Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 9 din 17 ianuarie 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 385^9 alin. 1 pct. 18 si art. 385^15 pct. 2 lit. d) din Codul de procedura penala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 137 din 29 februarie 2012
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Iulia Antoanella Motoc - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincã.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 385^9 alin. 1 pct. 18 şi art. 385^15 pct. 2 lit. d) din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Constantin Istrate în Dosarul nr. 16.128/3/2005 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penalã şi care formeazã obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 157D/2011.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 10 ianuarie 2011, pronunţatã în Dosarul nr. 16.128/3/2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia
penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 385^9 alin. 1 pct. 18 şi art. 385^15 pct. 2 lit. d) din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Constantin Istrate în dosarul de mai sus având ca obiect soluţionarea unui recurs în materie penalã.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã prevederile legale menţionate sunt neconstituţionale în mãsura în care sunt înţelese în sensul cã procurorul poate declara recurs în defavoarea inculpatului dupã ce acesta a fost achitat la fond şi apel sau în apel, recurs în temeiul cãruia împotriva acestuia s-ar putea pronunţa o soluţie de condamnare în ultimã instanţã şi, ca atare, nesupusã controlului judiciar realizat de o instanţã superioarã celei care a pronunţat hotãrârea de condamnare.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penalã a susţinut cã prevederile de mai sus au legãturã cu soluţionarea cauzei şi, contrar dispoziţiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu şi-a exprimat opinia cu privire la fondul excepţiei astfel invocate.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 385^9 alin. 1 pct. 18 - Cazurile în care se poate face recurs şi art. 385^15 pct. 2 lit. d) - Soluţiile pronunţate în recurs, ambele din Codul de procedurã penalã, care au urmãtorul conţinut:
- Art. 385^9 alin. 1 pct. 18 din Codul de procedurã penalã: "Hotãrârile sunt supuse casãrii în urmãtoarele cazuri: [...]
18. când s-a comis o eroare gravã de fapt, având drept consecinţã pronunţarea unei hotãrâri greşite de achitare sau de condamnare;";
- Art. 385^15 pct. 2 lit. d) din Codul de procedurã penalã: "Instanţa, judecând recursul, pronunţã una din urmãtoarele soluţii: [...]
2. admite recursul, casând hotãrârea atacatã şi: [...]
d) dispune rejudecarea de cãtre instanţa de recurs în cazurile prevãzute în art. 385^9 alin. 1 pct. 11-20, precum şi în cazul prevãzut în art. 385^6 alin. 3."
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine cã prevederile legale menţionate încalcã dispoziţiile constituţionale ale art. 11 - Dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 15 alin. (1) referitor la universalitate, art. 16 alin. (1) şi (2) referitor la egalitatea cetãţenilor în faţa legii şi a autoritãţilor, precum şi la împrejurarea cã nimeni nu este mai presus de lege, art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (1)-(3) referitor la liberul acces la justiţie şi la dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, art. 124 - Înfãptuirea justiţiei, precum şi prevederile art. 7 şi art. 8 din Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului referitoare la egalitatea în faţa legii şi la dreptul oricãrei persoane la o satisfacţie efectivã din partea instanţelor juridice naţionale împotriva actelor care violeazã drepturile fundamentale, art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale referitor la dreptul la un proces echitabil prin judecarea în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei de cãtre o instanţã independentã şi art. 2 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţie referitor la Dreptul la douã grade de jurisdicţie.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului sãu din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunţãrii Deciziei nr. 78 din 27 ianuarie 2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 133 din 22 februarie 2011, Curtea Constituţionalã a respins ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385^15 pct. 2 lit. d) din Codul de procedurã penalã, statuând cã acestea nu conţin nicio dispoziţie de naturã sã încalce dreptul la un proces echitabil. Dimpotrivã, prin textele contestate s-a avut în vedere dreptul pãrţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea acestuia într-un termen rezonabil de cãtre o instanţã independentã şi imparţialã. Astfel, inculpatul are posibilitatea pe parcursul întregului proces penal sã expunã toate apãrãrile sale şi poate propune instanţei administrarea de probe în apãrarea sa, dacã acestea sunt pertinente, concludente şi utile cauzei.
De asemenea, scopul acestei cãi de atac constã tocmai în asigurarea unui control judecãtoresc al legalitãţii şi al aflãrii adevãrului în judecarea şi soluţionarea cauzelor penale de prima instanţã sau de instanţa de apel, aspect de naturã sã contribuie la îndeplinirea exigenţelor care condiţioneazã într-o societate democraticã procesul echitabil.
În plus, procedura de judecatã, care cuprinde pe lângã sistemul probator şi obiectul judecãţii în recurs, constituie atributul exclusiv al legiuitorului, fiind aşadar o aplicare a prevederilor art. 61 din Constituţie, cu atât mai mult cu cât, în legislaţia procedural penalã românã, recursul este, de regulã, al treilea grad de jurisdicţie, art. 2 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale consacrând doar obligaţia statelor membre de a institui un minimum de douã grade de jurisdicţie.
Totodatã, prin Decizia nr. 839 din 24 iunie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 476 din 12 iulie 2010, Curtea Constituţionalã a respins ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385^9 alin. 1 pct. 18 din Codul de procedurã penalã, statuând cã prevederile legale invocate, reglementând ca motive de casare a unei hotãrâri judecãtoreşti comiterea unei erori grave de fapt, având drept consecinţã pronunţarea unei hotãrâri greşite de achitare sau de condamnare, sunt menite sã garanteze dreptul tuturor pãrţilor de a beneficia de un proces echitabil. O asemenea garanţie este instituitã şi de dispoziţiile referitoare la obligativitatea ascultãrii inculpatului cu ocazia judecãrii recursului. Astfel, scopul acestei cãi de atac constã tocmai în asigurarea unui control judecãtoresc al legalitãţii şi al aflãrii adevãrului în judecarea şi soluţionarea cauzelor penale de prima instanţã sau de instanţa de apel, aspect de naturã sã contribuie la îndeplinirea exigenţelor care condiţioneazã într-o societate democraticã procesul echitabil.
Deoarece pânã în prezent nu au intervenit elemente noi de naturã sã determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele deciziilor mai sus menţionate îşi pãstreazã valabilitatea şi în cauza de faţã.
Distinct de acestea, Curtea mai constatã cã este neîntemeiatã şi susţinerea autorului referitoare la neconstituţionalitatea dispoziţiilor contestate, în mãsura în care sunt înţelese în sensul cã procurorul poate declara recurs în defavoarea inculpatului dupã ce acesta a fost achitat la fond şi apel sau în apel, recurs în temeiul cãruia împotriva acestuia s-ar putea pronunţa o soluţie de condamnare în ultimã instanţã şi, ca atare, nesupusã controlului judiciar realizat de o instanţã superioarã celei care a pronunţat hotãrârea de condamnare.
O astfel de ipotezã este legitimatã de Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului care, în art. 2 paragraful 2, a instituit excepţii de la regula consacratã în primul paragraf. Astfel, dreptul la douã grade de jurisdicţie în materie penalã poate face "obiectul unor excepţii în cazul infracţiunilor minore, aşa cum acestea sunt definite de lege, sau când cel interesat a fost judecat în primã instanţã de cãtre cea mai înaltã jurisdicţie ori a fost declarat vinovat şi condamnat ca urmare a unui recurs împotriva achitãrii sale".
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385^9 alin. 1 pct. 18 şi art. 385^15 pct. 2 lit. d) din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Constantin Istrate în Dosarul nr. 16.128/3/2005 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penalã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 17 ianuarie 2012.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru
---------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
