Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 91 din 5 februarie 2008  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor   art. 23 alin. (3) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 91 din 5 februarie 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 23 alin. (3) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 154 din 28 februarie 2008
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Simona Ricu - procuror
Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent

Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 23 alin. (3) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurãri sociale, excepţie ridicatã de Viorica Ciucã şi alţii în Dosarul nr. 5.022/100/2007 al Tribunalului Maramureş - Secţia civilã.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Curtea dispune sã se facã apelul şi în dosarele nr. 1.583D/2007 - nr. 1.585D/2007, nr. 1.639D/2007, nr. 1.737D/2007, nr. 1.738D/2007, nr. 1.847D/2007, nr. 78D/2008 şi nr. 81D/2008 care au ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, ridicatã de Dumitru Leonte şi alţii în dosarele nr. 5.207/100/2007, nr. 5.027/100/2007, nr. 5.020/ 100/2007, nr. 5.077/100/2007 şi nr. 5.080/100/2007 ale aceleiaşi instanţe, în dosarele nr. 2.530/84/2007 şi nr. 2.499/84/2007 ale Tribunalului Sãlaj - Secţia civilã, în Dosarul nr. 2.369/112/2007 al Tribunalului Bistriţa-Nãsãud - Secţia civilã, precum şi în Dosarul nr. 6.539/86/2007 al Tribunalului Suceava - Secţia civilã.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Curtea, având în vedere cã excepţiile de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 1.582D/2007 - nr. 1.585D/2007, nr. 1.639D/2007, nr. 1.737D/2007, nr. 1.738D/2007, nr. 1.847D/2007, nr. 78D/2008 şi nr. 81D/2008 au obiect identic, pune în discuţie, din oficiu, conexarea lor.
Reprezentanţii pãrţilor prezente nu se opun conexãrii celor douã dosare.
Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor.
Curtea, în temeiul <>art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 , dispune conexarea dosarelor nr. 1.583D/2007-nr. 1.585D/2007, nr. 1.639D/2007, nr. 1.737D/2007, nr. 1.738D/2007, nr. 1.847D/2007, nr. 78D/2008 şi nr. 81D/2008 la Dosarul nr. 1.582D/2007, care a fost primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecatã, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca inadmisibilã, considerând cã prevederile legale criticate au fost abrogate.

CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarelor, reţine urmãtoarele:
Prin încheierile din 29 octombrie 2007, 5 noiembrie 2007, 19 noiembrie 2007, 19 decembrie 2007 şi 10 ianuarie 2008, pronunţate în dosarele nr. 5.022/100/2007, nr. 5.207/100/2007, nr. 5.027/100/2007, nr. 5.020/100/2007, nr. 5.077/100/2007, nr. 5.080/100/2007, nr. 2.530/84/2007, nr. 2.499/84/2007, nr. 2.369/112/2007 şi nr. 6.539/86/2007, Tribunalul Maramureş - Secţia civilã, Tribunalul Sãlaj - Secţia civilã, Tribunalul Bistriţa-Nãsãud - Secţia civilã şi Tribunalul Suceava - Secţia civilã au sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 23 alin. (3) din Legea nr. 19/2000 , excepţie ridicatã de Viorica Ciucã şi alţii în cauzele care au ca obiect judecarea cererilor de acordare a unor drepturi bãneşti.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin cã dispoziţiile <>art. 23 alin. (3) din Legea nr. 19/2000 contravin prevederilor <>art. 15 alin. (2) din Constituţie, deoarece Legea nr. 250/2007 care a modificat textul legal criticat, cu efectul diminuãrii indemnizaţiilor nete, trebuia sã prevadã cã noul mod de calcul al contribuţiei individuale de asigurãri sociale se aplicã raporturilor juridice nãscute începând de la data intrãrii ei în vigoare. Astfel, textul legal criticat, care prevede o diminuare a indemnizaţiei în lipsa unei sancţiuni disciplinare, încalcã şi dispoziţiile art. 53 din Constituţie, aceasta nefiind o mãsurã necesarã într-o societate democratã.
Tribunalul Maramureş - Secţia civilã, Tribunalul Sãlaj - Secţia civilã, Tribunalul Bistriţa-Nãsãud - Secţia civilã şi Tribunalul Suceava - Secţia civilã apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este întemeiatã. Se aratã cã dispoziţiile legale criticate au încãlcat prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţie conform cãrora legea dispune numai pentru viitor.
Potrivit prevederilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului considerã cã dispoziţiile <>art. 23 alin. (3) din Legea nr. 19/2000 sunt constituţionale. Se aratã cã modalitatea de stabilire a condiţiilor de calculare a contribuţiei de asigurãri sociale nu are semnificaţia încãlcãrii principiului constituţional al neretroactivitãţii.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecãtorulraportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile <>art. 23 alin. (3) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurãri sociale, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 1 aprilie 2000, modificate prin <>art. I pct. 3 din Legea nr. 250/2007 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 19 iulie 2007, dispoziţii care au urmãtorul cuprins:
- Art. 23 alin. (3): "Baza de calcul prevãzutã la alin. (1) şi (2) este venitul brut realizat lunar."
În opinia autorului excepţiei, dispoziţiile legale criticate contravin urmãtoarelor prevederi constituţionale: art. 15 alin. (2) referitoare la neretroactivitatea legii şi art. 53 referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã urmãtoarele:
Dispoziţiile <>art. 23 alin. (3) din Legea nr. 19/2000 au fost abrogate, ulterior sesizãrii Curţii Constituţionale, prin <>art. I pct. 11 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 91/2007 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul protecţiei sociale, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 671 din 1 octombrie 2007. Totodatã, conform art. VI din ordonanţa de urgenţã, "cu excepţia art. V, prevederile prezentei ordonanţe de urgenţã intrã în vigoare pe data de 1 ianuarie 2008".
Pe cale de consecinţã, Curtea reţine cã dispoziţiile <>art. 23 alin. (3) din Legea nr. 19/2000 nu pot constitui obiectul controlului de neconstituţionalitate, având în vedere cã, potrivit dispoziţiilor <>art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , "Curtea Constituţionalã decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecãtoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţã în vigoare[...]". În consecinţã excepţia de neconstituţionalitate a devenit inadmisibilã.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge, ca devenitã inadmisibilã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 23 alin. (3) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurãri sociale, excepţie ridicatã de Viorica Ciucã şi alţii în dosarele nr. 5.022/100/2007, nr. 5.207/100/2007, nr. 5.027/100/2007, nr. 5.020/100/2007, nr. 5.077/100/2007 şi nr. 5.080/100/2007 ale Tribunalului Maramureş - Secţia civilã, în dosarele nr. 2.530/84/2007 şi nr. 2.499/84/2007 ale Tribunalului Sãlaj - Secţia civilã, în Dosarul nr. 2.369/112/2007 al Tribunalului Bistriţa-Nãsãud - Secţia civilã, precum şi în Dosarul nr. 6.539/86/2007 al Tribunalului Suceava - Secţia civilã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 5 februarie 2008.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Mihai Paul Cotta

----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016