Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 857 din 9 octombrie 2007  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor   art. 249 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 857 din 9 octombrie 2007 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 249 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 14 noiembrie 2007

Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Ion Tiucã - procuror
Cristina Cãtãlina Turcu - magistrat-asistent

Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 249 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Perami Com" - S.R.L. din Oradea în Dosarul nr. 2.258/111/2006 (numãr în format vechi 2.258/2006) al Tribunalului Bihor - Secţia civilã.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Preşedintele constatã cauza în stare de judecatã şi acordã cuvântul pe fond, reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind cã se impune menţinerea jurisprudenţei Curţii în materie.

CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 21 martie 2007, pronunţatã în Dosarul nr. 2.258/111/2006 (numãr în format vechi 2.258/2006) Tribunalul Bihor - Secţia civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor "<>art. 269 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 ."
Excepţia a fost ridicatã de Societatea Comercialã "Perami Com" - S.R.L. din Oradea în recursul împotriva sentinţei civile prin care s-a respins contestaţia la executare a unei somaţii emise de Primãria Municipiului Oradea.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţã, cã prin textul de lege criticat legiuitorul acordã statului şi unitãţilor administrativ-teritoriale o poziţie privilegiatã faţã de cea a celorlalte persoane de drept privat. Astfel, statul sau unitãţile administrativ-teritoriale nu sunt obligate sã plãteascã impozitul pe clãdiri, întrucât acesta cade în sarcina titularilor dreptului de concesiune, folosinţã sau administrare, dupã caz. Consecinţa este împovãrarea chiriaşului cu o dublã obligaţie de platã, atât a chiriei, cât şi a impozitului, ceea ce duce la încãlcarea prevederilor constituţionale ale art. 44 alin. (2), referitoare la garantarea şi ocrotirea proprietãţii private în mod egal, indiferent de titular, şi ale alin. (7), potrivit cãrora dreptul de proprietate obligã la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinãtãţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului.
Tribunalul Bihor - Secţia civilã apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate invocatã este neîntemeiatã, deoarece nu existã nicio legãturã între sarcinile datorate statului ca urmare a deţinerii unei proprietãţi şi atributele esenţiale ale dreptului de proprietate - posesie, folosinţã şi dispoziţie, protejate de art. 44 din Constituţie.
Potrivit dispoziţiilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, în sensul celor statuate de Curtea Constituţionalã în <>Decizia nr. 299 din 6 aprilie 2006 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 8 mai 2006.
Avocatul Poporului apreciazã cã dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale, invocând jurisprudenţa Curţii în materie, respectiv <>Decizia nr. 299 din 6 aprilie 2006 .
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Tribunalul Bihor - Secţia civilã a sesizat Curtea Constituţionalã, dintr-o eroare materialã, cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor "<>art. 269 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 ."
În realitate, aşa cum rezultã din Încheierea de sesizare şi din concluziile scrise formulate de autor, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>art. 249 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, astfel cum au fost modificate prin <>art. I pct. 218 din Legea nr. 343/2006 pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 662 din 1 august 2006.
Textul criticat are urmãtoarea redactare:
- Art. 249 alin. (3): "Pentru clãdirile proprietate publicã sau privatã a statului ori a unitãţilor administrativ-teritoriale, concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosinţã, dupã caz, persoanelor juridice, se stabileşte taxa pe clãdiri, care reprezintã sarcina fiscalã a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosinţã, dupã caz, în condiţii similare impozitului pe clãdiri."
Autorii excepţiei considerã cã dispoziţiile legale criticate încalcã prevederile constituţionale ale art. 44 alin. (2), referitoare la garantarea şi ocrotirea proprietãţii private în mod egal, indiferent de titular, şi ale alin. (7), potrivit cãrora dreptul de proprietate obligã la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinãtãţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului.
Examinând excepţia, Curtea Constituţionalã constatã cã prin <>Decizia nr. 345 din 3 aprilie 2007 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 321 din 14 mai 2007, a fost respinsã o excepţie cu acelaşi obiect, ridicatã de acelaşi autor şi având o motivare identicã.
Pentru a pronunţa aceastã soluţie, Curtea a reţinut, în esenţã, fãcând referire la jurisprudenţa sa, cã stabilirea taxei pe clãdiri, în condiţii similare impozitului pe clãdiri, ca sarcinã fiscalã a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosinţã a clãdirilor proprietate publicã sau privatã a statului ori a unitãţilor administrativ-teritoriale, nu conferã statului şi unitãţilor administrativ-teritoriale o poziţie privilegiatã faţã de celelalte persoane de drept privat, în contradicţie cu art. 44 alin. (2) şi (7) din Legea fundamentalã.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de naturã sã determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în materie, atât soluţia, cât şi considerentele din decizia menţionatã îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauzã.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 249 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Perami Com" - S.R.L. din Oradea în Dosarul nr. 2.258/111/2006 (numãr în format vechi 2.258/2006) al Tribunalului Bihor - Secţia civilã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 9 octombrie 2007.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof.univ.dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Cristina Cãtãlina Turcu
__________
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016