Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 92 din 13 februarie 2007 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 61 alin. (2) din Legea nr. 168/1999 privind solutionarea conflictelor de munca si ale art. 213 alin. 2 din Codul de procedura civila
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 149 din 1 martie 2007
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokâr Gâbor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Antonia Constantin - procuror
Florentina Geangu - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 61 alin. (2) din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncã şi ale art. 213 alin. 2 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Sindicatul Alternativa 2002 Azomureş din Târgu Mureş în Dosarul nr. 477/C/2004 al Tribunalului Neamţ - Secţia civilã.
La apelul nominal rãspunde autorul excepţiei, prin consilier juridic, şi partea Societatea Comercialã "Azomureş" - S.A. din Târgu Mureş, prin consilier juridic, constatându-se lipsa celorlalte pãrţi, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Având cuvântul, reprezentantul autorului excepţiei solicitã admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 61 alin. (2) din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncã şi ale art. 213 alin. 2 din Codul de procedurã civilã, reiterând argumentele expuse în faţa instanţei de judecatã.
Reprezentantul pãrţii Societatea Comercialã "Azomureş" - S.A. din Târgu Mureş solicitã respingerea excepţiei pentru motivele pe care le-a prezentat în scris la instanţa ce a sesizat Curtea Constituţionalã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale şi apreciind cã dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 9 iunie 2006, pronunţatã în Dosarul nr. 477/C/2004, Tribunalul Neamţ - Secţia civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 61 alin. (2) din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncã şi ale art. 213 alin. 2 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Sindicatul Alternativa 2002 Azomureş.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine cã:
- <>Legea nr. 168/1999 , în ansamblu, dar în mod special art. 61 alin. (2), "contrar dispoziţiilor art. 43 alin. (1) din Constituţia României", "neagã dreptul la grevã". Chiar dacã, în mod formal, "legea se exprimã în sensul existenţei posibilitãţii declanşãrii unei greve", textele de lege criticate "se dovedesc a fi doar aparent democratice, dar în realitate ele sunt proprii unui stat totalitar" şi "golesc de conţinut însuşi dreptul la grevã, astfel cã apare în mod paradoxal încurajarea muncii forţate". Se încalcã astfel "principiile art. 1 alin. (3) din Constituţia României, referitoare la tradiţiile democratice şi idealurile Revoluţiei din Decembrie 1989", precum şi prevederile constituţionale ale art. 9 teza finalã şi ale art. 20 alin. (1), cu raportare la art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale;
- art. 213 alin. 2 din Codul de procedurã civilã îngrãdeşte liberul acces la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, deoarece "dã dreptul expertului de a-şi majora onorariul pentru pretinse eforturi suplimentare, dar nu se ţine cont de faptul cã aşa-zisa muncã suplimentatã nu este în realitate decât o înlãturare a unor erori comise de acelaşi expert. Se creeazã astfel posibilitatea pentru expert de a omite în mod deliberat unele obiective ale expertizei sau dispoziţii ale instanţei în legãturã cu probatoriul administrat în vederea efectuãrii expertizei, care, dupã admitere, impun suplimentarea raportului de expertizã" şi, implicit, "încãrcarea cheltuielilor de judecatã cu costuri nejustificate".
Tribunalul Neamţ - Secţia civilã, deşi apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este întemeiatã, în motivarea opiniei sale susţine cã dispoziţiile de lege criticate nu sunt contrare prevederilor constituţionale invocate de autorul excepţiei.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate ridicatã este neîntemeiatã. În acest sens, în legãturã cu prevederile <>art. 61 alin. (2) din Legea nr. 168/1999 aratã cã, "atunci când dreptul la grevã nu este exercitat cu bunã-credinţã, ci abuziv, în detrimentul interesului general, cei rãspunzãtori trebuie traşi la rãspundere de unitatea prejudiciatã prin declanşarea grevei nelegale, iar instanţa de judecatã, în mod firesc, poate obliga persoanele vinovate de declanşarea grevei nelegale la plata unor despãgubiri".
Cu privire la neconstituţionalitatea art. 213 alin. (2) din Codul de procedurã civilã, aratã cã aceasta "nu se aflã în contradicţie cu prevederile art. 21 din Constituţie referitoare la accesul liber la justiţie".
Avocatul Poporului aratã cã dispoziţiile <>art. 61 alin. (2) din Legea nr. 168/1999 şi ale art. 213 alin. 2 din Codul de procedurã civilã sunt constituţionale. Astfel, referitor la critica formulatã prin raportare la prevederile <>art. 1 alin. (3) din Constituţie, aratã cã dispoziţiile "Legii nr. 168/1999 nu sunt contrare acestora". Considerã cã raportarea <>art. 61 alin. (2) din Legea nr. 168/1999 la art. 9 teza finalã din Constituţie nu poate fi reţinutã, deoarece "din cuprinsul textului de lege criticat nu rezultã îngrãdirea exercitãrii şi realizãrii rolului sindicatelor [à'61], ci, dimpotrivã, în scopul apãrãrii şi promovãrii drepturilor şi intereselor membrilor lor, sindicatele pot utiliza orice mijloace şi acţiuni legale, inclusiv organizarea şi conducerea unei greve". Invocarea încãlcãrii art. 20 alin. (1) din Constituţie, raportat la art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, nu poate fi reţinutã, întrucât prevederile <>art. 61 alin. (2) din Legea nr. 168/1999 şi cele ale art. 213 alin. 2 din Codul de procedurã civilã nu îngrãdesc dreptul pãrţilor de a utiliza toate mijloacele legale şi de a beneficia de toate garanţiile procedurale pentru promovarea intereselor lor legitime. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate faţã de dispoziţiile constituţionale ale art. 21, considerã cã prevederile art. 213 alin. 2 din Codul de procedurã civilã nu îngrãdesc dreptul persoanelor de a se adresa instanţelor judecãtoreşti pentru apãrarea drepturilor, libertãţilor şi intereselor lor legitime. Mai aratã cã dreptul salariaţilor la grevã pentru apãrarea intereselor lor profesionale, economice şi sociale nu este un drept absolut, ci, potrivit art. 43 alin. (2) din Constituţie, legea stabileşte condiţiile exercitãrii acestui drept, precum şi garanţiile necesare asigurãrii serviciilor esenţiale pentru societate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, susţinerile pãrţilor prezente, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie şi ale art. 1 alin. (2), <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, pe de o parte, dispoziţiile <>art. 61 alin. (2) din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncã, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 29 noiembrie 1999, astfel cum au fost modificate prin <>art. VII din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedurã civilã, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 479 din 2 octombrie 2000, iar, pe de altã parte, prevederile art. 213 alin. 2 din Codul de procedurã civilã. Dispoziţiile de lege criticate prevãd:
- <>Art. 61 alin. (2) din Legea nr. 168/1999 : "În cazul în care dispune încetarea grevei ca fiind ilegalã, instanţele, la cererea celor interesaţi, pot obliga persoanele vinovate de declanşarea grevei ilegale la plata unor despãgubiri.";
- Art. 213 alin. (2) din Codul de procedurã civilã: "La cererea experţilor, ţinându-se seama de lucrare, instanţa le va putea mãri plata cuvenitã prin încheiere executorie datã cu citarea pãrţilor."
În opinia autorului excepţiei, dispoziţiile de lege criticate încalcã prevederile constituţionale astfel:
- <>art. 61 alin. (2) din Legea nr. 168/1999 contravine prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3), art. 9 teza finalã, art. 20 alin. (1) şi art. 43 alin. (1) din Constituţie, precum şi art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale;
- art. 213 alin. 2 din Codul de procedurã civilã contravine art. 21 alin. (1) şi (3) din Constituţie şi art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicatã, Curtea reţine urmãtoarele:
În legãturã cu neconstituţionalitatea <>art. 61 alin. (2) din Legea nr. 168/1999 , sub aspectul aceloraşi critici, precum şi asupra altor texte din aceasta, Curtea s-a mai pronunţat prin <>Decizia nr. 639 din 28 noiembrie 2005 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.089 din 2 decembrie 2005, reţinând, în esenţã, cã:
- autorul excepţiei porneşte în susţinerile sale de la ideea cã întreaga lege este nedemocraticã şi, în consecinţã, neconstituţionalã, dar nu motiveazã aceasta în niciun mod. Enunţã negarea dreptului la grevã şi încurajarea muncii forţate, dar în concret nu criticã niciuna dintre dispoziţiile legii prin care sunt stabilite condiţiile şi limitele exercitãrii dreptului la grevã, ci doar posibilitatea ca instanţa de judecatã sã oblige persoanele vinovate de declanşarea grevei ilegale la plata unor despãgubiri, la cererea celor interesaţi. Astfel, neagã implicit dreptul de acces liber la justiţie în aceastã materie şi dreptul instanţelor judecãtoreşti de a cerceta încãlcarea legii şi de a dispune mãsuri în consecinţã;
- declanşarea şi continuarea grevei într-o unitate, şi cu atât mai mult într-un întreg sector de activitate, pot aduce atingere drepturilor, libertãţilor şi intereselor legitime ale multor terţe persoane. Fãrã a nega dreptul salariaţilor la grevã, trebuie reţinut cã şi acest drept poate fi exercitat, în spiritul prevederilor art. 57 din Constituţie, "cu bunã-credinţã, fãrã sã încalce drepturile şi libertãţile celorlalţi". Principala premisã a exercitãrii dreptului la grevã în acest spirit este şi respectarea condiţiilor şi limitelor stabilite de lege. Greva poate leza în primul rând interesele angajatorului, ale unitãţii ori ale autoritãţii publice în ale cãrei atribuţii intrã conducerea sau coordonarea sectorului de activitate respectiv. Aceastã unitate sau autoritate are dreptul, potrivit prevederilor art. 21 alin. (1) din Constituţie, sã se adreseze justiţiei pentru apãrarea drepturilor şi a intereselor sale legitime, întrucât, conform alin. (2) al art. 21 din Constituţie, nicio lege nu poate îngrãdi accesul liber la justiţie, a fost necesar ca <>Legea nr. 168/1999 , astfel cum a fost modificatã prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 138/2000 , sã stabileascã regulile de procedurã pentru exercitarea dreptului unitãţii angajatoare de a cere instanţei judecãtoreşti încetarea grevei, apreciatã ca fiind declanşatã ori continuatã ilegal, precum şi regulile pentru soluţionarea unor asemenea litigii. Aprecierea dacã angajatorul urmãreşte apãrarea unor drepturi şi interesele legitime ori nu, dacã greva a fost declanşatã şi continuã cu respectarea ori cu încãlcarea reglementãrilor legale în vigoare, nu reprezintã probleme de constituţionalitate, ci intrã în competenţa instanţei judecãtoreşti;
- în situaţia în care o grevã a fost declanşatã ori continuatã ilegal şi prin aceasta au fost cauzate prejudicii materiale altor persoane, nu este contrar dispoziţiilor şi principiilor Constituţiei dacã instanţa judecãtoreascã, la cererea celor pãgubiţi, obligã la despãgubiri persoanele vinovate de încãlcarea legii. Aşadar, invocarea încãlcãrii prevederilor constituţionale ale art. 43 alin. (1) urmeazã a fi înlãturatã;
- în ceea ce priveşte susţinerile cã textele de lege criticate îngrãdesc exercitarea şi realizarea rolului sindicatelor care, potrivit art. 9 teza finalã din Constituţie, "contribuie la apãrarea drepturilor şi la promovarea intereselor profesionale, economice şi sociale ale membrilor lor", se constatã cã nici acestea nu pot fi reţinute. Aceasta deoarece, din cuprinsul textelor de lege criticate, nu rezultã îngrãdirea exerciţiului acestui drept, dimpotrivã, în scopul apãrãrii şi promovãrii drepturilor şi intereselor membrilor lor, sindicatele pot utiliza orice mijloace şi acţiuni legale, inclusiv organizarea şi conducerea unei greve;
- în legãturã cu invocarea încãlcãrii art. 20 alin. (1) din Constituţie, cu raportare la art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, privind "Dreptul la un proces echitabil", se constatã cã acest drept este consacrat şi de art. 21 alin. (3) din Constituţie. Exercitarea sa presupune dreptul pãrţilor de a utiliza toate mijloacele legale şi de a beneficia de toate garanţiile procedurale pentru promovarea intereselor lor legitime. Or, dispoziţiile de lege criticate nu aduc atingere prevederilor constituţionale şi convenţionale menţionate;
- autorul excepţiei mai invocã şi încãlcarea prevederilor art. 1 alin. (3) din Constituţie, partea referitoare "[...] la tradiţiile democratice ale poporului român şi idealurile Revoluţiei din decembrie 1989", prin aceea cã textele de lege ce fac obiectul controlului de constituţionalitate, precum şi <>Legea nr. 168/1999 , în ansamblul sãu, golesc de conţinut însuşi dreptul la grevã, astfel cã apare în mod paradoxal încurajarea muncii forţate". Cu privire la aceste susţineri, se constatã cã art. 1 alin. (3) din Constituţie dispune cã "România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertãţile cetãţenilor, libera dezvoltare a personalitãţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintã valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate". Aşadar, acest text constituţional enunţã elementele definitorii ale statului român, care reprezintã valori supreme în spiritul tradiţiilor poporului român, cãrora <>Legea nr. 168/1999 şi dispoziţiile criticate ale acesteia nu le sunt contrare.
Cele statuate prin <>Decizia Curţii Constituţionale nr. 639/2005 îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauzã, întrucât nu au intervenit elemente noi de naturã sã determine schimbarea acestei jurisprudenţe.
De altfel, se constatã cã, în realitate, autorul excepţiei, atât în ceea ce priveşte legea în ansamblu, cât şi cu privire la textul din aceasta expres menţionat, nu formuleazã o motivare din care sã rezulte în ce anume constã contrarietatea faţã de prevederile constituţionale, ci doar invocã încãlcarea lor. Or, Curtea Constituţionalã nu se poate substitui autorului excepţiei în formularea unor motive de neconstituţionalitate, astfel cã, şi pentru acest considerent, excepţia urmeazã sã fie respinsã ca neîntemeiatã.
O altã criticã de neconstituţionalitate priveşte art. 213 alin. 2 din Codul de procedurã civilã. În opinia autorului excepţiei, aceste prevederi contravin liberului acces la justiţie şi dreptului la un proces echitabil, deoarece "dau dreptul expertului de a-şi majora onorariul pentru pretinse eforturi suplimentare, dar nu se ţine cont de faptul cã aşa-zisa muncã suplimentarã nu este în realitate decât o înlãturare a unor erori comise de acelaşi expert". Se constatã cã aceastã susţinere urmeazã sã fie respinsã, deoarece posibilitatea instanţei de a dispune, prin încheiere executorie, majorarea onorariului expertului pentru lucrarea efectuatã în dosar, nu poate fi apreciatã ca o îngrãdire a dreptului pãrţilor de a se adresa unei instanţe de judecatã sau a dreptului la un proces echitabil. Astfel, posibilitatea de majorare a onorariului expertului porneşte de la principiul cã acesta, în calitatea sa de specialist, are dreptul de a fi remunerat pentru activitatea prestatã prin efectuarea unei expertize în condiţiile art. 201-217 din Codul de procedurã civilã.
Faţã de cele arãtate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 61 alin. (2) din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncã şi ale art. 213 alin. 2 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Sindicatul Alternativa 2002 Azomureş din Târgu Mureş în Dosarul nr. 477/C/2004 al Tribunalului Neamţ - Secţia civilã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 13 februarie 2007.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Florentina Geangu
---------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
