Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 90 din 7 februarie 2006 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. II din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea si completarea Codului de procedura civila
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 193 din 1 martie 2006
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Ion Tiucã - procuror
Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. II din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Ana Ionescu, Adrian Iancu şi Doina Valentina Botez în Dosarul nr. 8.429/C/2005 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia civilã, de Gheorghe Fesnic în Dosarul nr. 4.608/C/2005 al aceleiaşi instanţe, de Michael Marzell şi Ana Marzell în Dosarul nr. 959/R/2005 al Curţii de Apel Braşov - Secţia civilã, de Constanţa Lãzãrescu în Dosarul nr. 938/R/2005 al aceleiaşi instanţe, de Ioana Toma în Dosarul nr. 7.928/2005 al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia civilã şi de Marie-Nicole Manu în Dosarul nr. 3.192/2004 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilã şi pentru cauze cu minori şi de familie.
La apelul nominal se prezintã autorii excepţiei Marie-Nicole Manu şi Ion Corbinet Manu, reprezentaţi prin avocat Ileana Figioiu, precum şi pãrţile Ştefan Diriuş şi Anişoara Diriuş, personal şi asistate de avocat Corneliu-Emilian Stan. Lipsesc celelalte pãrţi, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Având în vedere excepţiile de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 825D/2005, nr. 829D/2005, nr. 843D/2005, nr. 893D/2005, nr. 906D/2005 şi nr. 933D/2005, Curtea pune în discuţie, din oficiu, problema conexãrii cauzelor.
Apãrãtorii pãrţilor prezente şi reprezentantul Ministerului Public aratã cã sunt de acord cu conexarea cauzelor.
Curtea, în temeiul <>art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 , dispune conexarea dosarelor nr. 829D/2005, nr. 843D/2005, nr. 893D/2005, nr. 906D/2005 şi nr. 933D/2005 la Dosarul nr. 825D/2005, care este primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecatã, avocatul Ileana Figioiu solicitã admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind cã textul de lege criticat este neconstituţional, întrucât prin trimiterea pe cale administrativã a dosarelor la instanţa devenitã competentã se încalcã dreptul la apãrare al pãrţilor, iar împrejurarea cã partea interesatã nu poate contesta aceastã mãsurã contravine şi art. 124 din Constituţie, referitor la înfãptuirea justiţiei.
De asemenea, susţine cã sunt încãlcate şi prevederile art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, prin faptul cã atât apelul, cât şi recursul sunt soluţionate în aceeaşi cauzã de aceeaşi instanţã, respectiv de Curtea de Apel Bucureşti.
Avocatul Corneliu-Emilian Stan solicitã respingerea excepţiei de neconstituţionalitate arãtând cã soluţia legislativã consacratã prin reglementarea criticatã a mai fost analizatã în numeroase rânduri de instanţa de contencios constituţional, prilejuri cu care a respins ca neîntemeiate excepţiile cu un atare obiect. În acest sens, invocã <>Decizia Curţii Constituţionale nr. 546/2005 şi depune note scrise la dosar.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã. În acest sens, aratã cã trimiterea pe cale administrativã a dosarelor nu ţine de judecatã şi nu implicã dezbateri contradictorii, astfel încât nu poate fi vorba de încãlcarea dreptului la apãrare. Totodatã, aratã cã dispoziţiile criticate reglementeazã anumite situaţii procesuale tranzitorii, fãrã a îngrãdi însã accesul liber la justiţie. Astfel, deşi, în fapt, cãile de atac se judecã de aceeaşi instanţã cu cea care a pronunţat hotãrârea atacatã, acestea se soluţioneazã de complete diferite, asigurându-se astfel respectarea tuturor drepturilor şi garanţiilor procesuale ale pãrţilor.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarelor, constatã urmãtoarele:
Prin încheierile din 14 octombrie 2005 şi 24 octombrie 2005, pronunţate în dosarele nr. 4.608/C/2005 şi nr. 8.429/C/2005, Curtea de Apel Timişoara - Secţia civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. II din Legea nr. 219/2005 , excepţie ridicatã de Gheorghe Fesnic şi, respectiv, de Ana Ionescu, Adrian Iancu şi Doina Valentina Botez.
Prin încheierile din 18 octombrie 2005 şi 9 noiembrie 2005, pronunţate în dosarele nr. 959/R/2005 şi nr. 938/R/2005, Curtea de Apel Braşov - Secţia civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005 , respectiv cu cele ale art. II alin. (3) şi (4) din acelaşi act normativ, excepţie ridicatã de Michael Marzell, Ana Marzell şi Constanţa Lãzãrescu.
Prin încheierea din 18 octombrie 2005, pronunţatã în Dosarul nr. 7.928/2005, Curtea de Apel Ploieşti - Secţia civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. II alin. (2) şi (3) din Legea nr. 219/2005 , excepţie ridicatã de Ioana Toma.
Prin încheierea din 10 noiembrie 2005, pronunţatã în Dosarul nr. 3.192/2004, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilã şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. II alin. (4) din Legea nr. 219/2005 , excepţie ridicatã de Marie-Nicole Manu.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin cã dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (1)-(3), art. 24, art. 53, art. 115 alin. (4), (5) şi (6), art. 124 alin. (2) şi ale art. 126 şi 129. În acest sens, aratã cã pentru procesele aflate în curs de derulare se aplicã noile dispoziţii procedurale referitoare la competenţa instanţelor de judecatã, ceea ce presupune nu numai tergiversarea judecãţii, ci şi încãlcarea principiului neretroactivitãţii legii. De asemenea, apreciazã cã este încãlcat principiul egalitãţii în faţa legii şi al accesului liber la justiţie, de vreme ce pãrţile din cauzele care vor fi trimise pe cale administrativã la aceleaşi instanţe de judecatã ce au pronunţat hotãrârea supusã unei cãi de atac nu vor beneficia de un control judiciar real, exercitat de cãtre o instanţã de judecatã superioarã, în condiţiile în care imparţialitatea, parte esenţialã a unui adevãrat act de justiţie, este grav lezatã prin soluţionarea cãii de atac de cãtre aceeaşi instanţã de judecatã care a pronunţat hotãrârea supusã cãii de atac.
Totodatã, aceştia apreciazã cã dispoziţiile legale criticate le lezeazã dreptul la apãrare, prin privarea de posibilitatea exercitãrii unui grad de jurisdicţie, ceea ce, în opinia autorilor excepţiei, contravine şi art. 53 din Constituţie, întrucât dreptul de a exercita calea de atac a recursului este evident şi nejustificat restrâns. Referitor la încãlcarea <>art. 115 alin. (4), (5) şi (6) din Constituţie, se aratã cã Legea nr. 219/2005 a fost adoptatã dupã mai bine de 4 ani de la adoptarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 138/2000 , când presupusa situaţie extraordinarã existentã la data intrãrii în vigoare a ordonanţei a încetat sã mai existe. În aceeaşi ordine de idei, se aratã cã <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 138/2000 nu conţine motivarea situaţiei extraordinare care sã justifice adoptarea ei, fiind prin urmare ea însãşi neconstituţionalã. Pe de altã parte, din cuprinsul <>Legii nr. 219/2005 nu rezultã dacã aceasta a fost adoptatã cu votul majoritãţii membrilor fiecãrei Camere, conform cerinţelor art. 115 alin. (5) teza finalã din Constituţie. În sfârşit, autorii excepţiei susţin cã prin <>art. II din Legea nr. 219/2005 se introduce un factor puternic de discriminare şi de parţialitate în actul de justiţie, prin schimbarea intempestivã a competenţei instanţelor de judecatã şi încãlcarea principiului controlului judiciar ierarhic.
Curtea de Apel Timişoara - Secţia civilã apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, întrucât norma de competenţã materialã criticatã nu contravine prevederilor constituţionale invocate de autorii excepţiei, ea având caracterul unei mãsuri adoptate în materia administrãrii actului de justiţie.
Curtea de Apel Braşov - Secţia civilã considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, întrucât din dispoziţiile legale criticate nu rezultã competenţa exclusivã a Înaltei Curţi de Casaţiei şi Justiţie în soluţionarea recursurilor, legiuitorul reglementând o situaţie tranzitorie ce respectã dreptul pãrţilor la un proces echitabil, ţinând cont totodatã de dispoziţiile ce reglementeazã incompatibilitatea judecãtorilor, precum şi de exercitarea efectivã a cãilor de atac.
Curtea de Apel Ploieşti - Secţia civilã apreciazã excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiatã, arãtând cã textele legale criticate nu limiteazã drepturile şi libertãţile cetãţenilor sub aspectul exercitãrii cãilor de atac împotriva hotãrârilor judecãtoreşti şi nici nu înfrâng principiul neretroactivitãţii legii în timp.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilã şi pentru cauze cu minori şi de familie apreciazã excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiatã.
Potrivit prevederilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. În acest sens, aratã cã, potrivit abilitãrii constituţionale conferite de art. 126 alin. (2), legiuitorul a considerat cã trimiterea dosarelor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la curţile de apel nu reprezintã o activitate jurisdicţionalã, ci una administrativã, astfel încât a reglementat şi a permis structurilor administrative ale instanţei supreme sã trimitã dosarele cauzelor instanţelor competente, stabilite prin noile reglementãri legale. Aceasta nu îngrãdeşte însã accesul la un proces echitabil, întrucât cãile de atac respective, apel şi recurs, se soluţioneazã de complete diferite, cu respectarea tuturor drepturilor şi garanţiilor procesuale ale pãrţilor, care beneficiazã de un acces real la toate cãile de atac, ordinare sau extraordinare. De asemenea, dispoziţiile legale criticate nu încalcã prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţie şi nici nu aduc atingere posibilitãţii exercitãrii cãilor de atac, reglementatã prin art. 129 din Legea fundamentalã.
Invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale, în deplin acord cu aceea a Curţii Europene a Drepturilor Omului, Guvernul aratã cã nu sunt încãlcate prevederile constituţionale ale art. 16, întrucât principiul egalitãţii nu poate conduce la uniformitate, la negarea dreptului la diferenţã de tratament juridic în cazul unor situaţii diferite. În final, aratã cã prin toate dispoziţiile <>Legii nr. 219/2005 au fost avute în vedere o serie de recomandãri ale Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei, cum ar fi, de exemplu, Recomandarea Consiliului Europei nr. 5/1984 privind principiile procedurii civile, recomandãri destinate ameliorãrii funcţionãrii justiţiei.
Avocatul Poporului apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. În acest sens, aratã cã dispoziţiile legale criticate sunt de imediatã aplicare şi produc efecte pentru viitor, aplicându-se tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei legale, fãrã nici o discriminare pe criterii arbitrare. De asemenea, apreciazã cã stabilirea prin textul de lege dedus controlului a unor reguli privind competenţa instanţelor judecãtoreşti nu contravine dreptului pãrţilor de a se adresa instanţelor judecãtoreşti. Mai mult, dispoziţiile <>art. II din Legea nr. 219/2005 reprezintã norme de procedurã a cãror reglementare este de competenţa exclusivã a legiuitorului, în deplinã conformitate cu art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Constituţie.
În ceea ce priveşte celelalte texte constituţionale invocate de autorii excepţiei, Avocatul Poporului apreciazã cã acestea nu au incidenţã în speţã.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite în cauzã de judecãtorii-raportori, notele scrise depuse la dosar, susţinerile pãrţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2) şi ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>art. II din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedurã civilã, lege publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 14 iulie 2005.
Dispoziţiile legale criticate au urmãtorul conţinut:
- Art. II: "(1) Procesele în curs de judecatã în primã instanţã la data schimbãrii competenţei instanţelor legal învestite, precum şi cãile de atac se judecã de instanţele competente, potrivit legii.
(2) Apelurile aflate pe rolul curţilor de apel la data intrãrii în vigoare a prezentei legi şi care, potrivit prezentei legi, sunt de competenţa tribunalului se trimit la tribunale.
(3) Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data intrãrii în vigoare a prezentei legi şi care, potrivit prezentei legi, sunt de competenţa curţilor de apel se trimit la curţile de apel.
(4) În cazurile prevãzute la alin. (1)-(3), trimiterea dosarelor se va face, pe cale administrativã, instanţelor devenite competente sã le judece."
Autorii excepţiei susţin cã dispoziţiile legale criticate contravin art. 15 alin. (2), privind neretroactivitatea legii, art. 16 alin. (1), care consacrã egalitatea cetãţenilor în faţa legii, art. 21 alin. (1), (2) şi (3), referitor la accesul liber la justiţie, art. 24, privind dreptul la apãrare, art. 53, privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi, art. 115 alin. (4), (5) şi (6), privind delegarea legislativã, art. 124 alin. (2), referitor la înfãptuirea justiţiei, art. 126, privind instanţele judecãtoreşti şi art. 129, privind folosirea cãilor de atac.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã reglementarea criticatã a fost adoptatã de legiuitor în cadrul competenţei sale constituţionale, astfel cum este consacratã prin art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Constituţie, potrivit cãrora "Competenţa instanţelor judecãtoreşti şi procedura de judecatã sunt prevãzute numai prin lege", iar "Împotriva hotãrârilor judecãtoreşti, pãrţile interesate şi Ministerul Public pot exercita cãile de atac, în condiţiile legii".
Potrivit <>art. II din Legea nr. 219/2005 , apelurile aflate pe rolul curţilor de apel la data intrãrii în vigoare a legii şi care, potrivit acesteia, sunt de competenţa tribunalului se trimit la tribunale, iar, în mod similar, recursurile aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data intrãrii în vigoare a legii şi care, potrivit acesteia, sunt de competenţa curţilor de apel se trimit la curţile de apel. În toate aceste cazuri, trimiterea dosarelor la instanţele competente, potrivit legii noi, se face pe cale administrativã, fãrã a se mai pronunţa o hotãrâre de declinare a competenţei.
Reglementarea criticatã de autorii excepţiei are menirea sã înlãture o gravã disfuncţie în sistemul judiciar, cauzatã de supraîncãrcarea Înaltei Curţi de Casaţiei şi Justiţie cu sarcini privind judecarea unor cãi de atac, consecinţa fiind prelungirea duratei proceselor dincolo de limitele rezonabile cerute de art. 21 alin. (3) din Constituţie şi de tratatele internaţionale.
Aşa fiind, soluţia trimiterii pe cale administrativã a dosarelor s-a impus pentru a se evita pe cât posibil tergiversarea soluţionãrii cauzelor.
Curtea constatã cã nu poate fi primitã critica privind retroactivitatea legii, dat fiind cã dispoziţiile criticate sunt norme de procedurã, de imediatã aplicare, cu efecte pentru viitor şi nu pentru trecut.
Chiar dacã prin efectul aplicãrii imediate a noii reglementãri referitoare la competenţa materialã, aceeaşi instanţã urmeazã sã soluţioneze o cale de atac împotriva propriei sale hotãrâri, soluţia legislativã adoptatã nu relevã nici un fine de neconstituţionalitate. Astfel, dincolo de faptul cã ne aflãm în prezenţa unei reglementãri cu caracter tranzitoriu, soluţionarea aparţine unor complete cu o compunere diferitã, iar pãrţile beneficiazã de toate drepturile şi garanţiile procesuale menite sã le asigure dreptul la apãrare, dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea acestuia într-un termen rezonabil. Mai mult, noua soluţie legislativã nu instituie nici o discriminare şi, ca atare, nu contravine nici principiului egalitãţii de tratament între subiectele de drept.
Referitor la critica autorilor excepţiei privind încãlcarea art. 115 alin. (4), (5) şi (6) din Constituţie, datoritã împrejurãrii cã <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 138/2000 nu conţine motivarea situaţiei extraordinare care sã justifice adoptarea ei, Curtea reţine cã acest act normativ a fost emis în baza art. 114 alin. (4) din Constituţia României, înainte de revizuirea acesteia prin <>Legea nr. 429/2003 . Aşa fiind, procedura legislativã de adoptare a acestei ordonanţe de urgenţã a fost supusã reglementãrilor constituţionale în vigoare la acea datã, când Legea fundamentalã nu consacra obligaţia Guvernului de a motiva urgenţa în cuprinsul ordonanţelor de urgenţã. În ceea ce priveşte susţinerea autorilor excepţiei potrivit cãreia <>Legea nr. 219/2005 a fost adoptatã dupã mai bine de 4 ani de la adoptarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 138/2000 , când presupusa situaţie extraordinarã existentã la data intrãrii în vigoare a acestei ordonanţe a încetat sã mai existe, Curtea constatã cã, la data adoptãrii acestei ordonanţe de urgenţã, Constituţia nu prevedea un termen expres în care sã fie aprobate sau respinse aceste acte normative, astfel încât, chiar dacã în prezent în Constituţia revizuitã existã o astfel de prevedere, ea nu poate fi aplicatã în cazul situaţiilor existente anterior, întrucât aceasta ar însemna o aplicare retroactivã a legii, ceea ce contravine principiului constituţional al neretroactivitãţii, consacrat în art. 15 alin. (2).
În sfârşit, Curtea constatã cã nu poate fi primitã nici critica privind încãlcarea principiului controlului judiciar ierarhic, întrucât Constituţia nu consacrã un asemenea principiu, ci, potrivit art. 129, numai folosirea cãilor de atac prevãzute de lege. Având în vedere şi prevederile constituţionale ale art. 126 alin. (2), Curtea reţine cã legiuitorul are competenţa de a stabili atât cãile de atac împotriva hotãrârilor judecãtoreşti, cât şi procedura de exercitare a acestora. Astfel, atunci când calea de atac implicã un control judiciar, ca în cazul recursului, nimic nu împiedicã efectuarea acestui control de cãtre alţi judecãtori de la instanţa care a pronunţat hotãrârea atacatã.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d), precum şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
în numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a <>art. II din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Ana Ionescu, Adrian Iancu şi Doina Valentina Botez în Dosarul nr. 8.429/C/2005 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia civilã, de Gheorghe Fesnic în Dosarul nr. 4.608/C/2005 al aceleiaşi instanţe, de Michael Marzell şi Ana Marzell în Dosarul nr. 959/R/2005 al Curţii de Apel Braşov - Secţia civilã, de Constanţa Lãzãrescu în Dosarul nr. 938/R/2005 al aceleiaşi instanţe, de Ioana Toma în Dosarul nr. 7.928/2005 al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia civilã şi de Marie-Nicole Manu în Dosarul nr. 3.192/2004 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilã şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 7 februarie 2006.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Ingrid Alina Tudora
----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
