Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 870 din 24 iunie 2010  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 112 alin. 1 pct. 4 din Codul de procedura civila    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 870 din 24 iunie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 112 alin. 1 pct. 4 din Codul de procedura civila

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 524 din 28 iulie 2010
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Iulia Antoanella Motoc - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Simona Ricu - procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 112 alin. 1 pct. 4 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Baupartner" - S.R.L. din Ploieşti în Dosarul nr. 2.049/105/2007 al Tribunalului Prahova - Secţia comercialã şi de contencios administrativ.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiate a criticilor formulate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 20 ianuarie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 2.049/105/2007, Tribunalul Prahova - Secţia comercialã şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţionalã cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 112 alin. 1 pct. 4 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Baupartner" - S.R.L. din Ploieşti.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul considerã cã dispoziţia legalã criticatã, care stabileşte obligaţia facultativã a reclamantului de a-şi motiva în drept acţiunea, este neconstituţionalã în raport cu art. 16, 21 şi 24 din Constituţie. Astfel, textul de lege creeazã o vãditã inegalitate între pãrţile din proces: în timp ce reclamantul este titularul unei obligaţii facultative, pârâtul are obligaţia de a respecta cu stricteţe normele procedurale sub sancţiunea decãderii. Nu poate fi acceptatã nici posibilitatea judecãtorului de a substitui prin hotãrârea pronunţatã lipsurile formale ale cererii de chemare în judecatã, întrucât într-o atare situaţie s-ar încãlca dreptul la apãrare al pârâtului, principiul contradictorialitãţii şi publicitãţii procesului civil, precum şi principiul rolului activ al judecãtorului care nu îl poate obliga pe acesta sã înfãptuiascã ceea ce partea, deşi avea obligaţia expresã legalã, nu a realizat.
Tribunalul Prahova - Secţia comercialã şi de contencios administrativ apreciazã cã dispoziţiile legale criticate nu aduc atingere textelor constituţionale invocate, limitarea este deopotrivã valabilã pentru ambele pãrţi, în situaţia în care pârâtul formuleazã o cerere reconvenţionalã, fiind obligat sã respecte dispoziţiile art. 112 din Codul de procedurã civilã.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, textele de lege criticate fiind în deplinã concordanţã cu dispoziţiile constituţionale invocate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 112 alin. 1 pct. 4 din Codul de procedurã civilã, text de lege care are urmãtorul conţinut: "Cererea de chemare în judecatã va cuprinde: [...]
4. arãtarea motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiazã cererea;".
În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16, 21 şi 24.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine cã semnificaţia art. 112 din Codul de procedurã civilã este aceea de a determina elementele pe care trebuie sã le cuprindã cererea de chemare în judecatã, ca act de învestire al instanţei de judecatã. Printre acestea se regãseşte şi arãtarea motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiazã cererea, determinând cadrul în care se va desfãşura întreaga activitate de soluţionare a litigiului. Aceste elemente sunt necesare pentru ca instanţa sã aibã posibilitatea de a cunoaşte toate împrejurãrile relevante pe care se sprijinã pretenţiile deduse în justiţie, cât şi pentru pârât, întrucât în acest mod este în mãsurã sã îşi pregãteascã apãrarea.
Motivele de fapt reprezintã împrejurãrile de fapt care l-au determinat pe reclamant sã apeleze la concursul instanţei. În ceea ce priveşte motivele de drept, acestea constituie temeiul juridic al cererii, fundamentul raportului juridic dedus judecãţii.
Curtea reţine cã nu este necesarã indicarea exactã a textelor de lege pe care se întemeiazã cererea de chemare în judecatã, întrucât încadrarea în drept a faptelor este şi trebuie sã rãmânã opera judecãtorului, ci este suficient sã se indice principiile de drept pe care se fundamenteazã pretenţiile reclamantului. De altfel, în cazul în care existã îndoieli cu privire la temeiul juridic al acţiunii, instanţa poate da calificarea juridicã corespunzãtoare dupã ce în prealabil a pus în discuţia contradictorie a pãrţilor noua cauzã.
Raţiunea acestui element al cererii de chemare în judecatã, sub ambele aspecte - al motivelor de fapt şi de drept - prezintã importanţã din mai multe puncte de vedere. Astfel, pe de o parte, permite pârâtului sã îşi formuleze excepţiile, apãrãrile sau explicaţiile cu privire la pretenţiile reclamantului, contribuind la determinarea cadrului procesual şi calitãţii procesuale a pãrţilor, şi, pe de altã parte, stabileşte cauza juridicã a litigiului, ca element al autoritãţii de lucru judecat.
Aşa fiind, Curtea constatã cã susţinerile autorului excepţiei, referitoare la încãlcarea dreptului pârâtului la apãrare şi la un proces echitabil sunt neîntemeiate, dispoziţiile legale criticate având ca finalitate tocmai protejarea drepturilor sale procesuale în vederea soluţionãrii juste a litigiului dedus judecãţii.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 112 alin. 1 pct. 4 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Baupartner" - S.R.L. din Ploieşti în Dosarul nr. 2.049/105/2007 al Tribunalului Prahova - Secţia comercialã şi de contencios administrativ.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 24 iunie 2010.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,
Mihaela Senia Costinescu

------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016