Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 9 din 12 ianuarie 2010  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 581 si art. 582 alin. 1 din Codul de procedura civila    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 9 din 12 ianuarie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 581 si art. 582 alin. 1 din Codul de procedura civila

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 132 din 26 februarie 2010

Acsinte Gaspar - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Carmen-Cãtãlina Gliga - procuror
Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 581 alin. 1 şi 4 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Maria Florea în Dosarul nr. 3.979/215/2009 al Tribunalului Dolj - Secţia pentru minori şi familie.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 6.721D/2009, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 581 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Nina Ardelean, Niculae Ardelean, Dragoş Mihail Ardelean şi Bogdan Gabriel Ardelean în Dosarul nr. 13.571/300/2008 al Judecãtoriei Sectorului 2 Bucureşti.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 6.809D/2009, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 581 alin. 1, 2 şi 4 şi ale art. 582 alin. 1 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Mobilstar" - S.R.L. din Iaşi în Dosarul nr. 24.678/245/2008 al Tribunalului Iaşi - Secţia civilã.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã
Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor nr. 6.721D/2009 şi nr. 6.809D/2009 la Dosarul nr. 5.153D/2009, având în vedere cã acestea au un obiect parţial identic.
Reprezentantul Ministerului Public aratã cã este de acord cu conexarea cauzelor.
Curtea, în temeiul dispoziţiilor <>art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 , dispune conexarea dosarelor nr. 6.721D/2009 şi nr. 6.809D/2009 la Dosarul nr. 5.153D/2009, care este primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, cu referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrãrile dosarelor, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 5 mai 2009, pronunţatã în Dosarul nr. 3.979/215/2009, Tribunalul Dolj - Secţia pentru minori şi familie a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 581 alin. 1 şi 4 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Maria Florea într-o cauzã având ca obiect soluţionarea unei cereri de ordonanţã preşedinţialã.
Prin Încheierea din 8 aprilie 2009, pronunţatã în Dosarul nr. 13.571/300/2008, Judecãtoria Sectorului 2 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 581 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Nina Ardelean, Niculae Ardelean, Dragoş Mihail Ardelean şi Bogdan Gabriel Ardelean într-o cauzã având ca obiect soluţionarea unei cereri de evacuare, pe cale de ordonanţã preşedinţialã.
Prin Încheierea din 22 iunie 2009, pronunţatã în Dosarul nr. 24.678/245/2008, Tribunalul Iaşi - Secţia civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 581 alin. 1, 2 şi 4 şi ale art. 582 alin. 1 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Mobilstar" - S.R.L. din Iaşi într-o cauzã având ca obiect soluţionarea unei cereri de evacuare, pe cale de ordonanţã preşedinţialã.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţã, cã dispoziţiile criticate sunt neconstituţionale, deoarece instituie o procedurã de urgenţã, sumarã, care nu permite administrarea de probe şi efectuarea unei apãrãri eficiente, ca în cazul unei proceduri obişnuite, şi care permite executarea unei hotãrâri judecãtoreşti înainte de exercitarea cãilor de atac prevãzute de lege.
Tribunalul Dolj - Secţia pentru minori şi familie, Judecãtoria Sectorului 2 Bucureşti şi Tribunalul Iaşi - Secţia civilã şi-au exprimat opinia în sensul netemeiniciei excepţiei de neconstituţionalitate.
Potrivit dispoziţiilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat Curţii Constituţionale punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 581 şi art. 582 alin. 1 din Codul de procedurã civilã, cu urmãtorul cuprins:
- Art. 581: "Instanţa va putea sã ordone mãsuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru pãstrarea unui drept care s-ar pãgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlãturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executãri.
Cererea de ordonanţã preşedinţialã se va introduce la instanţa competentã sã se pronunţe asupra fondului dreptului.
Ordonanţa va putea fi datã şi fãrã citarea pãrţilor şi chiar atunci când existã judecatã asupra fondului. Judecata se face de urgenţã şi cu precãdere. Pronunţarea se poate amâna cu cel mult 24 de ore, iar motivarea ordonanţei se face în cel mult 48 de ore de la pronunţare.
Ordonanţa este vremelnicã şi executorie. Instanţa va putea hotãrî ca executarea sã se facã fãrã somaţie sau fãrã trecerea unui termen.";
- Art. 582 alin. 1: "Ordonanţa este supusã recursului în termen de 5 zile de la pronunţare, dacã s-a dat cu citarea pãrţilor, şi de la comunicare, dacã s-a dat fãrã citarea lor."
Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin cã prevederile de lege criticate încalcã dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 16 privind egalitatea în faţa legii, art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, art. 22 alin. (1) privind dreptul la viaţã şi la integritate fizicã şi psihicã, art. 24 privind dreptul la apãrare şi art. 44 privind dreptul de proprietate. De asemenea, sunt invocate şi prevederile art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine cã s-a pronunţat în numeroase cauze asupra constituţionalitãţii dispoziţiilor criticate, prin raportare la aceleaşi norme constituţionale şi din acte internaţionale ca şi cele invocate în prezenta cauzã.
Astfel, Curtea, prin <>Decizia nr. 396 din 5 octombrie 2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.160 din 8 decembrie 2004, <>Decizia nr. 305 din 6 aprilie 2006 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 379 din 3 mai 2006, <>Decizia nr. 657 din 10 iunie 2008 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 23 iulie 2008, respingând excepţia de neconstituţionalitate, a statuat cã reglementãrile criticate instituie o procedurã specialã potrivit cãreia instanţa de judecatã poate dispune, prin ordonanţã preşedinţialã, luarea unor mãsuri cu caracter vremelnic a cãror urgenţã este justificatã de necesitatea evitãrii prejudicierii unor drepturi sau interese legitime. Totodatã, prin procedura de urgenţã instituitã de art. 581 din Codul de procedurã civilã nu se îngrãdeşte dreptul niciunei persoane de a se adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime şi, implicit, dreptul la un proces echitabil. Dimpotrivã, prin aceastã procedurã se creeazã o posibilitate în plus pentru cel vãtãmat într-un drept legitim de a se adresa justiţiei, prin cerere de ordonanţã preşedinţialã, şi aceasta în cazuri grabnice, pentru pãstrarea unui drept care s-ar pãgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlãturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executãri. Totodatã, posibilitatea atacãrii cu recurs a ordonanţei preşedinţiale, ca şi cea a contestãrii executãrii acesteia, prevãzutã de art. 582 din Codul de procedurã civilã, constituie un argument suplimentar în sensul deplinei respectãri a dreptului la apãrare.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de naturã sã determine schimbarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţiile pronunţate prin deciziile menţionate, cât şi considerentele acestora sunt valabile şi în prezenta cauzã.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 581 şi art. 582 alin. 1 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Maria Florea în Dosarul nr. 3.979/215/2009 al Tribunalului Dolj - Secţia pentru minori şi familie, de Nina Ardelean, Niculae Ardelean, Dragoş Mihail Ardelean şi Bogdan Gabriel Ardelean în Dosarul nr. 13.571/300/2008 al Judecãtoriei Sectorului 2 Bucureşti şi de Societatea Comercialã "Mobilstar" - S.R.L. din Iaşi în Dosarul nr. 24.678/245/2008 al Tribunalului Iaşi - Secţia civilã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 12 ianuarie 2010.

PREŞEDINTE,
ACSINTE GASPAR

Magistrat-asistent,
Ioana Marilena Chiorean

------------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016