Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 89 din 26 ianuarie 2010  asupra obiectiei de neconstitutionalitate referitoare la Legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonante    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 89 din 26 ianuarie 2010 asupra obiectiei de neconstitutionalitate referitoare la Legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonante

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 115 din 19 februarie 2010

Cu Adresa nr. 51/223 din 14 ianuarie 2010, secretarul general al Camerei Deputaţilor a transmis Curţii Constituţionale sesizarea referitoare la neconstituţionalitatea Legii privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, formulatã de un numãr de 52 de deputaţi, şi anume: Cristian Mihai Adomniţei, Marin Almãjanu, Teodor Atanasiu, Mihai Banu, Vasile Berci, Viorel Vasile Buda, Daniel Stamate Budurescu, Cristian Buican, Mihãiţã Calimente, Mircea Vasile Cazan, Daniel Chiţoiu, Tudor Alexandru Chiuariu, Cristian Horia, Ciprian Minodor Dobre, Victor Paul Dobre, Aurel Mihai Donţu, Gheorghe Dragomir, George Ionuţ Dumitricã, Gheorghe Gabor, Graţiela Leocardia Gavrilescu, Dominic Andrei Gerea, Alina Ştefania Gorghiu, Titi Holban, Mircea Irimescu, Nicolae Jolţa, Mihai Lupu, Dan Ilie Morega, Dan Ştefan Motreanu, Gheorghe Eugen Nicolãescu, Ludovic Orban, Ionel Palãr, Viorel Palaşcã, Cornel Pieptea, Gabriel Plãiaşu, Cristina Ancuţa Pocora, Virgil Pop, Marius Octavian Popa, Cãlin Constantin Anton Popescu Tãriceanu, Adriana Ana Sãftoiu, Nini Sãpunaru, George Adrian Scutaru, Ionuţ Marian Stroe, Gheorghe Mirel Taloş, Ioan Timiş, Diana Adriana Tuşa, Claudiu Ţaga, Radu Bogdan Ţîmpãu, Ioan Ţintean, Florin Ţurcanu, Horea Dorin Uioreanu, Ana Lucia Varga şi Mihai Alexandru Voicu.
Sesizarea a fost formulatã în temeiul art. 146 lit. a) din Constituţie şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a) raportat la <>art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a fost înregistratã la Curtea Constituţionalã sub nr. 473 din 15 ianuarie 2010 şi constituie obiectul Dosarului nr. 151A/2010.
În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţã, cã, dupã adoptarea de cãtre Senat a Legii privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, "în procedura legislativã de la nivelul Camerei decizionale, a fost adãugat un al 7-lea domeniu în care Guvernul va fi abilitat sã emitã ordonanţe pânã la reluarea lucrãrilor Parlamentului în prima sesiune ordinarã a anului 2010". Or, "completarea art. 1 din proiectul de lege cu un nou domeniu s-a fãcut cu încãlcarea art. 61 din Constituţie, deoarece Camera de reflecţie a examinat şi s-a pronunţat asupra unui proiect ce cuprindea doar 6 domenii în care urma sã opereze delegarea legislativã. În aceste condiţii, delegarea legislativã cu privire la capitolul 7 - administraţie şi interne - ar emana doar de la Camera decizionalã, situaţie ce ar contraveni flagrant principiului bicameralismului consfinţit de Constituţia României, aşa cum s-a conturat el în jurisprudenţa Curţii Constituţionale". Se invocã <>Decizia Curţii Constituţionale nr. 710 din 6 mai 2009 , în care s-a statuat cã situaţia în care forma adoptatã de Camera decizionalã se îndepãrteazã în mod substanţial de forma adoptatã de Camera de reflecţie "echivaleazã cu excluderea acesteia din urmã din procesul de legiferare".
Se mai aratã cã, întrucât legea criticatã este o lege de abilitare a Guvernului de a emite ordonanţe, aceasta trebuie sã fie "rezultanta manifestãrii de voinţã concordante a ambelor Camere ale Parlamentului" şi sã conţinã anumite elemente obligatorii, respectiv perioada de abilitare şi domeniile în care se pot adopta ordonanţele. Adãugarea unui nou domeniu de abilitare de cãtre Camera decizionalã, care nu a fost avut în vedere de Camera de reflecţie, face ca forma finalã a legii sã se îndepãrteze substanţial de forma adoptatã de Camera de reflecţie, "fiind modificate dispoziţii esenţiale ale legii de abilitare, respectiv domeniile în care se pot adopta ordonanţele".
În concluzie, în opinia autorilor sesizãrii, "art. 1 din Legea de abilitare a Guvernului de a emite ordonanţe, adoptatã de Camera Deputaţilor pe data de 11 ianuarie 2010, suferã de grave vicii de neconstituţionalitate extrinsecã, fiind adoptatã cu încãlcarea flagrantã a dispoziţiilor art. 61 din Constituţie, prin care este consfinţit principiul bicameralismului".
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a prezenta punctele lor de vedere.
Preşedintele Camerei Deputaţilor a transmis Curţii Constituţionale, cu Adresa nr. 51/352 din 25 ianuarie 2010, punctul sãu de vedere, în care se aratã cã sesizarea a fost depusã tardiv. Astfel, termenul de douã zile "care este cel de pãstrare a legii, în vederea exercitãrii dreptului de sesizare, nu este calculat pe zile libere şi nu este de 48 de ore". În cauzã, "termenul de douã zile a început sã curgã începând cu data de 11 ianuarie 2010 şi s-a împlinit la sfârşitul datei de 12 ianuarie 2010 (ora 24,00). Chiar în cazul în care data de 12 ianuarie 2010 ar fi luatã în considerare, ca moment al începerii curgerii termenului de douã zile, acesta s-a împlinit la sfârşitul zilei de 13 ianuarie 2010 (ora 24,00). Cum sesizarea a fost depusã şi înregistratã, la secretarul general al Camerei Deputaţilor, pe data de 14 ianuarie 2010, ora 15,00, aceasta este tardivã, fiind depusã peste termenul legal prevãzut de <>art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale".
Guvernul a transmis Curţii Constituţionale, cu Adresa nr. 5/233/E.B. din 22 ianuarie 2010, punctul sãu de vedere în sensul cã sesizarea este inadmisibilã, întrucât Legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe a fost promulgatã prin <>Decretul Preşedintelui României nr. 11/2010 , a fost publicatã în Monitorul Oficial al României şi a intrat în vigoare la data de 17 ianuarie 2010. Se aratã cã, "în contextul actual, legea în discuţie nu mai poate face obiectul unui control de constituţionalitate a priori - reglementat de dispoziţiile art. 146 lit. a) din Constituţia României, republicatã - care, prin esenţa sa, nu poate viza decât legile înainte de promulgare".
Preşedintele Senatului nu a transmis punctul sãu de vedere.
Cu Adresa înregistratã la Curtea Constituţionalã cu nr. 572 din 19 ianuarie 2010, Grupul parlamentar al PNL, din care fac parte deputaţii autori ai sesizãrii, a depus la dosarul cauzei un Memoriu referitor la sesizarea privind neconstituţionalitatea Legii privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe.
În acest memoriu se aratã cã Legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe a fost adoptatã de Camera Deputaţilor, în calitate de Camerã decizionalã, în data de 11 ianuarie 2010, iar anunţul privind posibilitatea exercitãrii dreptului de a sesiza Curtea Constituţionalã a fost fãcut în plenul Camerei în data de 12 ianuarie 2010. În data de 14 ianuarie 2010 legea a fost transmisã Preşedintelui României, care "a emis <>Decretul nr. 11 din 14 ianuarie 2010 pentru promulgarea Legii privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe [...], având drept consecinţã publicarea în Monitorul Oficial al României" a acestei legi, în aceeaşi datã.
Se susţine cã decretul de promulgare a legii criticate "a fost emis în interiorul termenului de protecţie pentru exercitarea dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale în temeiul art. 146 lit. a) din Constituţie, termen stabilit de legiuitor în <>art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, având drept rezultat blocarea exercitãrii dreptului conferit de legiuitorul constituant unor categorii de persoane şi autoritãţi publice prin art. 146 lit. a)". Se susţine cã textul <>art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 trebuie interpretat în lumina principiilor generale de drept, care conduc la concluzia cã termenele de douã zile, respectiv 5 zile prevãzute de acesta trebuie calculate pe zile libere, iar nu pe zile calendaristice. Se apreciazã cã "interpretarea potrivit cãreia termenul ar include ziua notificãrii, în fapt, reduce termenul de douã zile la o zi, situaţie care în cazul unor subiecte de sezinã echivaleazã cu imposibilitatea exercitãrii efective a dreptului conferit de art. 146 lit. a) din Constituţie. Or, este evident cã nu aceasta a fost intenţia legiuitorului constituant, existenţa unor termene de protecţie rezonabile, care sã asigure tuturor posibilitatea exercitãrii dreptului în mod efectiv, fiind implicitã în textul art. 146 lit. a) din Constituţie". Interpretarea potrivit cãreia nu se aplicã dreptul comun în materie (art. 101 din Codul de procedurã civilã) "reduce termenul de protecţie sub pragul rezonabil, echivalând practic cu lipsirea de efecte a art. 146 lit. a) din Constituţie în cazul unor subiecte de drept ţinute de alte condiţionãri legale, cum este cazul preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie".
Se mai aratã şi faptul cã pe "pagina de internet a Camerei Deputaţilor se menţioneazã faptul cã proiectul legii în cauzã figureazã ca fãcând obiectul procedurii legislative ordinare, menţiune care ori este adevãratã şi atunci termenul de referinţã este de 5 zile, ori este falsã şi a fost de naturã sã inducã în eroare pe cei interesaţi asupra termenului pe care îl au la dispoziţie pentru atacarea legii".

CURTEA,
examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, raportul judecãtorului-raportor, Legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, reţine urmãtoarele:
Curtea este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, precum şi celor ale <>art. 1, 10, 15, 16 şi 18 din Legea nr. 47/1992 , sã se pronunţe asupra constituţionalitãţii legii criticate.
Obiectul sesizãrii îl constituie Legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe.
Dispoziţiile constituţionale pretins încãlcate sunt cele ale art. 61 alin. (2), care consacrã principiul bicameralismului.
Examinând obiecţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine urmãtoarele:
Potrivit art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie, "Curtea Constituţionalã [...] se pronunţã asupra constituţionalitãţii legilor, înainte de promulgarea acestora, la sesizarea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor douã Camere, a Guvernului, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a Avocatului Poporului, a unui numãr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori" [...], textul constituţional citat fiind preluat prin dispoziţiile <>art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, potrivit cãrora:
"Curtea Constituţionalã se pronunţã asupra constituţionalitãţii legilor înainte de promulgarea acestora, la sesizarea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor douã Camere, a Guvernului, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a Avocatului Poporului, a unui numãr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori."
Procedând la examinarea condiţiilor de admisibilitate a sesizãrii întemeiate pe dispoziţiile legale mai sus citate, Curtea constatã cã acestea nu sunt îndeplinite în cauzã, întrucât Legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe a fost promulgatã de Preşedintele României prin <>Decretul nr. 11 din 14 ianuarie 2010 şi, primind numãrul 9, a fost publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 14 ianuarie 2010, datã la care s-a formulat şi sesizarea pentru controlul constituţionalitãţii acestei legi, înregistratã la Curtea Constituţionalã în 15 ianuarie 2010. Întrucât legea ce face obiectul sesizãrii a fost promulgatã anterior sesizãrii Curţii Constituţionale cu prezenta obiecţie de neconstituţionalitate, Curtea nu poate proceda la examinarea criticilor de neconstituţionalitate formulate, urmând sã respingã sesizarea ca inadmisibilã.
În ceea ce priveşte susţinerile cuprinse în memoriul depus în susţinerea sesizãrii, în sensul cã la promulgarea legii criticate în cauzã nu au fost respectate termenele prevãzute de dispoziţiile <>art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , termene care, în opinia autorilor memoriului, se calculeazã pe zile libere, Curtea constatã cã acestea nu pot fi reţinute.
Astfel, referitor la procedura de promulgare a legilor, Constituţia prevede în art. 77 alin. (1) cã "Legea se trimite, spre promulgare, Preşedintelui României. Promulgarea legii se face în termen de cel mult 20 de zile de la primire". Nicio normã constituţionalã nu prevede termenul în care o lege adoptatã de Parlament se trimite spre promulgare Preşedintelui României şi nici perioada sau condiţiile în care legea adoptatã se pãstreazã la dispoziţia subiectelor de drept public abilitate sã exercite dreptul de sesizare a Curţii Constituţionale. Procedura premergãtoare trimiterii <>legii spre promulgare este reglementatã prin Legea nr. 47/1992 , care stabileşte, prin dispoziţiile art. 15 alin. (2) şi (3), urmãtoarele: "(2) În vederea exercitãrii dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, cu 5 zile înainte de a fi trimisã spre promulgare, legea se comunicã Guvernului, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi Avocatului Poporului şi se depune la secretarul general al Camerei Deputaţilor şi la cel al Senatului. În cazul în care legea a fost adoptatã cu procedurã de urgenţã, termenul este de 2 zile.
(3) Data la care legea a fost depusã la secretarii generali ai Camerelor se aduce la cunoştinţã în plenul fiecãrei Camere în termen de 24 de ore de la depunere. Depunerea şi comunicarea se fac numai în zilele în care Camerele Parlamentului lucreazã în plen."
În acelaşi sens, dispoziţiile art. 133 alin. (3)-(5) din Regulamentul Camerei Deputaţilor prevãd cã: "(3) Legea adoptatã de Camera Deputaţilor cu privire la care Senatul s-a pronunţat ca primã Camerã sesizatã ori, dupã caz, în calitate de Camerã decizionalã pentru unele prevederi, semnatã de preşedintele Camerei Deputaţilor şi de preşedintele Senatului, se comunicã, cu 5 zile înainte de a fi trimisã spre promulgare, Guvernului, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi Avocatului Poporului şi se depune la secretarul general al Camerei Deputaţilor şi la secretarul general al Senatului, în vederea exercitãrii dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale. Dacã legea este adoptatã în procedurã de urgenţã, termenul este de douã zile.
(4) Data la care legea adoptatã a fost depusã la secretarul general al Camerei Deputaţilor se comunicã deputaţilor, în termen de 24 de ore de la depunere.
(5) Dupã împlinirea termenelor prevãzute la alin. (3) legea se trimite, sub semnãtura preşedintelui Camerei Deputaţilor, Preşedintelui României în vederea promulgãrii."
Cu privire la modul de calcul al termenelor pe zile prevãzute de textele legale citate, Curtea Constituţionalã s-a mai pronunţat în jurisprudenţa sa, într-o cauzã similarã, statuând, prin <>Decizia nr. 233 din 10 decembrie 1999 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 638 din 28 decembrie 1999, cã acestea "sunt termene care privesc desfãşurarea raporturilor constituţionale dintre autoritãţile publice şi, prin urmare, în mãsura în care nu se prevede altfel în mod expres, nu se calculeazã pe zile libere". Dispoziţiile art. 101 din Codul de procedurã civilã, potrivit cãrora "termenele se înţeleg pe zile libere, neintrând în socotealã nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârşit termenul", invocate în cuprinsul memoriului, nu sunt aplicabile în dreptul public, supus regulii în virtutea cãreia termenele, în acest domeniu, se calculeazã pe zile calendaristice, în sensul cã se include în termen şi ziua în care el începe sã curgã şi ziua când se împlineşte.
Urmãrind fişa referitoare la derularea procesului legislativ de adoptare a <>Legii nr. 9/2010 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, precum şi stenogramele şedinţelor Parlamentului, se constatã cã aceastã lege a fost adoptatã de Senat în data de 6 ianuarie 2010, iar de Camera Deputaţilor în 11 ianuarie 2010.
În data de 11 ianuarie 2010, legea a fost depusã la secretarul general al Camerei Deputaţilor pentru exercitarea dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale. Acest aspect a fost adus la cunoştinţa deputaţilor în şedinţa din 11 ianuarie 2010. De asemenea, depunerea legii la secretarii generali ai Camerei Deputaţilor şi Senatului, în vederea exercitãrii de cãtre deputaţi şi senatori a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, a fost adusã la cunoştinţa deputaţilor şi senatorilor în şedinţa comunã a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 12 ianuarie 2010.
În data de 14 ianuarie 2010, legea a fost transmisã Preşedintelui României pentru promulgare, fiind promulgatã prin <>Decretul nr. 11 din 14 ianuarie 2010 şi publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 14 ianuarie 2010.
Se mai constatã cã, întrucât legea examinatã a fost adoptatã prin procedurã de urgenţã (astfel cum rezultã atât din fişa referitoare la derularea procesului legislativ, cât şi din stenogramele şedinţelor Parlamentului), termenul de pãstrare a legii, în vederea exercitãrii dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, este de douã zile. Chiar şi în ipoteza în care se considerã cã acest termen a început sã curgã din data de 12 ianuarie 2010, când s-a comunicat în şedinţa comunã a Camerei Deputaţilor şi Senatului depunerea legii la secretarii generali ai Camerelor, în vederea exercitãrii dreptului de a sesiza Curtea Constituţionalã, concluzia este cã termenul de douã zile prevãzut de <>art. 15 alin. (2) teza finalã din Legea nr. 47/1992 s-a împlinit la sfârşitul zilei de 13 ianuarie 2010. Prin urmare, trimiterea legii spre promulgare în data de 14 ianuarie 2010 şi promulgarea acesteia în aceeaşi datã s-au fãcut cu respectarea dispoziţiilor legale aplicabile. Decretul nr. 11 pentru promulgarea legii a fost publicat, conform prevederilor art. 100 alin. (1) din Constituţie, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 14 ianuarie 2010, împreunã cu textul legii. Prin urmare, sesizarea formulatã de cei 52 de deputaţi pentru controlul constituţionalitãţii legii, depusã la secretarul general al Camerei Deputaţilor în ziua de 14 ianuarie 2010 şi înregistratã la Curtea Constituţionalã în 15 ianuarie 2010, este inadmisibilã spre a fi examinatã pe fond de cãtre Curtea Constituţionalã, conform prevederilor art. 146 lit. a) din Constituţie.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţia României, precum şi al <>art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Constatã cã obiecţia de neconstituţionalitate referitoare la Legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe este inadmisibilã.
Definitivã şi general obligatorie.
Decizia se comunicã Preşedintelui României şi se publicã în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Dezbaterea a avut loc la data de 26 ianuarie 2010 şi la aceasta au participat: Acsinte Gaspar, preşedinte, Nicolae Cochinescu, Aspazia Cojocaru, Petre Lãzãroiu, Ion Predescu, Valentin Zoltân Puskâs, Tudorel Toader şi Augustin Zegrean, judecãtori.

PREŞEDINTE,
ACSINTE GASPAR

Magistrat-asistent-şef,
Marieta Safta

*
OPINIE CONCURENTĂ
Respingerea ca inadmisibilã a sesizãrii de neconstituţionalitate, pronunţatã cu unanimitate de voturi, este consecinţa faptului cã a fost înregistratã dupã promulgarea şi publicarea legii în Monitorul Oficial al României. Aceasta deoarece, în condiţiile prevederilor art. 146 lit. a) din Constituţie, referitoare la controlul a priori, Curtea Constituţionalã se pronunţã asupra constituţionalitãţii legilor înainte de promulgare.
Este însã de observat cronologia procesului legislativ. Astfel, pe data de 11 ianuarie 2010, în calitate de Camerã decizionalã, Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de Lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, datã la care s-a comunicat şi începerea curgerii termenului pentru formularea eventualelor obiecţii de neconstituţionalitate. Pe data de 12 ianuarie 2010, în şedinţa comunã a Camerei Deputaţilor şi Senatului, şi senatorii au luat cunoştinţã despre depunerea legii la secretarii generali, în vederea exercitãrii dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale. Sesizarea de neconstituţionalitate a fost depusã la secretarul general al Camerei Deputaţilor pe data de 14 ianuarie 2010, fiind înregistratã sub nr. 51/223, apoi transmisã Curţii Constituţionale pe data de 15 ianuarie 2010, unde a fost înregistratã sub nr. 473. Tot pe data de 14 ianuarie 2010, legea a fost promulgatã de cãtre Preşedintele României prin Decretul nr. 11 şi publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din aceeaşi zi. Deoarece legea a fost adoptatã în procedurã de urgenţã, termenul de exercitare a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale a fost de douã zile, termen care, pentru deputaţi, a început sã curgã pe data de 11 ianuarie, iar pentru senatori, pe data de 12 ianuarie 2010.
Dincolo de considerentele ce au stat la baza deciziei, apreciez cã era necesarã reconsiderarea modului de calcul privind termenele de sesizare a Curţii Constituţionale, astfel cum s-a statuat prin <>Decizia nr. 233/1999 , în sensul cã acestea sunt termene care privesc desfãşurarea raporturilor constituţionale dintre autoritãţile publice şi, prin urmare, în mãsura în care nu se prevede altfel în mod expres, nu se calculeazã pe zile libere.
În dezacord cu opinia majoritarã, apreciez cã, în vederea exercitãrii dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, termenele trebuie calculate pe zile libere, în sensul cã nu se include în termen ziua în care el începe sã curgã şi nici ziua în care se împlineşte. Avem în vedere natura termenului, distincţiile dintre termenele referitoare la mãsurile restrictive de drepturi şi cele puse la dispoziţie pentru valorificarea, exercitarea unui drept, efectivitatea dreptului, dar şi importanţa raporturilor constituţionale dintre autoritãţile publice. Prevederile <>art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale statueazã cã respectivele termene sunt puse la dispoziţie în vederea exercitãrii dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, sens în care legea se depune la secretarul general al Camerei Deputaţilor şi al Senatului cu 5 zile înainte de a fi trimisã spre promulgare. Avem în vedere şi prevederile <>art. 14 din Legea nr. 47/1992 , potrivit cãrora procedura jurisdicţionalã constituţionalã se completeazã cu regulile procedurii civile, dar şi cele ale art. 101 din Codul de procedurã civilã, potrivit cãrora termenele se înţeleg pe zile libere, neintrând în socotealã nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârşit termenul.
Din aceastã perspectivã, apreciez cã poate fi pusã în discuţie chiar şi constituţionalitatea unui decret prin care se promulgã o lege în interiorul termenului de sesizare a Curţii Constituţionale, fãcând astfel inoperant controlul a priori.

Judecãtor,
prof. univ. dr. Tudorel Toader

---------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016