Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 843 din 2 octombrie 2007 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 362 alin. 1 lit. a) din Codul de procedura penala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 715 din 23 octombrie 2007
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Marinela Mincã - procuror
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 362 alin. 1 lit. a) din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de procuror în Dosarul nr. 5.496/ 90/2006 (nr. vechi 1.463/P/2006) al Tribunalului Vâlcea - Secţia penalã.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 21 februarie 2007, pronunţatã în Dosarul nr. 5.496/90/2006 (nr. vechi 1463/P/2006), Tribunalul Vâlcea - Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 362 alin. 1 lit. a) din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de procuror în dosarul de mai sus având ca obiect soluţionarea unei cauze penale.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã prevederile legale menţionate încalcã dispoziţiile constituţionale ale art. 131 referitoare la Rolul Ministerului Public şi art. 132 referitoare la Statutul procurorilor, deoarece dispoziţiile legale criticate interzic procurorului de a ataca o hotãrâre judecãtoreascã nelegalã, permiţând astfel intrarea ei în circuitul social. De asemenea, prin art. 362 alin. 1 lit. a) din Codul de procedurã penalã se interzice procurorului exercitarea atribuţiei sale constituţionale, şi anume aceea de a apãra ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertãţile cetãţenilor. Nu se poate susţine cã prin atacarea de cãtre procuror a unei hotãrâri nelegale din punct de vedere al rezolvãrii laturii civile a procesului penal s-ar încãlca principiul disponibilitãţii care guverneazã procesul civil. Aşa fiind, declararea de cãtre procuror a unei cãi de atac împotriva unei sentinţe penale nelegale este singura modalitate prin care nelegalitatea poate fi îndreptatã.
Tribunalul Vâlcea - Secţia penalã nu şi-a exprimat opinia cu privire la excepţia de neconstituţionalitate invocatã.
Potrivit <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, deoarece reglementarea legalã criticatã nu intrã în contradicţie cu prevederile constituţionale invocate, apãrarea drepturilor şi libertãţilor cetãţenilor cu capacitate deplinã de exerciţiu neputându-se face totuşi împotriva dorinţei acestora de a-şi exercita drepturile recunoscute de lege.
Avocatul Poporului considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, deoarece respingerea ca inadmisibil a apelului formulat de procuror în ce priveşte latura civilã a cauzei, în lipsa apelului pãrţii civile, îşi are raţiunea în caracterul privat al acţiunii civile, care este, în esenţã, o instituţie de drept civil, ea devenind instituţie de drept procesual penal în mãsura în care este exercitatã în cadrul unui proces penal. Acţiunea civilã în procesul penal este supusã dispoziţiilor de fond ale rãspunderii civile. Sãvârşirea unei infracţiuni produce, pe lângã urmãrile socialmente periculoase, şi un prejudiciu material sau moral în dauna unei persoane fizice sau juridice, care, prin acţiunea civilã, pretinde sã-i fie reparat. Dispoziţia criticatã reprezintã expresia principiului înscris la art. 21 alin. (1) din Constituţie referitor la accesul liber la justiţie. Astfel, posibilitatea formulãrii unei cãi de atac în ceea ce priveşte latura civilã a procesului penal trebuie sã aparţinã, în principiu, doar persoanei care a suferit un prejudiciu material sau moral, în urma sãvârşirii unei infracţiuni, şi este firesc ca aceasta sã poatã renunţa la valorificarea dreptului sãu.
De asemenea, potrivit art. 129 din Constituţie, Ministerul Public poate exercita cãile de atac împotriva hotãrârilor judecãtoreşti numai în condiţiile prevãzute de lege. Or, în considerarea dreptului sãu constituţional consacrat de art. 126 alin. (2), legiuitorul poate reglementa aceste condiţii, cum ar fi cele privitoare la termenul de declarare, forma în care trebuie sã fie fãcutã declaraţia, conţinutul sãu, instanţa la care se depune, competenţa şi modul de judecare, soluţiile ce pot fi adoptate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã constatã cã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 362 alin. 1 lit. a) din Codul de procedurã penalã, cu denumirea marginalã Persoanele care pot face apel, care au urmãtorul conţinut:
"Pot face apel:
a) procurorul, în ce priveşte latura penalã şi latura civilã. Apelul procurorului în ce priveşte latura civilã este inadmisibil în lipsa apelului formulat de partea civilã, cu excepţia cazurilor în care acţiunea civilã se exercitã din oficiu;".
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã dispoziţiile legale criticate stabilesc dreptul procurorului de a face apel necondiţionat cu privire la latura penalã şi condiţionat cu privire la latura civilã, sens în care apelul acestuia este inadmisibil în absenţa exercitãrii cãii de atac de cãtre partea civilã, cu excepţia cazurilor în care acţiunea civilã se exercitã din oficiu. Altfel spus, procurorul poate exercita calea de atac a apelului în absenţa apelului pãrţii civile numai atunci când, potrivit art. 17 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, partea vãtãmatã este o persoanã lipsitã de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate restrânsã. Aşa fiind, este evidentã raţiunea unei astfel de reglementãri, şi anume aceea de protecţie a drepturilor şi libertãţilor persoanelor care, din motive obiective, nu pot depune diligenţe viabile în acest sens.
Critica autorului excepţiei este însã centratã pe imposibilitatea procurorului de a face apel cu privire la latura civilã în situaţia în care partea civilã, deşi are capacitate deplinã de exerciţiu, nu a înţeles sã uzeze de calea de atac. De remarcat cã, spre deosebire de acţiunea penalã, acţiunea civilã are drept obiect tragerea la rãspundere civilã a inculpatului sau a pãrţii responsabile civilmente şi poate fi alãturatã acţiunii penale prin constituirea pãrţii vãtãmate ca parte civilã. Iatã cã Parlamentul, ca unicã autoritate legiuitoare, a înţeles sã permitã conexarea a douã acţiuni, lãsând totuşi operant principiul disponibilitãţii în ce priveşte latura civilã. Or, dacã persoana care a suferit o pagubã, în virtutea aprecierii libere a exercitãrii dreptului sãu, poate dispune cu privire la schimbarea calitãţii din parte vãtãmatã în parte civilã, este firesc ca exerciţiul unui astfel de drept sã fie guvernat de principiul disponibilitãţii şi în ce priveşte exercitarea unei cãi de atac referitoare la aspecte ce constituie obiectul unei acţiuni civile. Aşa fiind, pe o astfel de structurã, instituirea obligativitãţii procurorului de a exercita pentru partea civilã calea de atac a apelului cu privire la o eventualã recuperare de prejudiciu apare ca o ingerinţã în principiul disponibilitãţii.
De asemenea, este unanim admis cã o hotãrâre judecãtoreascã care pare sã fie ilegalã sub aspectul laturii civile are caracter irefragabil sub aspectul laturii penale. Însã o astfel de hotãrâre poate fi acceptatã ca atare de deţinãtorul interesului legal sau poate avea autoritate de lucru judecat numai cu privire la existenţa faptei, a persoanei care a sãvârşit-o şi a vinovãţiei acesteia, în faţa unei instanţe civile, atunci când partea civilã a înţeles sã uzeze de mijloace procesuale separate, cum ar fi exercitarea unei acţiuni civile distincte de cea penalã, pentru valorificarea dreptului sãu.
Faptul cã procurorul nu are acces la calea de atac a apelului, în absenţa apelului formulat de partea civilã, nu echivaleazã cu o încãlcare a rolului sãu constituţional sau a statutului conferit de Legea fundamentalã, deoarece, potrivit art. 129 din Constituţie, Ministerul Public poate exercita cãile de atac, în condiţiile legii, adicã aşa cum sunt acestea reglementate prin lege organicã adoptatã de Parlament. În plus, Curtea Constituţionalã a statuat în jurisprudenţa sa, de exemplu prin <>Decizia nr. 460 din 28 octombrie 2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.153 din 7 decembrie 2004, cã instituirea regulilor de desfãşurare în faţa instanţelor judecãtoreşti, deci şi reglementarea cãilor de atac, este de competenţa exclusivã a legiuitorului. Acesta este sensul art. 129 din Constituţie, text care face referire la "condiţiile legii" atunci când reglementeazã exercitarea cãilor de atac, ca de altfel art. 126 alin. (2) din Constituţie, care, referindu-se la competenţa instanţelor judecãtoreşti şi la procedura de judecatã, stabileşte cã acestea "sunt prevãzute numai de lege".
În sfârşit, referitor la rolul procurorului, este de observat cã însuşi textul constituţional invocat îl circumscrie anumitor scopuri referitoare la ordinea de drept, interese generale ale societãţii ori drepturi şi libertãţi ale cetãţenilor. Este imposibil de acceptat ideea cã, în absenţa posibilitãţii procurorului de a se substitui dreptului pãrţii civile, se aduce atingere ordinii de drept, intereselor generale ale societãţii ori drepturilor şi libertãţilor cetãţenilor atunci când titularul unui drept material, care are deplinã capacitate de exerciţiu, nu depune diligenţele necesare în vederea valorificãrii dreptului. Aşa fiind, nu se poate susţine cã prin acceptarea introducerii în circuitul social a unei hotãrâri judecãtoreşti penale care nu s-a pronunţat şi asupra cererilor de constituire ca parte civilã a unor persoane sunt afectate scopurile pentru care legiuitorul constituant a înţeles sã defineascã rolul Ministerului Public în activitatea judiciarã.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 362 alin. 1 lit. a) din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de procuror în Dosarul nr. 5.496/90/2006 (nr. vechi 1.463/P/2006) al Tribunalului Vâlcea - Secţia penalã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 2 octombrie 2007.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
