Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 83 din 14 martie 2002 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 317, 334 si 374 din Codul de procedura penala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 242 din 10 aprilie 2002
Nicolae Popa - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Şerban Viorel Stanoiu - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Ioan Vida - judecãtor
Iuliana Nedelcu - procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 317, 334 şi 374 din Codul de procedura penalã, excepţie ridicatã de Virgiliu Cralea în Dosarul nr. 2.616/2001 al Tribunalului Tulcea.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, fata de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiatã, invocand în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 18 din 18 ianuarie 2001, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 149 din 26 martie 2001. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 334 şi 374 din Codul de procedura penalã, se invedereaza ca posibilitãţile procesuale ale procurorului sunt identice cu cele ale celorlalte pãrţi, astfel încât acestuia nu i se creeazã nici un privilegiu de natura sa încalce dreptul la apãrare al inculpatului.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, retine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 18 decembrie 2001, pronunţatã în Dosarul nr. 2.616/2001, Tribunalul Tulcea a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 317, 334 şi 374 din Codul de procedura penalã. Excepţia a fost ridicatã de Virgiliu Cralea, intimat în apelul declarat impotriva unei sentinţe a Judecãtoriei Tulcea prin care autorul exceptiei fusese achitat pentru sãvârşirea infracţiunii prevãzute la <>art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 privind societãţile comerciale, republicatã.
În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine ca dispoziţiile art. 317, 334 şi 374 din Codul de procedura penalã sunt neconstituţionale, deoarece contravin prevederilor art. 24 alin. (1) din Constituţie referitoare la dreptul la apãrare, precum şi celor ale art. 49 referitoare la restrangerea exerciţiului unor drepturi sau libertãţi, considerând ca este supus unei restrangeri nejustificate a drepturilor sale. De asemenea, autorul exceptiei susţine ca textele legale criticate aduc atingere şi prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil. Autorul exceptiei arata, de asemenea, ca este inechitabil ca în fata instanţei de apel reprezentantul Parchetului sa poatã cere schimbarea încadrãrii juridice a faptei, conform art. 334 din Codul de procedura penalã, articol care nu stabileşte nimic cu privire la limitele şi ratiunea unei astfel de cereri, cu toate ca, atât în faza de urmãrire penalã, cat şi în faza judecaţii în prima instanta, Ministerul Public a susţinut în mod constant aceeaşi încadrare juridicã, cu privire la care a fost prezentat materialul de urmãrire penalã şi s-a desfãşurat cercetarea judecãtoreascã şi în funcţie de care inculpatul şi-a fãcut apãrãrile. Procedând la judecarea cererii de schimbare a încadrãrii juridice a faptei în calea de atac a apelului, instanta îşi margineste independenta şi îşi pierde imparţialitatea, deoarece devine titularul acţiunii penale relative la noua încadrare, având totodatã şi competenta de a judeca. În momentul în care procurorul cere schimbarea încadrãrii juridice, lasa fãrã conţinut acuzarea concretã care a fãcut obiectul activitãţii sale pana în acel moment, refuza propriul act de încadrare juridicã şi de sustinere a acţiunii publice şi transfera judecãtorului aceste prerogative. Toate acestea echivaleaza cu o autosesizare a judecãtorului, care, insusindu-şi cererea de schimbare a calificãrii juridice şi judecand în raport cu aceasta noua calificare, înceteazã sa fie impartial. De aici autorul exceptiei de neconstituţionalitate trage concluzia ca art. 317 din Codul de procedura penalã, care prevede ca instanta este legatã sa judece fapta în calificarea data mai mult ori mai puţin explicit prin rechizitoriu, incalca dreptul la apãrare prevãzut de art. 24 din Constituţie şi restrânge exerciţiul acestui drept, contravenind art. 49 din Constituţie. În acest context procesul nu este echitabil, iar instanta nu este independenta şi impartiala, deoarece ea se autosesizeaza şi tot ea judeca. Se susţine ca prin reglementarea cuprinsã în art. 317, 334 şi 374 din Codul de procedura penalã inculpatul este supus unui proces judiciar arbitrar, la discretia Ministerului Public şi cu participarea instanţei pe poziţie de acuzator, în cazul în care schimbarea calificãrii este însuşitã de cãtre aceasta.
Exprimandu-şi opinia asupra exceptiei de neconstituţionalitate, instanta de judecata arata ca aceasta este nefondata datoritã caracterului devolutiv al apelului, astfel încât motivele de apel pot viza orice aspecte ale cauzei, nefiind expres prevãzute de lege, ca în cazul recursului, şi pot fi formulate şi oral, în ziua judecaţii, fãrã a se face excepţie în raport cu calitatea apelantului.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate.
Preşedintele Camerei Deputaţilor apreciazã argumentele invocate de autorul exceptiei de neconstituţionalitate ca fiind neintemeiate. Se arata ca, întrucât procurorul constituie un apãrãtor al intereselor generale ale societãţii, al ordinii de drept, neavând atribuţiile judecãtorului, competenta lui se limiteazã la acte procedurale care intervin înainte de activitatea de deliberare a instanţei. Procurorul nu judeca, nu emite hotãrâri judecãtoreşti. Potrivit dispoziţiilor art. 320 alin. 4 din Codul de procedura penalã, atât procurorul, cat şi pãrţile au posibilitatea de a cere administrarea de probe noi în cursul cercetãrii judecãtoreşti, fapt ce poate duce la schimbarea încadrãrii juridice, în deplina concordanta cu principiile dreptului penal şi procesual penal. Efectul devolutiv al apelului şi faptul ca motivele de apel pot viza orice aspect al cauzei reprezintã argumente în susţinerea constituţionalitãţii textelor de lege criticate. Legea da dreptul procurorului ca pana la încheierea dezbaterilor sa formuleze şi alte motive de apel, în afarã celor arãtate în actul de sesizare a instanţei, chiar în condiţiile în care motivele susţinute oral nu coincid cu cele formulate în scris. În concluzie, se apreciazã ca dispoziţiile art. 334 şi 374 din Codul de procedura penalã sunt constituţionale.
Guvernul apreciazã excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiatã. Se arata ca "încadrarea juridicã a unei fapte are o importanta vitala pentru soluţionarea echitabila a unui conflict de drept penal", în timp ce "condiţiile prevãzute în art. 334 din Codul de procedura penalã impun instanţei dubla obligaţie pe care o are în legatura cu schimbarea încadrãrii juridice, încãlcarea acesteia atragand nulitatea actului astfel efectuat", ceea ce reprezintã o reflectare a dreptului la apãrare.
Preşedintele Senatului nu a transmis punctul sau de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere exprimate de preşedintele Camerei Deputaţilor şi de Guvern, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã constata ca a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Curtea retine ca instanţele judecãtoreşti au competenta ca, în condiţiile legii, sa se pronunţe printr-o încheiere motivatã asupra admisibilitãţii excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în fata lor şi sa constate dacã cererea unei pãrţi sau a procurorului de ridicare a unei asemenea excepţii este "admisibilã" sau "inadmisibila". Sub acest aspect Curtea constata ca în prezenta cauza instanta a respins în mod neîntemeiat, ca fiind inadmisibila, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 317 din Codul de procedura penalã, cu motivarea ca prin Decizia nr. 18 din 18 ianuarie 2001 Curtea Constituţionalã s-a mai pronunţat asupra constituţionalitãţii acestui text de lege şi a respins excepţia ridicatã la acea data. Hotãrârea instanţei de a sesiza Curtea Constituţionalã doar cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 334 şi 374 din Codul de procedura penalã este contrarã dispoziţiilor <>art. 23 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, care prevãd ca nu pot face obiectul controlului de constitutionalitate prevederile legale constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioarã a Curţii Constituţionale. Este evident ca, în cazul dispoziţiilor art. 317 din Codul de procedura penalã, cu privire la care Curtea a decis ca sunt constituţionale, nu este îndeplinitã ipoteza prevãzutã de lege, pentru ca, sub acest aspect, excepţia sa fie consideratã de instanta ca fiind inadmisibila. În consecinta, Curtea urmeazã sa retina ca a fost sesizatã cu excepţia de neconstituţionalitate asa cum aceasta a fost ridicatã de cãtre autorul ei, prin cererea aflatã la dosarul cauzei, respectiv cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 317, 334 şi 374 din Codul de procedura penalã, texte de lege care au urmãtoarea redactare:
- Art. 317: "Judecata se margineste la fapta şi la persoana arãtatã în actul de sesizare a instanţei, iar în caz de extindere a procesului penal, şi la fapta şi persoana la care se referã extinderea.";
- Art. 334: "Dacã în cursul judecaţii se considera ca încadrarea juridicã data faptei prin actul de sesizare urmeazã a fi schimbatã, instanta este obligatã sa punã în discuţie noua încadrare şi sa atragã atenţia inculpatului ca are dreptul sa ceara lãsarea cauzei mai la urma sau eventual amânarea judecaţii, pentru a-şi pregati apãrarea.";
- Art. 374: "Motivele de apel se formuleazã în scris, prin cererea de apel sau printr-un memoriu separat, care trebuie sa fie depus la instanta de apel cel mai târziu pana în ziua judecaţii. Motivele de apel se pot formula şi oral în ziua judecaţii."
Autorul exceptiei de neconstituţionalitate susţine ca dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale:
- Art. 24 alin. (1): "Dreptul la apãrare este garantat.";
- Art. 49: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertãţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacã se impune, dupã caz, pentru: apãrarea siguranţei naţionale, a ordinii, a sãnãtãţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertãţilor cetãţenilor; desfãşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrangerea trebuie sa fie proporţionalã cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenta dreptului sau a libertãţii."
Dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, invocate în motivarea exceptiei, au urmãtorul cuprins: "1. Orice persoana are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de cãtre o instanta independenta şi impartiala, instituitã de lege, care va hotãrî fie asupra încãlcãrii drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricãrei acuzatii în materie penalã îndreptate impotriva sa. Hotãrârea trebuie sa fie pronunţatã în mod public, dar accesul în sala de şedinţa poate fi interzis presei şi publicului pe intreaga durata a procesului sau a unei pãrţi a acestuia în interesul moralitãţii, al ordinii publice ori al securitãţii naţionale într-o societate democratica, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a pãrţilor la proces o impun, sau în mãsura consideratã absolut necesarã de cãtre instanta atunci când, în împrejurãri speciale, publicitatea ar fi de natura sa aducã atingere intereselor justiţiei.
2. Orice persoana acuzata de o infracţiune este prezumatã nevinovatã pana ce vinovãţia sa va fi legal stabilitã. [...]"
Potrivit art. 264 alin. 1 din Codul de procedura penalã, "rechizitoriul constituie actul de sesizare a instanţei de judecata". Astfel, în materie penalã sesizarea instanţei se realizeazã, de regula, prin rechizitoriul procurorului şi numai în mod excepţional instanţele de judecata pot pune în mişcare acţiunea penalã în cazul în care persoana vãtãmatã se adreseazã cu plângere instanţei de judecata în condiţiile prevãzute la art. 279 alin. 2 lit. a) din Codul de procedura penalã, precum şi în cazul extinderii procesului penal cu privire la alte fapte sãvârşite de inculpat. Sub acest aspect obiectul judecaţii, asa cum acesta este reglementat de art. 317 din Codul de procedura penalã, nu contravine dreptului la apãrare consacrat de art. 24 din Constituţie şi nici nu reprezintã o restrangere nejustificatã a exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi. Astfel, susţinerea autorului exceptiei, conform cãreia reglementarea art. 317 este atât de larga încât permite judecãtorului aplicarea oricãrui text la care face referire, mai mult sau mai puţin explicit, rechizitoriul, este neîntemeiatã şi urmeazã sa fie respinsã. Curtea constata ca textul de lege criticat oferã suficiente garanţii dreptului la apãrare, întrucât limiteazã judecata la fapta şi la persoana arãtate în actul de sesizare a instanţei sau în actul de extindere a procesului penal, în funcţie de aceste acte, cunoscute de pãrţile în proces, pregatindu-se apãrãrile. De altfel, asupra constituţionalitãţii dispoziţiilor art. 317 din Codul de procedura penalã Curtea Constituţionalã s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 18 din 18 ianuarie 2001, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 149 din 26 martie 2001, retinand constituţionalitatea textului de lege criticat.
În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 334 din Codul de procedura penalã, Curtea constata ca schimbarea încadrãrii juridice a faptei este un act procesual necesar în cazurile în care rechizitoriul a reţinut din eroare o anumitã încadrare sau atunci când în cursul judecaţii apar elemente noi de natura sa determine o alta încadrare juridicã decât cea data prin actul de sesizare a instanţei.
Initiativa schimbãrii încadrãrii juridice a faptei, indiferent dacã are loc în fata primei instanţe sau în judecarea cãilor de atac, aparţine instanţei de judecata, pãrţilor, precum şi procurorului. Acest drept al pãrţilor şi al procurorului de a solicita instanţei modificarea cadrului procesual rezulta din prevederile art. 301 alin. 1 din Codul de procedura penalã, norma de aplicaţie generalã, conform cãrora, "În cursul judecaţii, procurorul şi oricare dintre pãrţi pot formula cereri, ridica excepţii şi pune concluzii".
Dispoziţia legalã criticata impune instanţei obligaţia de a pune în discuţie noua încadrare şi de a atrage atenţia inculpatului ca are dreptul sa ceara acordarea ragazului necesar pentru a-şi pregati apãrarea. Sub acest aspect Curtea retine ca aceste obligaţii care incumba instanţei judecãtoreşti reprezintã veritabile garanţii ale dreptului la apãrare şi ale dreptului la un proces echitabil.
Pe de alta parte, susţinerea autorului exceptiei, în sensul ca dispoziţiile art. 334 din Codul de procedura penalã aduc atingere independentei şi imparţialitãţii instanţei de judecata, este, de asemenea, neîntemeiatã. Curtea constata ca prevederile legale criticate nu numai ca nu ingradesc independenta şi imparţialitatea instanţei, ci, dimpotriva, acestea sunt expresia principiului consacrat de art. 123 alin. (2) din Constituţie, conform cãruia "Judecãtorii sunt independenţi şi se supun numai legii". Astfel, instanta judecãtoreascã, în virtutea rolului sau activ, consacrat de art. 4 din Codul de procedura penalã, are obligaţia de a pune în discuţia pãrţilor o noua încadrare juridicã, ori de câte ori în cursul judecaţii se considera ca încadrarea data faptei prin actul de sesizare urmeazã sa fie schimbatã. Sub acest aspect imparţialitatea judecãtorului nu este afectatã atunci când, la propunerea unei pãrţi sau a procurorului, conform procedurii stabilite de lege, dispune schimbarea încadrãrii juridice a faptei inculpatului, întrucât orice hotãrâre adoptatã se fundamenteazã pe aprecierea probelor existente în cauza. Cu acest prilej instanta nu devine titularul acţiunii penale relative la noua încadrare, asa cum pretinde autorul exceptiei, ci face aplicarea principiilor procesual penale, în special a principiului aflarii adevãrului. Schimbarea încadrãrii juridice apare ca necesarã tocmai pentru a se asigura o soluţionare corecta a cauzei, în cadrul unui proces echitabil.
Cu privire la dispoziţiile art. 374 din Codul de procedura penalã, care au ca obiect de reglementare motivarea apelului, Curtea constata ca argumentele de neconstituţionalitate invocate de autorul exceptiei sunt neintemeiate. Curtea retine ca dispoziţiile art. 374 din Codul de procedura penalã nu ingradesc dreptul la apãrare al inculpatului, nici dreptul la exercitarea cãilor de atac, oricare dintre pãrţile în proces sau procurorul având posibilitatea de a formula motivele de apel, în scris sau oral, pana în ziua judecaţii inclusiv. Prin urmare, pãrţile şi procurorul au dreptul, potrivit legii, ca pana la încheierea dezbaterilor sa formuleze şi alte motive de apel decât cele comunicate în scris, anterior. În virtutea efectului devolutiv al apelului motivele de apel pot viza orice aspect al cauzei, inclusiv modificarea cadrului procesual prin schimbarea încadrãrii juridice a faptei. Oricare ar fi momentul solicitãrii schimbãrii încadrãrii juridice, instanta de judecata este obligatã sa respecte cerinţele impuse de lege cu privire la aceasta instituţie juridicã, respectiv punerea în discuţia pãrţilor a noii incadrari şi atentionarea inculpatului ca are dreptul sa ceara acordarea timpului necesar pentru pregãtirea apãrãrii.
În alta ordine de idei, Curtea constata ca, pentru motivele arãtate mai sus, nu se poate retine nici încãlcarea prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, textele legale criticate fiind în deplina concordanta cu principiul fundamental privind dreptul persoanei la un proces echitabil.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 317, 334 şi 374 din Codul de procedura penalã, excepţie ridicatã de Virgiliu Cralea în Dosarul nr. 2.616/2001 al Tribunalului Tulcea.
Definitiva şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 14 martie 2002.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent,
Mihaela Senia Costinescu
--------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
