Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 827 din 2 octombrie 2007  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor   art. 25, 26, 38 si 74 din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor si a masurilor dispuse de organele judiciare in cursul procesului penal    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 827 din 2 octombrie 2007 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 25, 26, 38 si 74 din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor si a masurilor dispuse de organele judiciare in cursul procesului penal

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 721 din 25 octombrie 2007

Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Marinela Mincã - procuror
Marieta Safta - magistrat-asistent

Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 25, 26, 38 şi 74 din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a mãsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepţie ridicatã de Fane Ion Boroş în Dosarul nr. 3.102/4/2007 al Judecãtoriei Sectorului 4 Bucureşti.
La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Ministerul Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.

CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 11 aprilie 2007, pronunţatã în Dosarul nr. 3.102/4/2007, Judecãtoria Sectorului 4 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 25, 26, 38 şi 74 din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a mãsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepţie invocatã de Fane Ion Boroş în dosarul menţionat.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţã, cã în cauzã s-au încãlcat dispoziţiile <>art. 13, 14 şi 15 din Codul penal, întrucât, deşi Legea nr. 275/2006 nu cuprinde dispoziţii tranzitorii, instanţa de fond a fãcut aplicarea unor prevederi din aceastã nouã reglementare fãrã a ţine cont de faptul cã plângerea a fost iniţial formulatã în baza <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 56/2003 . Totodatã, se aratã cã dispoziţiile legale criticate nu au fost aplicate unitar de instanţele de judecatã, precum şi faptul cã în prezent judecãtorul delegat lucreazã în afara cadrului legal, deoarece nu are un statut bine definit, iar persoana privatã de libertate nu beneficiazã în faţa acestuia de dreptul fundamental de a fi apãrat de un avocat, ceea ce încalcã dispoziţiile art. 21 şi 24 din Constituţie.
Judecãtoria Sectorului 4 Bucureşti apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã întrucât criticile formulate nu vizeazã aspecte de neconstituţionalitate, ci practica neunitarã a instanţelor. Totodatã, se aratã cã nu se încalcã dreptul la apãrare, deoarece "judecãtorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate nu desfãşoarã în niciun caz o activitate de judecatã, iar procedura în faţa judecãtorului delegat nu se circumscrie noţiunii de proces, ci este o procedurã prealabilã, de naturã administrativ-jurisdicţionalã". De asemenea, nu se încalcã nici accesul liber la justiţie, deoarece persoana condamnatã poate introduce contestaţie împotriva încheierii judecãtorului delegat la judecãtoria în a cãrei circumscripţie se aflã penitenciarul.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, arãtând cã textele de lege criticate nu încalcã liberul acces la justiţie şi nici dreptul la apãrare, drepturi asigurate în momentul în care persoana aflatã într-una dintre situaţiile prevãzute în art. 38 alin. (9) şi art. 74 alin. (7) face plângere la instanţa de judecatã. Pentru procedura prealabilã, în faţa judecãtorului delegat, legea a prevãzut obligativitatea acestuia de a asculta persoana condamnatã la locul de deţinere, cu ocazia judecãrii plângerii, precum şi posibilitatea de a asculta oricare alte persoane în vederea aflãrii adevãrului, asigurând astfel cadrul legal pentru luarea unei hotãrâri corecte de cãtre judecãtorul delegat.
Avocatul Poporului considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, arãtând cã prevederile criticate nu conţin norme contrare principiului constituţional al liberului acces la justiţie şi nu îngrãdesc exerciţiul dreptului la apãrare.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a mãsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 627 din 20 iulie 2006, cuprinse în art. 25 - "Stabilirea regimului de executare a pedepselor privative de libertate", în art. 26 - "Schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate", în art. 38 - "Exercitarea drepturilor persoanelor condamnate la pedepse privative de libertate" şi în art. 74 - "Plângerea împotriva hotãrârii comisiei de disciplinã".
În susţinerea excepţiei se invocã art. 21 şi 24 din Constituţie privind accesul liber la justiţie şi, respectiv, dreptul la apãrare.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicatã, Curtea constatã cã dispoziţiile <>art. 25, 38 şi 74 din Legea nr. 275/2006 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la prevederile art. 21 şi 24 din Constituţie, invocate şi în prezenta cauzã. Astfel, prin <>Decizia nr. 462 din 15 mai 2007 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 384 din 7 iunie 2007, Curtea a respins ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a acestor dispoziţii legale. Cu acel prilej Curtea a reţinut cã nu poate fi primitã critica referitoare la încãlcarea liberului acces la justiţie, deoarece condamnatul are dreptul de a se adresa unei instanţe de judecatã dupã ce nemulţumirile acestuia au fost examinate de judecãtorul delegat cu executarea pedepselor. Totodatã, Curtea a reţinut cã niciuna dintre prevederile contestate de autor nu suprimã dreptul la apãrare în sensul consfinţit de art. 24 din Legea fundamentalã, întrucât nimic nu îl opreşte pe condamnat sã îşi angajeze un avocat pe tot cursul procesului ce vizeazã aspecte referitoare la executarea pedepsei. Împrejurarea cã acesta este privat de libertate, ca urmare a unei condamnãri definitive, nu este de naturã a atrage aplicabilitatea dispoziţiilor legale referitoare la asistenţa juridicã obligatorie.
Deoarece pânã în prezent nu au intervenit elemente noi, de naturã sã determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia şi considerentele deciziei menţionate îşi pãstreazã valabilitatea şi în prezenta cauzã, inclusiv în ceea ce priveşte <>art. 26 din Legea nr. 275/2006 , faţã de care nu au fost formulate critici distincte.
În ceea ce priveşte susţinerile autorului excepţiei potrivit cãrora, în cauzã, instanţele au fãcut aplicarea unor dispoziţii din <>Legea nr. 275/2006 fãrã a ţine cont de faptul cã plângerea sa a fost iniţial formulatã în baza <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 56/2003 , acestea vizeazã modul de interpretare şi aplicare a legii de cãtre instanţele de judecatã. Asemenea critici nu intrã în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale, care, potrivit <>art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , se pronunţã numai asupra constituţionalitãţii actelor cu privire la care a fost sesizatã.

Pentru motivele mai sus arãtate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 25, 26, 38 şi 74 din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a mãsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepţie invocatã de Fane Ion Boroş în Dosarul nr. 3.102/4/2007 al Judecãtoriei Sectorului 4 Bucureşti.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 2 octombrie 2007.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Marieta Safta
_________
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016