Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 855 din 28 noiembrie 2006 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 38 lit. a), art. 39 alin. (6) si ale art. 55 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulatii a cetatenilor romani in strainatate
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 31 din 17 ianuarie 2007
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Ion Tiucă - procuror
Claudia-Margareta - magistrat-asistent
Krupenschi
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38 lit. a), art. 39 alin. (6) şi ale art. 55 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, excepţie ridicată de Florin Tudor în Dosarul nr. 4.612/2006 al Tribunalului Hunedoara - Secţia civilă, cauză ce formează obiectul Dosarului nr. 1.937D/2006 al Curţii Constituţionale.
La apelul nominal, se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Magistratul-asistent referă faptul că autorul excepţiei a transmis Curţii note scrise prin care solicită atât judecarea în lipsă, cât şi admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. De asemenea, partea Direcţia Generală de Paşapoarte a depus la dosarul cauzei concluzii scrise în sensul respingerii excepţiei.
Curtea dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 1.938D/2006 şi nr. 1.940D/2006, având ca obiect aceeaşi excepţie, ridicată de Daniel Răileanu în Dosarul nr. 4.610/2006 al Tribunalului Hunedoara - Secţia civilă, respectiv Constantin Părău în Dosarul nr. 4.608/2006 al aceleiaşi instanţe.
La apelul nominal, se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Magistratul-asistent arată că, şi în aceste dosare, partea Direcţia Generală de Paşapoarte a transmis note scrise cu un conţinut identic, solicitând respingerea excepţiei de neconstituţionalitate.
Curtea dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 1.941D/2006 şi nr. 1.942D/2006, având ca obiect aceeaşi excepţie, ridicată de Florin David în Dosarul nr. 3.200/2006 al Tribunalului Hunedoara - Secţia civilă, respectiv de Laurenţiu-Marian Solomon în Dosarul nr. 3.142/2006 al aceleiaşi instanţe.
La apelul nominal, se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Magistratul-asistent referă faptul că autorii excepţiei au transmis Curţii note scrise cu un conţinut identic, prin care solicită atât judecarea în lipsă, cât şi admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. De asemenea, şi în aceste dosare, partea Direcţia Generală de Paşapoarte a depus aceleaşi concluzii scrise în sensul respingerii excepţiei.
Curtea, având în vedere identitatea obiectului excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus-menţionate, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.
Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor.
Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 1.942D/2006, nr. 1.941D/2006, nr. 1.940D/2006 şi nr. 1.938D/2006 la Dosarul nr. 1.937D/2006, care a fost primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:
Prin încheierile din 14 şi 21 iunie 2006, pronunţate în dosarele nr. 4.612/2006, nr. 4.610/2006, nr. 4.608/2006, nr. 3.200/2006 şi nr. 3.142/2006, Tribunalul Hunedoara - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38 lit. a), art. 39 alin. (6) şi ale art. 55 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate. Excepţiile au fost ridicate de Florin Tudor, Daniel Răileanu, Constantin Părău, Florin David şi Laurenţiu-Marian Solomon în cauze având ca obiect soluţionarea unor cereri ale Direcţiei Generale de Paşapoarte de transformare a măsurii de suspendare a dreptului de a folosi paşaportul în măsura de restrângere a exercitării dreptului la liberă circulaţie în străinătate pentru o perioadă de cel mult 3 ani.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, având un conţinut identic, autorii acesteia susţin următoarele:
Art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 contravine prevederilor constituţionale ale art. 17 care consacră protecţia de care se bucură cetăţenii români aflaţi în străinătate, art. 25 care garantează dreptul la libera circulaţie şi ale art. 53 care prevede posibilitatea restrângerii prin lege, în condiţii strict şi limitativ enumerate, a exerciţiului unor drepturi şi libertăţi. De asemenea, invocă nerespectarea art. 12 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice şi a art. 2 paragrafele 2 şi 3 din Protocolul nr. 4 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care consacră libertatea de circulaţie şi permit restrângerea acesteia numai în situaţiile limitativ enumerate.
Textul de lege dispune restrângerea exerciţiului dreptului la libera circulaţie în străinătate a persoanelor care au fost returnate dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România şi acel stat, condiţie care nu se regăseşte, însă, printre cele limitativ prevăzute în art. 53 din Constituţie. Totodată, dispoziţia criticată nu are în vedere că ingerinţa în dreptul resortisanţilor de a părăsi orice ţară, inclusiv propria ţară, şi de a se stabili în orice ţară doresc nu poate avea decât caracter de excepţie, trebuie să se justifice prin necesitatea ei într-o societate democratică şi să respecte principiul proporţionalităţii. În plus, aceasta nu face referire la valorile sociale care se presupune a fi apărate prin măsura restrângerii, nu condiţionează instituirea restricţiei decât de returnarea prin acordul de readmisie, nu pretinde să se verifice dacă returnarea a fost justificată ori abuzivă sau dacă persoana este pretabilă să atenteze la valorile a căror apărare se urmăreşte, lăsând loc, prin caracterul lor confuz şi imprecis, la diferite interpretări şi chiar la abuzuri ori discriminări. De asemenea, apreciază că textul de lege criticat nu este suficient de accesibil, previzibil şi precis, încât să înlăture orice risc de arbitrariu.
În opinia autorilor excepţiei, dispoziţiile art. 39 alin. (6) din legea atacată încalcă art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, referitor la supremaţia Constituţiei şi a legilor, precum şi art. 23 alin. (11) din aceasta şi art. 6 paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ambele texte instituind prezumţia de nevinovăţie. Potrivit textului de lege criticat, măsura restrângerii exerciţiului dreptului la libera circulaţie se execută înainte de soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei, iar promovarea căilor de atac nu suspendă executarea hotărârii instanţei. Totodată, dacă sentinţa tribunalului este casată sau desfiinţată, poate apărea situaţia ca măsura restrângerii să fi fost nejustificată în perioada exercitării apelului sau recursului. Prin urmare, este răsturnată prezumţia de nevinovăţie, instituţie care, potrivit practicii Curţii Europene a Drepturilor Omului, nu se aplică exclusiv domeniului penal, ci ori de câte ori fapta imputabilă unei persoane are o conotaţie penală. Menţionează că în literatura de specialitate se susţine teza potrivit căreia prezumţia de nevinovăţie se aplică şi în cazurile de fraudă fiscală sau în materie de sancţiuni administrative, cum este limitarea dreptului la liberă circulaţie în străinătate.
Cu privire la neconstituţionalitatea art. 55 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 248/2005, se arată că aceste dispoziţii permit reclamantei să ceară, iar instanţei de judecată să dispună menţinerea restricţiei asupra exercitării dreptului la liberă circulaţie în străinătate pe o durată de până la 3 ani, chiar dacă efectele suspendării administrative, dispuse în baza Ordonanţei Guvernului nr. 65/1997, în prezent abrogată, ar trebui să înceteze prin expirare. Se încalcă astfel principiul neretroactivităţii legii, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţie, deoarece se instituie o măsură nouă de limitare a exercitării dreptului la liberă circulaţie în străinătate pentru fapte săvârşite înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 248/2005.
Tribunalul Hunedoara - Secţia civilă apreciază că dispoziţiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 sunt contrare dreptului fundamental la liberă circulaţie, garantat de art. 25 din Constituţie şi de art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, şi nu se justifică, totodată, prin niciuna dintre condiţiile de restrângere prevăzute de art. 53 din Legea fundamentală. Pe de altă parte, consideră că textul de lege nu aduce atingere art. 17 din Constituţie, întrucât statul român nu poate acorda protecţie cetăţenilor săi aflaţi în mod ilegal pe teritoriul altor state, decât în condiţiile stipulate prin tratatele şi acordurile bilaterale încheiate cu acestea.
Cât priveşte dispoziţiile art. 39 alin. (6) din legea atacată, apreciază că acestea nu contravin normelor constituţionale invocate, deoarece derogarea de la norma procedurală care prevede posibilitatea executării hotărârilor judecătoreşti doar dacă au caracter definitiv nu constituie o atingere a prezumţiei de nevinovăţie. Pe de o parte, procedura specială se justifică prin necesitatea soluţionării cu celeritate a situaţiilor vizate de domeniul legii, iar, pe de altă parte, normele procedurale criticate se aplică în egală măsură atât în cazul admiterii, cât şi al respingerii solicitării de restrângere a dreptului la liberă circulaţie.
Instanţa de judecată consideră că art. 55 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 248/2005, prin aceea că permite transformarea unei măsuri de suspendare a dreptului de folosire a paşaportului simplu, dispuse în baza art. 14 din Ordonanţa Guvernului nr. 65/1997, în prezent abrogată, în măsuri de restrângere a dreptului la liberă circulaţie, în toate ţările Uniunii Europene, a categoriilor de persoane returnate din oricare din statele membre pe baza unui acord de readmisie încheiat de România cu aceste state, contravine art. 15 alin. (2) din Constituţie, referitor la neretroactivitatea legii civile.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Potrivit art. 25 din Constituţie, condiţiile exercitării dreptului la liberă circulaţie se stabilesc prin lege, astfel că ţine de opţiunea legiuitorului instituirea anumitor cerinţe specifice în care cetăţenii români pot circula în străinătate. Totodată, în temeiul art. 17 din Constituţie, cetăţenii români aflaţi în străinătate se bucură de protecţia statului român, dar, în acelaşi timp, trebuie să-şi îndeplinească obligaţiile ce le revin, cu excepţia acelora care nu sunt compatibile cu absenţa lor din ţară. Or, prevederile legale criticate reglementează una dintre obligaţiile ce trebuie respectate de către cetăţenii români aflaţi în străinătate, fiind compatibilă cu absenţa lor din ţară. De asemenea, măsura restrângerii se justifică, în cazul de faţă, pentru apărarea ordinii, situaţie prevăzută printre cele limitativ enumerate la art. 53 din Constituţie. Aşa fiind, nu se poate reţine contrarietatea dispoziţiilor art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 faţă de prevederile art. 17, 25 şi 53 din Legea fundamentală, art. 12 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice şi ale art. 2 paragrafele 2 şi 3 din Protocolul nr. 4 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Cât priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 39 alin. (6) din Legea nr. 248/2005 faţă de art. 23 alin. (11) din Constituţie, se arată că nici aceasta nu poate fi reţinută, deoarece, pe de o parte, principiul prezumţiei de nevinovăţie este aplicabil exclusiv în situaţia săvârşirii unei infracţiuni, ceea ce nu este cazul în speţa de faţă, iar, pe de altă parte, instituirea acestei prezumţii nu se opune luării unor măsuri preventive, mai ales după pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti, chiar nedefinitive de condamnare.
Dispoziţiile art. 55 alin. (1) lit. c) din legea atacată nu încalcă prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţie, care instituie principiul neretroactivităţii legii, întrucât posibilitatea transformării în măsuri de restrângere a dreptului la liberă circulaţie în străinătate priveşte măsurile aflate în curs de executare, care au fost dispuse, deja, în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 65/1997, în prezent abrogată. Din analiza dispoziţiilor art. 14 alin. (1) lit. e) din ordonanţă, se observă că finalitatea măsurilor dispuse în temeiul acestui act normativ este aceeaşi cu cea a măsurii prevăzute de art. 55 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 248/2005.
Avocatul Poporului apreciază, pe de o parte, că dispoziţiile art. 38 lit. a) şi ale art. 39 alin. (6) din Legea nr. 248/2005 sunt constituţionale, iar, pe de altă parte, dispoziţiile art. 55 alin. (1) lit. c) din aceeaşi lege contravin normelor constituţionale invocate.
Potrivit art. 25 alin. (1) din Constituţie, condiţiile exercitării dreptului la liberă circulaţie se stabilesc prin lege. Astfel, dispoziţiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 prevăd restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie în străinătate a persoanei care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România şi acel stat, măsura restrângerii fiind în deplină concordanţă cu prevederile art. 53 din Legea fundamentală. De asemenea, şi dispoziţiile art. 39 alin. (6) din lege, având caracterul unor norme de procedură, sunt adoptate în cadrul competenţei legiuitorului de a legifera, conferite potrivit art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Constituţie.
Cât priveşte dispoziţiile art. 55 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 248/2005, care instituie posibilitatea de a transforma măsurile de suspendare a dreptului de a folosi paşaportul, dispuse în baza unui act normativ în prezent abrogat [art. 14 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 65/1997, în măsuri de restrângere a dreptului la liberă circulaţie în străinătate, apreciază că acestea sunt contrare principiului neretroactivităţii, deoarece afectează măsurile legale luate deja în temeiul unui alt act normativ, respectiv Ordonanţa Guvernului nr. 65/1997.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului şi dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 38 lit. a), art. 39 alin. (6) şi ale art. 55 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 682 din 29 iulie 2005, având următorul conţinut:
- Art. 38 lit. a): "Restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie în străinătate a cetăţenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani numai în condiţiile şi cu privire la următoarele categorii de persoane:
a) cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România şi acel stat."
- Art. 39 alin. (6): "(6) Exercitarea căilor de atac prevăzute la alin. (4) şi (5) nu suspendă executarea hotărârii instanţei."
- Art. 55 alin. (1) lit. c): "(1) Măsurile de suspendare a dreptului de a folosi paşaportul, dispuse în temeiul art. 14 alin. (1) lit. a)-e) din Ordonanţa Guvernului nr. 65/1997, cu modificările şi completările ulterioare, şi aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a prezentei legi, rămân în vigoare sau, după caz, încetează după cum urmează: (...) c) cele dispuse în temeiul art. 14 alin. (1) lit. e) încetează de drept, cu excepţia celor dispuse cu privire la cetăţenii români returnaţi în baza acordurilor de readmisie încheiate de România cu alte state, care rămân în vigoare pentru o perioadă de 6 luni, putând fi transformate, înainte de expirarea acestui termen, în măsuri de restrângere a dreptului la liberă circulaţie în străinătate, în condiţiile prevăzute la art. 39 alin. (1) şi (3)-(8), precum şi, după caz, la art. 44 din prezenta lege, la solicitarea Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră sau, după caz, a Direcţiei Generale de Paşapoarte."
Autorii excepţiei consideră că aceste texte de lege contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitor la supremaţia Constituţiei şi a legilor, art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivităţii legii civile, art. 17 referitor la protecţia de care se bucură cetăţenii români aflaţi în străinătate, art. 23 alin. (11) privind prezumţia de nevinovăţie, art. 25 consacrat dreptului la libera circulaţie şi art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. De asemenea, invocă nerespectarea art. 6 paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitor la prezumţia de nevinovăţie, a art. 2 paragrafele 2 şi 3 din Protocolul nr. 4 la convenţie, precum şi a art. 12 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, texte prin care se consacră libertatea de circulaţie şi condiţiile în care restrângerea acesteia este permisă.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:
Articolul 38 din Legea nr. 248/2005 enumeră categoriile de persoane cu privire la care poate fi dispusă măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulaţie în străinătate a cetăţenilor români, printre aceştia fiind, potrivit lit. a) a articolului, persoanele care au fost returnate dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România şi acel stat. Măsura dispusă de textul de lege criticat se circumscrie situaţiilor expres şi limitativ prevăzute în art. 53 din Constituţie, respectiv apărarea securităţii naţionale şi a ordinii publice, având în vedere că problema controlului migraţiei ilegale din România spre statele europene prezintă interes atât pe plan intern, cât şi extern. În acest sens, chiar în expunerea de motive a Legii nr. 248/2005 se arată că "adoptarea unui act normativ care să reglementeze condiţiile exercitării dreptului la liberă circulaţie în străinătate, în acord cu prevederile Constituţiei, precum şi cu alte documente internaţionale în domeniul protecţiei drepturilor omului, la care România este parte, se constituie într-un demers necesar într-o societate democratică având la baza sistemului de valori principiile umaniste promovate în spaţiul european. Pentru aceste considerente a fost elaborată prezenta lege, care asigură implementarea atât a prevederilor constituţionale, cât şi a art. 13 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 12 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice şi a art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale."
Aşa fiind, nu se poate susţine că măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulaţie în străinătate a persoanelor care au fost returnate dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România şi acel stat încalcă prevederile din Constituţie sau alte instrumente juridice internaţionale referitoare la dreptul la liberă circulaţie, astfel cum au fost invocate de autorii excepţiei. De altfel, această măsură a fost prevăzută şi de art. 14 alin. (1) lit. e) din Ordonanţa Guvernului nr. 65/1997 privind regimul paşapoartelor în România, în prezent abrogată de Legea nr. 248/2005.
Cât priveşte susţinerile autorilor excepţiei referitoare la lipsa din cuprinsul textului legal a unor elemente ce ţin de circumstanţierea conduitei persoanei căreia i se aplică măsura criticată, şi anume enumerarea valorilor apărate, verificarea procedurii şi condiţiilor în care s-a dispus returnarea, precum şi a pericolului real pe care îl prezintă persoana pentru valorile sociale pretins protejate, Curtea observă că acestea nu pot fi reţinute. Mai întâi, rigoarea tehnicii legislative nu permite ca, în cuprinsul unui text de lege, să fie cuprinse şi epuizate toate aspectele de fapt şi de drept proprii ipotezei normei juridice, acestea urmând a fi expuse în cuprinsul unor acte normative de rang inferior sau emise în aplicarea şi executarea legii, pentru a fi apoi circumstanţiate de către organele competente la specificul fiecărei speţe. Pe de altă parte, criticile privind lacunele legislative, precum şi caracterul confuz al unor norme juridice, ce decurg dintr-o interpretare specifică unui caz de speţă, nu pot fi primite de Curtea Constituţională, întrucât reglementarea, interpretarea şi aplicarea legii sunt atribuţii ce aparţin, după caz, autorităţii legiuitoare sau instanţelor judecătoreşti.
Cât priveşte dispoziţiile art. 39 alin. (6) din Legea nr. 248/2005, potrivit cărora exercitarea căilor de atac ale apelului şi recursului nu suspendă executarea hotărârii instanţei, Curtea constată că nu contravin, sub niciun aspect, normelor constituţionale şi convenţionale referitoare la prezumţia de nevinovăţie. Potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, adoptarea regulilor de procedură, printre care şi cele privind termenele de exercitare şi soluţionare a căilor de atac, precum şi posibilitatea suspendării executării unei hotărâri judecătoreşti pe perioada exercitării acestora intră în competenţa exclusivă de reglementare a legiuitorului, care, în funcţie de anumite situaţii specifice şi fără a aduce atingere drepturilor fundamentale, poate institui, pentru raţiuni obiective şi raţionale, norme de procedură diferite. Ca atare, imposibilitatea suspendării executării hotărârii instanţei pe perioada exercitării căilor de atac se justifică, în cazul de faţă, prin specificul de reglementare a legii, şi anume regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, precum şi prin natura sancţiunilor corespunzătoare. Pe de altă parte, invocarea încălcării prezumţiei de nevinovăţie nu are incidenţă în prezenta speţă, întrucât măsura legală criticată nu are caracter şi nici conotaţii penale, fiind o sancţiune administrativă.
Curtea constată ca fiind neîntemeiată şi critica de neconstituţionalitate a art. 55 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 248/2005 faţă de art. 15 alin. (2) din Constituţie privind principiul neretroactivităţii legii civile. Art. 14 alin. (1) lit. e) din Ordonanţa Guvernului nr. 65/1997, în prezent abrogată, şi la care art. 55 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 248/2005 face trimitere, prevede că "Cetăţeanului român i se poate refuza, temporar, eliberarea paşaportului, iar dacă i-a fost eliberat, îi poate fi retras ori i se poate suspenda dreptul de folosire a acestuia, atunci (...) când persoana a fost returnată în baza acordului de readmisie încheiat de România cu alte state". Această măsură putea fi dispusă pe o perioadă cuprinsă între un an şi 5 ani. Textul legal criticat nu instituie o nouă măsură pentru o faptă săvârşită şi sancţionată sub regimul legii vechi, aşa cum susţin autorii excepţiei. Posibilitatea transformării măsurilor de suspendare a dreptului de folosire a paşaportului în măsuri de restrângere a dreptului la liberă circulaţie în străinătate se referă la "măsurile în curs de executare", dispuse în baza art. 14 alin. (1) lit. e) din Ordonanţa Guvernului nr. 65/1997, astfel că susţinerile autorilor excepţiei, potrivit cărora prevederile art. 55 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 248/2005 se aplică, retroactiv, la situaţiile juridice desfăşurate înainte de intrarea în vigoare a acestei legi, nu sunt fondate. Finalitatea măsurilor dispuse de actul normativ abrogat şi noul act normativ este aceeaşi, deosebirea de reglementare fiind că, în acest din urmă caz, autoritatea care o poate aplica este instanţa de judecată, şi nu organul cu atribuţii în domeniul circulaţiei cetăţenilor români în străinătate, ceea ce îi conferă o notă de obiectivitate, eliminând, totodată, posibilul comportament subiectiv în aprecieri din partea autorităţilor administrative.
Totodată, Curtea reţine că art. 55 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 248/2005 prevede că solicitarea priveşte sancţiunile în curs de executare la data intrării în vigoare a legii şi care rămân în vigoare pentru o perioadă de 6 luni cu privire la cetăţenii români returnaţi în baza acordurilor de readmisie încheiate de România cu alte state, ele putând fi transformate, înainte de expirarea acestui termen, în măsuri de restrângere a dreptului la liberă circulaţie în străinătate, ceea ce demonstrează fără echivoc caracterul neretroactiv al textului legal. De altfel, în jurisprudenţa sa, Curtea a statuat constant că o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supravieţuirea legii vechi şi să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare.
În ceea ce priveşte susţinerile autorilor excepţiei referitoare la posibilitatea ca efectele suspendării administrative, dispuse în temeiul legii vechi, respectiv Ordonanţa Guvernului nr. 65/1997, să înceteze prin expirare, totuşi, măsura dispusă în temeiul art. 55 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 248/2005 să fie menţinută şi chiar prelungită pe o durată de cel mult 3 ani, la solicitarea Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră sau, după caz, a Direcţiei Generale de Paşapoarte, Curtea observă că acestea se constituie în aspecte de fapt care nu au relevanţă pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.
În sfârşit, referitor la invocarea Deciziei nr. 71/1996 a Curţii Constituţionale în motivarea excepţiei, instanţa de contencios constituţional constată că aceasta nu este incidentă în cauză, circumstanţele de fapt şi de drept examinate cu acel prilej fiind diferite faţă de cele specifice prezentei speţe.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38 lit. a), art. 39 alin. (6) şi ale art. 55 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, excepţie ridicată de Florin Tudor, Daniel Răileanu, Constantin Părău, Florin David şi Laurenţiu-Marian Solomon în dosarele nr. 4.612/2006, nr. 4.610/2006, nr. 4.608/2006, nr. 3.200/2006 şi nr. 3.142/2006 ale Tribunalului Hunedoara - Secţia civilă.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 28 noiembrie 2006.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Claudia-Margareta Krupenschi
-----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
