Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 899 din 16 septembrie 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. I pct. 61 din Legea nr. 45/1993 pentru modificarea si completarea Codului de procedura penala, cu referire la art. 385^18 din Codul de procedura penala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 698 din 14 octombrie 2008
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Marinela Mincã - procuror
Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent-şef
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. I pct. 61 din Legea nr. 45/1993 pentru modificarea şi completarea Codului de procedurã penalã, cu referire la art. 385^18 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã din oficiu de Judecãtoria Vatra Dornei în Dosarul nr. 2.331/334/2007.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza este în stare de judecatã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, invocã jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 20 februarie 2008, pronunţatã în Dosarul nr. 2.331/334/2007, Judecãtoria Vatra Dornei a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. I pct. 61 din Legea nr. 45/1993 pentru modificarea şi completarea Codului de procedurã penalã, cu referire la art. 385^18 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, excepţie invocatã din oficiu de instanţa de judecatã.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate Judecãtoria Vatra Dornei susţine cã dispoziţiile de lege criticate obligã judecãtorul instanţei de rejudecare sã se conformeze hotãrârii instanţei de recurs. Or, dacã judecãtorii, indiferent de nivelul instanţei, sunt independenţi şi se supun numai legii, conform art. 124 alin. (3) din Constituţie, ar trebui sã nu existe o asemenea reglementare care sã primeze în detrimentul principiului constituţional enunţat.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Avocatul Poporului considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, deoarece prevederile legale criticate nu conţin norme contrare principiului fundamental potrivit cãruia judecãtorii sunt independenţi şi se supun numai legii. Rejudecarea cauzei se face cu excluderea intervenţiei oricãrei alte autoritãţi şi în limitele prevãzute de lege. Judecãtorii nu pot fi independenţi faţã de lege, ei fiind obligaţi sã respecte şi sã aplice legea. Respectând limitele stabilite de instanţa de recurs, instanţa de rejudecare este pe deplin independentã, nefiind vorba de amestecul altei autoritãţi. Decizia instanţei de recurs trebuie sã fie respectatã cu ocazia rejudecãrii cauzei dupã casare, evident în cazul în care situaţia de fapt a rãmas aceeaşi. Altfel, exercitarea cãilor de atac, precum şi controlul judiciar al instanţelor superioare ar fi lipsite de eficienţã, iar înfãptuirea justiţiei s-ar transforma într-o activitate arbitrarã, în afara legii.
În plus, dispoziţiile legale supuse controlului de constituţionalitate reprezintã norme de procedurã, prin care sunt instituite condiţiile exercitãrii cãii de atac a recursului, inclusiv limitele rejudecãrii cauzei dupã desfiinţarea hotãrârii de cãtre instanţa de control judiciar, în deplinã concordanţã cu prevederile art. 126 alin. (2) şi ale art. 129 din Constituţie.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile reprezentantului Ministerului Public, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã constatã cã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>art. I pct. 61 din Legea nr. 45/1993 pentru modificarea şi completarea Codului de procedurã penalã, cu referire la art. 385^18 din Codul de procedurã penalã, care au urmãtorul conţinut: "Instanţa de rejudecare trebuie sã se conformeze instanţei de recurs, în mãsura în care situaţia de fapt rãmâne cea avutã în vedere la soluţionarea recursului.
Când hotãrârea este desfiinţatã numai cu privire la unele fapte sau persoane, ori numai în ce priveşte latura penalã sau civilã, instanţa de rejudecare se pronunţã în limitele în care hotãrârea a fost casatã."
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate considerã cã prin dispoziţiile legale criticate sunt încãlcate prevederile constituţionale ale art. 124 alin. (3) referitoare la independenţa judecãtorilor, care se supun numai legii.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicatã, Curtea reţine urmãtoarele:
Prevederile art. 124 alin. (3) din Constituţie consacrã principiul independenţei judecãtorilor şi supunerii lor numai legii. Acest principiu inerent separaţiei puterilor în stat asigurã judecãtorilor libertatea de a soluţiona, numai pe baza legii, cazurile cu care sunt învestiţi şi totodatã el are semnificaţia faptului cã judecãtorii nu pot fi supuşi niciunei ingerinţe din partea celorlalte autoritãţi publice.
Curtea constatã cã din conţinutul dispoziţiei legale criticate pentru neconstituţionalitate nu rezultã posibilitatea exercitãrii unei atare ingerinţe.
În ceea ce priveşte controlul judiciar ce se exercitã de cãtre instanţele care soluţioneazã cãile de atac asupra instanţelor care au pronunţat hotãrârile atacate, se reţine cã acest control nu reprezintã o limitare a independenţei judecãtorilor, deoarece el este întotdeauna posterior şi nu are, în consecinţã, cum sã îi influenţeze pe judecãtorii care au pronunţat hotãrârile supuse controlului.
Îndrumãrile date de instanţa de recurs sunt obligatorii pentru judecãtorii fondului numai în privinţa rezolvãrilor de drept, precum şi în privinţa necesitãţii administrãrii unor probe. Aceste îndrumãri sunt date în cadrul activitãţii cu caracter jurisdicţional a instanţelor de recurs, pe cale de hotãrâri pronunţate în urma dezbaterilor contradictorii, şi nu au nimic comun cu situaţia nepermisã, când, pe cale administrativã, ierarhicã, un judecãtor ar primi indicaţii asupra modului în care trebuie sã judece un anumit proces. Independenţa judecãtorului fondului nu este ştirbitã prin faptul cã, rejudecând cauza, adoptã rezolvarea în drept stabilitã de instanţa de recurs, deoarece prin aceasta el nu se supune voinţei unei autoritãţi lipsite de competenţã jurisdicţionalã, ci se conformeazã îndrumãrilor obligatorii date de instanţa de control judiciar, în aceeaşi cauzã şi în limitele competenţei stabilite prin lege.
Pe de altã parte, Curtea observã cã instituţia controlului judiciar îşi gãseşte reazemul constituţional în dispoziţiile art. 129 din Legea fundamentalã, potrivit cãrora, "împotriva hotãrârilor judecãtoreşti, pãrţile interesate şi Ministerul Public pot exercita cãile de atac, în condiţiile legii".
Prin dispoziţiile art. 385^18 alin. 1 din Codul de procedurã penalã se dã eficienţã textului constituţional citat, dat fiind cã, fãrã obligativitatea îndrumãrilor date de cãtre instanţa de control judiciar judecãtorilor fondului, nu s-ar putea realiza finalitatea controlului, de asigurare a soluţionãrii temeinice şi legale a cauzelor. Dacã judecãtorii de la instanţa de fond nu ar fi obligaţi sã se supunã îndrumãrilor instanţei de apel sau de recurs, putând reitera erorile comise prin soluţia ce a fost desfiinţatã, s-ar ajunge la exercitarea repetatã a cãilor de atac şi la prelungirea duratei soluţionãrii cauzelor în mod nepermis şi astfel s-ar încãlca cerinţa soluţionãrii proceselor într-un "termen rezonabil", prevãzutã la art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
În acest sens s-a pronunţat Curtea Constituţionalã prin Decizia nr. 561 din 6 iulie 2006, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 691 din 11 august 2006, ale cãrei considerente sunt valabile şi în prezenta cauzã.
Faţã de cele de mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. I pct. 61 din Legea nr. 45/1993 pentru modificarea şi completarea Codului de procedurã penalã, cu referire la art. 385^18 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã din oficiu de Judecãtoria Vatra Dornei în Dosarul nr. 2.331/334/2007.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 16 septembrie 2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent-şef,
Gabriela Dragomirescu
____________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
