Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 903 din 16 octombrie 2007 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor Ordonantei Guvernului nr. 121/1998 privind raspunderea materiala a militarilor si ale art. 7 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 763 din 12 noiembrie 2007
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Valentin Zoltan Puskas - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Antonia Constantin - procuror
Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent şef
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor <>Ordonanţei Guvernului nr. 121/1998 privind rãspunderea materialã a militarilor şi ale <>art. 7 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , excepţie ridicatã de Valentin-Stelian Bãdescu în Dosarul nr. 9.095/3/2006 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal se prezintã autorul excepţiei, personal, constatându-se lipsa Ministerului Apãrãrii Naţionale, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele Curţii dã cuvântul autorului excepţiei, care solicitã admiterea excepţiei, sens în care reitereazã susţinerile formulate în faţa instanţei de judecatã. Depune note scrise.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ridicate, întrucât apreciazã cã prevederile de lege criticate nu sunt contrare Constituţiei şi documentelor internaţionale invocate ca fiind încãlcate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 20 iunie 2007, pronunţatã în Dosarul nr. 9.095/3/2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>Ordonanţei Guvernului nr. 121/1998 privind rãspunderea materialã a militarilor şi ale <>art. 7 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 . Excepţia a fost ridicatã de Valentin-Stelian Bãdescu din Bucureşti în cadrul recursului declarat împotriva Sentinţei civile nr. 3.680/2006 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin care i s-a respins ca neîntemeiatã acţiunea având ca obiect anularea unei decizii de imputare prin care s-a stabilit în sarcina sa rãspunderea materialã.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine:
- <>Ordonanţa Guvernului nr. 121/1998 este neconstituţionalã "sub aspecte intrinseci şi extrinseci". Astfel, sub aspect "intrinsec", procedând "la o listare a asemãnãrilor şi deosebirilor dintre <>Ordonanţa Guvernului nr. 121/1998 privind rãspunderea materialã a militarilor, aprobatã prin <>Legea nr. 25/1999 , şi <>Decretul nr. 207/1976 privind rãspunderea materialã a militarilor", autorul excepţiei aratã cã "interpretarea raţionalã şi sistematicã a literei şi a spiritului textelor de lege enunţate, în raport de sediul materiei, de aşezarea lor sistematicã şi de raţiunea reglementãrii, conduce la concluzia certã cã, deşi legiuitorul român a înţeles sã anuleze în întregime actul normativ vechi, prin alin. (2) al ultimului articol - 52 - al noului act normativ, lucrarea s-a realizat numai de facto şi nu de iure". Cu excepţia prevederilor <>art. 43 din ordonanţa criticatã, modificãrile "aduse Decretului nr. 207/1976 prin <>Ordonanţa Guvernului nr. 121/1998 nu sunt de substanţã şi de naturã sã producã efecte juridice fundamentale justiţiabililor", astfel cã abrogarea expresã a decretului "este de naturã pur formalã", fiind "în fapt, în vigoare şi astãzi." Sub aspect extrinsec, <>Ordonanţa Guvernului nr. 121/1998 este contrarã prevederilor consti tuţionale ale art. 16 alin. (1), art. 20, art. 21 alin. (1) - (3), art. 53 alin. (1) şi (2), art. 73 alin. (3) lit. p), art. 124 alin. (1) - (3) şi art. 126 alin. (1). Se invocã şi încãlcarea art. 6 paragraful 1 şi art. 18 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, art. 14 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, art. 10 din Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului şi art. 5.9 din Documentul Reuniunii de la Copenhaga din cadrul dimensiunii umane a O.S.C.E., 1990. De asemenea, cu privire la exigenţele impuse de art. 6 paragraful 1 din Convenţie, se face trimitere la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la dreptul la un tribunal independent şi imparţial, precum şi cea referitoare la soluţionarea litigiului într-un termen rezonabil. În esenţã, în opinia autorului excepţiei, <>Ordonanţa Guvernului nr. 121/1998 , care "prin existenţa unor organe administrative de jurisdicţie", "instituie proceduri administrativ-jurisdicţionale speciale de contestare a deciziilor de imputare în cadrul unui sistem de cãi de atac succesive", contravine exigenţelor referitoare la un tribunal independent şi imparţial nu prin proceduri ca atare, ci prin persoanele care efectueazã cercetarea administrativã ori soluţioneazã cãile de atac care au calitatea de cadre militare active şi sunt influenţate de subiectivism. În legãturã cu exigenţa constituţionalã şi convenţionalã privind soluţionarea litigiului într-un termen rezonabil, apreciazã, în esenţã, cã "existenţa procedurii administrative prealabile, ale cãrei efecte în plan practic sunt îndoielnice, duce la îndepãrtarea momentului rezolvãrii de cãtre instanţã a conflictului de contencios administrativ, chiar dacã în aceastã materie constatãm existenţa unei singure cãi de atac, aceea a recursului". În sfârşit, autorul excepţiei considerã cã prin abrogarea expresã a <>Decretului nr. 207/1976 Guvernul şi-a depãşit competenţa, întrucât, potrivit <>art. 1 pct. 7 lit. f) din Legea nr. 148/1998 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, acesta a fost abilitat cu "modificarea" decretului;
- <>art. 7 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 contravine art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţie, deoarece "plângerea prealabilã nu este altceva decât o îngrãdire a dreptului cetãţeanului de a se adresa justiţiei, precum şi faptul cã obligativitatea acestei proceduri prealabile reprezintã numai tergiversarea soluţionãrii cauzelor", iar nu "un mijloc de remediere a unei eventuale nelegalitãţi a actului administrativ atacat", fiind de "notorietate cã aproape niciodatã o instituţie publicã (în speţã, Ministerul Apãrãrii) nu şi-a revocat propriile acte".
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal apreciazã cã prevederile legale vizate de excepţie sunt constituţionale.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate ridicatã este neîntemeiatã. În acest sens, în legãturã cu susţinerile privind <>art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 , aratã cã "textul constituţional care se referã la caracterul facultativ al jurisdicţiilor speciale administrative nu este aplicabil prevederilor criticate care instituie obligaţia persoanei vãtãmate de a se adresa cu reclamaţie organului administrativ emitent mai înainte de sesizarea instanţei de judecatã cu anularea actului considerat ilegal". Considerã cã art. 7 alin. (1) din lege acordã autoritãţii publice emitente sau autoritãţii ierarhice superioare posibilitatea revocãrii, în tot sau în parte, a actului administrativ care este de naturã sã încalce un drept sau sã producã o vãtãmare. Scopul prevederii este de a evita eventuale tergiversãri în faţa instanţei de judecatã sesizatã cu înlãturarea vãtãmãrii. De altfel, nicio dispoziţie constituţionalã nu interzice instituirea prin lege a unei proceduri administrative prealabile, fãrã caracter jurisdicţional. În sensul celor arãtate invocã jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.
În legãturã cu susţinerile de neconstituţionalitate a prevederilor <>Ordonanţei Guvernului nr. 121/1998 , aratã cã, potrivit <>art. 52 din aceasta, la data intrãrii ei în vigoare, Decretul nr. 207/1976 se abrogã, iar abrogarea "nu este de naturã sã încalce dispoziţiile constituţionale". De asemenea, Guvernul considerã cã nu pot face obiectul controlului de constituţionalitate evenimente legislative, precum modificarea, completarea sau abrogarea actelor normative.
Avocatul Poporului apreciazã cã dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale. Astfel, cât priveşte <>art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 , considerã cã procedura administrativã prealabilã pe care acesta o instituie nu contravine principiului constituţional al liberului acces la justiţie şi nici dreptului la un proces echitabil. În legãturã cu criticile privind <>Ordonanţa Guvernului nr. 121/1998 , aratã cã aceasta nu încalcã prevederile constituţionale ale: art. 16 alin. (1), deoarece ele se aplicã uniform tuturor cetãţenilor vizaţi de ipoteza normei, fãrã privilegii sau discriminãri; art. 21 alin. (1) - (3) şi art. 53, ci, dimpotrivã, stabileşte prin art. 43 din ordonanţã posibilitatea sesizãrii instanţei de judecatã competente în vederea reparãrii prejudiciului; art. 73 alin. (3) lit. p), care dispune cu privire la regimul general privind raporturile de muncã, iar ordonanţa reglementeazã rãspunderea materialã a militarilor, "deci un regim special".
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile autorului excepţiei şi ale reprezentantului Ministerului Public, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã constatã cã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile <>Ordonanţei Guvernului nr. 121/1998 privind rãspunderea materialã a militarilor, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 29 august 1998, aprobatã prin <>Legea nr. 25/1999 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 34 din 28 ianuarie 1999, şi ale <>art. 7 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004.
În legãturã cu <>Legea nr. 554/2004 , Curtea constatã cã aceasta a fost modificatã şi completatã prin <>Legea nr. 262 din 19 iulie 2007 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 30 iulie 2007, iar potrivit art. I pct. 7 al acesteia, art. 7 alin. (1) are urmãtoarea redactare: "(1) Înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se considerã vãtãmatã într-un drept al sãu ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie sã solicite autoritãţii publice emitente sau autoritãţii ierarhic superioare, dacã aceasta existã, în termen de 30 de zile de la data comunicãrii actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia." Aşadar, prin prezenta decizie Curtea se va pronunţa asupra constituţionalitãţii textului în actuala redactare.
În opinia autorului excepţiei, <>Ordonanţa Guvernului nr. 121/1998 contravine prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea cetãţenilor în faţa legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri, art. 20 referitor la "Tratatele internaţionale privind drepturile omului", art. 21 alin. (1) - (3) privind "Accesul liber la justiţie", art. 53 cu privire la "Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi", art. 73 alin. (3) lit. p) care dispun reglementarea prin lege organicã a regimului general privind raporturile de muncã, sindicatele, patronatele şi protecţia socialã, art. 124 privind "Înfãptuirea justiţiei" şi art. 125 alin. (1), potrivit cãrora "Justiţia se realizeazã prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecãtoreşti stabilite de lege."
De asemenea, autorul excepţiei invocã şi încãlcarea art. 6 paragraful 1 privind dreptul oricãrei persoane la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil, de cãtre o instanţã independentã şi imparţialã, instituitã de lege, precum şi art. 18 privind "Limitarea folosirii restrângerii drepturilor", ambele din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale; art. 14 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice şi art. 10 din Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului care dispun cu privire la egalitatea persoanelor în faţa justiţiei şi dreptul la examinarea litigiului în mod echitabil şi public de cãtre un tribunal competent, independent şi imparţial, stabilit prin lege şi art. 5.9 din Documentul Reuniunii O.S.C.E., 1990, de la Copenhaga privind dimensiunea umanã, potrivit cãruia "Toate persoanele sunt egale în faţa legii şi au dreptul, fãrã nici o discriminare, la o protecţie egalã în faţa legii. În aceastã privinţã, legea interzice orice discriminare şi garanteazã tuturor persoanelor o protecţie egalã şi efectivã împotriva oricãrei discriminãri, oricare ar fi motivele."
În sfârşit, în opinia autorului excepţiei, <>art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 contravine prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (1) şi (2).
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicatã, Curtea reţine urmãtoarele:
I. Criticile de neconstituţionalitate a <>Ordonanţei Guvernului nr. 121/1998 privind rãspunderea materialã a militarilor, constând în susţineri potrivit cãrora prin abrogarea expresã a <>Decretului nr. 207/1976 privind rãspunderea materialã a militarilor "Guvernul şi-a depãşit competenţa conferitã de Parlament prin legea de abilitare" care prevedea "modificarea" decretului, precum şi caracterul ei pur formal al abrogãrii, întrucât, în fapt, acesta este în vigoare şi astãzi, sunt neîntemeiate.
Curtea constatã cã, în conformitate cu art. 115 alin. (2) din Constituţie, prin legea specialã de abilitare, Parlamentul trebuie sã stabileascã, în mod obligatoriu, atât domeniul în care Guvernul poate interveni cu reglementãri juridice primare, cât şi data pânã la care poate sã emitã ordonanţe. În practica parlamentarã s-a statuat cã domeniul de reglementare pentru care Guvernul este împuternicit sã emitã ordonanţe simple trebuie sã fie redactat sintetic, clar şi sã exprime conţinutul actului normativ. Legea de abilitare trebuie sã defineascã precis domeniul de legiferare în care Guvernul poate emite ordonanţe pentru modificarea, completarea sau chiar pentru abrogarea unor acte normative în vigoare la acea datã. De altfel, abrogarea, ca şi modificarea constituie evenimente legislative - procedee de tehnicã legislativã - care nu pot face obiect al controlului de constituţionalitate. Aşa fiind, numai în mãsura în care ordonanţa este emisã de Guvern fãrã existenţa împuternicirii date de Parlament în acest scop sau când prin conţinutul sãu aceasta sa-r îndepãrta evident de domeniul pentru care Parlamentul a abilitat Guvernul sã emitã ordonanţe, numai într-un atare caz o asemenea ordonanţã este neconstituţionalã.
Or, în cauzã, domeniul de reglementare prevãzut în legea de abilitare este "rãspunderea materialã a militarilor", care la acea datã fãcea obiectul <>Decretului nr. 207/1976 . Ca urmare a operaţiunilor de modificare a decretului, din considerente de sistematizare şi evidenţã a legislaţiei a fost preferatã soluţia legislativã a elaborãrii şi adoptãrii unui nou act normativ, cu acelaşi titlu şi al cãrui cuprins rãspunde în totalitate domeniului stabilit prin legea de abilitare.
Se mai aratã cã <>Ordonanţa Guvernului nr. 121/1998 , care "prin existenţa unor organe administrative de jurisdicţie" "instituie proceduri administrativ-jurisdicţionale speciale de contestare a deciziilor de imputare în cadrul unui sistem de cãi de atac succesive", contravine exigenţelor referitoare la un tribunal independent şi imparţial nu prin proceduri ca atare, ci prin persoanele care efectueazã cercetarea administrativã ori soluţioneazã cãile de atac care au calitatea de cadre militare active şi sunt influenţate de subiectivism. Autorul excepţiei considerã cã se încalcã astfel art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, referitoare la dreptul persoanei de a fi judecatã de un tribunal independent şi imparţial, precum şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Curtea constatã cã aceste susţineri nu pot fi reţinute, întrucât instituirea unei proceduri administrativ-jurisdicţionale nu contravine dispoziţiilor constituţionale cât timp decizia organului administrativ de jurisdicţie poate fi atacatã în faţa unei instanţe de judecatã, iar existenţa unor organe administrative de jurisdicţie nu poate sã ducã la înlãturarea intervenţiei instanţelor judecãtoreşti în condiţiile legii. În acest sens este jurisprudenţa constantã a Curţii Constituţionale, din care menţionãm, de exemplu, <>Decizia nr. 50 din 23 martie 1999 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 308 din 30 iunie 1999. De asemenea, existenţa unei proceduri prealabile administrativjurisdicţionale este acceptatã şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, jurisprudenţã prin care, în legãturã cu aplicarea art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, s-a statuat cã raţiuni de flexibilitate şi eficienţã, care sunt pe deplin compatibile cu protecţia drepturilor omului, pot justifica intervenţia anterioarã a unor organe administrative sau profesionale, ce nu satisfac sub fiecare aspect în parte exigenţele acestui articol.
Pe de altã parte, "tribunalul" (indiferent de denumirea utilizatã în legislaţii interne) prevãzut de art. 6 paragraful 1 din Convenţie este acea autoritate jurisdicţionalã la care este deschisã calea de atac pentru soluţionarea unei "contestaţii" privitoare la drepturile şi obligaţiile cu caracter civil sau pentru examinarea temeiniciei unei acuzaţii penale formulate împotriva unei persoane, iar exigenţele privind independenţa, imparţialitatea şi termenul rezonabil sunt garanţiile unui proces echitabil înscrise în acest text şi privesc nu numai dreptul la un tribunal, ci însuşi tribunalul. De altfel, Curtea Constitutituţionalã a reţinut, de exemplu, prin <>Decizia nr. 75 din 17 aprilie 1997 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 258 din 29 septembrie 1997, cã art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale "are în vedere neîndoielnic procesele desfãşurate în cadrul activitãţii instanţelor judecãtoreşti", iar "procedurii administrativ-jurisdicţionale nu i se pot aplica automat dispoziţiile valabile celei proprii instanţelor judecãtoreşti".
Aşa fiind, <>Ordonanţa Guvernului nr. 121/1998 , aprobatã prin <>Legea nr. 25/1999 , care stabileşte o procedurã administrativ-jurisdicţionalã specialã referitoare la rãspunderea materialã a militarilor, nu este, sub aspectele criticate, neconstituţionalã, atâta vreme cât art. 43 prevede cã, "În situaţia în care, dupã epuizarea acestor cãi de atac, persoanele obligate la repararea prejudiciului în condiţiile prezentei ordonanţe considerã cã au fost lezate într-un drept legitim se pot adresa instanţei judecãtoreşti competente, potrivit legii." Criticile autorului excepţiei referitoare la calitatea persoanelor care efectueazã cercetarea administrativã ori soluţioneazã cãile de atac, precum şi numãrul cãilor de atac reprezintã opţiuni ale legiuitorului, iar nu probleme de constituţionalitate.
În legãturã cu celelalte dispoziţii din Constituţie şi din documente internaţionale invocate ca fiind încãlcate, nu sunt formulate motive de neconstituţionalitate, astfel încât Curtea nu poate exercita controlul prin raportare la acestea.
II. Cea de a doua criticã de neconstituţionalitate vizeazã prevederile <>art. 7 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 .
În opinia autorului excepţiei, aceste dispoziţii contravin art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţie, întrucât "plângerea prealabilã nu este altceva decât o îngrãdire a dreptului cetãţeanului de a se adresa justiţiei, precum şi faptul cã obligativitatea acestei proceduri prealabile reprezintã numai tergiversarea soluţionãrii cauzelor", iar nu "un mijloc de remediere a unei eventuale nelegalitãţi a actului administrativ atacat", fiind de "notorietate cã aproape niciodatã o instituţie publicã (în speţã Ministerul Apãrãrii) nu şi-a revocat propriile acte".
Din examinarea acestor susţineri, Curtea constatã cã în redactarea modificatã prin <>art. I pct. 7 din Legea nr. 262/2007 , art. 7 alin. (1) criticat pãstreazã soluţia legislativã de principiu anterioarã. Or, cu privire la constituţionalitatea <>art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 , Curtea s-a pronunţat prin numeroase decizii în cauze în care, ca şi prezenta, se invoca încãlcarea art. 21 din Constituţie şi cu motivãri asemãnãtoare. Prin acele decizii, de exemplu, deciziile nr. 39 din 27 ianuarie 2005, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 165 din 24 februarie 2005, şi nr. 382 din 17 aprilie 2007, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 340 din 18 mai 2007, Curtea a respins excepţiile de neconstituţionalitate invocate.
Soluţia şi considerentele care au justificat acele decizii îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauzã, deoarece nu au intervenit elemente noi de naturã sã determine schimbarea jurisprudenţei.
Faţã de cele de mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>Ordonanţei Guvernului nr. 121/1998 privind rãspunderea materialã a militarilor şi ale <>art. 7 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , excepţie ridicatã de Valentin-Stelian Bãdescu în Dosarul nr. 9.095/3/2006 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 16 octombrie 2007.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent şef,
Gabriela Dragomirescu
_________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
