Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 916 din 14 decembrie 2006 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 171 alin. 3, ale art. 173 si ale art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedura penala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 50 din 23 ianuarie 2007
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Marinela Mincã - procuror
Marieta Safta - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconsti-tuţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. 3, ale art. 173 şi ale art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Niculae Dercaci în Dosarul nr. 6.600/1/2006 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penalã.
La apelul nominal este prezentã partea Andi Cristian Mihai, asistatã de avocat Dumitru Rãdescu, care reprezintã şi partea Dumitru Mihai. Rãspunde, de asemenea, reprezentantul pãrţii Nelu Mihai, avocat Ioana Munteanu. Lipsesc celelalte pãrţi, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Magistratul-asistent referã Curţii cã Niculae Dercaci a depus la dosarul cauzei concluzii scrise, prin care solicitã admiterea excepţiei de neconstituţionalitate.
Având cuvântul, reprezentanţii pãrţilor prezente solicitã respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, arãtând cã dispoziţiile legale criticate nu încalcã prevederile constituţionale invocate. Avocatul Dumitru Rãdescu depune şi concluzii scrise.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, referindu-se şi la jurisprudenţa Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 30 mai 2006, pronunţatã în Dosarul nr. 6.600/1/2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. 3, ale art. 173 şi ale art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Niculae Dercaci în dosarul menţionat.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţã, cã prevederile art. 171 alin. 3 din Codul de procedurã penalã, coroborate cu cele ale art. 173 din acelaşi cod sunt neconstituţionale, deoarece "partea vãtãmatã, victima unei infracţiuni, este neprotejatã în raport cu autorul faptei care are dreptul la apãrare obligatoriu, deşi toţi cetãţenii sunt egali, iar dreptul la apãrare este garantat." În ceea ce priveşte art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedurã penalã, se susţine cã este neconstituţional, întrucât reglementeazã numai calea de atac a recursului împotriva hotãrârilor pronunţate de instanţã la soluţionarea plângerii împotriva rezoluţiilor sau a ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecatã. Se aratã cã aceasta "reprezintã o îngrãdire a accesului liber la justiţie, a dreptului la apãrare a pãrţii vãtãmate care este astfel pusã în imposibilitatea de a beneficia de un proces echitabil şi de a dovedi vinovãţia învinuitului sau inculpatului, fiind discriminatã în raport cu învinuitul sau inculpatul cãruia legea îi oferã o cale suplimentarã de atac (apelul) şi deci o nouã posibilitate de a se apãra." În concluzie, se solicitã admiterea excepţiei de neconstituţionalitate "în sensul ca sã se prevadã în norma legalã apãrarea obligatorie şi pentru partea vãtãmatã, iar împotriva hotãrârii pronunţate privind plângerea formulatã în temeiul art. 278^1 din Codul de procedurã penalã sã se poatã declara apel şi apoi recurs, pentru a exista astfel o egalitate de tratament juridic."
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penalã considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, întrucât prevederile legale criticate nu aduc atingere egalitãţii în drepturi a cetãţenilor şi, de asemenea, nu încalcã liberul acces la justiţie şi dreptul la apãrare al persoanei.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul, referindu-se la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Avocatul Poporului considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, întrucât textele de lege criticate nu încalcã prevederile constituţionale invocate de autorul excepţiei.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 171 alin. 3, art. 173 şi 278^1 alin. 10 din Codul de procedurã penalã. Ulterior sesizãrii Curţii Constituţionale, prin Încheierea din 30 mai 2006, dispoziţiile art. 173 alin. 1 şi 3, precum şi cele ale art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedurã penalã au fost modificate prin <>Legea nr. 356/2006 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 7 august 2006, fiind pãstratã soluţia legislativã de principiu criticatã de autorul excepţiei. Aşa fiind, Curtea urmeazã sã se pronunţe asupra constituţionalitãţii textelor de lege criticate, în actuala redactare.
Prevederile legale ce fac obiectul excepţiei au urmãtorul cuprins:
- art. 171 alin. 3: "În cursul judecãţii, asistenţa juridicã este obligatorie şi în cauzele în care legea prevede pentru infracţiunea sãvârşitã pedeapsa detenţiunii pe viaţã sau pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare.";
- art. 173: "Apãrãtorul pãrţii vãtãmate, al pãrţii civile şi al pãrţii responsabile civilmente are dreptul sã asiste la efectuarea oricãrui act de urmãrire penalã care implicã audierea sau prezenţa pãrţii cãreia îi asigurã apãrarea şi poate formula cereri şi depune memorii.
În cursul judecãţii, apãrãtorul exercitã drepturile pãrţii pe care o asistã.
Când organul judiciar apreciazã cã din anumite motive partea vãtãmatã, partea civilã sau partea responsabilã civilmente nu şi-ar putea face singurã apãrarea, dispune din oficiu sau la cerere luarea mãsurilor pentru desemnarea unui apãrãtor."
- Art. 278^1 alin. 10: "Hotãrârea judecãtorului pronunţatã potrivit alin. 8 lit. a) şi b) poate fi atacatã cu recurs de procuror, de persoana care a fãcut plângerea, de persoana faţã de care s-a dispus neînceperea urmãririi penale, scoaterea de sub urmãrire penalã sau încetarea urmãririi penale, precum şi de orice altã persoanã ale cãrei interese legitime sunt vãtãmate."
Dispoziţiile constituţionale invocate ca fiind încãlcate sunt cuprinse în art. 16 privind "Egalitatea în drepturi", în art. 21 privind "Accesul liber la justiţie", respectiv dreptul la un proces echitabil, şi în art. 24 privind "Dreptul la apãrare".
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicatã, Curtea constatã cã aceasta este neîntemeiatã şi urmeazã sã fie respinsã.
I. Astfel, critica potrivit cãreia art. 171 alin. 3 şi art. 173 din Codul de procedurã penalã nu prevãd asistenţa juridicã obligatorie şi pentru partea vãtãmatã, ceea ce, în opinia autorului excepţiei, încalcã principiul constituţional al egalitãţii în drepturi şi dreptul la apãrare, nu poate fi reţinutã. Aceasta întrucât, aşa cum a statuat în mod constant Curtea Constituţionalã în jurisprudenţa sa, dreptul la asistenţã juridicã nu presupune, în mod automat, dreptul la asistenţã juridicã obligatorie. În acest sens, prin <>Decizia nr. 365 din 5 iulie 2005 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 735 din 12 august 2005, respingând ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. 3 din Codul de procedurã penalã, criticate în raport de art. 16 şi art. 24 din Constituţie, Curtea a reţinut cã dreptul la apãrare nu poate fi confundat cu dreptul la asistenţã juridicã obligatorie, primul fiind garantat de Legea fundamentalã în toate cazurile, iar cel de-al doilea fiind creat de legiuitor, care stabileşte şi situaţiile în care considerã cã este necesar. În concluzie, Curtea a statuat cã dispoziţiile art. 171 alin. 3 din Codul de procedurã penalã sunt constituţionale chiar dacã nu prevãd cã asistenţa juridicã este obligatorie în toate cazurile, câtã vreme exercitarea dreptului la asistenţã juridicã este garantatã.
Argumentele care au fundamentat respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. 3 din Codul de procedurã penalã sunt valabile şi în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 173 din acelaşi cod, întrucât în legãturã cu acest text de lege nu au fost formulate critici distincte.
II. În ceea ce priveşte critica art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedurã penalã, Curtea constatã cã s-a mai pronunţat în jurisprudenţa sa asupra constituţionalitãţii acestui text de lege, în raport de aceleaşi dispoziţii constituţionale invocate şi în prezenta cauzã şi faţã de motivãri similare. Astfel, prin <>Decizia nr. 294 din 28 martie 2006 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 358 din 20 aprilie 2006, Curtea a statuat, pentru considerentele acolo reţinute, cã art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedurã penalã nu aduce atingere prevederilor constituţionale ale art. 16 referitoare la "Egalitatea în drepturi", ale art. 21 alin. (3) privind dreptul pãrţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil şi ale art. 24 privind "Dreptul la apãrare".
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de naturã sã determine schimbarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia pronunţatã prin decizia menţionatã, cât şi considerentele care au fundamentat-o sunt valabile şi în prezenta cauzã.
De altfel, Curtea constatã cã, în realitate, autorul excepţiei solicitã completarea textelor de lege criticate "în sensul ca sã se prevadã în norma legalã apãrarea obligatorie şi pentru partea vãtãmatã, iar împotriva hotãrârii pronunţate privind plângerea formulatã în temeiul art. 278^1 din Codul de procedurã penalã sã se poatã declara apel şi apoi recurs, pentru a exista astfel o egalitate de tratament juridic." Asemenea critici nu intrã însã în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale, care, în conformitate cu dispoziţiile <>art. 2 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 , analizeazã constituţionalitatea actelor cu privire la care a fost sesizatã în raport de normele şi principiile Constituţiei.
Pentru considerentele mai sus arãtate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art 1.-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. 3, ale art. 173 şi ale art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Niculae Dercaci în Dosarul nr. 6.600/1/2006 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penalã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 14 decembrie 2006.
PREŞEDINTELE CURŢII
CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Marieta Safta
--------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
