Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 883 din 6 iulie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 15 alin. (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 23/2008 privind pescuitul si acvacultura
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 15 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura, excepţie ridicatã din oficiu de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal în dosarul acesteia nr. 3.994/2/2009. La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã. Reprezentantul Ministerului Public apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este întemeiatã, întrucât taxele şi impozitele trebuie sã fie stabilite prin lege, şi nu prin hotãrâri ale Guvernului. În acest sens, invocã <>Decizia Curţii Constituţionale nr. 5 din 14 iulie 1992 .
CURTEA, având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele: Prin Încheierea din 20 octombrie 2009, pronunţatã în Dosarul nr. 3.994/2/2009, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 15 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura, excepţie ridicatã din oficiu de instanţa de judecatã într-o cauzã având ca obiect anularea unui act administrativ. În motivarea excepţie de neconstituţionalitate se aratã cã stabilirea impozitelor, taxelor şi a oricãror altor venituri datorate bugetului de stat în înţelesul art. 139 alin. (1) din Constituţie presupune stabilirea prin lege a cuantumului acestor venituri sau cel puţin a unor criterii obiective în baza cãrora sã se poatã stabili ulterior cuantumul concret al acestora. Simpla reglementare a unei taxe prin textul legal criticat, fãrã indicarea cuantumului sau cel puţin a unor criterii obiective de calculare a acesteia, nu echivaleazã cu stabilirea unei taxe. Se mai aratã cã aceastã atribuţie este de competenţa exclusivã a legiuitorului şi nu poate fi delegatã autoritãţii executive. Potrivit prevederilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. Avocatul Poporului apreciazã cã textul legal criticat este neconstituţional, invocând <>Decizia Curţii Constituţionale nr. 5 din 14 iulie 1992 . Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze prezenta excepţie. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>art. 15 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 180 din 10 martie 2008, care au urmãtorul cuprins: "(2) Cuantumul taxelor de licenţiere şi autorizare se stabileşte prin hotãrâre a Guvernului." Autorul excepţiei susţine cã dispoziţiile legale criticate încalcã prevederile constituţionale ale art. 139 alin. (1) referitoare la impozite, taxe şi alte contribuţii. Examinând excepţia de neconstituţionalitate şi dispoziţiile legale criticate, prin raportare la prevederile constituţionale invocate, Curtea constatã urmãtoarele: Principiul enunţat de art. 139 alin. (1) din Constituţie, şi anume stabilirea prin lege a impozitelor, taxelor şi oricãror altor venituri ale bugetului de stat, reprezintã o garanţie constituţionalã a dreptului de proprietate privatã. În acelaşi sens, Curtea Constituţionalã, prin <>Decizia nr. 5 din 14 iulie 1992 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 22 iulie 1992, a statuat cã "din bugetul de stat, ca şi din bugetul asigurãrilor sociale de stat se finanţeazã cheltuieli de ordin naţional, ceea ce reclamã o anumitã grijã, un anumit nivel de reglementare a surselor sale de venituri, în primul rând a impozitelor şi taxelor. Pentru a se înlãtura posibilitatea proliferãrii actelor normative de ordin administrativ în aceastã materie, Constituţia a consacrat regula dupã care impozitele şi taxele pentru bugetul de stat (bugetul asigurãrilor sociale de stat) se stabilesc numai prin act ce are forţa juridicã a legii, pe când impozitele şi taxele la bugetele locale se stabilesc prin acte administrative, emise de consiliile locale sau judeţene, în limitele şi în condiţiile legii. Cuvântul numai doreşte sã bareze posibilitatea stabilirii de impozite şi taxe pentru bugetul de stat, prin acte inferioare, ca forţã juridicã, a legii [...]". În cauza de faţã, Curtea constatã cã stabilirea taxelor aferente licenţelor de pescuit, permiselor de pescuit şi a autorizaţiilor de pescuit a fost realizatã prin prevederile <>art. 15 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 23/2008 , act normativ de reglementare primarã. Ceea ce se deleagã la nivelul actului normativ secundar este stabilirea cuantumului taxei, deci nu a taxei în sine. Raţiunea art. 139 alin. (1) din Constituţie este aceea de a crea un sistem unitar de impunere la nivel naţional prin prevederea în cuprinsul actelor de reglementare primarã a tuturor impozitelor, taxelor sau a altor contribuţii care se fac venit la bugetul de stat. Însã textul constituţional de referinţã nu vizeazã şi stabilirea în concret a cuantumului taxei; acest lucru însã nu echivaleazã cu posibilitatea acordatã Guvernului ca printr-un act de reglementare secundarã sã impunã un cuantum exagerat sau excesiv al taxei, pentru cã, în acest caz, s-ar încãlca art. 56 alin. (2) din Constituţie. Faptul cã ordonanţa de urgenţã nu prevede criterii în funcţie de care sã se stabileascã acest cuantum al taxei nu înseamnã cã hotãrârea de guvern care se emite în organizarea executãrii legii nu trebuie sã ţinã cont de art. 56 alin. (2) din Constituţie; din contrã, cuantumul taxei trebuie sã fie unul echitabil şi sã reflecte valoarea contraprestaţiei la care este îndrituit plãtitorul unei asemenea taxe. Astfel, se observã cã delegarea pe care o prevede actul de reglementare primarã este limitatã de impunerea, prin hotãrârea de guvern ce va fi adoptatã, a unui cuantum al taxei în cauzã, conform cerinţelor constituţionale ale art. 56 alin. (2). Numai depãşirea vãditã a acestei delegãri atrage nelegalitatea actului de reglementare secundarã care vizeazã cuantumul taxei, situaţie pe care o poate constata chiar şi instanţa de judecatã.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 15 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura, excepţie ridicatã din oficiu de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal în dosarul acesteia nr. 3.994/2/2009. Definitivã şi general obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 6 iulie 2010.
