Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 839 din 24 iunie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 385^9 alin. 1 pct. 14, art. 385^15 pct. 2 lit. d) raportat la art. 385^9 alin. 1 pct. 18 si art. 385^14 alin. 1^1 din Codul de procedura penala
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385^9 alin. 1 pct. 14, art. 385^15 pct. 2 lit. d) raportat la art. 385^9 alin. 1 pct. 18 şi art. 385^14 alin. 1^1 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Grigore Roman în Dosarul nr. 3.734/111/2007 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penalã. La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã. Autorul excepţiei a depus la dosar concluzii scrise prin care solicitã admiterea acesteia. Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele: Prin Încheierea din 19 octombrie 2009, pronunţatã în Dosarul nr. 3.734/111/2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 385^9 alin. 1 pct. 14, art. 385^15 pct. 2 lit. d) raportat la art. 385^9 alin. 1 pct. 18 şi art. 385^14 alin. 1^1 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Grigore Roman. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã prevederile legale criticate încalcã dispoziţiile constituţionale ale art. 21 alin. (3), precum şi art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, deoarece, pentru stabilirea în concret a pedepsei aplicate unei persoane, un rol determinant îl au aprecierea asupra personalitãţii acesteia, aşa cum rezultã din actele dosarului, dar şi percepţia pe care o are judecãtorul asupra sa în cursul audierii martorilor şi a inculpatului în cauzã. Potrivit dispoziţiilor art. 385^14 alin. 1 şi alin. 1^1 din Codul de procedurã penalã, în faţa instanţei de recurs nu se pot audia martori, iar audierea inculpatului se face doar în ipoteza în care acesta nu a fost ascultat de cãtre instanţa de fond sau de apel, astfel cã instanţa de recurs procedeazã la judecare doar pe baza documentelor existente la dosar. Prin urmare, o corectã reindividualizare a pedepsei ar putea fi posibilã numai în mãsura în care inculpatul este audiat cu ocazia judecãrii recursului, în caz contrar fiind afectat dreptul la un proces echitabil. De asemenea, prevederile art. 385^15 pct. 2 lit. d) din Codul de procedurã penalã privind posibilitatea rejudecãrii de cãtre instanţa de recurs, printre altele, şi în cazul prevãzut de art. 385^9 alin. 1 pct. 18 din acelaşi cod, constând în comiterea unei erori grave de fapt, exclude o cercetare judecãtoreascã, permiţând o soluţie de fond doar pe baza lucrãrilor şi a materialului probator din dosar. Obligativitatea ascultãrii inculpatului, în situaţia în care instanţele de fond şi apel nu au pronunţat împotriva inculpatului o hotãrâre de condamnare, nu acoperã absenţa unei cercetãri judecãtoreşti şi, prin urmare, aceastã procedurã apare ca lipsitã de minimum de garanţii procesuale, indispensabile unui proces echitabil. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penalã opineazã cã excepţia de neconstituţionalitate este nefondatã. Potrivit <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. Avocatul Poporului considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 385^9 alin. 1 pct. 14 cu denumirea marginalã Cazurile în care se poate face recurs, art. 385^15 pct. 2 lit. d) cu denumirea marginalã Soluţiile raportat la art. 385^9 alin. 1 pct. 18 cu denumirea marginalã Cazurile în care se poate face recurs şi art. 385^14 alin. 1^1 cu denumirea marginalã Verificarea hotãrârii din Codul de procedurã penalã, care au urmãtorul conţinut: - Art. 385^9 alin. 1 pct. 14: "14. când s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 din Codul penal sau în alte limite decât cele prevãzute de lege;"; - Art. 385^15 pct. 2 lit. d): "Instanţa, judecând recursul, pronunţã una din urmãtoarele soluţii: [...] 2. admite recursul, casând hotãrârea atacatã şi: [...] d) dispune rejudecarea de cãtre instanţa de recurs în cazurile prevãzute în art. 385^9 alin. 1 pct. 11-20, precum şi în cazul prevãzut în art. 385^6 alin. 3."; - Art. 385^9 alin. 1 pct. 18: "18. când s-a comis o eroare gravã de fapt, având drept consecinţã pronunţarea unei hotãrâri greşite de achitare sau de condamnare;"; - Art. 385^14 alin. 1^1: "Cu ocazia judecãrii recursului, instanţa este obligatã sã procedeze la ascultarea inculpatului prezent, potrivit dispoziţiilor cuprinse în partea specialã, titlul II, capitolul II, atunci când acesta nu a fost ascultat la instanţele de fond şi apel, precum şi atunci când aceste instanţe nu au pronunţat împotriva inculpatului o hotãrâre de condamnare." Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã dispoziţiile legale criticate nu conţin nicio dispoziţie de naturã sã încalce dreptul la un proces echitabil. Dimpotrivã, prin textele contestate s-a avut în vedere dreptul pãrţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea acestuia într-un termen rezonabil de cãtre o instanţã independentã şi imparţialã. Astfel, inculpatul are posibilitatea pe parcursul întregului proces penal sã expunã toate apãrãrile sale, poate propune instanţei administrarea de probe în apãrarea sa, dacã acestea sunt pertinente, concludente şi utile cauzei. De asemenea, prevederile legale invocate, reglementând ca motive de casare a unei hotãrâri judecãtoreşti aplicarea pedepselor greşit individualizate în raport cu art. 72 din Codul penal sau în alte limite decât cele prevãzute de lege, precum şi comiterea unei erori grave de fapt, având drept consecinţã pronunţarea unei hotãrâri greşite de achitare sau de condamnare, sunt menite sã garanteze dreptul tuturor pãrţilor de a beneficia de un proces echitabil. O asemenea garanţie este instituitã şi de dispoziţiile referitoare la obligativitatea ascultãrii inculpatului cu ocazia judecãrii recursului. Astfel, scopul acestei cãi de atac constã tocmai în asigurarea unui control judecãtoresc al legalitãţii şi al aflãrii adevãrului în judecarea şi soluţionarea cauzelor penale de prima instanţã sau de instanţa de apel, aspect de naturã sã contribuie la îndeplinirea exigenţelor care condiţioneazã într-o societate democraticã procesul echitabil. În plus, procedura de judecatã, care cuprinde pe lângã sistemul probator şi obiectul judecãţii în recurs, constituie atributul exclusiv al legiuitorului, fiind aşadar o aplicare a prevederilor art. 61 din Constituţie, cu atât mai mult cu cât, în legislaţia procedural penalã românã, recursul este, de regulã, al treilea grad de jurisdicţie, art. 2 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale consacrând doar obligaţia statelor membre de a institui un minim de douã grade de jurisdicţie.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385^9 alin. 1 pct. 14, art. 385^15 pct. 2 lit. d) raportat la art. 385^9 alin. 1 pct. 18 şi art. 385^14 alin. 1^1 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Grigore Roman în Dosarul nr. 3.734/111/2007 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penalã. Definitivã şi general obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 24 iunie 2010.
