Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
*) A se vedea şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 18 din 27 februarie 1996, publicatã la pag. 15.
Florin Bucur Vasilescu - preşedinte
Lucian Stangu - judecãtor
Victor Dan Zlatescu - judecãtor
Raul Petrescu - procuror
Doina Suliman - magistrat-asistent
Pe rol soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 7 din Legea nr. 76/1992 , modificate prin Ordonanta Guvernului nr. 18/1994, invocatã din oficiu de Tribunalul Maramures în Dosarul nr. 2.569/1994 privind Societatea Comercialã "Combinar" - S.A. Baia Mare şi Societatea Comercialã "Avistar" - S.A. Baia Mare.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publica din 27 septembrie 1995, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, şi au fost consemnate în încheierea din aceeaşi data, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunţarea la data de 4 octombrie 1995.
La termenul din 27 septembrie 1995, Curtea, la propunerea procurorului, cu acordul pãrţilor prezente şi pentru o mai buna administrare a justiţiei, a dispus conexarea dosarelor nr. 38C/1995, nr. 54C/1995, nr. 75C/1995 şi nr. 115C/1995 la Dosarul nr. 24C/1995/ în care s-a invocat aceeaşi excepţie de cãtre: Societatea Comercialã "Bonalungi Prod." - S.R.L. Oradea, în Dosarul nr. 643/1994 al Tribunalului Bihor, Societatea Comercialã "Armit" - S.R.L. Bucureşti, în Dosarul nr. 1.671/1994 al Tribunalului Municipiului Bucureşti - Secţia comercialã, Societatea Comercialã "Tehnocin" - S.A. Onesti, în Dosarul nr. 2.107/1994 al Curţii de Apel Bucureşti, şi Societatea Comercialã "Martexim" - S.A. Baia Mare, în Dosarul nr. 5.578/1994 al Tribunalului Maramures, urmând a se pronunţa asupra ei prin decizia de fata.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarelor, constata urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost sesizatã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 7 din Legea nr. 76/1992 , modificate prin Ordonanta Guvernului nr. 18/1994, invocatã de Tribunalul Maramures, din oficiu, de Societatea Comercialã "Bonalungi Prod." - S.R.L. Oradea, de Societatea Comercialã "Armit" - S.R.L. Bucureşti, de Societatea Comercialã "Tehnocin" - S.A. Onesti şi de Societatea Comercialã "Martexim" - S.A. Baia Mare.
În motivarea exceptiei se susţine, în esenta, ca dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 76, 1992, modificate prin Ordonanta Guvernului nr. 18/1994, contravin urmãtoarelor prevederi din Constituţie: art. 29 alin. (1) şi (2) privind libertatea conştiinţei, art. 30 alin. (1) şi (2) privind libertatea de exprimare, art. 49 care garanteazã exerciţiul nestingherit al unor drepturi sau al unor libertãţi, art. 134 alin. (1) care stipuleazã ca economia României este o economie de piata, art. 135 alin. (1) care garanteazã ocrotirea proprietãţii de cãtre stat, precum şi dispoziţiilor art. 1.069 alin. 1 şi 2 şi ale art. 1.084 din Codul civil.
Tribunalul Maramures îşi motiveaza invocarea din oficiu a exceptiei de neconstituţionalitate a <>art. 7 din Legea nr. 76/1992 prin încãlcarea art. 49 din Constituţie, în Dosarul nr. 2.569/1994, însã în Dosarul nr. 5.578/1994 nu îşi exprima opinia potrivit prevederilor art. 23 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.
Tribunalul Bihor considera excepţia intemeiata, deoarece dispoziţiile în cauza sunt contrare art. 134 alin. (1) din Constituţie şi art. 1.069 alin. 1 şi 2 din Codul civil.
Tribunalul Municipiului Bucureşti - Secţia comercialã, exprimandu-şi opinia, apreciazã excepţia ca neîntemeiatã, deoarece actele normative în discuţie nu contravin prevederilor constituţionale. Se adauga ca scopul legiuitorului a fost evitarea blocajului financiar manifestat la nivelul economiei naţionale, datoritã întârzierii efectuãrii plãţilor din partea agenţilor economici.
Curtea de Apel Bacau retine ca textul invocat este constituţional.
În vederea soluţionãrii exceptiei de neconstituţionalitate au fost solicitate, în baza art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, punctele de vedere ale celor doua Camere ale Parlamentului şi al Guvernului, iar în temeiul art. 12 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale s-a solicitat un punct de vedere şi Facultãţii de Drept a Universitatii Bucureşti.
Guvernul, în punctul sau de vedere, considera excepţia neîntemeiatã, deoarece dispoziţiile <>art. 7 din Legea nr. 76/1992 nu constituie o ingradire a libertãţii contractuale a pãrţilor sau o încãlcare a principiului egalitãţii pãrţilor contractante, penalitatea "reprezentând o condiţie, introdusã printr-un act normativ cu putere de lege, în mod egal fata de toţi subiectii raporturilor contractuale". Este vorba de o limita minima, pãrţile putând stabili sancţiuni mai mari, peste aceasta limita. Norma instituitã rãspunde şi unui comandament de ordine publica, deoarece se urmãreşte evitarea blocajului financiar, prevenirea incapacitãţii de plata, manifestatã la nivelul majoritãţii agenţilor economici, şi reducerea volumului arieratelor din economie. Totodatã, se arata ca asigurarea bunei funcţionari a mecanismului economico-financiar la nivelul economiei naţionale constituie o obligaţie constituţionalã potrivit art. 134 alin. (2) din Constituţie.
Senatul şi Camera Deputaţilor nu au comunicat punctele lor de vedere.
Facultatea de Drept a Universitatii Bucureşti considera excepţia de neconstituţionalitate intemeiata, deoarece obligaţia impusa de <>art. 7 din Legea nr. 76/1992 pãrţilor contractante aduce atingere acestora, incalcandu-se prevederile art. 23 alin. (1) privind libertatea individualã, art. 29 alin. (1) privind libertatea gandirii şi opiniilor, art. 49 privind exerciţiul unor drepturi sau al unor libertãţi, precum şi dispoziţiile art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituţie privind libertatea comerţului şi crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile pãrţilor şi susţinerile procurorului, dispoziţiile <>art. 7 din Legea nr. 76/1992 , modificate prin Ordonanta Guvernului nr. 18/1994, prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, retine:
În temeiul dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, ale art. 23 şi urmãtoarele din Legea nr. 47/1992, competenta soluţionãrii exceptiei de neconstituţionalitate invocate aparţine numai Curţii Constituţionale, deoarece este vorba de aplicarea unei dispoziţii legale adoptate sub imperiul Constituţiei din anul 1991.
În conformitate cu <>art. 7 din Legea nr. 76/1992 (republicatã), astfel cum a fost modificat prin Ordonanta Guvernului nr. 18/1994, "În cazul neîndeplinirii în termen de 30 de zile de la data scadentei a obligaţiilor prevãzute la art. 6 alin. 1 (efectuarea tuturor plãţilor datorate de cãtre orice debitor persoana juridicã), debitorii vor plati o penalitate de 0,4% pentru fiecare zi de întârziere".
Prin acelaşi text de lege se prevede ca, în convenţiile comerciale dintre agenţii economici, pãrţile au obligaţia de a stabili "cel puţin penalitatea prevãzutã de alin. 1" (adicã 0,4%). Per a contrario, pãrţile pot insera în contract şi o penalitate mai mare. Asadar, inserarea în contract a clauzei penale nu este obligatorie, ea fãcând parte de drept din contract, chiar şi atunci când pãrţile au omis-o.
Dacã pagubele suferite de creditori prin întârzierea plãţii depãşesc cuantumul penalitatilor, creditorul poate cere despãgubiri în completare, potrivit dreptului comun (<>art. 7 alin. 6 din Legea nr. 76/1992 ).
Din modalitatea de redactare a textului <>art. 7 din Legea nr. 76/1992 se poate retine ca penalitãţile se aplica doar pentru neîndeplinirea în termenul de 30 de zile de la data scadentei a obligaţiilor de plata, ele având natura juridicã a unor daune moratorii şi ca, în cuantumul legal, sunt în limita minima, pãrţile putând deroga prin convenţia lor doar în sensul stabilirii unor penalitãţi superioare celor stabilite de lege.
Acest lucru nu contravine, asa cum se susţine de cãtre unii dintre autorii exceptiei de neconstituţionalitate, dispoziţiei art. 29 din Constituţie, care consacra libertatea conştiinţei. Într-adevãr, acest drept fundamental este, prin definitie, propriu libertãţilor constituţionale cetatenesti, el semnificand dreptul fiecãruia de a avea orice opinie sau gandire, precum şi libertatea de a opta sau nu pentru o credinţa religioasã. Acesta este şi sensul art. 29 alin. (2), care stabileşte ca exerciţiul libertãţii de constiinta trebuie sa se manifeste în spirit de toleranta şi respect reciproc. În aceste condiţii, stabilirea unei clauze penale minimale obligatorii în contracte, pe cale de lege, nu poate contraveni unei astfel de libertãţi, al carei obiectiv este cu totul strãin raporturilor juridice ce se nasc pe taramul dreptului civil sau al celui comercial.
Se retine, de asemenea, ca nu sunt incalcate nici prevederile art. 30 din Constituţie, care reglementeazã libertatea de exprimare, strâns legatã de cea analizata mai sus. Dispoziţiile criticate, cuprinse în <>art. 7 din Legea nr. 76/1992 , nu restrang în nici un fel libertatea de exprimare a gandurilor, a opiniilor sau a credinţelor persoanelor şi cu atât mai puţin nu pot fi considerate o forma de cenzura [interzisã în mod expres prin art. 30 alin. (2), invocat, de asemenea, de cãtre unii autori ai exceptiei]. A trata într-un mod echivalent o asemenea libertate, proprie, ca şi cealaltã, cu cea a drepturilor fundamentale ale cetãţenilor României, cu cea de a stipula anumite clauze într-un contract sinalagmatic înseamnã a aseza, practic, pe acelaşi plan, doua genuri de activitãţi fãrã vreo legatura între ele: pe de o parte, o activitate cu caracter exclusiv patrimonial, situata în interiorul circuitului economic al tarii, iar pe de alta parte - consacrarea şi garantarea pe cale constituţionalã a libertãţii fiecãrui cetãţean de a-şi exprima, pe orice cale şi în mod liber, opiniile, gandurile sau credintele, inclusiv pe cele relative la creaţia intelectualã ori artisticã, libertatea presei etc., care se adreseazã, în exclusivitate, valorilor intelectuale ale personalitãţii umane.
Cat priveşte referirea la art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituţie, se retine ca prin prevederile acestuia se reglementeazã obligaţia statului de a asigura libertatea comerţului, dar aceasta nu înseamnã consacrarea, prin legea fundamentalã a tarii, a dezinteresului total al statului asupra modului în care se desfãşoarã relaţiile economice într-o economie de piata, cu atât mai mult cu cat ele au loc într-o dificila perioada de tranzitie.
Posibilitatea limitãrii prin lege a libertãţii de vointa a pãrţilor, în caz de neexecutare a obligaţiilor asumate - în situaţia de fata, prin instituirea unei clauze penale minime, cu caracter obligatoriu - este acceptatã şi practicatã în economiile liberale, nefiind o creaţie a <>Legii nr. 76/1992 . Insesi prevederile art. 1.088 din Codul civil stabilesc ca daunele-interese se cuvin fãrã necesitatea dovedirii vreunei pagube, ele fiind datorate din ziua cererii de chemare în judecata, în afarã de cazurile în care, dupã lege, dobanda curge de drept. În sfârşit, art. 43 din Codul comercial prevede ca datoriile de bani produc dobanda de drept. Asadar, instituirea penalitãţii criticate, contractuale sau pe cale legislativã, nu aduce atingere libertãţii şi principiului consensualismului, cãci pãrţile sunt libere sa încheie orice contract permis de lege, potrivit propriului lor acord de vointa, neexistand nimic neconstitutional în faptul ca neexecutarea obligaţiilor asumate da dreptul creditorului, în condiţiile reglementate de lege, sa poatã pretinde un minimum de penalitãţi pe care aceasta le instituie. În consecinta, apare ca neîntemeiatã şi referirea facuta de pãrţi relativ la încãlcarea art. 49 din Constituţie, nefiind în discuţie o omitere sau o restrangere a vreunui drept sau vreunei libertãţi.
Pe de alta parte, prevederile <>art. 7 din Legea nr. 76/1992 , modificate prin Ordonanta Guvernului nr. 18/1994, dau expresie obligaţiilor ce revin statului pe taram economic - instituite prin art. 134 alin. (2) lit. a) şi b) din Constituţie, potrivit cãrora acesta este obligat sa asigure crearea unui cadru favorabil valorificãrii tuturor factorilor de producţie şi protejãrii intereselor naţionale în activitatea economicã şi financiarã. De altminteri, mecanismul dirijismului contractual a fost consacrat în numeroase tari ca un mijloc eficace de intervenţie a statului pentru corijarea anumitor disfunctii economice pe care le-ar putea produce libera initiativa nelimitatã, a pãrţilor, în relaţiile lor contractuale.
Dispoziţiile <>art. 7 din Legea nr. 76/1992 , operand în mod egal fata de toţi subiectii raporturilor contractuale, nu constituie nici o încãlcare a principiului egalitãţii pãrţilor contractante, fiind de reţinut ca principiul stipulat de art. 16 alin. (1) din Constituţie - invocat, de asemenea, de pãrţi - este cel al egalitãţii în drepturi a cetãţenilor.
Statul, în considerarea obligaţiei sale constituţionale, consacratã de art. 134 alin. (2) lit. a), este în mãsura deci sa introducã, prin mijloacele legale ce-i stau la dispoziţie, mecanisme financiare şi juridice apte sa descurajeze rau-platnicii, evitand blocajul financiar şi constituind, pe aceasta cale, un minimum de garanţie pentru agenţii economici corecti, fapt care rãspunde interesului public ca economia nationala sa funcţioneze corespunzãtor în condiţiile proprii economiei de piata din actuala perioada de tranzitie.
Pentru considerentele expuse, având în vedere dispoziţiile <>art. 7 din Legea nr. 76/1992 , modificate prin Ordonanta Guvernului nr. 18/1994, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie, al art. 13 alin. (1) lit. A. c) şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 7 din Legea nr. 76/1992 , astfel cum au fost modificate prin Ordonanta Guvernului nr. 18/1994, invocatã de Tribunalul Maramures, din oficiu, în Dosarul nr. 2.569/1994, de Societatea Comercialã "Bonalungi Prod." - S.R.L. Oradea, în Dosarul nr. 643/1994 al Tribunalului Bihor, de Societatea Comercialã "Armit" - S.R.L., Bucureşti, în Dosarul nr. 1.671/1994 al Tribunalului Municipiului Bucureşti - Secţia comercialã, de Societatea Comercialã "Tehnocin" - S.A. Onesti, în Dosarul nr. 2.107/1994 al Curţii de Apel Bacau, şi de Societatea Comercialã "Martexim" - S.A. Baia Mare, în Dosarul nr. 5.578/1994 al Tribunalului Maramures.
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunţatã în şedinţa din 4 octombrie 1995.
PREŞEDINTE,
conf. univ. dr. Florin Bucur Vasilescu
Magistrat-asistent,
Doina Suliman
----------------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
