Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 88 din 5 februarie 2008  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor   art. 26 lit. a) din Legea nr. 448/2006 privind protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 88 din 5 februarie 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 26 lit. a) din Legea nr. 448/2006 privind protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 158 din 29 februarie 2008

Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Simona Ricu - procuror
Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent

Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 26 lit. a) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, excepţie ridicatã de Radu Urziceanu în Dosarul nr. 4.118/86/2007 al Judecãtoriei Suceava.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca inadmisibilã, deoarece, prin excepţia invocatã, se solicitã completarea textului de lege.

CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 15 octombrie 2007, pronunţatã în Dosarul nr. 4.118/86/2007, Judecãtoria Suceava a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 24 lit. a) din Legea nr. 448/2006 , excepţie ridicatã de Radu Urziceanu în cauza ce are ca obiect judecarea contestaţiei la executare formulatã de autorul excepţiei.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã dispoziţiile <>art. 24 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 448/2006 contravin prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, deoarece prevãd scutirea de impozit doar pe veniturile obţinute din salarii de cãtre persoanele cu handicap, iar nu şi pe veniturile obţinute din exercitarea profesiilor liberale de cãtre aceeaşi categorie de persoane.
Judecãtoria Suceava apreciazã cã excepţia este întemeiatã. Se aratã cã dispoziţiile criticate încalcã prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie referitoare la egalitatea persoanelor în faţa legii.
Potrivit prevederilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, deoarece scutirea de la plata impozitului pe venit se aplicã în mod egal tuturor persoanelor aflate în situaţia prevãzutã de textul de lege criticat. Întrucât egalitatea nu înseamnã uniformitate, este posibilã stabilirea unui tratament juridic diferit pentru situaţii diferite, când acesta se justificã raţional şi obiectiv.
Avocatul Poporului apreciazã cã dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Se aratã cã susţinerea autorului excepţiei nu poate fi reţinutã, în mãsura în care normele supuse controlului de constituţionalitate se aplicã în mod egal tuturor celor aflaţi în situaţia prevãzutã de ipoteza normei legale, fãrã nicio discriminare.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispoziţiile <>art. 24 lit. a) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. Ulterior sesizãrii Curţii Constituţionale, legea a fost republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 3 ianuarie 2008, textul de lege criticat devenind art. 26 lit. a), cu acelaşi cuprins. În consecinţã, Curtea urmeazã sã se pronunţe asupra dispoziţiilor <>art. 26 lit. a) din Legea nr. 448/2006 , dispoziţii care au urmãtorul cuprins:
- Art. 26: "Persoanele cu handicap grav sau accentuat beneficiazã de urmãtoarele facilitãţi fiscale: a) scutire de impozit pe veniturile din salarii şi indemnizaţii de naturã salarialã; [...]."
În opinia autorului excepţiei, dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie referitoare la egalitatea în drepturi.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã urmãtoarele:
Textul legal criticat acordã facilitãţi fiscale numai persoanelor cu handicap care obţin venituri din salarii şi indemnizaţii de naturã salarialã, deşi ar fi trebuit sã cuprindã toate persoanele cu handicap grav sau accentuat. Curtea reţine însã cã excepţia de neconstituţionalitate şi motivele invocate în susţinerea ei nu privesc, în realitate, constituţionalitatea textului de lege criticat, ci necesitatea completãrii acestuia în sensul de a prevedea scutirea de impozit nu numai pe veniturile obţinute din salarii de cãtre persoanele cu handicap, ci şi pe veniturile obţinute din exercitarea profesiilor liberale de cãtre aceeaşi categorie de persoane. Or, sub acest aspect, chiar dacã susţinerea autorului excepţiei este justificatã, Curtea constatã, astfel cum a mai statuat prin numeroase decizii, cã nu este competentã sã se pronunţe cu privire la completarea sau modificarea textului de lege, unica autoritate legiuitoare a ţãrii fiind, în conformitate cu art. 61 alin. (1) din Constituţie, Parlamentul. Atât modificarea conţinutului unor norme juridice, ca fazã de legiferare, cât şi, în speţã, aprecierea necesitãţii completãrii normei juridice în sensul criticilor autorului excepţiei sunt de competenţa exclusivã a Parlamentului.
Având în vedere considerentele expuse, excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilã.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge, ca fiind inadmisibilã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 26 lit. a) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, excepţie ridicatã de Radu Urziceanu în Dosarul nr. 4.118/86/2007 al Judecãtoriei Suceava.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 5 februarie 2008.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Mihai Paul Cotta
_________
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016