Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 873 din 16 iunie 2009  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1, art. 7 alin. (1) si   art. 45 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 873 din 16 iunie 2009 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1, art. 7 alin. (1) si art. 45 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 566 din 14 august 2009

Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Carmen-Cãtãlina Gliga - procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1, art. 7 alin. (1) şi <>art. 45 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepţie ridicatã de Vasile Donose Dãnilã în Dosarul nr. 2.689/299/2005 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilã.
La apelul nominal se prezintã partea Ştefan Florenţiu Frînculescu, lipsind celelalte pãrţi, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Magistratul-asistent referã asupra faptului cã în dosar a fost depusã o cerere din partea autorului excepţiei prin care solicitã Curţii Constituţionale acordarea unui nou termen de judecatã, în vederea angajãrii unui apãrãtor.
Partea prezentã şi reprezentantul Ministerului Public solicitã respingerea cererii formulate.
Deliberând, Curtea Constituţionalã respinge cererea de amânare, deoarece autorul cererii nu a învederat motive temeinice care sã justifice acordarea unui nou termen, pentru angajarea unui apãrãtor având suficient timp de la data invocãrii excepţiei, 30 ianuarie 2009, pânã în prezent.
Cauza este în stare de judecatã.
Partea prezentã solicitã respingerea criticilor de neconstituţionalitate.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, invocând jurisprudenţa Curţii în aceastã materie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 30 ianuarie 2009, pronunţatã în Dosarul nr. 2.689/299/2005, Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilã a sesizat Curtea Constituţionalã pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 1, art. 7 alin. (1) şi <>art. 45 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepţie ridicatã de Vasile Donose Dãnilã.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul aratã cã, potrivit <>Legii nr. 112/1995 , apartamentele deţinute de chiriaşi pot fi vândute cãtre aceştia dacã sunt îndeplinite douã condiţii: chiriaşul cumpãrãtor sã aibã contract de închiriere a apartamentului ce face obiectul contractului de vânzare-cumpãrare şi sã nu deţinã un imobil în aceeaşi localitate în care se aflã imobilul care se cumpãrã sau sã nu fi înstrãinat un astfel de imobil. <>Legea nr. 10/2001 , dupã 7 ani de la intrarea în vigoare a <>Legii nr. 112/1995 , stabileşte, prin textele criticate, alte condiţii, care, dacã nu sunt îndeplinite, duc la nulitatea absolutã a contractului de vânzare-cumpãrare încheiat în temeiul <>Legii nr. 112/1995 . Aşa fiind, <>Legea nr. 10/2001 are efect retroactiv, încãlcând dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţie.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilã considerã excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiatã. În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului apreciazã dispoziţiile ca fiind constituţionale, stabilirea unor modalitãţi de reparare a abuzurilor din legislaţia trecutã reprezentând opţiunea exclusivã a legiuitorului.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 1, art. 7 alin. (1) şi <>art. 45 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, texte de lege care au urmãtorul conţinut:
- Art. 1: "(1) Imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum şi cele preluate de stat în baza <>Legii nr. 139/1940 asupra rechiziţiilor şi nerestituite se restituie în naturã sau în echivalent, când restituirea în naturã nu mai este posibilã, în condiţiile prezentei legi.
(2) În cazurile în care restituirea în naturã nu este posibilã se vor stabili mãsuri reparatorii prin echivalent. Mãsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de cãtre entitatea învestitã potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificãrii, cu acordul persoanei îndreptãţite, sau despãgubiri acordate în condiţiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii şi plãţii despãgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
(3) Mãsurile reparatorii prin echivalent constând în compensare cu alte bunuri sau servicii se acordã prin decizia sau, dupã caz, dispoziţia motivatã a entitãţii învestite potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificãrii. Mãsurile reparatorii în echivalent constând în despãgubiri acordate în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi platã a despãgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv se propun a fi acordate prin decizia sau, dupã caz, dispoziţia motivatã a entitãţii învestite potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificãrii.
(4) Mãsurile reparatorii prin echivalent pot fi combinate.
(5) Primarii sau, dupã caz, conducãtorii entitãţilor învestite cu soluţionarea notificãrilor au obligaţia sã afişeze lunar, în termen de cel mult 10 zile calendaristice calculate de la sfârşitul lunii precedente, la loc vizibil, un tabel care sã cuprindã bunurile disponibile şi/sau, dupã caz, serviciile care pot fi acordate în compensare.";
- Art. 7 alin. (1): "De regulã, imobilele preluate în mod abuziv se restituie în naturã.";
- Art. 45 alin. (2): "Actele juridice de înstrãinare, inclusiv cele fãcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile preluate fãrã titlu valabil, considerate astfel anterior intrãrii în vigoare a <>Legii nr. 213/1998 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, sunt lovite de nulitate absolutã, în afarã de cazul în care actul a fost încheiat cu bunã-credinţã."
În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 15 alin. (2) şi art. 21.
Examinând excepţia, Curtea constatã cã, în ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a <>art. 1 şi 7 din Legea nr. 10/2001 prin raportare la art. 15 alin. (2) din Constituţie, aceasta nu poate fi reţinutã. Dispoziţiile legale criticate referitoare la restituirea în naturã sau prin echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv de stat, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, în perioada la care se referã dispoziţiile legale, nu au efect retroactiv. Modul de rezolvare a problemei imobilelor preluate abuziv de stat, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 este atributul exclusiv al legiuitorului. Restituirea în naturã sau prin echivalent a imobilelor preluate de stat este în concordanţã cu dispoziţiile art. 44 din Constituţie, potrivit cãrora conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite prin lege.
Cu privire la dispoziţiile <>art. 45 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 , Curtea s-a mai pronunţat prin <>Decizia nr. 191 din 25 iunie 2002 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 567 din 1 august 2002, respingând excepţia ca fiind neîntemeiatã.
În motivarea soluţiei adoptate au fost aduse o serie de argumente care îşi pãstreazã actualitatea şi pertinenţa, Curtea apreciind cã nu existã raţiuni suficiente care sã impunã reconsiderarea soluţiei adoptate.
Astfel, cu acel prilej s-a reţinut cã esenţialã pentru calificarea reglementãrii în cauzã ca fiind retroactivã nu este susţinerea cã aceasta înţelege sã îşi extindã efectele pentru trecut, prin raportare la situaţii juridice finalizate înainte de intrarea sa în vigoare, cât, mai ales, cã aduce un element novator, care nu se regãsea în reglementarea anterioarã.
În atare condiţii, dispoziţiile <>art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 , departe de a impune o altã soluţie decât cea consacratã anterior intrãrii sale în vigoare, nu au fãcut decât sã şi-o însuşeascã şi sã o valideze din punct de vedere legal.
Neaducând nicio modificare condiţiilor de validitate existente la data încheierii actului juridic, fiind deci lipsitã de caracter novator, reglementarea în cauzã nu are caracter retroactiv. De altfel, prin modificarea adusã <>Legii nr. 10/2001 prin <>Legea nr. 1/2009 , problemele ridicate de autor în motivarea excepţiei au fost rezolvate în sensul celor solicitate de el, mai cu seamã prin noul alin. (2^1) al art. 45, potrivit cãruia: "Contractele de vânzare-cumpãrare încheiate în temeiul <>Legii nr. 112/1995 , cu modificãrile ulterioare, sunt acte autentice şi constituie titlu de proprietate opozabil de la data încheierii acestora."
Cât priveşte critica de neconstituţionalitate a textelor de lege criticate prin raportare la art. 21 din Constituţie, nici aceasta nu poate fi reţinutã, textele menţionate nu îngrãdesc în niciun fel dreptul persoanei de a se adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1, art. 7 alin. (1) şi <>art. 45 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepţie ridicatã de Vasile Donose Dãnilã în Dosarul nr. 2.689/299/2005 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 16 iunie 2009.

PREŞEDINTELE
CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Mihaela Senia Costinescu

---------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016