Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 9 din 18 februarie 2008 privind recursul in interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, privind verificarea legalitatii si temeiniciei actului de trimitere in judecata, conform art. 264 alin. 3 din Codul de procedura penala, in cazul cand inaintarea rechizitoriului instantei competente se face prin adresa
EMITENT: INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE - SECTIILE UNITE PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 831 din 10 decembrie 2008
Dosar nr. 66/2007
Sub preşedinţia domnului profesor univ. dr. Nicolae Popa, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,
Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu dispoziţiile <>art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciarã, republicatã, s-au întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, privind verificarea legalitãţii şi temeiniciei actului de trimitere în judecatã, conform art. 264 alin. 3 din Codul de procedurã penalã, în cazul când înaintarea rechizitoriului instanţei competente se face prin adresã, sub semnãtura prim-procurorului, procurorului general al parchetului de pe lângã curtea de apel sau a procurorului ierarhic superior.
Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea dispoziţiilor <>art. 34 din Legea nr. 304/2004 , republicatã, fiind prezenţi 87 de judecãtori din totalul de 114 aflaţi în funcţie.
Procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Tiberiu Mihail Niţu, prim-adjunct al procurorului general.
Reprezentantul procurorului general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii, punând concluzii pentru admiterea acestuia în sensul de a se stabili cã semnãtura procurorului ierarhic superior, pe adresa de înaintare a dosarului, nu este doar de naturã administrativã, ci semnificã faptul cã rechizitoriul a fost verificat sub aspectul legalitãţii şi temeiniciei, conform art. 264 alin. 3 din Codul de procedurã penalã.
SECŢIILE UNITE,
deliberând asupra recursului în interesul legii, constatã urmãtoarele:
În practica instanţelor judecãtoreşti s-a constatat cã nu existã un punct de vedere unitar în legãturã cu verificarea legalitãţii şi temeiniciei actului de trimitere în judecatã, conform art. 264 alin. 3 din Codul de procedurã penalã, în cazul când înaintarea rechizitoriului instanţei competente se face prin adresã, sub semnãtura prim-procurorului, procurorului general al parchetului de pe lângã curtea de apel sau a procurorului ierarhic superior.
Astfel, unele instanţe au considerat cã, în asemenea situaţii, verificarea legalitãţii şi temeiniciei rechizitoriului se presupune efectuatã în cazul în care acesta nu a fost infirmat, pentru realizarea condiţiilor instituite de art. 264 alin. 3 din Codul de procedurã penalã fiind suficientã semnãtura procurorului ierarhic superior pe adresa de înaintare a dosarului cãtre instanţa competentã.
Alte instanţe, dimpotrivã, s-au pronunţat în sensul cã verificarea rechizitoriului sub aspectul legalitãţii şi temeiniciei, conform art. 264 alin. 3 din Codul de procedurã penalã, trebuie concretizatã în menţiune expresã, apreciind cã semnarea adresei de înaintare a dosarului de cãtre procurorul ierarhic superior nu poate presupune îndeplinirea obligaţiei instituite de acest text de lege.
Examinarea acestor puncte de vedere, în raport cu dispoziţiile legale aplicabile, impune sã se ţinã seama de urmãtoarele:
Potrivit art. 264 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, rechizitoriul constituie actul de sesizare a instanţei de judecatã.
Anterior modificãrilor aduse Codului de procedurã penalã prin <>Legea nr. 356/2006 şi <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 60/2006 , rechizitoriul trebuia întocmit de procurorul care a supravegheat urmãrirea penalã şi dispoziţia sa de trimitere în judecatã producea efecte juridice, ca regulã generalã, fãrã ca actul sãu sã mai fie supus avizãrii procurorului ierarhic superior.
De la aceastã regulã existau douã excepţii, în care rechizitoriul era supus confirmãrii organului ierarhic superior.
Astfel, dispoziţiile art. 209 alin. 5 din Codul de procedurã penalã prevedeau cã, atunci când urmãrirea penalã era efectuatã de procuror, rechizitoriul trebuia supus confirmãrii prim-procurorului parchetului, iar când urmãrirea penalã era realizatã de acesta, atribuţia confirmãrii revenea procurorului ierarhic superior.
A doua situaţie era prevãzutã în art. 264 alin. 2 din Codul de procedurã penalã. Potrivit acestui text de lege, când rechizitoriul era întocmit de procurorul de la parchetul ierarhic inferior celui corespunzãtor instanţei competente sã judece cauza în fond, acesta era supus confirmãrii procurorului de la parchetul corespunzãtor acestei instanţe.
În ambele ipoteze, confirmarea rechizitoriului, care este actul de sesizare a instanţei, reprezenta o ratificare a acestuia, iar neconfirmarea lui în cazurile arãtate mai sus atrãgea sancţiunea nulitãţii absolute, dacã neregularitatea actului de sesizare nu putea fi înlãturatã de îndatã şi nici prin acordarea unui termen.
Or, ca efect al modificãrilor aduse prin actele normative menţionate, dispoziţiile art. 209 alin. 5 şi art. 264 alin. 2 din Codul de procedurã penalã au fost abrogate, astfel cã, în reglementarea actualã, singurele dispoziţii care se referã la emiterea rechizitoriului, ca act procedural de sesizare a instanţei, sunt cele ale art. 264 din Codul de procedurã penalã.
În acest sens, este de observat cã, prin noile reglementãri, s-a eliminat confirmarea rechizitoriului de cãtre procurorul-şef în cauzele în care urmãrirea penalã se efectueazã de cãtre procuror, apreciindu-se ca fiind o mãsurã de control şi o ingerinţã din partea conducãtorului parchetului, în condiţiile în care nu are atribuţii privind întocmirea actelor de urmãrire penalã, aşa cum rezultã din expunerea de motive la <>Legea nr. 356/2006 .
Aşa fiind, se impune sã se constate cã, în aceastã materie, instituţia confirmãrii a fost înlocuitã cu instituţia verificãrii, încât implicarea procurorului ierarhic superior este limitatã în prezent la competenţa de a verifica rechizitoriul, sub aspectul legalitãţii şi temeiniciei, în conformitate cu prevederile alineatului 3 al art. 264 din Codul de procedurã penalã.
Activitatea de verificare se poate finaliza prin identificarea unor carenţe de legalitate sau/şi temeinicie ori, dimpotrivã, cu concluzia deplinei conformitãţi a rechizitoriului cu cerinţele de temeinicie/legalitate.
Este adevãrat cã, potrivit art. 264 alin. 4 din Codul de procedurã penalã, "dacã rechizitoriul nu a fost infirmat, procurorul ierarhic superior care a efectuat verificarea îl înainteazã instanţei competente, împreunã cu dosarul cauzei".
Dar, neprevederea expresã în legea procesualã a formei care trebuie sã o îmbrace actul procesual al verificãrii legalitãţii şi temeiniciei rechizitoriului, nu poate înlãtura obligativitatea menţionãrii explicite a verificãrii.
De altfel, nici dispoziţiile procedurale anterioare nu prevedeau modalitatea în care trebuia consemnatã în scris confirmarea rechizitoriului de cãtre prim-procuror. Cu toate acestea, atestarea procedurii de confirmare se fãcea prin menţiune expresã pe rechizitoriu, cu semnarea şi parafarea de cãtre prim-procuror a rechizitoriului supus confirmãrii.
Or, îndeplinirea procedurii de verificare prevãzute în art. 264 alin. 3 din Codul de procedurã penalã nu trebuie sã fie echivocã şi nici nu poate fi consideratã cã ar rezulta implicit din semnarea unei adrese de înaintare a dosarului, cât timp rechizitoriului îi lipseşte menţiunea privind verificarea lui sub aspectul legalitãţii şi al temeiniciei.
Adresa de înaintare semnatã de prim-procuror constituie doar mijlocul de corespondenţã între autoritãţile judiciare, sesizarea instanţei neputând fi decât efectul rechizitoriului, care trebuie sã cuprindã dispoziţia de trimitere în judecatã şi menţiunea verificãrii acestuia sub aspectul legalitãţii şi temeiniciei de cãtre prim-procurorul parchetului.
Lipsa verificãrii legalitãţii şi temeiniciei rechizitoriului invalideazã sesizarea instanţei, aceasta fiind fãcutã cu încãlcarea unor dispoziţii legale esenţiale.
Pe de altã parte, trebuie observat cã în art. 300 alin. 1 din Codul de procedurã penalã se prevede cã "instanţa este datoare sã verifice din oficiu, la prima înfãţişare, regularitatea actului de sesizare".
Ca urmare, din aceste prevederi reiese în mod vãdit cã instanţa, constatând neregularitatea actului de sesizare, sub aspectul lipsei menţiunii referitoare la verificarea rechizitoriului cu privire la legalitate şi temeinicie, în condiţiile art. 300 alin. 2 din Codul de procedurã penalã, trebuie sã dispunã înlãturarea ei, dupã caz, fie de îndatã, fie prin acordarea unui termen.
În consecinţã, în temeiul dispoziţiilor <>art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciarã, republicatã, şi ale art. 414^2 din Codul de procedurã penalã, urmeazã a se admite recursul în interesul legii şi a se decide cã dispoziţiile art. 264 alin. 3 din Codul de procedurã penalã se interpreteazã în sensul cã rechizitoriul trebuie sã conţinã menţiunea "verificat sub aspectul legalitãţii şi temeiniciei" şi cã lipsa acestei menţiuni atrage neregularitatea actului de sesizare, în condiţiile art. 300 alin. 2 din Codul de procedurã penalã, o atare lipsã putând fi înlãturatã, dupã caz, fie de îndatã, fie prin acordarea unui termen în acest scop.
PENTRU ACESTE MOTIVE
în numele legii
DECID:
Admit recursul în interesul legii declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Dispoziţiile art. 264 alin. 3 din Codul de procedurã penalã se interpreteazã în sensul cã, rechizitoriul trebuie sã conţinã menţiunea "verificat sub aspectul legalitãţii şi temeiniciei".
Lipsa acestei menţiuni atrage neregularitatea actului de sesizare, în condiţiile art. 300 alin. 2 din Codul de procedurã penalã, în sensul cã ea poate fi înlãturatã, dupã caz, fie de îndatã, fie prin acordarea unui termen în acest scop.
Obligatorie, potrivit art. 414^2 alin.3 din Codul de procedurã penalã.
Pronunţatã în şedinţã publicã, astãzi, 18 februarie 2008.
PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,
prov. univ. dr. NICOLAE POPA
Prim-magistrat-asistent,
Victoria Maftei
------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
