Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 91 din 27 martie 2001 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 3 lit. c) alin. 2 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, modificata
Lucian Mihai - preşedinte Costica Bulai - judecãtor Constantin Doldur - judecãtor Ioan Muraru - judecãtor Nicolae Popa - judecãtor Lucian Stangu - judecãtor Romul Petru Vonica - judecãtor Gabriela Ghita - procuror Florentina Geangu - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 3 lit. c) alin. 2 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, modificatã, excepţie ridicatã de Vasile Lica şi Eugenia Lica în Dosarul nr. 3.272/2000 al Judecãtoriei Buzau. La apelul nominal se prezintã, pentru autorii exceptiei, avocat Gheorghe Culicovschi, constatandu-se lipsa celorlalte pãrţi, fata de care procedura de citare este legal îndeplinitã. Reprezentantul autorilor exceptiei solicita admiterea acesteia, arãtând în esenta ca interpretarea dispoziţiilor <>art. 3 lit. c) alin. 2 din Legea nr. 146/1997 , modificatã, în sensul ca prin titularul cererii se înţelege partea care contesta bunurile de împãrţit, valoarea acestora sau drepturile ori mãrimea drepturilor coproprietarilor în cadrul cererilor pentru stabilirea calitãţii de moştenitor, a masei succesorale, cererilor de raport, cererilor de reducţiune a liberalitãţilor şi cererilor de partaj contravine prevederilor art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (2), art. 24, art. 41 alin. (1)-(3) şi alin. (7), art. 54, art. 123 alin. (2), art. 135 alin. (6) şi ale art. 138 alin. (1) din Constituţie. Reprezentantul Ministerului Public solicita respingerea exceptiei de neconstituţionalitate, arãtând ca problema ridicatã priveşte interpretarea şi aplicarea legii, iar nu constituţionalitatea acesteia. Se mai arata ca legea nu distinge, atunci când se referã la titularul cererii, asupra calitãţii procesuale a pãrţilor. Se apreciazã ca autorii exceptiei confunda noţiunea de "cerere" cu cea de "cerere de chemare în judecata", obligaţia timbrarii fiind în sarcina partii care emite pretenţii. Astfel fiind, pãrţilor nu le incumba obligaţia de plata a taxei de timbru atunci când formuleazã excepţii şi apãrãri în sensul art. 115 din Codul de procedura civilã.
CURTEA, având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele: Prin Încheierea din 28 septembrie 2000, pronunţatã în Dosarul nr. 3.272/2000, Judecãtoria Buzau a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 3 lit. c) alin. 2 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, modificatã, excepţie ridicatã de Vasile Lica şi Eugenia Lica. În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate se susţine ca dispoziţiile <>art. 3 lit. c) alin. 2 din Legea nr. 146/1997 , modificatã, contravin urmãtoarelor prevederi constituţionale: - art. 16 alin. (1) şi art. 21 alin. (2), deoarece interpretarea prevederilor legale criticate în sensul ca titularul cererii ar fi paratul, în cazul în care contesta pretenţiile reclamantului, creeazã o discriminare între drepturile reclamantului şi cele ale pârâtului; de asemenea, deoarece aceasta interpretare îl "loveste" pe paratul fãrã mijloace bãneşti şi îl impiedica sa se apere; - art. 24, întrucât obligarea pârâtului la achitarea taxei de timbru judiciar îl lipseşte de posibilitatea de a mai putea angaja un apãrãtor; - art. 41 alin. (1), (2), (3) şi (7), precum şi art. 135 alin. (6), deoarece nu se asigura o "protecţie" egala pãrţilor, paratul suportand consecinţe care "sunt echivalente cu exproprierea fãrã o dreapta şi prealabilã despãgubire, fiind în situaţia unei confiscari în folosul reclamantului, în pofida stipulatiei conform cãreia caracterul licit al dobândirii se prezuma şi cu sfidarea normei potrivit cu care proprietatea privatã este, în condiţiile legii, inviolabilã"; - art. 54, deoarece prin titularul cererii "intelegandu-se nu cel ce a fãcut-o, ci cel ce o combate, înseamnã ca se instiga reclamantul la a fi de rea-credinţa"; - art. 123 alin. (2), deoarece prin <>Ordinul ministrului de stat, ministrul justiţiei, nr. 760/C/1999 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea <>Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru se determina o "jurisprudenta gresita" a instanţelor judecãtoreşti; - art. 138 alin. (1), deoarece stabilirea impozitelor şi taxelor, precum şi a contribuabililor se face numai prin lege, iar nu prin norme metodologice. Judecãtoria Buzau, exprimandu-şi opinia, considera ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, deoarece, atunci când paratul contesta prin cerere reconvenţionalã calitatea de bun succesoral a unei pãrţi din masa succesoralã trecutã în acţiunea introductivã, cum este cazul în speta, acestuia îi revine, în temeiul <>art. 3 lit. c) alin. 2 din Legea nr. 146/1997 , modificatã, şi al <>art. 7 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 , obligaţia de a achitã taxa judiciarã de timbru calculatã la valoarea bunului contestat. Potrivit prevederilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate. Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciazã ca excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 3 lit. c) alin. 2 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, în raport cu prevederile art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (2), art. 24, art. 41 alin. (1), (2), (3) şi (7), art. 54, art. 123 alin. (2), art. 135 alin. (6) şi ale art. 138 alin. (1) din Constituţie este neîntemeiatã. Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile pãrţilor prezente şi ale procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale <>art. 2, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã. Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>art. 3 lit. c) alin. 2 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, modificatã, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997, dispoziţii al cãror conţinut este urmãtorul: "Acţiunile şi cererile neevaluabile în bani se taxeaza astfel: [...] c) cereri pentru stabilirea calitãţii de moştenitor, a masei succesorale, cereri de raport, cereri de reducţiune a liberalitãţilor şi cereri de partaj 150.000 lei Separat de aceasta taxa, dacã pãrţile contesta bunurile de împãrţit, valoarea acestora sau drepturile ori mãrimea drepturilor coproprietarilor în cadrul cererilor de mai sus, taxa judiciarã de timbru se datoreazã de titularul cererii la valoarea contestatã;" <>Legea nr. 146/1997 , ulterior publicãrii sale, a fost modificatã şi completatã prin mai multe acte normative, dar nici unul dintre acestea nu priveşte dispoziţiile art. 3 lit. c) alin. 2, care fac obiectul acestui dosar. Autorul exceptiei de neconstituţionalitate susţine ca dispoziţiile <>art. 3 lit. c) alin. 2 din Legea nr. 146/1997 , modificatã, în baza cãrora a fost obligat la plata taxei de timbru, în condiţiile în care în calitate de parat îşi exercita dreptul la apãrare, incalca prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1), privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (2), referitoare la liberul acces la justiţie, ale art. 24, privind dreptul la apãrare, ale art. 41 alin. (1), (2), (3) şi (7), privind protecţia proprietãţii private, ale art. 54, referitoare la exercitarea drepturilor şi libertãţilor, ale art. 123 alin. (2), privind înfãptuirea justiţiei, ale art. 135 alin. (6), referitoare la caracterul inviolabil al proprietãţii private, şi ale art. 138 alin. (1), privind impozitele şi taxele. I. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, se constata ca prin Decizia nr. 103 din 6 iunie 2000, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 460 din 21 septembrie 2000, Curtea Constituţionalã s-a mai pronunţat asupra constituţionalitãţii dispoziţiilor legale criticate, prin raportare la art. 24 şi 138 din Constituţie, retinand în esenta urmãtoarele: - <>art. 3 lit. c) din Legea nr. 146/1997 stabileşte numai obligaţia de plata a unei taxe de timbru, calculatã la valoare, pentru acele pãrţi care contesta prin cereri bunurile de împãrţit, valoarea acestora sau drepturile ori mãrimea drepturilor coproprietarilor în cadrul cererilor de mai sus, iar nu şi pentru pãrţile care formuleazã excepţii şi apãrãri în sensul art. 115 din Codul de procedura civilã în legatura cu cererea reclamantului; acesta este şi principiul general înscris în <>art. 1 din Legea nr. 146/1997 , modificatã, potrivit cãruia numai acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecãtoreşti, precum şi cererile adresate Ministerului Justiţiei şi Parchetului de pe lângã Curtea Suprema de Justiţie sunt supuse taxelor judiciare de timbru în mod diferenţiat, dupã cum obiectul acestora este sau nu este evaluabil în bani, cu excepţiile prevãzute de lege; astfel fiind, nu se poate susţine încãlcarea dispoziţiilor art. 24 din Constituţie; - potrivit prevederilor constituţionale ale art. 138 impozitele şi taxele se stabilesc numai prin lege; or, în speta taxele de timbru la care se referã autorul exceptiei sunt stabilite prin lege. Considerentele şi soluţia din aceasta decizie îşi pãstreazã valabilitatea şi în cauza de fata, neexistand motive care sa determine schimbarea jurisprudenţei. II. Curtea constata, de asemenea, ca dispoziţiile <>art. 3 lit. c) alin. 2 din Legea nr. 146/1997 modificatã, sunt în concordanta şi cu prevederile art. 21 din Constituţie, deoarece accesul liber la justiţie nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justiţie, fiind justificat ca persoanele care se adreseazã autoritãţilor judecãtoreşti sa contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiţie. Regula este cea a timbrarii acţiunilor în justiţie, excepţiile fiind posibile numai în mãsura în care sunt stabilite de legiuitor. Taxa de timbru este o modalitate de acoperire în parte a cheltuielilor pe care le implica serviciul public al justiţiei. Nu poate fi reţinutã nici susţinerea potrivit cãreia dispoziţiile <>art. 3 lit. c) alin. 2 din Legea nr. 146/1997 , modificatã, incalca prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, deoarece textul de lege examinat nu face nici o diferentiere între titularii cererii. În legatura cu invocarea încãlcãrii normelor constituţionale prevãzute de dispoziţiile constituţionale ale art. 41 alin. (1), (2), (3) şi (7), precum şi a celor prevãzute de art. 135 alin. (6), Curtea constata ca aceste critici nu pot fi primite, deoarece instituirea taxei de timbru nu afecteazã existenta dreptului de proprietate şi nici protecţia acestuia. Referitor la argumentul adus de autorul exceptiei cu privire la art. 123 din Constituţie, Curtea observa ca nu se poate susţine ca prin <>art. 7 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 (aprobate prin <>Ordinul ministrului de stat, ministrul justiţiei, nr. 760/C/1999 şi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 380 din 10 august 1999) "se determina o jurisprudenta gresita a instanţelor". Este evident ca art. 7 din aceste norme nu face decât sa precizeze ca prin titularul cererii se înţelege persoana care formuleazã cereri în contestare, iar nu numai titularul cererii principale. Aceste dispoziţii normative constituie şi o mãsura de protecţie impotriva eventualelor abuzuri procesuale care ar putea avea loc prin contestarea unor pretenţii întemeiate ale reclamantului şi totodatã o aplicare a regulii potrivit cãreia cererile adresate instanţei judecãtoreşti se timbreazã de cãtre titularul acesteia. În sfârşit, nu poate fi primitã nici critica de neconstituţionalitate referitoare la încãlcarea dispoziţiilor art. 54 din Constituţie, care consacra exercitarea cu bunacredinta de cãtre cetãţeni a drepturilor şi libertãţilor constituţionale, deoarece este fãrã indoiala ca acestea nu au relevanta în cauza. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, cu majoritate de voturi,
CURTEA În numele legii DECIDE: Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 3 lit. c) alin. 2 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, modificatã, excepţie ridicatã de Vasile Lica şi Eugenia Lica în Dosarul nr. 3.272/2000 al Judecãtoriei Buzau. Definitiva şi obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publica din data de 27 martie 2001.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, LUCIAN MIHAI
Magistrat-asistent, Florentina Geangu
OPINIE SEPARATĂ Consideram ca soluţia care se impunea în prezenta cauza era aceea de admitere a exceptiei de neconstituţionalitate şi, în consecinta, de constatare a neconstitutionalitatii prevederilor <>art. 3 lit. c) alin. 2 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, modificatã, în mãsura în care aceste dispoziţii legale se interpreteazã în sensul ca "titularul cererii" ce datoreazã taxa judiciarã de timbru la valoarea contestatã este paratul care nu a formulat acţiune (cerere) reconvenţionalã impotriva cererilor prevãzute de alin. 1 al lit. c) din <>art. 3 al Legii nr. 146/1997 . Fiind întru totul de acord cu considerentele deciziei la care se referã prezenta opinie separatã sub aspectul neincalcarii prin textul de lege examinat a prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (2), art. 41 alin. (1)-(3) şi alin. (7), art. 123 alin. (2), art. 135 alin. (6) şi ale art. 138 alin. (1), apreciem, pe de alta parte, ca <>art. 3 lit. c) alin. 2 din Legea nr. 146/1997 , în mãsura în care este interpretat în sensul anterior precizat, contravine dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Constituţie, potrivit cãruia "Dreptul la apãrare este garantat". Într-adevãr, este fãrã indoiala ca dreptul constituţional la apãrare este îngrãdit în ipoteza în care paratul (chemat în judecata într-un proces civil având ca obiect, potrivit alin. 1 al textului de lege examinat: "[...] stabilirea calitãţii de moştenitor, a masei succesorale, cereri de raport, cereri de reducţiune a liberalitãţilor şi cereri de partaj [...]") se opune admiterii pretenţiilor partii adverse, formuland, dupã caz, simple apãrãri sau ridicand excepţii, asadar aparandu-se, dar în acest scop se vede nevoit sa plãteascã anterior o taxa (şi anume, taxa judiciarã de timbru). Cu alte cuvinte, consideram ca este impotriva dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Constituţie ca exercitarea dreptului la apãrare conferit pe aceasta cale sa fie condiţionatã de îndeplinirea anterioarã a unei obligaţii fiscale. Aceasta concluzie se impune dacã se tine seama de faptul ca nu paratul a fost acela care a determinat declanşarea procedurilor judiciare şi ca, în consecinta, povara suportãrii cheltuielilor aferente trebuie sa revinã reclamantului. Tot astfel este necesar sa nu se scape din vedere ca una dintre ratiunile instituirii taxei judiciare de timbru este aceea de prevenire a declansarii abuzive a litigiilor, ratiune care, în mod evident, nu este aplicabilã reclamantului care, aflat în fata unui proces pe care nu el l-a declansat, este nevoit sa se apere. Desigur ca atunci când un parat supune propriile sale pretenţii judecaţii ocazionate de cadrul procesual declansat prin acţiunea judiciarã a reclamantului, formuland în acest scop acţiune (cerere) reconvenţionalã, acel parat are sub acest aspect - poziţia unui reclamant şi, de aceea, este natural sa fie supus aceloraşi reguli referitoare la obligaţia plãţii taxei judiciare de timbru. Cu alte cuvinte, de aceasta data, paratul-reclamant care a depus o acţiune (cerere) reconvenţionalã nu se mai afla, exclusiv, în situaţia de a-şi exercita dreptul la apãrare, ci, dimpotriva, cat priveşte pretenţiile ce fac obiectul acţiunii (cererii) reconventionale, reclamantul-parat este acela care trebuie sa fie ocrotit impotriva eventualelor cereri abuzive ale partii adverse. Nimic din cele de mai sus nu este, de altfel, contrazis prin considerentele deciziei la care se referã prezenta opinie separatã. Ceea ce însã ne desparte de majoritatea care a decis respingerea exceptiei de neconstituţionalitate este relevanta diferita pe care o acordam efectelor produse de interpretarea oficialã a textului de lege examinat, interpretare realizatã prin <>art. 7 al Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, aprobate prin <>Ordinul ministrului de stat, ministrul justiţiei, nr. 760/C/1999 (publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 380 din 10 august 1999). Conform acestui text normativ, "În aplicarea dispoziţiilor prevãzute la <>art. 3 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 146/1997 , prin titularul cererii se înţelege partea care contesta bunurile de împãrţit, valoarea acestora sau drepturile ori mãrimea drepturilor coproprietarilor în cadrul cererilor pentru stabilirea calitãţii de moştenitor, a masei succesorale, cererilor de raport, cererilor de reducţiune a liberalitãţilor şi cererilor de partaj". Din punctul de vedere al majoritãţii completului de judecata, rostul acestor norme este limitat, exclusiv, la indicarea faptului ca prin titularul cererii ce trebuie timbrata nu se înţelege numai persoana care a formulat acţiunea principala, ci şi titularul oricãrei alte cereri de contestare dintre acelea enumerate de alin. 1 al lit. c) din <>art. 3 al Legii nr. 146/1997 . Dimpotriva, din punctul nostru de vedere, prevederile art. 7 din mentionatele norme metodologice, prin utilizarea expresiei generale "partea care contesta", includ - neîndoielnic - în sfera "pãrţilor" supuse obligaţiei de plata a taxei judiciare de timbru şi pe paratul care, fãrã sa fi formulat acţiune reconvenţionalã, se opune admiterii pretenţiilor partii adverse prin simple apãrãri sau ridicand excepţii. Interpretarea realizatã prin art. 7 din normele metodologice, având caracter oficial (deoarece a fost emisã în baza autorizãrii exprese dispuse prin <>art. 18 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 ), beneficiazã de prezumţia de legalitate a actelor emise de autoritãţile şi instituţiile statului în exercitarea normalã a atribuţiilor lor. În consecinta, aceasta interpretare devine opozabilã instanţelor judecãtoreşti chemate sa facã aplicarea directa, în procesul civil, a prevederilor <>art. 3 lit. c) alin. 2 din Legea nr. 146/1997 , instanţe care nu ar putea face abstractie de existenta dispoziţiilor <>art. 7 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru (şi anume, pana la eventuala anulare a acestor dispoziţii, dispusã în cadrul contenciosului administrativ, ca urmare a unei acţiuni având un asemenea obiect). Spre a formula prezenta opinie separatã, autorii acesteia au analizat şi consecinţele, în cadrul acestei cauze, ale prevederilor <>art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicatã, potrivit cãrora aceasta autoritate publica "[...] nu se poate pronunţa asupra modului de interpretare şi aplicare a legii, ci numai asupra intelesului sau contrar Constituţiei". Sub acest aspect retinem însã ca aceasta interdicţie se referã la interpretarea realizatã de cãtre entitatile cãrora le revin atribuţii de aplicare directa a legii (în principal, de cãtre instanţele judecãtoreşti), iar nu şi la - precum în speta interpretarea oficialã, care, prin natura ei, este destinatã sa se contopeasca în însãşi substanta normei legale interpretate. Fata de cele de mai sus, consideram ca obligaţia de plata a taxei judiciare de timbru stabilite prin <>art. 3 lit. c) alin. 2 din Legea nr. 146/1997 revine pârâtului numai în ipoteza în care acesta formuleazã acţiune (cerere) reconvenţionalã şi, în aceasta calitate, devine "titular al cererii" prin care se "[...] contesta bunurile de împãrţit, valoarea acestora sau drepturile ori mãrimea drepturilor coproprietarilor" [conform alin. 2 al lit. c) din art. 3 al legii] în cadrul procesual declansat prin "cereri pentru stabilirea calitãţii de moştenitor, a masei succesorale, cereri de raport, cereri de reducţiune a liberalitãţilor şi cereri de partaj" [potrivit alin. 1 al lit. c) din art. 3 al legii]. Dimpotriva, sunt incalcate prevederile art. 24 alin. (1) din Constituţie, ce garanteazã dreptul la apãrare, dacã se instituie o asemenea obligaţie de plata a taxei judiciare de timbru pentru partea care contesta bunurile de împãrţit, valoarea acestora sau drepturile ori mãrimea drepturilor coproprietarilor pe calea unor simple apãrãri sau prin excepţii, asadar pentru partea care îşi exercita un drept constituţional.
Lucian Mihai Costica Bulai
────────────
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
