Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 905 din 16 octombrie 2007  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor   art. 48^2 alin. (3) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 79/2002 privind cadrul general de reglementare a comunicatiilor    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 905 din 16 octombrie 2007 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 48^2 alin. (3) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 79/2002 privind cadrul general de reglementare a comunicatiilor

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 760 din 9 noiembrie 2007
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Antonia Constantin - procuror
Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent

Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 48^2 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 79/2002 privind cadrul general de reglementare a comunicaţiilor, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Voxline Communication" - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 32.585/299/2006 al Judecãtoriei Sectorului 1 Bucureşti.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publicã din data de 9 octombrie 2007 şi au fost consemnate în încheierea de la acea datã, când Curtea, în temeiul <>art. 14 din Legea nr. 47/1992 şi al art. 156 alin. (2) din Codul de procedurã civilã, a dispus amânarea pronunţãrii pentru data de 16 octombrie 2007.

CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 23 martie 2007, pronunţatã în Dosarul nr. 32.585/299/2006, Judecãtoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 48^2 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 79/2002 privind cadrul general de reglementare a comunicaţiilor. Excepţia a fost ridicatã de Societatea Comercialã "Voxline Communication" - S.R.L. din Bucureşti într-o cauzã având ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare, "anularea formelor de executare şi suspendarea executãrii silite".
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia considerã cã dispoziţiile <>art. 48^2 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 79/2002 contravin prevederilor art. 56 alin. (2) din Constituţie, referitoare la aşezarea justã a sarcinilor fiscale. Aceasta, deoarece tariful de monitorizare nu reprezintã o sarcinã fiscalã, având natura unei plãţi legale constituite ca sursã de venituri proprii extrabugetare administrate de Autoritatea Naţionalã de Reglementare în Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei, astfel cã acestea nu pot fi incluse în bugetul de stat, nu au caracterul unor creanţe fiscale şi, în consecinţã, nu pot fi aplicabile regulile Codului de procedurã fiscalã, astfel cum dispune <>art. 48^2 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 79/2002 . În opinia autorului excepţiei, acest tip de impunere contravine principiului justei aşezãri a sarcinilor fiscale şi în plus reprezintã o supraimpunere a veniturilor contribuabilului, fapt ce contravine şi legislaţiei comunitare, deoarece încasãrile obţinute de contribuabil din activitatea de telecomunicaţii sunt astfel dublu taxate: o datã reprezentând baza de calcul pentru tariful de monitorizare, iar a doua oarã reprezentând baza de calcul pentru impozitul pe venit sau pe profit.
Judecãtoria Sectorului 1 Bucureşti opineazã în sensul cã dispoziţiile <>art. 48^2 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 79/2002 privind cadrul general de reglementare a comunicaţiilor sunt constituţionale, excepţia fiind, aşadar, neîntemeiatã.
Potrivit dispoziţiilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Guvernul apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 48^2 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 79/2002 este inadmisibilã deoarece autorul excepţiei nu motiveazã sub niciun aspect pretinsa contrarietate a acestui text faţã de dispoziţiile art. 56 alin. (2) din Constituţie, încãlcându-se astfel <>art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , potrivit cãruia orice sesizare adresatã Curţii Constituţionale trebuie motivatã.
Avocatul Poporului susţine, în punctul sãu de vedere, cã dispoziţiile <>art. 48^2 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 79/2002 sunt constituţionale. Critica faţã de prevederile art. 56 alin. (2) din Constituţie nu poate fi reţinutã, arãtându-se, în esenţã, cã tariful de monitorizare anual şi tariful de utilizare a resurselor de numerotaţie nu constituie o sarcinã fiscalã, ci reprezintã o platã legalã pentru activitatea de supraveghere şi control al pieţei comunicaţiilor electronice, desfãşuratã de Autoritatea Naţionalã pentru Reglementare în Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei în conformitate cu prevederile legii.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţilor, concluziile procurorului şi dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile <>art. 48^2 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 79/2002 privind cadrul general de reglementare a comunicaţiilor, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 457 din 27 iunie 2002, modificate prin <>art. III pct. 17 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 70/2006 privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul comunicaţiilor electronice şi al serviciilor poştale, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 810 din 2 octombrie 2006. Textul legal criticat are urmãtorul conţinut:
Art. 48^2 alin. (3): " (3) Tariful de monitorizare şi tariful de utilizare a resurselor de numerotaţie se administreazã de ANRC, fiind aplicabile în mod corespunzãtor dispoziţiile <>Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, cu excepţia cazului în care prin lege specialã se dispune altfel."
În plus faţã de aceste dispoziţii, autorul excepţiei a invocat şi excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 48^3 alin. (4) şi art. 48^4 alin. (4) din aceeaşi ordonanţã de urgenţã, precum şi ale <>art. 6 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 70/2006 privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul comunicaţiilor electronice şi al serviciilor poştale. Cererea de sesizare a Curţii Constituţionale privind excepţia de neconstituţionalitate a acestor texte legale a fost însã respinsã ca inadmisibilã de cãtre instanţa de judecatã, pe motivul lipsei legãturii cu soluţionarea fondului cauzei. Întrucât, potrivit <>art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 , "sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de cãtre instanţa în faţa cãreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere ... (...)", rezultã cã obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie doar dispoziţiile de lege criticate reţinute ca atare prin încheierea de sesizare, şi anume <>art. 48^2 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 79/2002 .
În opinia autorului excepţiei, dispoziţiile de lege contravin prevederilor art. 56 alin. (2) din Constituţie, potrivit cãrora "Sistemul legal de impuneri trebuie sã asigure aşezarea justã a sarcinilor fiscale."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţionalã constatã cã aceasta este neîntemeiatã pentru urmãtoarele considerente:
În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate raportatã la prevederile art. 56 alin. (2) din Constituţie, Curtea observã cã aceasta nu poate fi primitã deoarece textul constituţional invocat nu are incidenţã în cauzã. Aşa cum însuşi autorul excepţiei susţine în motivare, tariful de monitorizare nu are natura unei sarcini fiscale, reprezentând o platã legalã pentru prestarea unui serviciu şi care constituie una dintre sursele de venituri proprii extrabugetare, administrate, în temeiul legii, de Autoritatea Naţionalã de Reglementare în Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei. În acest sens, s-a pronunţat Curtea Constituţionalã prin <>Decizia nr. 517 din 11 octombrie 2005 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.041 din 23 noiembrie 2005.
În ceea ce priveşte susţinerile potrivit cãrora la calcularea tarifului de monitorizare nu sunt aplicabile prevederile Codului de procedurã fiscalã deoarece acesta nu se include în categoria impozitelor şi taxelor ce se constituie sursã la bugetul de stat sau la bugetele locale, Curtea reţine cã acestea nu au natura unor critici de neconstituţionalitate, ci vizeazã în realitate necorelarea dintre diverse acte normative în materie. Or, aceste aspecte excedeazã competenţei Curţii Constituţionale, armonizarea şi corelarea legislaţiei în vigoare fiind atributul legiuitorului.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 48^2 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 79/2002 privind cadrul general de reglementare a comunicaţiilor, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Voxline Communication" - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 32.585/299/2006 al Judecãtoriei Sectorului 1 Bucureşti.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 16 octombrie 2007.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Claudia-Margareta Krupenschi

----
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016