Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 866 din 24 iunie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 969 si art. 1020 din Codul civil, precum si ale art. 244^1 din Codul de procedura civila
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 541 din 3 august 2010
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Iulia Antoanella Motoc - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Simona Ricu - procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 969 şi art. 1020 din Codul civil, precum şi ale art. 244^1 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Maurer&Kasper Construct" - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 15.678/197/2009 al Judecãtoriei Braşov.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în acest sens.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 29 ianuarie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 15.678/197/2009, Judecãtoria Braşov a sesizat Curtea Constituţionalã cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 969 şi art. 1020 din Codul civil, precum şi ale art. 244^1 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Maurer&Kasper Construct" - S.R.L. din Bucureşti.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul considerã cã dispoziţiile art. 969 din Codul civil, astfel cum sunt redactate, îngrãdesc posibilitatea pãrţilor de a se adresa instanţei de judecatã, de a formula apãrãri, de a propune probe şi de a recurge la cãile de atac prevãzute de lege. Or, instanţei de judecatã i se permite sã ia mãsuri susceptibile a fi puse în executare cu ajutorul forţei coercitive a statului, fãrã o analizã prealabilã a pretenţiilor sau apãrãrilor pe fond ale pãrţilor, fãrã administrarea unor probe adecvate cauzei şi fãrã verificarea bunei-credinţe sau a consimţãmântului pãrţilor la încheierea actelor juridice.
În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 1020 din Codul civil, acestea sunt flagrant neconstituţionale, întrucât limiteazã dreptul persoanei de a se adresa justiţiei pentru apãrarea unui drept, instanţa de judecatã fiind obligatã sã analizeze drepturile şi îndatoririle pãrţii pornind de la existenţa unei clauze rezolutorii prevãzute de lege, dar care nu se regãseşte în contract. Astfel, pãrţilor nu le este permis sã demonstreze cã respectiva clauzã nu a fost agreatã în contract, existenţa clauzei fiind subînţeleasã în mod vãdit neconstituţional.
Prevederile art. 244^1 din Codul de procedurã civilã încalcã dreptul pãrţilor la apãrare şi la un proces echitabil, reglementând calea de atac, separatã de fond, numai în cazul în care instanţa a admis cererea de suspendare, nu şi când a respins-o.
Judecãtoria Braşov apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, întrucât textele de lege criticate nu aduc atingere liberului acces la justiţie şi nici libertãţii contractuale.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 969 şi art. 1020 din Codul civil, precum şi art. 244^1 din Codul de procedurã civilã, texte de lege care au urmãtorul conţinut:
- Art. 969 din Codul civil: "Convenţiile legal fãcute au putere de lege între pãrţile contractante.
Ele se pot revoca prin consimţãmântul mutual sau din cauze autorizate de lege.";
- Art. 1020 din Codul civil: "Condiţia rezolutorie este subînţeleasã totdeauna în contractele sinalagmatice, în caz când una din pãrţi nu îndeplineşte angajamentul sãu.";
- Art. 244^1 din Codul de procedurã civilã: "Asupra suspendãrii judecãrii procesului, instanţa se va pronunţa prin încheiere care poate fi atacatã cu recurs în mod separat, cu excepţia celor pronunţate în recurs.
Recursul se poate declara cât timp dureazã suspendarea cursului judecãrii procesului, atât împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea, cât şi împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de repunere pe rol a procesului."
În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 20, art. 21, art. 24, art. 44 alin. (1), art. 45 şi art. 73 alin. (1), precum şi art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 969 din Codul civil, Curtea reţine cã acestea consacrã principii importante ale dreptului civil român - principiul forţei obligatorii a convenţiilor civile "pacta sunt servanda", principiul libertãţii contractuale, principiul relativitãţii efectelor convenţiilor şi principiul irevocabilitãţii actului juridic civil. Încheierea unei convenţii fiind guvernatã de principiul libertãţii contractuale, pãrţile pot sã determine, prin voinţa lor, clauzele contractuale şi efectele pe care acestea urmeazã sã le producã, conform unei cauze morale şi licite. Convenţia astfel încheiatã se impune pãrţilor întocmai ca legea, având caracter obligatoriu, iar nu facultativ.
Dispoziţiile art. 1020 din Codul civil reglementeazã sancţiunea pentru neexecutarea unor obligaţii contractuale, recunoscând pãrţii care şi-a executat sau este gata sã-şi execute obligaţiile posibilitatea de a opta pentru încetarea contractului prin rezoluţiune sau reziliere, legiuitorul realizând, astfel, un echilibru între principiul forţei obligatorii a contractului şi principiul executãrii în naturã şi cu bunã-credinţã a obligaţiilor asumate.
Aşa fiind, Curtea constatã cã dispoziţiile criticate din Codul civil nu numai cã nu contravin prevederilor constituţionale invocate, ci, dimpotrivã, constituie expresia aplicãrii principiului constituţional al garantãrii dreptului de proprietate şi rezultatul voinţei pãrţilor contractante, exercitate în limitele legii, şi corespund exigenţelor art. 57 din Constituţie, care instituie îndatorirea fundamentalã a cetãţenilor de a exercita drepturile şi libertãţile constituţionale cu bunã-credinţã, fãrã încãlcarea drepturilor şi libertãţilor celorlalţi.
În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 244^1 din Codul de procedurã civilã, Curtea reţine cã s-a mai pronunţat asupra unei critici asemãnãtoare, prin <>Decizia nr. 324 din 26 noiembrie 2002 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 938 din 20 decembrie 2002, Curtea statuând cã textul legal criticat nu conţine nicio dispoziţie discriminatorie. Astfel, regimul juridic diferit - constând în aceea cã numai încheierea prin care s-a dispus suspendarea judecãţii poate fi atacatã cu recurs separat, în vreme ce încheierea prin care s-a respins cererea de suspendare poate fi atacatã doar odatã cu fondul - este determinat de deosebirea de situaţii care impune soluţii legislative diferite, ambele fiind determinate de asigurarea celeritãţii soluţionãrii cauzelor aflate pe rolul instanţelor. Reglementarea proceduralã dedusã controlului nu contravine nici art. 21 din Constituţie, întrucât, chiar dacã încheierea de respingere a cererii de suspendare nu poate fi atacatã cu recurs separat, ea poate fi atacatã odatã cu fondul, potrivit prevederilor art. 282 alin. 2 din Codul de procedurã civilã, care constituie reglementarea de drept comun în materie.
Soluţia pronunţatã de Curtea Constituţionalã prin decizia menţionatã, precum şi considerentele care au stat la baza acesteia îşi pãstreazã valabilitatea şi în cauza de faţã, întrucât nu se invocã elemente noi, de naturã a schimba aceastã jurisprudenţã.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 969 şi art. 1020 din Codul civil, precum şi ale art. 244^1 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Maurer&Kasper Construct" - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 15.678/197/2009 al Judecãtoriei Braşov.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 24 iunie 2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Mihaela Senia Costinescu
------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
