Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 89 din 27 februarie 2003 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 8 din Legea nr. 543/2002 privind gratierea unor pedepse si inlaturarea unor masuri si sanctiuni
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 200 din 27 martie 2003
Nicolae Popa - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Şerban Viorel Stanoiu - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Ioan Vida - judecãtor
Iuliana Nedelcu - procuror
Madalina Stefania Diaconu - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 8 din Legea nr. 543/2002 privind graţierea unor pedepse şi înlãturarea unor mãsuri şi sancţiuni, excepţie ridicatã de avocatul inculpatei Magdalena Hasna în Dosarul nr. 7.505/2002 al Judecãtoriei Oradea şi de Gheorghe Ilie Moisi în Dosarul nr. 2.542 al Judecãtoriei Miercurea-Ciuc.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publica din data de 25 februarie 2003 şi au fost consemnate în încheierea din aceeaşi data, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunţarea la 27 februarie 2003.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarelor, constata urmãtoarele:
Prin încheierile din 30 octombrie 2002 şi din 27 noiembrie 2002, Judecãtoria Oradea şi, respectiv, Judecãtoria Miercurea-Ciuc au sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 8 din Legea nr. 543/2002 privind graţierea unor pedepse şi înlãturarea unor mãsuri şi sancţiuni, excepţie ridicatã de avocatul inculpatei Magdalena Hasna în Dosarul nr. 7.505/2002 al Judecãtoriei Oradea şi de Gheorghe Ilie Moisi în Dosarul nr. 2.542/2002 al Judecãtoriei Miercurea-Ciuc.
În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin ca dispoziţiile <>art. 8 din Legea nr. 543/2002 sunt contrare prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, întrucât aplicarea legii de graţiere numai la acele pedepse, mãsuri şi sancţiuni care au fost aplicate prin hotãrâri judecãtoreşti definitive, pronunţate pana la data publicãrii legii în Monitorul Oficial al României, creeazã o discriminare vãditã. Astfel, în situaţia în care mai multe persoane au sãvârşit în acelaşi timp infracţiuni neexceptate de la graţiere, cel care "a avut norocul" sa fie judecat mai operativ va putea beneficia de prevederile legii, iar cel care, chiar şi pentru motive independente de vointa sa, nu a fost judecat definitiv pana la publicarea legii este privat de beneficiul graţierii. Situaţia este similarã şi când o infracţiune a fost sãvârşitã în participaţie de mai mulţi autori, cei care, poate din motive obiective, au fost condamnaţi definitiv la o data ulterioara fiind privati de drepturile de care beneficiazã ceilalţi. În opinia autorului exceptiei, dispoziţiile legale criticate sunt contrare şi prevederilor art. 15 alin. (1) din Constituţie, referitoare la universalitatea drepturilor şi a libertãţilor.
Judecãtoria Oradea apreciazã ca excepţia ridicatã este intemeiata, deoarece beneficiul graţierii fiind condiţionat de pronunţarea unei hotãrâri definitive de condamnare pana la data intrãrii în vigoare a legii "se creeazã o discriminare vãditã între persoanele aflate în aceeaşi situaţie juridicã, care vor suporta consecinţe penale diferite, unele beneficiind de prevederile legii, iar altele nu, din motive neimputabile acestora".
Judecãtoria Miercurea-Ciuc apreciazã, de asemenea, ca excepţia ridicatã este intemeiata, deoarece "vointa legiuitorului, determinata de anumite considerente de politica penalã, s-a rezumat la graţierea pedepselor rãmase definitive pana la data de 4.10.2002, care nu exclude, însã, încãlcarea art. 16 din Constituţie".
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, potrivit dispoziţiilor <>art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificãrile ulterioare, a fost solicitat şi punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Guvernul considera ca excepţia ridicatã nu este intemeiata. Dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie, referitoare la egalitatea cetãţenilor, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri, trebuie interpretate în legatura cu art. 4 din Legea fundamentalã, care stabileşte criteriile de egalitate. Or, dispoziţiile legale criticate nu instituie nici privilegii şi nici discriminãri pe acele criterii. De altfel, conform jurisprudenţei Curţii Constituţionale, principiul egalitãţii în drepturi nu exclude, ci, dimpotriva, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite, iar persoanele condamnate definitiv anterior publicãrii legii de graţiere se afla în situaţii diferite fata de cele care urmeazã sa fie condamnate dupã acea data. De asemenea, arata ca graţierea colectivã constituie un act de clementa al Parlamentului, ce poate fi acordat numai prin lege organicã, "iar destinatarii unei asemenea legi au vocaţia de a beneficia de graţiere numai dacã îndeplinesc condiţiile prevãzute în aceasta lege".
Avocatul Poporului considera ca <>art. 8 din Legea nr. 543/2002 este neconstitutional. Graţierea unor pedepse şi înlãturarea unor mãsuri şi sancţiuni reprezintã un act de vointa politica, un act de clementa unilateral şi care aparţine Parlamentului, în cazul graţierii colective, respectiv Preşedintelui României, în cazul graţierii individuale. Criteriile în baza cãrora se face iertarea anumitor infractori de executarea pedepselor aparţin, de asemenea, în exclusivitate autoritãţilor competente sa emita acte de clementa. Cu toate acestea, şi legiuitorul "trebuie sa aibã în vedere marile principii constituţionale, peste care nu poate trece". Când actul de clementa incalca prevederile constituţionale, el este un act arbitrar. Apreciazã ca dispoziţiile <>art. 8 din Legea nr. 543/2002 "incalca atât principiul egalitãţii în drepturi a cetãţenilor - art. 16 alin. (1) - cat şi, mai ales, art. 15 alin. (2), potrivit cãruia legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale mai favorabile, iar legea mai favorabilã se exprima printr-un tratament mai bland, inclusiv prin acte de clementa ale statului". Beneficiul <>Legii nr. 543/2002 , fiind condiţionat de pronunţarea hotãrârii judecãtoreşti definitive de condamnare pana la data publicãrii legii, lipseşte de tratamentul juridic mai bland atât pe cei identificati, dar care, din varii motive, nu au fost încã definitiv condamnaţi, cat şi pe cei care vor fi identificati în viitor.
Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul exceptiei îl constituie dispoziţiile <>art. 8 din Legea nr. 543/2002 privind graţierea unor pedepse şi înlãturarea unor mãsuri şi sancţiuni, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 726 din 4 octombrie 2002, dispoziţii care au urmãtoarea redactare: "Dispoziţiile prezentei legi privesc pedepsele, mãsurile şi sancţiunile aplicate prin hotãrâri judecãtoreşti definitive pronunţate pana la data publicãrii ei în Monitorul Oficial al României, Partea I."
Autorii exceptiei susţin ca dispoziţiile legale criticate incalca prevederile constituţionale ale art. 15 şi ale art. 16 alin. (1) şi (2), care au urmãtorul conţinut:
- Art. 15: "(1) Cetãţenii beneficiazã de drepturile şi de libertãţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevãzute de acestea.
(2) Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale mai favorabile".
- Art. 16 alin. (1) şi (2): "(1) Cetãţenii sunt egali în fata legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri.
(2) Nimeni nu este mai presus de lege."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicatã, Curtea constata ca aceasta este intemeiata, pentru urmãtoarele considerente:
Graţierea este o mãsura de clementa care consta în iertarea unui condamnat de executarea în tot sau în parte a pedepsei ori în comutarea pedepsei într-una mai uşoarã. Din punct de vedere al persoanelor cãrora li se aplica, graţierea este individualã, caz în care se acorda de Preşedintele României, conform art. 94 lit. d) din Constituţie, şi colectivã, caz în care se acorda prin lege organicã, de cãtre Parlament, conform prevederilor constituţionale ale art. 72 alin. (3) lit. g).
Pe lângã deosebirea de emitent, o alta diferenţa esenţialã între cele doua forme ale graţierii este ratiunea pentru care acestea sunt acordate. Dacã în cazul graţierii individuale Preşedintele României are în vedere, cel mai adesea, ratiuni umanitare, izvorâte din circumstanţe deosebite în care se gãseşte condamnatul sau în care a sãvârşit fapta, în cazul graţierii colective preponderente sunt ratiunile de realizare a unei politici penale şi sociale fata de o anumitã categorie de condamnaţi, pentru infracţiuni ce nu prezintã un pericol social ridicat şi care au dat dovezi temeinice de îndreptare, oferindu-li-se acestora posibilitatea de a beneficia de clementa legiuitorului. Pe lângã aceste considerente sociale, graţierea colectivã are în vedere adesea şi reducerea numãrului de persoane condamnate care vor rãmâne în continuare în penitenciare, precum şi diminuarea suprglomerarii unitãţilor din sistemul penitenciar.
Asa fiind, graţierea colectivã creeazã, printr-un act normativ cu aplicabilitate generalã, premisa îndreptãrii comportamentului social al unei întregi categorii de condamnaţi. Legea de graţiere este impersonala, spre deosebire de decretul Preşedintelui României, care se aplica uneia sau mai multor persoane individualizate. Sfera de aplicare a legii de graţiere se face prin stabilirea unor criterii obiective, care se pot referi la natura infracţiunilor sãvârşite, durata pedepselor, existenta stãrii de recidiva sau la situaţia personalã a condamnaţilor, spre exemplu, la conduita şi varsta acestora sau la starea lor de sãnãtate. Cu toate ca stabilirea acestor criterii este atributul exclusiv al legiuitorului, actul normativ de graţiere trebuie sa respecte prevederile constituţionale şi principiile de drept general valabile.
Astfel, din textul <>Legii nr. 543/2002 rezulta ca beneficiul graţierii este acordat persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii de pana la 5 ani inclusiv, acelora sancţionate cu amenda penalã, precum şi minorilor internati în centre de reeducare. Art. 4 din lege prevede infracţiunile pentru sãvârşirea cãrora condamnaţii nu pot beneficia de mãsura graţierii, datoritã pericolului ridicat pe care aceste infracţiuni îl prezintã pentru societate. De asemenea, nu vor fi iertati de pedeapsa condamnaţii pentru infracţiuni sãvârşite în stare de recidiva sau cei care sunt recidivisti prin condamnãri anterioare şi cei care s-au sustras de la executarea pedepsei.
În ceea ce priveşte criteriul de acordare a graţierii colective instituit în <>art. 8 din Legea nr. 543/2002 , şi anume, existenta unei "hotãrâri judecãtoreşti definitive pronunţate pana la data publicãrii ei în Monitorul Oficial al României, Partea I", Curtea retine ca acesta este determinat de o serie de elemente neprevãzute şi neimputabile persoanei condamnate. Astfel, indiferent de data comiterii unei fapte prevãzute de legea penalã, durata procesului penal şi finalizarea acestuia depind adesea de o serie de factori, cum sunt: gradul de operativitate a organelor judiciare, incidente legate de îndeplinirea procedurii de citare, exercitarea sau neexercitarea cãilor de atac prevãzute de lege şi alte împrejurãri care pot sa întârzie soluţionarea cauzei.
Curtea constata ca stabilirea unui asemenea criteriu, aleatoriu şi exterior conduitei persoanei condamnate, de care depinde acordarea clementei, este în contradictie cu principiul egalitãţii în fata legii, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţie, conform cãruia, în situaţii egale tratamentul juridic aplicat nu poate fi diferit. Fiind o lege, actul prin care se acorda graţierea trebuie sa se aplice tuturor persoanelor care, aflate în aceeaşi situaţie, pot beneficia de iertarea pedepsei.
Curtea Constituţionalã a statuat în mod constant în jurisprudenta sa ca situaţiile în care se afla anumite categorii de persoane trebuie sa difere în esenta pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar aceasta deosebire trebuie sa se bazeze pe un criteriu obiectiv şi raţional. Aceasta soluţie este în concordanta şi cu jurisprudenta constanta a Curţii Europene a Drepturilor Omului, conform cãreia orice diferenţa de tratament, facuta de stat între indivizi aflaţi în situaţii analoage, trebuie sa-şi gãseascã o justificare obiectivã şi rezonabila (a se vedea Cauza Marckx contra Belgiei, 1979).
Or, sub aspectul incidentei actului de clementa colectivã, toţi infractorii care au comis infracţiuni de aceeaşi categorie, anterior datei intrãrii în vigoare a legii, se afla într-o situaţie identicã, data condamnãrii lor definitive neavând nici o semnificatie în ceea ce priveşte stabilirea unui tratament juridic diferenţiat, întrucât aceasta depinde de factori strãini conduitei procesuale a infractorilor. Spre exemplu, în cazul a doi coautori este posibil ca unul sa fie condamnat printr-o hotãrâre judecãtoreascã pana la data publicãrii <>Legii nr. 543/2002 în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi sa beneficieze astfel de graţiere; celãlalt coautor, nefiind condamnat, din varii motive, printr-o hotãrâre judecãtoreascã definitiva, nu va putea beneficia de actul de clementa, ceea ce conduce la o inegalitate de tratament juridic.
Curtea constata ca, sub aspectul examinat, criteriul obiectiv în baza cãruia se acorda beneficiul graţierii colective poate fi determinat numai de sãvârşirea faptei penale pana la data intrãrii în vigoare a actului normativ de graţiere ori pana la o alta data anterioarã, stabilitã de lege, cum ar fi, spre exemplu, data initierii proiectului de lege. Aceasta concluzie se impune şi din aplicarea principiului activitãţii legii penale, reglementat în art. 10 din Codul penal, atât incriminarea, cat şi aplicarea pedepsei fiind determinate de momentul comiterii infracţiunii. Or, <>art. 8 din Legea nr. 543/2002 nu respecta aceste principii.
Curtea observa ca aplicarea actului de graţiere colectivã în funcţie de data sãvârşirii faptei a fost consacratã de legiuitor şi în <>Legea nr. 137/1997 privind graţierea unor pedepse, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 170 din 25 iulie 1997, care, la art. 11, prevede ca "Dispoziţiile prezentei legi se aplica numai faptelor comise pana la data de 26 mai 1997". Aceasta lege, ca şi celelalte acte normative de graţiere anterioare, reflecta vointa constant exprimatã de legiuitor de-a lungul timpului, în sensul ca de graţiere trebuie sa beneficieze cei care au comis fapte penale anterior publicãrii legii, indiferent de momentul rãmânerii definitive a hotãrârii de condamnare.
De asemenea, în Proiectul de lege privind graţierea unor pedepse, înaintat de Guvern, care a fost adoptat de Parlament sub forma <>Legii nr. 543/2002 , se prevedea ca mãsura graţierii se va aplica pedepselor stabilite pentru infracţiuni sãvârşite pana la o anumitã data, nefacandu-se menţiune despre data rãmânerii definitive a hotãrârii de condamnare.
De principiu, dacã o lege de graţiere intra în vigoare anterior rãmânerii definitive a hotãrârii de condamnare, graţierea îşi produce efectele de la data rãmânerii definitive a hotãrârii judecãtoreşti. Aceasta este, de altfel, şi soluţia consacratã de legiuitorul roman în legea-cadru privind graţierea şi procedura graţierii [a se vedea <>art. 13 alin. (2) din Legea nr. 546/2002 privind graţierea şi procedura acordãrii graţierii publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 755 din 16 octombrie 2002].
Având în vedere toate considerentele expuse, Curtea constata ca referirea la data rãmânerii definitive a hotãrârii judecãtoreşti de condamnare, prevãzutã în textul criticat, creeazã premisele unei discriminãri între persoane care, deşi se gãsesc în situaţii obiectiv identice, beneficiazã de un tratament juridic diferit, ceea ce contravine prevederilor art. 16 alin. (1) din Legea fundamentalã.
Fata de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, cu majoritate de voturi,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Admite excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 8 din Legea nr. 543/2002 , ridicatã de Magdalena Hasna în Dosarul nr. 7.505/2002 al Judecãtoriei Oradea şi de Gheorghe Ilie Moisi în Dosarul nr. 2.542/2002 al Judecãtoriei Miercurea-Ciuc, şi constata ca dispoziţiile criticate sunt neconstituţionale, întrucât limiteazã aplicarea legii la pedepse, mãsuri şi sancţiuni aplicate prin hotãrâri judecãtoreşti rãmase definitive pana la data intrãrii în vigoare a legii, excluzând pedepsele, mãsurile şi sancţiunile aplicate ulterior pentru fapte sãvârşite pana la aceasta data.
Definitiva şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 27 februarie 2003.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent,
Madalina Stefania Diaconu
---------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
