Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 890 din 30 noiembrie 2006  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor   Legii nr. 313/1879 pentru anularea clauzei penale din oarecari contracte si pentru adaosul unui alineat la articolul 1089 din Codul civil    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 890 din 30 noiembrie 2006 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor Legii nr. 313/1879 pentru anularea clauzei penale din oarecari contracte si pentru adaosul unui alineat la articolul 1089 din Codul civil

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 54 din 24 ianuarie 2007

Ion Predescu - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Ion Tiucã - procuror
Cristina Cãtãlina Turcu - magistrat-asistent

Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor <>Legii nr. 313/1879 pentru anularea clauzei penale din oarecari contracte şi pentru adaosul unui alineat la articolul 1089 din Codul civil, excepţie ridicatã de Banca Popularã Românã Cooperativa de Credit - Agenţia Tulcea, prin lichidator judiciar Societatea Comercialã "Real - Reorganizare, Administrare, Lichidare" - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 2.806/36/2006 al Curţii de Apel Constanţa - Secţia civilã, minori şi familie, litigii de muncã şi asigurãri sociale.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Preşedintele constatã cauza în stare de judecatã şi acordã cuvântul pe fond.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, considerând cã se impune pãstrarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în materie.

CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 20 septembrie 2006, pronunţatã în Dosarul nr. 2.806/36/2006, Curtea de Apel Constanţa - Secţia civilã, minori şi familie, litigii de muncã şi asigurãri sociale a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>Legii nr. 313/1879 pentru anularea clauzei penale din oarecari contracte şi pentru adaosul unui alineat la articolul 1089 din Codul civil.
Excepţia a fost invocatã de Banca Popularã Românã Cooperativa de Credit - Agenţia Tulcea, prin lichidator judiciar Societatea Comercialã "Real - Reorganizare, Administrare, Lichidare" - S.R.L. din Bucureşti într-o cauzã având ca obiect apelul împotriva unei hotãrâri prin care s-a constatat nulitatea absolutã a clauzei penale introduse de autorul excepţiei într-un contract de împrumut.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã <>Legea nr. 313/1879 contravine principiului constituţional al accesului liber la justiţie, întrucât priveazã pe creditor de un drept al sãu stabilit pe cale convenţionalã, şi anume acela de a sancţiona debitorul care nu îşi achitã ratele la scadenţã, prin stabilirea unei clauze penale.
Curtea de Apel Constanţa - Secţia civilã, minori şi familie, litigii de muncã şi asigurãri sociale apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, reglementarea legalã supusã controlului constituind o garanţie a principiului prevãzut de art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Potrivit dispoziţiilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului apreciazã cã dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. În acest sens aratã cã "prevederile Constituţiei garanteazã liberul acces la justiţie în mãsura în care este satisfãcutã cerinţa imperativã privind legitimitatea dreptului sau a interesului apãrat."
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile <>Legii nr. 313/1879 pentru anularea clauzei penale din oarecari contracte şi pentru adaosul unui alineat la articolul 1089 din Codul civil, publicatã în Monitorul Oficial al României, nr. 40 din 20 februarie 1879.
Textele de lege criticate au urmãtorul cuprins:
- Art. 1: "Clauza penalã, aflatã în contracte de împrumuturi sau de prestaţiuni în naturã, este şi va rãmâne anulatã, oricare va fi data actului a cãrui executare se cere, însã numai dacã termenul exigibilitãţii creanţei va cãdea în urma promulgãrii acestei legi.
Judecãtorul, în caz de împrumut, va putea condamna numai la plata dobânzii prevãzutã de art. 1589 din Codul civil sau, în caz de alte obligaţiuni, la daune-interese, conform art. 1084 din Codul civil".
- Art. 2: "Dacã clauza penalã nu va fi stipulatã direct, ci va fi deghizatã sub o altã formã sau va rezulta din condiţiunile actului, judecãtorul va aprecia şi va putea anula din contract aceea ce ar avea caracterul de clauzã penalã, putând aplica, dupã cazuri, art. 1589 sau art. 1084 din Codul civil".
- Art. 3: "La art. 1089 din Codul civil se adaugã urmãtorul alineat:
«Clauza prin care, de mai înainte şi în momentul formãrii unei convenţiuni alta decât o convenţiune comercialã, se va stipula dobânda la dobânzile datorate pentru un an sau pentru mai puţin, ori mai mult de un an, sau la alte venituri viitoare, se va declara nulã»".
Prevederile legale criticate sunt considerate a fi contrare dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil şi în art. 129 referitor la folosirea cãilor de atac.
Examinând excepţia, Curtea constatã cã prevederile <>Legii nr. 313/1879 au mai format obiectul controlului de constituţionalitate, prin raportare la dispoziţiile art. 21 alin. (1)-(3) din Legea fundamentalã.
Astfel, prin <>Decizia nr. 676 din 10 octombrie 2006 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 915 din 10 noiembrie 2006, Curtea a respins o altã excepţie, ridicatã de acelaşi autor într-un alt dosar, având o motivare similarã. Curtea a reţinut cã prevederile Constituţiei garanteazã liberul acces la justiţie în mãsura în care este satisfãcutã cerinţa imperativã privind legitimitatea dreptului sau a interesului a cãrui apãrare se cere. Or, în condiţiile în care legea interzice instituirea clauzei penale în contractele de împrumut sau prestaţii în naturã, sub sancţiunea nulitãţii, potrivit art. 966 coroborat cu art. 968 din Codul civil, care prevãd cã obligaţia fondatã pe o cauzã nelicitã, prohibitã de legi, nu poate avea niciun efect, dispoziţiile constituţionale ale art. 21 nu pot fi aplicabile într-o astfel de situaţie, dreptul a cãrui valorificare se pretinde în justiţie fiind, în mod vãdit, nelegitim.
Întrucât criticile de neconstituţionalitate privesc, în esenţã, aceleaşi aspecte şi având în vedere cã nu au intervenit elemente noi de naturã sã determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, soluţiile şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţã.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>Legii nr. 313/1879 pentru anularea clauzei penale din oarecari contracte şi pentru adaosul unui alineat la articolul 1089 din Codul civil, excepţie ridicatã de Banca Popularã Românã Cooperativa de Credit - Agenţia Tulcea, prin lichidator judiciar Societatea Comercialã "Real - Reorganizare, Administrare, Lichidare" - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 2.806/36/2006 al Curţii de Apel Constanţa - Secţia civilã, minori şi familie, litigii de muncã şi asigurãri sociale.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 30 noiembrie 2006.

PREŞEDINTE,
ION PREDESCU

Magistrat-asistent,
Cristina Cãtãlina Turcu


--------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016