Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
------------------
*) Definitiva prin nerecurare.
Ioan Deleanu - preşedinte
Lucian Stangu - judecãtor
Florin Bucur Vasilescu - judecãtor
Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent
Completul de judecata, convocat potrivit art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, constata urmãtoarele:
Prin Încheierea din 21 mai 1996, pronunţatã în Dosarul nr. 758/1996, Curtea Suprema de Justiţie - Secţia civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 alin. 4 din Codul de procedura civilã, invocatã de Garda financiarã Teleorman. În susţinerea exceptiei se arata ca dispoziţiile procedurale menţionate, care stabilesc ca încheierile de strãmutare nu sînt supuse nici unei cai de atac, contravin prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (1) şi (2) şi ale art. 24 alin. (1) referitoare la dreptul la apãrare al pãrţilor şi la liberul acces la justiţie.
Exprimindu-şi opinia, Curtea Suprema de Justiţie apreciazã ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, dispoziţiile art. 40 alin. 4 din Codul de procedura civilã fiind în concordanta cu prevederile art. 21 alin. (1) şi (2) şi ale art. 24 alin. (1) din Constituţie.
CURTEA,
avînd în vedere încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor şi dispoziţiile legale atacate ca neconstituţionale, raportate la prevederile Constituţiei, retine:
Curtea este competenta sa se pronunţe asupra exceptiei de neconstituţionalitate.
Art. 40 alin. 4 din Codul de procedura civilã prevede: "Hotãrîrea asupra strãmutãrii se da fãrã motivare şi nu este supusã nici unei cai de atac. Ea va arata în ce mãsura actele îndeplinite de instanta înainte de strãmutare urmeazã sa fie pãstrate".
Într-adevãr, art. 21 din Constituţie stabileşte accesul liber la justiţie, dar acesta presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiţia se înfãptuieşte. Accesul liber la justiţie nu înseamnã însã ca el trebuie asigurat la toate structurile judecãtoreşti - judecãtorii, tribunale, curţi de apel, Curtea Suprema de Justiţie - şi la toate cãile de atac prevãzute de lege - apel, recurs etc. -, deoarece cãile de atac sînt stabilite exclusiv de legiuitor. Prin lege pot fi instituite reguli deosebite, în considerarea unor situaţii diferite. În acest sens s-a statuat prin Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994. Asa cum s-a reţinut prin aceeaşi decizie, dispoziţia înscrisã la alin. (2) al art. 21 din Constituţie, şi anume ca nici o lege nu poate îngrãdi accesul la justiţie, semnifica faptul ca legiuitorul nu poate exclude de la exercitarea unor drepturi pe care le-a instituit nici o categorie sau un grup social.
Desigur, este dreptul exclusiv al organului legislativ de a stabili regula potrivit cãreia hotãrîrea de strãmutare a pricinii nu este supusã nici unei cai de atac, în considerarea faptului ca prin aceasta instanta nu se pronunţa asupra fondului, iar exercitarea unor cai de atac ar prelungi nejustificat judecarea definitiva a cauzelor, antrenind, totodatã, cheltuieli materiale suplimentare pentru justitiabili. Asa fiind, dispoziţiile art. 40 alin. 4 din Codul de procedura civilã nu sînt contrare nici dispoziţiilor art. 128 din Constituţie, care prevãd ca exercitarea cãilor de atac se face "în condiţiile legii".
Art. 40 alin. 4 din Codul de procedura civilã nu incalca nici dispoziţiile constituţionale ale art. 24 din Constituţie, referitoare la dreptul la apãrare. Dreptul la apãrare se realizeazã cu prilejul judecãrii în fond a cauzei şi al soluţionãrii cãilor de atac.
Cu alte cuvinte, de vreme ce nu se judeca fondul pricinii, nu se poate susţine ca interesele celor în cauza ar fi prejudiciate, stirbindu-se în acest fel exerciţiul dreptului constituţional evocat. În realitate, faptele asupra cãrora este chematã sa se pronunţe instanta competenta sa judece cererea de strãmutare nu ţin şi nu are cum sa ţinã de pricina însãşi, ci de asigurarea condiţiilor pe care le implica art. 37 alin. 3 din Codul de procedura civilã, respectiv nepãrtinirea şi obiectivitatea în soluţionarea pricinii, condiţii care vizeazã toate pãrţile în proces, indiferent de calitatea lor procesuala.
În consecinta, Curtea constata ca dispoziţiile art. 40 alin. 4 din Codul de procedura civilã nu contravin Constituţiei şi excepţia de neconstituţionalitate invocatã de Garda financiarã Teleorman urmeazã a fi respinsã ca vadit nefondata.
Fata de considerentele arãtate, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 24 alin. (2) şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, în unanimitate,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca vadit nefondata excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 alin. 4 din Codul de procedura civilã, ridicatã de Garda financiarã Teleorman, în Dosarul nr. 758/1996 al Curţii Supreme de Justiţie - Secţia civilã.
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunţatã în şedinţa din 11 septembrie 1996.
PREŞEDINTE,
prof. univ. dr. Ioan Deleanu
Magistrat-asistent,
Gabriela Dragomirescu
-----------------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
