Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 878 din 16 octombrie 2007  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 136 alin. 1 lit. b) si ale art. 145 alin. 1 din Codul de procedura penala    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 878 din 16 octombrie 2007 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 136 alin. 1 lit. b) si ale art. 145 alin. 1 din Codul de procedura penala

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 771 din 14 noiembrie 2007

Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Iuliana Nedelcu - procuror
Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent

Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor "art. 136^1 lit. b) şi c) şi ale art. 145^1 din Codul de procedurã penalã", excepţie ridicatã de Vadim Don Benyatov în Dosarul nr. 1.712/1/2007 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penalã.
La apelul nominal rãspund autorul excepţiei, prin avocat Cristian Iordãnescu, cu delegaţie depusã la dosarul de fond, precum şi interpretul de limba englezã, d-na Elena Andrei, desemnatã în cauzã spre a asigura traducerea.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele Curţii acordã cuvântul reprezentantului autorului excepţiei, care precizeazã mai întâi cã excepţia de neconstituţionalitate invocatã vizeazã şi prevederile art. 159 din Codul penal, referitoare la infracţiunea de spionaj. În continuare, solicitã admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, reiterând, în esenţã, argumentele expuse pe larg în notele scrise depuse pentru motivarea acesteia.
Reprezentantul Ministerului Public menţioneazã mai întâi cã cererea formulatã de autorul excepţiei prin avocat, referitoare la extinderea obiectului excepţiei de neconstituţionalitate şi asupra prevederilor art. 159 din Codul penal, este inadmisibilã, deoarece acestea nu sunt cuprinse în încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale. În ceea ce priveşte susţinerile de neconstituţionalitate formulate, apreciazã cã acestea nu au caracterul unor veritabile critici, pertinente în faţa Curţii Constituţionale, întrucât, pe de o parte, vizeazã diferite variante de interpretare a unor noţiuni juridice aplicabile în speţã, iar pe de altã parte, privesc însãşi natura fondului dedus soluţionãrii instanţei de judecatã şi asupra cãrora instanţa de contencios constituţional nu are competenţa sã se pronunţe. Ca atare, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 14 martie 2007, pronunţatã în Dosarul nr. 1.712/1/2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor "art. 136^1 lit. b) şi c) şi ale art. 145^1 din Codul de procedurã penalã", excepţie ridicatã de Vadim Don Benyatov, cetãţean american cu domiciliul în Marea Britanie, într-o cauzã privind soluţionarea unei cereri de revocare a mãsurii arestãrii preventive.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine cã prin textele legale criticate "este încãlcatã egalitatea în drepturi a cetãţenilor strãini faţã de cetãţenii români, în ceea ce priveşte obligarea de a nu pãrãsi localitatea unde locuiesc". Aceasta deoarece, în lipsa unei definiţii oferite de legea procesual penalã asupra noţiunii de "localitate", rezultã, în opinia autorului excepţiei, cã aceasta urmeazã a se aplica în sensul legii civile, acela de localitate de domiciliu sau de reşedinţã, ca atribut de identificare a persoanei fizice. Doar într-o asemenea interpretare mãsura obligãrii de a nu pãrãsi localitatea satisface scopul prevãzut de legea procesual penalã, cu referire la asigurarea bunei desfãşurãri a procesului penal şi, drept urmare, este legalã exclusiv în situaţia în care afectarea dreptului la libera circulaţie a persoanei este dispusã în raport cu localitatea de domiciliu.
Or, stabilirea arbitrarã a localitãţii cu privire la care se dispune obligarea inculpatului de a nu o pãrãsi, alta decât localitatea de domiciliu, este de naturã a impune un "domiciliu forţat", ducând la încãlcarea drepturilor privind libera circulaţie şi dreptul cetãţenilor strãini de a se bucura de protecţia generalã a persoanei. Totodatã, se admite cã restrângerea dreptului la libera circulaţie este permisã în condiţiile art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale şi ale art. 53 din Constituţie, una dintre cauze fiind şi buna desfãşurare a instrucţiei penale, însã acest scop nu este atins prin obligarea inculpatului de a nu pãrãsi o localitate aleasã de organul judiciar şi cu privire la care nu pot fi identificate consecinţele juridice de stabilitate şi siguranţã, pe care legea le atribuie domiciliului. Astfel, stabilirea arbitrarã a localitãţii, alta decât cea de domiciliu, înscrisã în documentele oficiale, transformã mãsura preventivã a obligãrii de a nu pãrãsi localitatea într-o pedeapsã, în sensul arestului la domiciliu sau domiciliului forţat, neprevãzutã de lege şi contrarã prevederilor art. 23 din Constituţie, privind libertatea individualã.
De asemenea, autorul excepţiei susţine cã mãsura constând în obligarea de a nu pãrãsi localitatea Bucureşti are grave consecinţe asupra stãrii sale de sãnãtate, acesta fiind, totodatã, lipsit de locuinţã şi de mijloace de existenţã.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penalã apreciazã excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiatã. În opinia sa, mãsura preventivã a obligãrii de a nu pãrãsi localitatea, ca şi cea de a nu pãrãsi ţara reprezintã restrângeri ale dreptului la liberã circulaţie, în deplinã concordanţã cu prevederile art. 53 din Constituţie. De asemenea, tratamentul juridic este diferenţiat în funcţie de situaţiile în care el se aplicã, fãrã a se crea o stare de discriminare nejustificatã între cei împotriva cãrora s-au instituit mãsurile preventive.
Potrivit dispoziţiilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Guvernul apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 145^1 din Codul de procedurã penalã este neîntemeiatã, invocând în acest sens considerentele <>Deciziei nr. 352/2004 .
Avocatul Poporului apreciazã cã dispoziţiile art. 136^1 lit. b) şi c) şi ale art. 145^1 din Codul de procedurã penalã sunt constituţionale. Criticile de neconstituţionalitate faţã de prevederile art. 16 alin. (1) şi ale art. 20 din Constituţie, raportate la art. 14 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, nu pot fi reţinute, întrucât normele legale criticate se aplicã în mod egal tuturor subiectelor de drept aflate în aceeaşi situaţie juridicã, fãrã nicio discriminare pe considerente arbitrare. De altfel, prevederile legale care stabilesc categoriile de mãsuri preventive, inclusiv obligaţia de a nu pãrãsi localitatea, sunt în deplin acord cu dispoziţiile art. 53 din Legea fundamentalã privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi. Nu este întemeiatã nici critica de neconstituţionalitate faţã de prevederile art. 25 alin. (2) din Legea fundamentalã, iar dispoziţiile art. 18 alin. (1) şi ale art. 34 din aceasta, precum şi ale art. 1 şi art. 2 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale nu au incidenţã în cauza de faţã.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţii prezente, concluziile procurorului şi dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispoziţiile "art. 136^1 lit. b) şi c) şi ale art. 145^1 din Codul de procedurã penalã", republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 78 din 30 aprilie 1997, modificat şi completat prin <>Legea nr. 281/2003 , respectiv prin <>Legea nr. 356/2006 . În realitate, obiectul excepţiei îl constituie prevederile art. 136 alin. 1 lit. b) şi ale art. 145 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, astfel cã asupra acestora se va pronunţa Curtea Constituţionalã.
Art. 136, intitulat "Scopul şi categoriile mãsurilor preventive", este inclus în Secţiunea I "Dispoziţii generale" a Capitolului I "Mãsurile preventive" din Titlul IV "Mãsurile preventive şi alte mãsuri procesuale", iar dispoziţiile alin. 1 lit. b) din acesta au urmãtoarea redactare: "În cauzele privitoare la infracţiuni pedepsite cu detenţiune pe viaţã sau cu închisoare, pentru a se asigura buna desfãşurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmãrirea penalã, de la judecatã ori de la executarea pedepsei, se poate lua faţã de acesta una dintre urmãtoarele mãsuri preventive: (...) b) obligarea de a nu pãrãsi localitatea."
Art. 145 alin. 1, inclus în Secţiunea III "Obligarea de a nu pãrãsi localitatea" a aceluiaşi capitol I menţionat mai sus, se intituleazã "Conţinutul mãsurii" şi prevede urmãtoarele: "Mãsura obligãrii de a nu pãrãsi localitatea constã în îndatorirea impusã învinuitului sau inculpatului de procuror sau de judecãtor, în cursul urmãririi penale, ori de instanţa de judecatã, în cursul judecãţii, de a nu pãrãsi localitatea în care locuieşte, fãrã încuviinţarea organului care a dispus aceastã mãsurã. Mãsura poate fi luatã numai dacã sunt întrunite condiţiile prevãzute în art. 143 alin. 1."
În motivarea excepţiei, autorul acesteia invocã prevederile art. 16 alin. (1), art. 18 alin. (1), art. 20, art. 23, art. 25 alin. (2) şi art. 34 alin. (1) din Constituţie, art. 1, art. 2 paragraful 1 şi art. 14 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale şi ale art. 13 din Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã aceasta urmeazã sã fie respinsã ca neîntemeiatã pentru urmãtoarele argumente:
Dispoziţiile art. 136 alin. 1 lit. b) şi ale art. 145 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, care reglementeazã mãsura preventivã a obligãrii de a nu pãrãsi localitatea, respectiv conţinutul acestei mãsuri, sunt criticate ca fiind neconstituţionale deoarece se apreciazã cã, prin interdicţia de a nu pãrãsi localitatea pe timpul desfãşurãrii procesului penal, sunt încãlcate principiul nediscriminãrii şi drepturi fundamentale ale omului, cum sunt dreptul la liberã circulaţie şi dreptul la libertate individualã ale persoanei împotriva cãreia a fost dispusã o atare mãsurã, în condiţiile în care aceasta este cetãţean strãin, cu domiciliul în strãinãtate. Argumentul de bazã al autorului excepţiei constã în aceea cã, neavând în mod oficial domiciliul sau reşedinţa stabilite în localitatea pe care are obligaţia sã nu o pãrãseascã, mãsura instituitã se transformã într-o pedeapsã în sensul arestului la domiciliu sau domiciliului forţat, acest fapt având urmãri grave asupra nivelului sãu de trai, vieţii de familie şi stãrii de sãnãtate.
În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate cu privire la încãlcarea principiului egalitãţii în drepturi şi al nediscriminãrii, statuate de art. 16 alin. (1) din Constituţie şi art. 14 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, Curtea constatã cã aceasta nu este întemeiatã. Aceasta, deoarece prevederile art. 16 alin. (1) din Legea fundamentalã sunt aplicabile exclusiv cetãţenilor români. Totodatã, având în vedere prevederile constituţionale ale art. 18 alin. (1) care garanteazã cetãţenilor strãini şi apatrizilor care locuiesc în România protecţia generalã a persoanelor şi a averilor, nu se poate susţine în mod temeinic existenţa unei discriminãri în ceea ce priveşte aplicarea şi executarea mãsurii preventive constând în obligarea de a nu pãrãsi localitatea, întrucât aceasta se aplicã în egalã mãsurã tuturor celor împotriva cãrora este instituitã, fãrã discriminãri pe considerente arbitrare.
Cât priveşte invocarea dreptului la liberã circulaţie, garantat de art. 25 din Constituţie, Curtea observã, pe de o parte, cã, potrivit alin. (1) al aceleiaşi norme fundamentale, condiţiile exercitãrii acestui drept sunt stabilite prin lege, iar, pe de altã parte, în ceea ce priveşte dreptul de stabilire a domiciliului sau a reşedinţei în orice localitate din ţarã, acesta este un drept asigurat, potrivit alin. (2) din art. 25, fiecãrui cetãţean.
Totodatã, restricţionarea temporarã a exercitãrii dreptului la liberã circulaţie, ca şi consecinţã fireascã a instituirii mãsurii preventive de obligare de a nu pãrãsi localitatea, este o mãsurã apreciatã de legiuitor ca fiind pe deplin raţionalã şi necesarã pentru buna desfãşurare a procesului penal, fiind astfel în acord cu prevederile art. 53 din Constituţie şi ale art. 13 din Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului.
În sfârşit, Curtea observã cã prevederile art. 23 "Libertatea individualã" şi ale art. 34 alin. (1) din Constituţie, care garanteazã dreptul la ocrotirea sãnãtãţii, precum şi ale art. 1 "Obligaţia de a respecta drepturile omului" şi ale art. 2 paragraful 1 "Dreptul la viaţã" din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale nu sunt incidente în cauza de faţã.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 136 alin. 1 lit. b) şi ale art. 145 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Vadim Don Benyatov în Dosarul nr. 1.712/1/2007 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penalã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 16 octombrie 2007.

PREŞEDINTELE
CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof.univ.dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Claudia Margareta Krupenschi

---------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016