Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 885 din 10 iulie 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 102 din Legea nr. 122/2006 privind azilul in Romania
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 600 din 12 august 2008
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Ion Tiucã - procuror
Claudia-Margareta
Krupenschi - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 102 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, excepţie ridicatã de Rahed Mohamed Ali Wahaili în Dosarul nr. 718/302/2007 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã. Se prezintã interpretul de limbã desemnat pentru a asigura traducerea în cauzã, domnul Dalati Bassam.
Magistratul-asistent informeazã Curtea cã autorul excepţiei a transmis la dosar note scrise prin care solicitã, pe de o parte, extinderea excepţiei de neconstituţionalitate şi asupra dispoziţiilor <>Legii nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, astfel cum rezultã din motivarea scrisã depusã la dosarul de fond, iar, pe de altã parte, admiterea excepţiei în aceastã formã. Totodatã, partea Oficiul Român pentru Imigrãri a trimis la dosarul cauzei note scrise prin care solicitã respingerea excepţiei ca neîntemeiatã.
Preşedintele Curţii solicitã punctul de vedere al reprezentantului Ministerului Public asupra solicitãrii autorului excepţiei. Acesta aratã cã extinderea obiectului excepţiei de neconstituţionalitate direct în faţa Curţii nu este permisã de prevederile <>Legii nr. 47/1992 , întrucât cadrul procesual de judecatã al excepţiei este cel stabilit prin încheierea de sesizare a instanţei de judecatã.
Deliberând, Curtea respinge cererea de extindere a obiectului excepţiei formulatã de autorul acesteia.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele Curţii acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiatã a excepţiei de neconstituţionalitate, indicând în acest sens jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 21 februarie 2008, pronunţatã în Dosarul nr. 718/302/2007, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 102 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România.
Excepţia a fost ridicatã de Rahed Mohamed Ali Wahaili într-o cauzã privind soluţionarea unui recurs împotriva unei sentinţe civile prin care a fost respinsã plângerea acestuia împotriva hotãrârii Oficiului Român pentru Imigrãri prin care i-a fost anulatã forma de protecţie umanitarã condiţionatã.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã dispoziţiile <>art. 102 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, prin aceea cã permit intervenţia unei autoritãţi cu atribuţii în domeniul securitãţii naţionale sau al ordinii publice, având ca efect anularea unei forme de protecţie şi, în consecinţã, expulzarea de pe teritoriul României, deschid calea arbitrariului în procedura de anulare a formei de protecţie, cu încãlcarea tuturor normelor şi principiilor fundamentale indicate. Invocarea unui motiv de siguranţã naţionalã pentru solicitarea anulãrii formei de protecţie determinã ineficienţa dreptului la apãrare şi a caracterului echitabil al procesului şi blocarea accesului liber la justiţie, deoarece, prin calitatea sa de petent, strãinul trebuie sã-şi probeze nevinovãţia, în condiţiile în care intimatul nu are obligaţia de a motiva hotãrârea, iar strãinul nu cunoaşte motivele de fapt concrete ce îi sunt imputate, acestea având caracterul de informaţii clasificate. Ingerinţa instituitã de <>art. 102 din Legea nr. 122/2006 nu se substituie condiţiilor prevãzute pentru restrângerea unui drept, deoarece aceasta nu este prevãzutã de lege, în sensul cã legea nu este previzibilã, nu apare ca întemeiatã pe unul dintre motivele limitativ cuprinse la art. 8 paragraful 2 din Convenţia europeanã a drepturilor omului şi, în plus, nu respectã nici cerinţa proporţionalitãţii. Astfel este încãlcat însuşi principiul preeminenţei dreptului, consacrat în preambulul Convenţiei, dar şi la art. 1 alin. (3) din Constituţia României. Totodatã, strãinul cãruia i se aplicã procedura prevãzutã de <>art. 102 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România se aflã într-o poziţie procesualã net inferioarã celui cãruia i se aplicã procedura prevãzutã de <>art. 83 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul strãinilor în România, cãruia instanţa este obligatã sã-i aducã la cunoştinţã "faptele ce au stat la baza sesizãrii", încãlcându-se principiul ubi eadem est legis ratio ibi eadem legis dispositio, întrucât diferenţa de tratament juridic nu se justificã.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal apreciazã cã prevederile <>art. 102 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România sunt constituţionale, având în vedere cã acestea nu îngrãdesc accesul liber la justiţie al solicitantului de azil cãruia i s-a anulat forma de protecţie acordatã, iar procedura instituitã de art. 103 din aceeaşi lege presupune intervievarea acestuia, respectându-se astfel drepturile şi libertãţile sale.
Potrivit dispoziţiilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului apreciazã cã textul de lege criticat nu conţine norme contrare dispoziţiilor şi principiilor fundamentale invocate. Cauzele privind acordarea azilului în România constituie situaţii speciale, în privinţa cãrora legiuitorul este în mãsurã sã stabileascã reguli speciale de procedurã, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie. Ca atare, în deplin acord cu prevederile art. 18 alin. (2) din Legea fundamentalã, potrivit cãruia dreptul de azil se acordã şi se retrage în condiţiile legii, cu respectarea tratatelor şi a convenţiilor internaţionale la care România este parte, legiuitorul suveran are dreptul de a stabili autoritãţile competente sã declanşeze şi sã propunã procedura de încetare sau de anulare a formei de protecţie acordate. În plus, <>Legea nr. 122/2006 prevede ca beneficiarul formei de protecţie sã fie intervievat pentru clarificarea situaţiei sale, iar împotriva hotãrârii pronunţate în legãturã cu încetarea sau anularea formei de protecţie se poate formula plângere.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>art. 102 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 18 mai 2006, având urmãtoarea redactare:
- Art. 102 - Declanşarea procedurii de încetare sau de anulare:
"Procedura de încetare sau de anulare a formei de protecţie acordate se declanşeazã de Oficiul Român pentru Imigrãri din oficiu sau la propunerea uneia dintre instituţiile cu atribuţii în domeniul securitãţii naţionale ori al ordinii publice."
În motivarea excepţiei, autorul acesteia criticã şi <>Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, însã acest act normativ nu este menţionat nici în cuprinsul încheierii de sesizare, în ceea ce priveşte opinia instanţei în legãturã cu excepţia de neconstituţionalitate ridicatã în faţa sa, şi nici în dispozitivul acestei încheieri. Cum cadrul procesual specific excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintã încheierea de sesizare - actul de învestire a Curţii Constituţionale cu soluţionarea unei excepţii -, rezultã cã <>Legea nr. 182/2002 , deşi criticatã, nu poate fi reţinutã drept obiect al excepţiei de neconstituţionalitate, în caz contrar fiind încãlcate prevederile <>art. 29 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.
Autorul excepţiei apreciazã cã dispoziţiile <>art. 102 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România contravin urmãtoarelor prevederi internaţionale: art. 1 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, cu titlul marginal "Garanţii procedurale în cazul expulzãrilor de strãini", art. 8 -"Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie", art. 6 -"Dreptul la un proces echitabil", art. 13 - "Dreptul la un recurs efectiv" şi art. 14 -"Interzicerea discriminãrii" din Convenţie şi art. 1 din Protocolul nr. 12 la aceasta, intitulat "Interzicerea generalã a discriminãrii", ratificat de România prin <>Legea nr. 103/2006 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 375 din 2 mai 2006; în plus, sunt invocate urmãtoarele dispoziţii din Constituţie: art. 1 alin. (3) referitor la valorile supreme ale statului român, printre care şi principiul preeminenţei dreptului, consacrat şi în preambulul Convenţiei pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, art. 18 alin. (2) potrivit cãruia dreptul de azil se acordã şi se retrage în condiţiile legii, cu respectarea tratatelor şi a convenţiilor internaţionale la care România este parte, şi art. 21 -"Accesul liber la justiţie". În motivarea excepţiei este invocatã şi neconstituţionalitatea din prisma încãlcãrii art. 148 alin. (2) din Constituţie, referitor la principiul aplicãrii cu prioritate a prevederilor comunitare faţã de dispoziţiile contrare din legile interne, întrucât apreciazã cã textul de lege criticat contravine art. 19 alin. (4) din Directiva 83/2004 a Consiliului Uniunii Europene privind standardele minime referitoare la condiţiile pe care trebuie sã le îndeplineascã resortisanţii ţãrilor terţe sau apatrizii pentru a putea beneficia de statutul de refugiat sau persoanele care, din alte motive, au nevoie de protecţie internaţionalã şi referitoare la conţinutul protecţiei acordate.
Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã dispoziţiile <>art. 102 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România reglementeazã declanşarea procedurii de încetare sau de anulare a formei de protecţie acordate de cãtre Oficiul Român pentru Imigrãri din oficiu sau la propunerea uneia dintre instituţiile cu atribuţii în domeniul securitãţii naţionale ori al ordinii publice.
Autorul excepţiei apreciazã aceste prevederi ca fiind contrare, în principal, principiilor preeminenţei dreptului, egalitãţii armelor, al proporţionalitãţii şi al nediscriminãrii, precum şi dreptului la apãrare, dreptului la un proces echitabil, accesului liber la justiţie, dreptului la respectarea vieţii private şi de familie şi dreptului de azil, astfel cum sunt reglementate în Constituţia României şi în actele juridice internaţionale invocate.
Examinând criticile de neconstituţionalitate formulate, Curtea constatã cã acestea nu sunt întemeiate.
Capitolul VI din <>Legea nr. 122/2006 , intitulat "Procedura încetãrii sau anulãrii formei de protecţie", prevede condiţiile în care se aplicã aceastã mãsurã, procedura administrativã specificã, precum şi cãile de atac. Art. 102 dispune cã procedura de încetare sau de anulare se declanşeazã de Oficiul Român pentru Imigrãri din oficiu sau la propunerea uneia dintre instituţiile cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale ori al ordinii publice, acesta fiind, în realitate, aspectul vizat de critica de neconstituţionalitate, deoarece beneficiarul formei de protecţie nu are acces la informaţiile care au dus la înaintarea acestei propuneri, nu cunoaşte motivele de fapt ce îi sunt imputate şi, în consecinţã, nu se poate apãra eficient. Or, acele instituţii cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale sau al ordinii publice nu fac decât sã propunã organului competent în materie încetarea sau anularea formei de protecţie acordate, pe baza informaţiilor cumulate prin specificul activitãţii lor şi care justificã luarea acestei mãsuri. Pe baza acestei propuneri, Oficiul Român pentru Imigrãri va reanaliza situaţia persoanelor în cauzã, prilej cu care, potrivit art. 103 din lege, le va solicita acestora prezentarea în vederea efectuãrii unui interviu pentru clarificarea situaţiei. În orice fazã a procedurii de încetare sau anulare a formei de protecţie, beneficiarului îi sunt asigurate prin lege o serie de drepturi fundamentale, printre care: dreptul de a fi asistat de un avocat - art. 103 alin. (2) lit. a), de a beneficia de un interpret - lit. b) sau de a fi reprezentat şi asistat de un reprezentant al organizaţiilor neguvernamentale, române sau strãine - lit. d). Totodatã, dispoziţia de pãrãsire a teritoriului ţãrii nu intervine de plano, ci aceasta depinde, conform art. 104 alin. (3), de motivele care au stat la baza hotãrârii de încetare sau de anulare a formei de protecţie. Potrivit art. 105, împotriva acestei hotãrâri strãinul poate face plângere în condiţiile prevãzute de <>Legea nr. 122/2006 .
Aşadar, nu se poate reţine lipsa accesului liber la justiţie şi restrângerea exercitãrii tuturor drepturilor şi garanţiilor specifice unui proces echitabil, cum pretinde autorul excepţiei, câtã vreme, ulterior procedurii administrative de încetare sau de anulare a formei de protecţie acordate, finalizate cu o hotãrâre a Oficiului Român pentru Imigrãri, urmeazã procedura jurisdicţionalã, în cadrul cãreia se va pronunţa o hotãrâre judecãtoreascã definitivã şi irevocabilã. Procedura legalã prevãzutã pentru încetarea sau anularea formei de protecţie acordate respectã, prin urmare, dispoziţiile art. 1 din Protocolul nr. 7 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, potrivit cãrora "Un strãin care îşi are reşedinţa în mod legal pe teritoriul unui stat nu poate fi expulzat decât în temeiul executãrii unei hotãrâri luate conform legii şi el trebuie sã poatã: a) sã prezinte motivele care pledeazã împotriva expulzãrii sale; b) sã cearã examinarea cazului sãu; c) sã cearã sã fie reprezentat în acest scop în faţa autoritãţilor competente sau a uneia ori a mai multor persoane desemnate de cãtre aceastã autoritate".
Totodatã, Curtea reţine cã nu se poate pretinde un regim juridic identic între cel aplicabil solicitanţilor de azil, prevãzut de <>Legea nr. 122/2006 , şi cel aplicabil strãinilor, instituit prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 194/2002 , deoarece este vorba despre douã situaţii de fapt diferite, care implicã adoptarea unor norme juridice reglementate prin acte normative deosebite. Prin urmare, nici criticile referitoare la încãlcarea principiului nediscriminãrii nu sunt întemeiate.
Cât priveşte susţinerile autorului excepţiei referitoare la lipsa accesului strãinului la informaţiile pe baza cãrora instituţiile cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale sau al ordinii publice propun Oficiului Român pentru Imigrãri încetarea sau anularea formei de protecţie acordate, Curtea constatã, pe de o parte, cã aceasta nu este o problemã de constituţionalitate, iar, pe de altã parte, regimul informaţiilor clasificate, reglementat prin <>Legea nr. 182/2002 , se justificã prin însãşi importanţa lor pentru siguranţa naţionalã. De altfel, atât Constituţia României (art. 53), cât şi Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale (de exemplu, art. 8) permit autoritãţilor statului adoptarea mãsurilor legale care, într-o societate democraticã, sunt apreciate ca necesare pentru securitatea naţionalã, siguranţa publicã, apãrarea ordinii sau prevenirea faptelor penale or protejarea drepturilor şi libertãţilor altora. În acest sens, de altfel, reglementeazã chiar şi art. 1 paragraful 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, invocat de autorul excepţiei în apãrarea sa.
În ceea ce priveşte susţinerile autorului excepţiei referitoare la lipsa de previzibilitate a dispoziţiilor legale criticate, apreciem cã nu pot fi reţinute, întrucât acestea conţin norme suficient de clare şi precise, astfel încât cel în cauzã este în mãsurã sã adopte o conduitã în conformitate cu cerinţele legii.
În sfârşit, referitor la pretinsa contradicţie dintre dispoziţiile <>art. 102 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România şi prevederile art. 19 alin. (4) din Directiva Consiliului Uniunii Europene 2004/83/CE din 29 aprilie 2004 privind standardele minime pentru calificare şi statutul cetãţenilor ţãrilor terţe sau apatrizilor ca refugiaţi sau ca persoane aflate în nevoie de protecţie internaţionalã şi conţinutul protecţiei acordate, Curtea observã cã acest act comunitar este transpus în planul legislaţiei interne tocmai prin reglementarea <>Legii nr. 122/2006 , astfel cum se menţioneazã atât în expunerea de motive, cât şi în finalul legii criticate.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 102 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, excepţie ridicatã de Rahed Mohamed Ali Wahaili în Dosarul nr. 718/302/2007 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 10 iulie 2008.
PREŞEDINTELE
CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Claudia-Margareta Krupenschi
----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
