Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
*) Definitiva prin nerecurare.
Antonie Iorgovan - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Mihai Constantinescu - judecãtor
Florentina Geangu - magistrat-asistent
Completul de judecata, convocat conform dispoziţiilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, constata urmãtoarele:
Prin Rechizitoriul nr. 733/P/1995 al Parchetului de pe lîngã Judecãtoria Constanta, inculpatul Gieniu Geniu-Ion a fost trimis în judecata în stare de arest preventiv, pentru sãvîrşirea infracţiunii de furt calificat, potrivit art. 108 raportat la art. 209 alin. 1 lit. e) din Codul penal. La termenul de judecata din 14 aprilie 1995, inculpatul a solicitat revocarea arestãrii preventive întemeindu-se pe Decizia Curţii Constituţionale nr. 20/1995 şi aratind ca prejudiciul a fost recuperat, ca acesta este modic şi ca are virsta de 18 ani. Judecãtoria Constanta, verificind din oficiu prelungirea arestãrii preventive, în raport cu prevederile Deciziei Curţii Constituţionale nr. 20/1995, a considerat ca nu mai subzistã motivele care au stat la baza mãsurii luate, inculpatul fiind arestat din data de 7 februarie 1995. În consecinta, prin Încheierea din 14 aprilie 1995 a admis cererea de revocare a mãsurii arestãrii preventive şi a dispus punerea în libertate a inculpatului.
Impotriva acestei încheieri, Parchetul de pe lîngã Judecãtoria Constanta a declarat recurs, motivind ca, pe de o parte, inculpatul este recidivist şi a comis fapta la scurt timp de la liberarea condiţionatã, iar pe de alta parte, decizia Curţii Constituţionale nu este incidenta în cauza, deoarece instanta aplica prevederile art. 300 alineatul ultim din Codul de procedura penalã. Prin Decizia penalã nr. 149 din 6 iulie 1995, Tribunalul Constanta a admis recursul parchetului, a casat încheierea instanţei de fond şi a respins cererea de revocare a arestãrii preventive. Totodatã, tribunalul a sesizat, din oficiu, Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 149 alineatul ultim din Codul de procedura penalã.
În ce priveşte neconstituţionalitatea prevederilor art. 149 alineatul ultim din Codul de procedura penalã, Tribunalul Constanta apreciazã ca acestea nu contravin Constituţiei, deoarece:
1. dispoziţiile constituţionale referitoare la prelungirea arestãrii preventive privesc exclusiv mãsura preventivã luatã în cursul urmãririi penale;
2. Codul de procedura penalã prevede condiţiile şi modul de arestare preventivã numai pentru situaţia cînd dosarul este în curs de soluţionare la procuror; dacã legiuitorul ar fi înţeles ca şi pe parcursul judecaţii la instanta sa se dispunã prelungirea arestãrii preventive, el ar fi prevãzut şi modalitãţile în care sa se facã aceasta (persoana care solicita, completul care verifica condiţiile prelungirii, cãile de atac).
CURTEA,
luind act de excepţia de neconstituţionalitate invocatã, de raportul întocmit de judecãtorul desemnat în acest scop şi avînd în vedere dispoziţiile art. 144 lit. c) şi ale art. 145 alin. (2) din Constituţie, de practica Curţii Constituţionale în materie, precum şi de prevederile Legii nr. 47/1992, retine urmãtoarele:
Curtea constata ca este competenta sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate invocatã.
Din conţinutul exceptiei rezulta ca, pe de o parte, instanta a sesizat Curtea cu controlul constituţionalitãţii art. 149 alineatul ultim din Codul de procedura penalã, iar, pe de alta parte, instanta susţine ca aceste prevederi sînt constituţionale. Deci excepţia priveşte legitimitatea constituţionalã a art. 149 alineatul ultim din Codul de procedura penalã, pe care însã instanta care a invocat-o nu o contesta. Potrivit art. 144 lit. c) din Constituţie, excepţia poate avea ca obiect numai "neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe". De aceea nu constituie o excepţie sesizarea care nu are ca obiect contestarea legitimitatii constituţionale a unui text de lege. Sub acest aspect, excepţia invocatã este deci inadmisibila.
Excepţia este inadmisibila însã şi pentru ca, în realitate, instanta, prin invocarea acesteia, urmãreşte exclusiv infirmarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 60/1994, rãmasã definitiva prin Decizia nr. 20/1995, prin care s-a constatat ca dispoziţiile art. 149 alineatul ultim din Codul de procedura penalã sînt neconstituţionale în mãsura în care se interpreteazã în sensul ca durata arestãrii, dispusã de instanta în cursul judecaţii, poate depãşi 30 de zile, fãrã a fi necesarã prelungirea în condiţiile art. 23 din Constituţie. Or, potrivit art. 144 lit. c) din Constituţie, o excepţie de neconstituţionalitate poate avea ca obiect numai contestarea legitimitatii constituţionale a unei dispoziţii dintr-o lege sau ordonanta, nu şi o decizie a Curţii Constituţionale. Atacarea, printr-o excepţie, a deciziei Curţii este echivalenta cu exercitarea unei cai de atac, neprevãzutã de lege şi contrarã prevederilor art. 145 alin. (2) din Constituţie. Totodatã, o asemenea excepţie este contrarã şi prevederilor art. 26 alineatul ultim din Legea nr. 47/1992, potrivit cãrora deciziile definitive ale Curţii Constituţionale, publicate în Monitorul Oficial al României, sînt obligatorii erga omnes pentru viitor. O asemenea decizie este şi cea sus-menţionatã, nr. 60/1994, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 57 din 28 martie 1995.
Sub alt aspect, excepţia este inadmisibila şi pentru ca, asa cum s-a statuat prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 107/1994, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I. nr. 34 din 15 februarie 1995, o prevedere legalã declarata neconstitutionala printr-o decizie a Curţii nu mai poate face obiectul unei noi excepţii. Faptul ca Decizia nr. 60/1994 a constatat neconstituţionalitatea, în limitele interpretãrii date art. 149 alineatul ultim din Codul de procedura penalã, nu schimba, în nici un fel, datele problemei, deoarece sensul deciziei este circumstantierea legitimitatii constituţionale a textului de lege respectiv şi deci constatarea caracterului sau neconstitutional pentru ceea ce excede aceasta legitimitate.
Pentru motivele arãtate, excepţia invocatã este vadit nefondata în sensul art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992.
Ca atare, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, în unanimitate,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
1. Respinge ca vadit nefondata excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 149 alineatul ultim din Codul de procedura penalã, ridicatã, din oficiu, de Tribunalul Constanta în Dosarul nr. 2.842/1995 al acestei instanţe, constatindu-se ca este inadmisibila.
2. Constata ca, potrivit Deciziei Curţii Constituţionale nr. 60/1994, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 57 din 28 martie 1995, dispoziţiile art. 149 alineatul ultim din Codul de procedura penalã sînt neconstituţionale în mãsura în care se interpreteazã în sensul ca durata arestãrii, dispusã de instanta, în cursul judecaţii, poate depãşi 30 de zile, fãrã a fi necesarã prelungirea în condiţiile art. 23 din Constituţie.
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunţatã în şedinţa din 12 octombrie 1995.
PREŞEDINTE,
prof. univ. dr. Antonie Iorgovan
Magistrat-asistent,
Florentina Geangu
----------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
