Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 90 din 9 mai 2000 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. IV pct. 3 din Ordonanta Guvernului nr. 18/1994 privind masuri pentru intarirea disciplinei financiare a agentilor economici, aprobata, cu modificari, prin Legea nr. 12/1995
Lucian Mihai - preşedinte Costica Bulai - judecãtor Constantin Doldur - judecãtor Kozsokar Gabor - judecãtor Ioan Muraru - judecãtor Nicolae Popa - judecãtor Lucian Stangu - judecãtor Florin Bucur Vasilescu - judecãtor Romul Petru Vonica - judecãtor Paula C. Pantea - procuror Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. IV pct. 3 din Ordonanta Guvernului nr. 18/1994 privind mãsuri pentru întãrirea disciplinei financiare a agenţilor economici, aprobatã, cu modificãri, prin <>Legea nr. 12/1995 , excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Cuore Impex" - S.R.L. din Brãila în Dosarul nr. 248/2000 al Judecãtoriei Brãila. La apelul nominal se constata lipsa pãrţilor, Societatea Comercialã "Cuore Impex" - S.R.L. din Brãila şi Direcţia generalã a finanţelor publice şi controlului financiar de stat Brãila - Direcţia controlului financiar de stat, fata de care procedura de citare este legal îndeplinitã. Cauza fiind în stare de judecata, reprezentantul Ministerului Public solicita respingerea exceptiei ca nefondata. Se apreciazã ca motivele invocate în susţinerea exceptiei de neconstituţionalitate privesc fondul litigiului în fata instanţei de judecata, asupra cãruia Curtea Constituţionalã nu este competenta sa se pronunţe. De asemenea, se mai arata ca în legatura cu prevederile <>art. IV pct. 3 din Ordonanta Guvernului nr. 18/1994 Curtea Constituţionalã a pronunţat mai multe decizii prin care a constatat constituţionalitatea acestora.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele: Prin Încheierea din 3 februarie 2000, pronunţatã în Dosarul nr. 248/2000, Judecãtoria Brãila a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. IV pct. 3 din Ordonanta Guvernului nr. 18/1994 privind mãsuri pentru întãrirea disciplinei financiare a agenţilor economici, aprobatã, cu modificãri, prin <>Legea nr. 12/1995 , excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Cuore Impex" - S.R.L. din Brãila, într-o cauza având ca obiect plângerea introdusã de aceasta societate impotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a unor contravenţii, proces-verbal întocmit în baza <>Ordonanţei Guvernului nr. 18/1994 . În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate se susţine ca textele criticate incalca art. 134 alin. (2) lit. a) şi b) şi art. 135 alin. (1) şi (6) din Constituţie, prin aceea ca limiteazã libertatea comercialã a agenţilor economici privati în realizarea unor afaceri profitabile cu parteneri strãini şi conţin dispoziţii inflexibile, de natura sa descurajeze initiativa acestei categorii de agenţi. Se mai arata ca în speta a intervenit stingerea obligaţiei, prin compensare, în temeiul art. 1143 şi urmãtoarele din Codul civil, dar, în interpretarea data <>Ordonanţei Guvernului nr. 18/1994 prin <>Instrucţiunile nr. 15.086/1995 ale Bãncii Naţionale a României, Ministerului Finanţelor şi Ministerului Comerţului, prevederile ordonanţei se aplica chiar şi în cazul unor produse necuprinse în actele normative care conditioneaza exportul de obţinerea unor licenţe. În cauza, mãsurile privind repatrierea valutei au avut ca efect sistarea, de cãtre partenerii strãini a operaţiunilor comerciale. Judecãtoria Brãila, exprimandu-şi opinia, apreciazã ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, textele criticate nefiind contrare prevederilor art. 134 alin. (2) lit. a) şi b) şi nici ale art. 135 alin. (1) şi (6) din Constituţie. Se arata ca, potrivit acestor dispoziţii constituţionale, statul trebuie sa asigure protejarea intereselor naţionale în activitatea economicã, financiarã şi valutarã, iar obligaţia de repatriere a valutei se circumscrie acestui interes, în sensul asigurãrii disponibilitãţilor în valuta, necesare economiei. Se arata, de asemenea, ca prin mai multe decizii Curtea Constituţionalã s-a pronunţat cu privire la dispoziţiile <>art. IV pct. 3 din Ordonanta Guvernului nr. 18/1994 , aprobatã, cu modificãri, prin <>Legea nr. 12/1995 , pe care le-a declarat constituţionale. Potrivit prevederilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate. Guvernul, în punctul sau de vedere, considera ca excepţia de neconstituţionalitate ridicatã este nefondata. Astfel, se arata ca, fata de dispoziţiile art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituţie referitoare la "libertatea comerţului, protecţia concurentei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie", activitatea de comerţ exterior a agenţilor economici se desfãşoarã pe baza autonomiei lor juridice. Este necesar însã ca aceasta activitate sa fie în concordanta cu interesul naţional, întrucât economia de piata şi libertatea comerţului nu justifica încãlcarea obligaţiei de repatriere a valutei. În ceea ce priveşte susţinerea referitoare la existenta în speta a unui "caz tipic de compensare, de stingere a doua obligaţii de plata a preţului reciproc, un caz de simplificare a dublei plati pana la concurenta celei mai mici", se arata ca obligaţia de repatriere a valutei este instituitã printr-o reglementare specialã, care nu prevede şi posibilitatea compensãrii datoriilor reciproce cu partenerii din contractele externe. În continuare sunt menţionate decizii ale Curţii Constituţionale prin care aceasta s-a pronunţat în sensul ca prevederile <>art. IV pct. 3 din Ordonanta Guvernului nr. 18/1994 , aprobatã, cu modificãri, prin <>Legea nr. 12/1995 , sunt constituţionale. Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã constata ca a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. 2, ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã. Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>art. IV pct. 3 din Ordonanta Guvernului nr. 18/1994 privind mãsuri pentru întãrirea disciplinei financiare a agenţilor economici, aprobatã, cu modificãri, prin <>Legea nr. 12/1995 , al cãror conţinut este urmãtorul: "În cazul operaţiunilor de încasare la vedere, repatrierea valutei rezultate în urma producerii actului de comerţ internaţional se va face în maximum 5 zile de la data încasãrii, dar nu mai târziu de 90 de zile calendaristice, calculate de la data atestarii documentare a trecerii mãrfii prin frontiera romana, sau, dupã caz, a executãrii lucrãrilor şi prestãrii serviciilor în strãinãtate, în funcţie de zona geograficã a partenerului extern. Pentru operaţiunile cu încasare la termen între 90 şi 360 de zile, cat şi pentru cele pe credit de peste 1 an, pentru care Ministerul Comerţului a eliberat licenţe în limita unui plafon stabilit anual de Banca Nationala a României, termenul de repatriere este de maximum 15 zile calendaristice calculate de la data scadentei plãţii, stabilite conform clauzelor contractuale. În cazul plãţilor în avans pentru importuri, pentru care nu s-a livrat marfa, nu s-a executat lucrarea sau nu s-a prestat serviciul, sau pentru care nu s-a restituit avansul plãtit, se aplica aceeaşi perioada de 15 zile calendaristice calculate de la data ultimului termen de livrare contractual. Ministerul Comerţului, în raport cu obiectivele politicii comerciale, va propune Guvernului, în vederea aprobãrii, lista grupelor de produse care pot fi exportate cu plata pana la 90 de zile calendaristice de la data livrãrii, precum şi lista grupelor de produse cu plata peste 1 an de la data livrãrii, produsele necuprinse în cele doua categorii de grupe de produse putând fi exportate cu plata la termene între 90 şi 360 de zile calendaristice." Autorul exceptiei de neconstituţionalitate susţine ca aceste dispoziţii contravin prevederilor art. 134 alin. (2) lit. a) şi b) şi ale art. 135 alin. (1) şi (6) din Constituţie, prin aceea ca limiteazã libertatea comercialã a agenţilor economici privati în realizarea unor afaceri profitabile cu parteneri strãini şi conţin dispoziţii inflexibile, de natura sa descurajeze initiativa acestei categorii de agenţi. Textele constituţionale, invocate ca fiind incalcate, prevãd: - Art. 134 alin. (2) lit. a) şi b): "Statul trebuie sa asigure: a) libertatea comerţului, protecţia concurentei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie; b) protejarea intereselor naţionale în activitatea economicã, financiarã şi valutarã; - Art. 135 alin. (1) şi alin. (6): "(1) Statul ocroteşte proprietatea. (6) "Proprietatea privatã este, în condiţiile legii, inviolabilã." Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicatã, Curtea Constituţionalã constata ca aceasta este neîntemeiatã şi, în consecinta, urmeazã a fi respinsã. Dispoziţiile <>art. IV pct. 3 din Ordonanta Guvernului nr. 18/1994 , aprobatã, cu modificãri, prin <>Legea nr. 12/1995 , au mai fãcut obiectul controlului de neconstituţionalitate, pentru motive identice cu cele arãtate în cauza de fata, invocandu-se, de asemenea, şi încãlcarea prevederilor art. 134 alin. (2) lit. a) şi b) din Constituţie. Curtea Constituţionalã a respins acele excepţii de neconstituţionalitate, statuand ca dispoziţiile <>art. IV pct. 3 din Ordonanta Guvernului nr. 18/1994 , aprobatã, cu modificãri, prin <>Legea nr. 12/1995 , sunt constituţionale. Pentru a decide astfel Curtea Constituţionalã a reţinut, în esenta, ca, potrivit art. 134 alin. (2) lit. b) din Constituţie, statul are obligaţia de a asigura protejarea intereselor naţionale în activitatea financiar valutarã. Într-o interpretare sistematica a art. 134 din Constituţie, aceasta prevedere trebuie aplicatã în concordanta şi cu dispoziţiile aceluiaşi text, cuprinse în alin. (1) privind economia de piata şi în alin. (2) lit. b) privind libertatea comerţului. Aceasta presupune ca dispoziţiile legale instituite pentru consolidarea regimului valutar şi întãrirea disciplinei financiare privind disponibilitãţile în conturile valutare, dispoziţii cum sunt cele ale <>art. IV pct. 3 din Ordonanta Guvernului nr. 18/1994 , aprobatã, cu modificãri, prin <>Legea nr. 12/1995 , sunt conforme cerinţelor economiei de piata, în stadiul ei actual de dezvoltare, ca şi regulilor necesare pentru asigurarea, în ansamblul economiei, a libertãţii comerţului. S-a mai reţinut ca nici economia de piata şi nici libertatea comerţului nu justifica încãlcarea obligaţiei de repatriere a valutei şi a termenului legal maxim de repatriere. În sensul arãtat sunt, de exemplu, Decizia nr. 15 din 28 ianuarie 1997, rãmasã definitiva prin Decizia nr. 149 din 3 iunie 1997, ambele publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 251 din 24 septembrie 1997, precum şi Decizia nr. 60 din 31 martie 1998, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 183 din 18 mai 1998. Întrucât nu au intervenit elemente noi, care sa justifice modificarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, cele statuate anterior îşi menţin valabilitatea şi în cauza de fata. Curtea Constituţionalã nu poate retine nici susţinerea potrivit cãreia textele criticate incalca prevederile constituţionale ale art. 135 alin. (1), conform cãrora statul ocroteşte proprietatea, şi ale alin. (6) care prevãd ca proprietatea privatã este, în condiţiile legii, inviolabilã. Obligaţia de repatriere a valutei nu este contrarã acestor prevederi din Constituţie, întrucât garantarea constituţionalã a proprietãţii, precum şi caracterul inviolabil al proprietãţii private nu justifica, într-o interpretare sistematica a normelor constituţionale, utilizarea bunurilor, proprietate privatã, indiferent de natura lor, prin încãlcarea reglementãrilor legale privind protecţia unui interes naţional, cum este cel al asigurãrii disponibilitãţilor valutare necesare pentru achitarea obligaţiilor externe de plata ale economiei. Astfel a statuat Curtea Constituţionalã prin Decizia nr. 64 din 14 aprilie 1998, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 220 din 16 iunie 1998, într-un dosar în care, invocandu-se excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. IV pct. 3 din Ordonanta Guvernului nr. 18/1994 , aprobatã, cu modificãri, prin <>Legea nr. 12/1995 , s-a susţinut, ca şi în cauza de fata, ca aceste dispoziţii incalca şi art. 135 alin. (1) şi (6) din Constituţie. Curtea Constituţionalã constata ca nici prin raportare la prevederile art. 135 alin. (1) şi (6) din Constituţie nu exista motive care sa justifice schimbarea jurisprudenţei sale şi, în consecinta, excepţia de neconstituţionalitate ridicatã urmeazã a fi respinsã şi sub acest aspect.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, cu majoritate de voturi,
CURTEA În numele legii DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. IV pct. 3 din Ordonanta Guvernului nr. 18/1994 privind mãsuri pentru întãrirea disciplinei financiare a agenţilor economici, aprobatã, cu modificãri, prin <>Legea nr. 12/1995 , excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Cuore Impex" - S.R.L. din Brãila în Dosarul nr. 248/2000 al Judecãtoriei Brãila. Definitiva şi obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publica din data de 9 mai 2000.
