dintre cazurile de suspendare a contractului individual de muncã din iniţiativa angajatorului, şi anume când angajatorul a formulat plângere penalã împotriva salariatului sau acesta a fost trimis în judecatã pentru fapte penale incompatibile cu funcţia deţinutã. Mãsura suspendãrii poate fi luatã pânã la rãmânerea definitivã a hotãrârii judecãtoreşti. Spre deosebire de aceasta, prevederea art. 244 alin. 1 pct. 2 din Codul de procedurã civilã reglementeazã suspendarea judecãţii, care este o mãsurã proceduralã contencioasã total diferitã de cea prevãzutã de Codul muncii. Or, în acest caz dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie nu sunt încãlcate întrucât, pentru reglementarea unor situaţii diferite, tratamentul juridic nu poate fi acelaşi.
Curtea reţine cã este neîntemeiatã şi susţinerea referitoare la încãlcarea, prin dispoziţiile legale criticate, a prevederilor art. 24 alin. (1) şi art. 41 alin. (1) din Constituţie. Salariatul nemulţumit de mãsura suspendãrii contractului individual de muncã dispusã de angajator în temeiul art. 52 alin. (1) lit. c) din Codul muncii poate sã se adreseze instanţei de judecatã în temeiul art. 284 din Codul muncii, unde îşi poate exercita dreptul de apãrare pe tot parcursul procesului, inclusiv dreptul de a-şi angaja un apãrãtor. De asemenea, dreptul la muncã al angajatului nu este încãlcat deoarece alin. (2) al art. 52 prevede cã, în cazul în care se constatã nevinovãţia celui în cauzã, salariatul îşi reia activitatea anterioarã, plãtindu-i-se o despãgubire egalã cu salariul şi celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendãrii contractului de muncã.
În ceea ce priveşte invocarea, în susţinerea excepţiei, a dispoziţiilor art. 6 paragraful 2 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale referitor la prezumţia de nevinovãţie, Curtea constatã cã aceste reglementãri nu sunt incidente în cauzã, în condiţiile în care acest principiu se aplicã numai în cadrul rãspunderii penale. Plângerea penalã se întemeiazã pe date şi pe indicii cu privire la sãvârşirea de cãtre salariat a unei infracţiuni incompatibile cu funcţia deţinutã, iar existenţa ori inexistenţa vinovãţiei se stabileşte numai prin hotãrâre judecãtoreascã definitivã.
Constituţionalitatea dispoziţiilor art. 52 alin. (1) lit. c) a mai fost examinatã de Curtea Constituţionalã. Cu acel prilej Curtea a constatat, prin <>Decizia nr. 24 din 22 ianuarie 2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, cã dispoziţiile legale criticate nu încalcã prevederile Constituţiei referitoare la prezumţia de nevinovãţie şi nu restricţioneazã în niciun fel dreptul la muncã al angajatului.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 52 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicatã de Laura Barbu în Dosarul nr. 12.630/3LM/2007 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncã, asigurãri sociale, contencios administrativ şi fiscal.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 18 octombrie 2007.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof.univ.dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Mihai Paul Cotta
------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
