Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 835 din 16 noiembrie 2006 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 386, art. 387, art. 390, art. 391 si art. 392 din Codul de procedura penala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 46 din 22 ianuarie 2007
Ion Predescu - preşedinte
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Iuliana Nedelcu - procuror
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 386, 387, 390, 391 şi 392 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Marin Stãnciulescu în Dosarul nr. 1.190/84/2006 (nr. vechi 1.190/2006) al Tribunalului Sãlaj - Secţia penalã.
La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 14 iunie 2006, pronunţatã în Dosarul nr. 1.190/84/2006 (nr. vechi 1.190/2006), Tribunalul Sãlaj - Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 386, 387, 390, 391 şi 392 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Marin Stãnciulescu în dosarul de mai sus având ca obiect soluţionarea unei recurs în contestaţie în anulare.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã prevederile legale criticate sunt neconstituţionale deoarece instanţele au dovedit grave lacune în aplicarea şi interpretarea legii şi nu ţin cont de prevederile art. 20 din Constituţie. Prin abrogarea recursului în anulare au mai rãmas în Codul de procedurã penalã doar douã cãi extraordinare de reformare, reglementare insuficientã pentru a evita apelul cetãţenilor României la Curtea de la Strasbourg. De asemenea, întrucât existã judecãtori şi procurori nepregãtiţi, aceştia "aplicã legea dupã ureche" şi chiar "fac legea", situaţie care contravine flagrant prevederilor art. 126 alin. (3) din Constituţie. Aşa fiind, autorul excepţiei apreciazã cã se impune declararea ca neconstituţionale a art. 386, 387, 390, 391 şi 392 din Codul de procedurã penalã prin obligarea legiuitorului de a adopta un nou cod.
Tribunalul Sãlaj - Secţia penalã opineazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, deoarece prevederile legale criticate reglementeazã calea extraordinarã de atac a contestaţiei în anulare, iar instituirea regulilor de desfãşurare a procesului în faţa instanţelor judecãtoreşti, deci şi reglementarea cãilor de atac, este atributul exclusiv al legiuitorului care poate institui reguli de procedurã fãrã ca prin aceasta sã creeze vreo discriminare între cetãţeni sau vreo îngrãdire a drepturilor acestora.
Potrivit <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, deoarece prevederile legale criticate nu nesocotesc drepturile şi libertãţile cetãţenilor, ci, dimpotrivã, reprezintã o garanţie în plus pentru respectarea acestora. De asemenea, dispoziţiile art. 386, 387, 390, 391 şi 392 din Codul de procedurã penalã nu au nicio legãturã cu dispoziţiile constituţionale ale art. 126 alin. (3) din Constituţie.
Avocatul Poporului considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, deoarece legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedurã, cât şi modalitãţi de exercitare a drepturilor procedurale, cei interesaţi având posibilitatea neîngrãditã de a utiliza aceste proceduri în formele şi modalitãţile instituite de lege, ei putându-se prevala de toate garanţiile care condiţioneazã procesul echitabil. Art. 20 şi 30 din Constituţie nu au incidenţã în cauzã. Avocatul Poporului mai aratã cã, în realitate, autorul excepţiei a invocat neconstituţionalitatea prevederilor legale criticate din perspectiva unei omisiuni de reglementare. Or, potrivit <>art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , Curtea Constituţionalã se pronunţã numai asupra constituţionalitãţii actelor cu privire la care a fost sesizatã, fãrã a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând Încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã constatã cã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 386 - Cazurile de contestaţie în anulare, art. 387 - Cererea de contestaţie, art. 390 - Suspendarea executãrii, art. 391 - Admiterea în principiu şi art. 392 - Procedura de judecatã din Codul de procedurã penalã. În redactarea <>Legii nr. 356/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedurã penalã, precum şi pentru modificarea altor legi, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 7 august 2006, care a preluat soluţiile legislative anterioare, textele de lege criticate au urmãtorul conţinut:
- Art. 386: "Împotriva hotãrârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în urmãtoarele cazuri:
a) când procedura de citare a pãrţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de cãtre instanţa de recurs nu a fost îndeplinitã conform legii;
b) când partea dovedeşte cã la termenul la care s-a judecat cauza de cãtre instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştinţa instanţa despre aceastã împiedicare;
c) când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevãzute în art. 10 alin. (1) lit. f) - i^1), cu privire la care existau probe în dosar; [modificat prin <>Legea nr. 281/2003 ca urmare a introducerii literei i^1) la art. 10 alin. 1];
d) când împotriva unei persoane s-au pronunţat douã hotãrâri definitive pentru aceeaşi faptã;
e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de cãtre instanţa de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 385^14 alin. 1^1 ori art. 385^16 alin. 1." (introdus prin <>art. I pct. 194 din Legea nr. 356/2006 ).
- Art. 387: "Contestaţia în anulare poate fi fãcutã de oricare dintre pãrţi, iar contestaţia pentru motivele prevãzute în art. 386 lit. c) şi d), şi de procuror.
În cererea de contestaţie în anulare pentru motivele prevãzute în art. 386 lit. a)-c) şi e) trebuie sã se arate toate cazurile de contestaţie pe care le poate invoca contestatorul şi toate motivele aduse în sprijinul acestora." (modificare necesarã prin <>Legea nr. 356/2006 ca urmare a introducerii literei e) la art. 386).
- Art. 390: "Pânã la soluţionarea contestaţiei în anulare, instanţa sesizatã, luând concluziile procurorului, poate suspenda executarea hotãrârii a cãrei anulare se cere."
- Art. 391: "Instanţa examineazã admisibilitatea în principiu a cererii de contestaţie prevãzute în art. 386 lit. a)-c) şi e), fãrã citarea pãrţilor. (modificare prin <>Legea nr. 356/2006 ca urmare a introducerii literei e) la art. 386)
Instanţa constatând cã cererea de contestaţie este fãcutã în termenul prevãzut de lege, cã motivul pe care se sprijinã contestaţia este dintre cele prevãzute în art. 386 şi cã în sprijinul contestaţiei se depun ori se invocã dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestaţia şi dispune citarea pãrţilor interesate."
- Art. 392: "La termenul fixat pentru judecarea contestaţiei în anulare, instanţa, ascultând pãrţile şi concluziile procurorului, dacã gãseşte contestaţia întemeiatã, desfiinţeazã prin decizie hotãrârea a cãrei anulare se cere şi procedeazã fie de îndatã, fie acordând termen, dupã caz, la rejudecarea recursului, sau la rejudecarea cauzei dupã casare.
Când condamnatul se aflã în stare de deţinere, dispoziţiile art. 375 alin. 2 şi 3 se aplicã în mod corespunzãtor.
Judecarea contestaţiei prevãzute de art. 386 lit. d) se face cu citarea pãrţilor interesate în cauza în care s-a pronunţat ultima hotãrâre. Instanţa, ascultând pãrţile şi concluziile procurorului, dacã gãseşte contestaţia întemeiatã, desfiinţeazã prin decizie sau, dupã caz, prin sentinţã, ultima hotãrâre sau acea parte din ultima hotãrâre cu privire la care existã autoritate de lucru judecat.
Sentinţa datã în contestaţie este supusã apelului, iar decizia datã în apel este supusã recursului."
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine cã prin dispoziţiile legale criticate sunt încãlcate prevederile constituţionale ale art. 20 referitoare la Tratatele internaţionale privind drepturile omului şi ale art. 126 alin. (3) referitoare la rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de a asigura interpretarea şi aplicarea unitarã a legii de cãtre instanţele judecãtoreşti.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, competenţa instanţelor judecãtoreşti şi procedura de judecatã sunt prevãzute prin lege.
Dispoziţiile referitoare la cazurile de contestaţie în anulare, cererea de contestaţie, suspendarea judecãţii, admiterea în principiu şi procedura de judecatã reglementate de Codul de procedurã penalã nu aduc atingere prevederilor constituţionale ale art. 126 alin. (3), aşa cum fãrã temei se susţine în motivarea excepţiei, dat fiind cã nu conţin nicio dispoziţie care sã confere instanţei competente sã soluţioneze contestaţia în anulare rolul de a se substitui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în exercitarea atribuţiei referitoare la interpretarea şi aplicarea unitarã a legii.
De altfel, întreaga procedurã referitoare la desfãşurarea şi soluţionarea unui proces ce are ca obiect o contestaţie în anulare este supusã normelor şi principiilor prevãzute atât de Legea fundamentalã, cât şi de Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului ori de pactele şi celelalte tratate la care România este parte. Aşa fiind, nu poate fi primitã nici critica potrivit cãreia textele legale supuse controlului instanţei de contencios constituţional ar aduce atingere prevederilor art. 20 din Legea fundamentalã.
În sfârşit, critica referitoare la solicitarea de a se adopta un nou Cod de procedurã penalã nu poate fi primitã, deoarece, potrivit <>art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, aceasta "se pronunţã numai asupra constituţionalitãţii actelor cu privire la care a fost sesizatã, fãrã a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului."
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 386, 387, 390, 391 şi 392 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Marin Stãnciulescu în Dosarul nr. 1.190/84/2006 (nr. vechi 1.190/2006) al Tribunalului Sãlaj - Secţia penalã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 16 noiembrie 2006.
PREŞEDINTE,
ION PREDESCU
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
