Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 889 din 30 iunie 2011  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 889 din 30 iunie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 609 din 30 august 2011
    Augustin Zegrean - preşedinte
    Aspazia Cojocaru - judecãtor
    Acsinte Gaspar - judecãtor
    Petre Lãzãroiu - judecãtor
    Ion Predescu - judecãtor
    Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
    Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

    Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicatã de Mircea Todericiu în Dosarul nr. 48.590/3/2009 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilã şi care formeazã obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.671D/2010.
    La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
    Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilã, deoarece aceasta nu este motivatã, conform exigenţelor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992.

                                    CURTEA,

având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
    Prin Încheierea din 28 iunie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 48.590/3/2009, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicatã de Mircea Todericiu într-o cauzã civilã având ca obiect Legea nr. 10/2001.
    În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã prevederile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 aduc atingere dreptului de proprietate privatã, în acest sens fãcând referire la situaţia concretã a cauzei deduse judecãţii, fãrã a argumenta în ce constã pretinsa contrarietate a reglementãrii criticate cu norma constituţionalã invocatã.
    Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilã considerã cã excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 este neîntemeiatã. În acest sens, aratã cã instituirea unui termen înlãuntrul cãruia persoana îndreptãţitã este obligatã sã formuleze contestaţie împotriva modului de soluţionare a notificãrii nu reprezintã o încãlcare a dreptului de proprietate.
    Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

                                    CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
    Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 1995.
    Ulterior sesizãrii Curţii Constituţionale, prevederile de lege criticate au fost modificate prin art. XII din Legea nr. 202/2010 privind unele mãsuri pentru accelerarea soluţionãrii proceselor, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, şi prevãd cã "Decizia sau, dupã caz, dispoziţia motivatã de respingere a notificãrii sau a cererii de restituire în naturã poate fi atacatã de persoana care se pretinde îndreptãţitã la secţia civilã a tribunalului în a cãrui circumscripţie se aflã sediul unitãţii deţinãtoare sau, dupã caz, al entitãţii învestite cu soluţionarea notificãrii, în termen de 30 de zile de la comunicare. Hotãrârea tribunalului este supusã recursului, care este de competenţa curţii de apel".
    În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 44 alin. (2) referitoare la garantarea şi ocrotirea dreptului de proprietate privatã.
    Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine cã, în concret, criticile autorului excepţiei vizeazã fondul cauzei deduse judecãţii. Astfel, acesta procedeazã la o analizã criticã a hotãrârilor judecãtoreşti pronunţate în speţã, cu înfãţişarea pe larg a ceea ce pretinde a constitui erori de judecatã sãvârşite de instanţa de judecatã sau de alte autoritãţi, considerând cã sorgintea acestor erori nu se aflã în aplicarea greşitã a legii, ci în caracterul neconstituţional al textului de lege criticat.
    Aşa fiind, Curtea constatã cã autorul excepţiei invocã probleme ce ţin de modul de interpretare şi de aplicare a textului legal criticat, care nu pot constitui motive de neconstituţionalitate şi, prin urmare, nu pot fi cenzurate de instanţa de contencios constituţional. Exercitarea controlului asupra activitãţii de aplicare a normelor legale reprezintã atributul exclusiv al instanţelor judecãtoreşti, Curtea Constituţionalã fiind competentã, potrivit art. 2 alin. (3) teza întâi din Legea nr. 47/1992, sã se pronunţe numai asupra problemelor de drept.
    Totodatã, Curtea constatã cã autorul excepţiei nu motiveazã în ce ar consta pretinsa contrarietate a reglementãrii criticate cu norma constituţionalã invocatã, astfel încât simpla enumerare în susţinerea excepţiei a unor norme constituţionale pretins încãlcate nu este de naturã sã satisfacã exigenţele art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, prevederi potrivit cãrora "Sesizãrile trebuie fãcute în formã scrisã şi motivate".
    În aceste condiţii, excepţia de neconstituţionalitate, aşa cum a fost formulatã, urmeazã a fi respinsã ca inadmisibilã.

    Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

                             CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

                                În numele legii

                                    DECIDE:

    Respinge, ca inadmisibilã, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicatã de Mircea Todericiu în Dosarul nr. 48.590/3/2009 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilã.
    Definitivã şi general obligatorie.
    Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 30 iunie 2011.

                      PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
                                AUGUSTIN ZEGREAN

                              Magistrat-asistent,
                              Ingrid Alina Tudora

                                      ------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016