Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 832 din 2 octombrie 2007  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 248 si art. 248^1 din Codul penal    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 832 din 2 octombrie 2007 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 248 si art. 248^1 din Codul penal

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 730 din 29 octombrie 2007

Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Marilena Mincã - procuror
Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 248 şi art. 248^1 din Codul penal, excepţie ridicatã de Radu Albu în Dosarul nr. 1.608/91/2006 al Tribunalului Vrancea - Secţia penalã.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã. Se aratã cã asupra dispoziţiilor criticate Curtea s-a mai pronunţat, în sensul cã acestea sunt constituţionale, iar în cauzã nu au intervenit elemente noi, de naturã sã modifice aceastã jurisprudenţã.

CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 9 februarie 2007, pronunţatã în Dosarul nr. 1.608/91/2006, Tribunalul Vrancea - Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 248 şi art. 248^1 din Codul penal, excepţie ridicatã de Radu Albu.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã textele criticate contravin dispoziţiilor art. 44 alin. (2) teza întâi din Constituţie. În esenţã, se aratã cã prevederile art. 248 din Codul penal sunt neconstituţionale, deoarece incriminarea prin texte de lege diferite a abuzului în serviciu contra intereselor persoanelor, respectiv a abuzului în serviciu contra intereselor publice, contravine dispoziţiilor constituţionale potrivit cãrora proprietatea privatã este ocrotitã în mod egal, indiferent de proprietar. Art. 248 din Codul penal instituie o pedeapsã mai gravã pentru abuzul în serviciu, în funcţie de natura proprietãţii, publicã sau privatã, fãrã a face distincţie între proprietatea publicã şi proprietatea privatã a statului. Autorul excepţiei considerã cã sintagma "unitãţi din cele la care se referã art. 145" extinde aplicabilitatea textului incriminator dincolo de limitele valorii sociale ocrotite prin acesta. Cât priveşte dispoziţiile art. 248^1 din Codul penal, acestea sunt criticate pe cale de consecinţã, deoarece devin incidente în cazul consecinţelor deosebit de grave ale faptei prevãzute de art. 248 din Codul penal.
Tribunalul Vrancea -Secţia penalã considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul considerã cã nu poate fi primitã critica formulatã în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, în sensul cã, prin conţinutul sãu, art. 248 din Codul penal contravine principiului constituţional al ocrotirii egale a proprietãţii private, indiferent de titular, deoarece infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice este o infracţiune de serviciu, şi nu o infracţiune contra patrimoniului.
Avocatul Poporului considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Aratã cã prevederile legale criticate nu încalcã dispoziţiile constituţionale invocate de autorul excepţiei.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.

CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 248 şi art. 248^1 din Codul penal, care au urmãtorul conţinut:
- Art. 248: "Fapta funcţionarului public, care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţã, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzeazã o tulburare însemnatã bunului mers al unui organ sau al unei instituţii de stat ori al unei alte unitãţi din cele la care se referã art. 145 sau o pagubã patrimoniului acesteia se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.";
- Art. 248^1: "Dacã faptele prevãzute în art. 246, 247 şi 248 au avut consecinţe deosebit de grave, se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi."
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine cã dispoziţiile legale contravin art. 44 alin. (2) teza întâi din Constituţie.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã dispoziţiile art. 248 din Codul penal nu au în vedere în mod expres atingerea adusã proprietãţii publice prin activitatea subiectului activ, ci tulburarea bunului mers al activitãţii subiectului pasiv sau pãgubirea patrimoniului acestuia. Împrejurarea cã una dintre urmãrile imediate prevãzute în art. 248 din Codul penal este o pagubã adusã patrimoniului unei instituţii, din cele menţionate în art. 145 din Codul penal, nu trebuie privitã prin raportare la noţiunea de proprietate publicã, deoarece proprietatea nu se confundã cu patrimoniul.
Infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevãzutã de art. 248 din Codul penal, este o infracţiune de serviciu, şi nu o infracţiune contra patrimoniului. Valoarea socialã ocrotitã prin norma incriminatoare este, în principal, bunul mers al activitãţii unitãţilor indicate în art. 145 din Codul penal.
De asemenea, aceastã infracţiune reprezintã cea mai gravã formã a abuzului în serviciu, deoarece este fapta unui funcţionar public şi lezeazã activitatea unei persoane juridice de interes public, producând fie o tulburare deosebit de gravã a activitãţii acesteia, fie o pagubã adusã patrimoniului ei. Tulburarea însemnatã a bunului mers al unui organ sau al unei autoritãţi publice, instituţii publice ori a altei persoane juridice de interes public sau producerea unei pagube patrimoniului acestora are, de regulã, consecinţe sociale negative mai mari, fapt care justificã un regim sancţionator mai sever.
Existenţa infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice este condiţionatã de producerea de cãtre funcţionarul public fie a unei tulburãri însemnate a bunului mers al unei unitãţi la care se referã art. 145 din Codul penal, fie a unei pagube aduse persoanei juridice de drept public, respectiv persoanei juridice de drept privat.
Legiuitorul are prerogativele de a stabili o sancţiune diferitã pentru faptele prin care se produc pagube cu caracter patrimonial, fãrã a face distincţie dupã cum bunurile în legãturã cu care s-au produs pagubele aparţin statului sau altor subiecte.
Sancţionarea mai severã a abuzului în serviciu contra intereselor publice reprezintã o opţiune de politicã penalã, de competenţa exclusivã a legiuitorului.
De altfel, jurisprudenţa Curţii Constituţionale în acest sens este constantã. Curtea a respins excepţiile de neconstituţionalitate privind prevederile art. 248 şi <>art. 248^1 din Codul penal printr-o serie de decizii, şi anume Decizia nr. 294 din 8 iulie 2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 571 din 8 august 2003, <>Decizia nr. 255 din 14 martie 2006 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 300 din 4 aprilie 2006, şi <>Decizia nr. 299 din 29 martie 2007 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 26 aprilie 2007, ale cãror considerente îşi pãstreazã valabilitatea şi în prezenta cauzã.

Faţã de cele arãtate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi <>art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 248 şi art. 248^1 din Codul penal, excepţie ridicatã de Radu Albu în Dosarul nr. 1.608/91/2006 al Tribunalului Vrancea - Secţia penalã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 2 octombrie 2007.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Florentina Geangu
_______
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016