Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 883 din 30 noiembrie 2006 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 141 alin. 1 teza intai din Codul de procedura penala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 40 din 19 ianuarie 2007
Ion Predescu - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Iuliana Nedelcu - procuror
Florentina Geangu - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconsti-tuţionalitate a dispoziţiilor art. 141 alin. 1 teza întâi din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Nicolae Ioan Onaca în Dosarul nr. 2.290/35/P/2006 al Curţii de Apel Oradea - Secţia penalã.
La apelul nominal rãspunde autorul excepţiei, prin avocat. Procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Având cuvântul, reprezentantul autorului excepţiei solicitã admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 141 alin. 1 teza întâi din Codul de procedurã penalã, reiterând argumentele expuse în faţa instanţei de judecatã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 20 iulie 2006, pronunţatã în Dosarul nr. 2.290/35/P/2006, Curtea de Apel Oradea - Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 141 alin. 1 teza întâi din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Nicolae Ioan Onaca.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã dispoziţiile de lege criticate sunt neconstituţionale în raport cu prevederile art. 20 şi art. 21 alin. (3) din Constituţie, precum şi cu dispoziţiile art. 5 paragraful 4 şi art. 13 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, deoarece nu prevãd calea de atac a recursului şi împotriva încheierii prin care se respinge cererea de revocare a unei mãsuri preventive.
Curtea de Apel Oradea - Secţia penalã considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale, apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Avocatul Poporului aratã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, textele de lege criticate fiind în deplinã concordanţã cu dispoziţiile constituţionale invocate în motivarea excepţiei.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), precum şi ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 141 alin. 1 teza întâi din Codul de procedurã penalã, modificate şi completate prin <>art. I pct. 64 din Legea nr. 356/2006 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 7 august 2006, al cãror conţinut este urmãtorul: "Încheierea datã în primã instanţã şi în apel, prin care se dispune luarea unei mãsuri preventive, revocarea, înlocuirea sau încetarea de drept a mãsurii preventive, precum şi împotriva încheierii prin care se dispune menţinerea arestãrii preventive, poate fi atacatã separat, cu recurs, de procuror sau de inculpat, în termen de 24 de ore de la pronunţare, pentru cei prezenţi, şi de la comunicare, pentru cei lipsã."
Autorul excepţiei considerã cã acest text legal este neconstituţional, deoarece nu prevede calea de atac a recursului şi împotriva încheierii prin care se respinge cererea de revocare a unei mãsuri preventive, ceea ce contravine prevederilor constituţionale ale art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului şi ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil. De asemenea, autorul excepţiei invocã şi încãlcarea, prin acelaşi text legal, a dispoziţiilor art. 5 paragraful 4 şi ale art. 13 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, dispoziţii privind dreptul la libertate şi la siguranţã şi dreptul la un recurs efectiv.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicatã, se reţine cã, în legãturã cu neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 141 alin. 1 teza întâi din Codul de procedurã penalã, Curtea s-a pronunţat prin mai multe decizii, reţinând, în esenţã, cã, potrivit dispoziţiilor art. 126 şi ale art. 129 din Constituţie, legiuitorul este unica autoritate competentã sã reglementeze cãile de atac împotriva hotãrârilor judecãtoreşti în cadrul procedurii de judecatã, precum şi modul de exercitare a acestora. În virtutea acestei competenţe, legiuitorul stabileşte hotãrârile judecãtoreşti împotriva cãrora pot fi exercitate cãile de atac şi condiţiile în care pot fi folosite aceste cãi.
În ceea ce priveşte încheierile, ca specie de hotãrâri judecãtoreşti pronunţate în cursul procesului, dar prin care nu se soluţioneazã fondul cauzei, acestea nu pot fi atacate, de regulã, decât odatã cu hotãrârile judecãtoreşti care soluţioneazã fondul cauzei, care sunt, potrivit dreptului nostru procesual penal, sentinţele şi deciziile. Stabilind, prin art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedurã penalã, cã încheierile pot fi atacate cu recurs numai odatã cu sentinţa sau cu decizia atacatã, legiuitorul a acţionat în limitele competenţei sale, prevãzute prin dispoziţiile constituţionale evocate mai sus.
Regula exercitãrii cãilor de atac împotriva încheierilor numai o datã cu hotãrârea prin care s-a soluţionat fondul cauzei se impune pentru asigurarea desfãşurãrii procesului cu celeritate, într-un termen rezonabil, exigenţã recunoscutã atât în sistemul nostru constituţional [art. 21 alin. (3)], cât şi în Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, care consacrã la art. 6 paragraful 1 dreptul oricãrei persoane "la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale". Sub acest aspect, prin posibilitatea exercitãrii cãilor de atac împotriva hotãrârilor judecãtoreşti, prin care se soluţioneazã fondul cauzei, este asigurat accesul liber la justiţie.
Faptul cã încheierea prin care se respinge cererea de revocare a mãsurii arestãrii preventive nu poate fi atacatã separat cu recurs se explicã, pe de o parte, prin necesitatea de a evita o prelungire abuzivã a procesului, iar pe de altã parte, prin aceea cã ea poate fi atacatã cu recurs odatã cu hotãrârea prin care s-a soluţionat fondul cauzei.
Referitor la pretinsa contrarietate a dispoziţiilor art. 141 alin. 1 din Codul de procedurã penalã cu prevederile art. 5 paragraful 4 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, conform cãrora "Orice persoanã lipsitã de libertatea sa prin arestare sau deţinere are dreptul sã introducã un recurs în faţa unui tribunal, pentru ca acesta sã statueze într-un termen scurt asupra legalitãţii deţinerii sale şi sã dispunã eliberarea sa dacã detenţia este ilegalã", Curtea constatã cã şi aceasta este neîntemeiatã. Astfel, sensul normei citate nu este cel al unei cãi de atac la o altã contestare jurisdicţionalã anterioarã, ci numai acela de a conferi persoanei arestate sau deţinute posibilitatea de a se plânge de ilegalitatea mãsurii privative de libertate luate împotriva sa, prin sesizarea unui tribunal competent. Dacã dispoziţiile art. 141 alin. 1 din Codul de procedurã penalã deschid calea recursului la încheiere doar pentru unele situaţii - limitativ indicate în text -, acest fapt nu este de naturã a atrage înfrângerea dispoziţiilor art. 5 paragraful 4 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Aşa cum reiese din jurisprudenţa Curţii Constituţionale (<>Decizia nr. 38 din 26 februarie 1998 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 13 mai 1998), în acord cu practica Curţii Europene a Drepturilor Omului, aceste prevederi dau expresie dreptului persoanei arestate de a se plânge înaintea unui tribunal competent asupra mãsurii de arestare sau deţinere luate împotriva sa, neavând semnificaţia reglementãrii unei cãi de atac ulterioare îndreptate împotriva soluţiei date de instanţã în urma soluţionãrii plângerii.
Acestei cerinţe îi rãspunde în mod evident textul de lege criticat. Din aceastã perspectivã, art. 141 alin. 1 din Codul de procedurã penalã nu contravine nici prevederilor constituţionale ale art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului.
Cele statuate, de exemplu, prin deciziile nr. 458 din 28 octombrie 2004, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 60 din 18 ianuarie 2005, şi nr. 121 din 1 martie 2005, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 239 din 22 martie 2005, îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauzã, întrucât nu au intervenit elemente noi de naturã sã determine schimbarea acestei jurisprudenţe.
Faţã de cele arãtate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 141 alin. 1 teza întâi din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Nicolae Ioan Onaca în Dosarul nr. 2.290/35/P/2006 al Curţii de Apel Oradea - Secţia penalã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 30 noiembrie 2006.
PREŞEDINTE,
ION PREDESCU
Magistrat-asistent,
Florentina Geangu
_________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
